A fost o aventura sa gasesc numarul 53 al strazii Lipscani, acolo unde este sala Rapsodia si unde Compania Dan Puric sustine uneori adevarate lectii de virtuozitate fara cuvinte.

Cinci actori, Ana Pepine, Dana Paraschiv, Stefan Ruxanda, Paul Cimpoieru si Silviu Man ne-au spus celor din sala "o poveste despre nebunia lumii si despre bucuria ei, despre miracolele care ne inconjoara, dar pe langa care trecem cu totii, din viteza, in fiecare zi...".

Actorii nu vorbesc prin cuvinte, ci cu mainile, cu genunchii, cu gleznele, ei vorbesc prin arta.

Ei au dus pantomima pana la capacitatea de-a interpreta si de a-i face pe spectatori sa vada, sa inteleaga si sa simta cognitiv forme ale mortii, ale romantismului dintre un barbat si o femeie, ale unui detinut care isi da libertatea pentru ca nu poate iesi fara femeia iubita, ale credintei intr-un vis politic si asumarea consecintelor acestei indrazneli...

Asezata pe scaunul 7 al randului 10 din obscura sala Rapsodia, mi l-am amintit pe Paul Johnson, care scria in argumentul sau despre "Creatori" ca uneori creativitatea ia nu doar forme efemere, ci si imateriale, dar nu lipsite de importanta. Intr-adevar, puterea de a-i face pe oameni sa rada, de-a ne indeparta tristetile vietii chiar si in scurtul interval al unui spectacol, este una dintre cele mai puternice forme ale creatiei umane. Umorul poate fi salvator si scrie asta un om prea serios si care rade prea putin.

Ii consider pe actorii companiei lui Dan Puric, nemaivorbind de creatorul insusi, binefacatori ai societatii, pentru ca ei ne fac nu doar sa zambim, poate amar, ci ne tin treaza constiinta intelectuala.