M-am reintors la KunstHistorischen Museum pentru a vedea un studio dedicate „Alegoriei picturii" a lui Vermeer. Unul dintre tablourile mele preferate, din toate vazute sau stiute in pictura, este „Fata cu cercel de perla" si intotdeauna cand vine vorba de Vermeer, sunt sensibila. Din pacate, expozitia m-a dezamagit, intrucat era dedicata exclusiv acestui tablou. Adica, un fel de... m-am dus la pomul laudat! Sigur... argumentele si descoperirile criticilor de arta care au vazut in detaliile acestei picturi un fel anticipatie a virtualului, de studii geometrice avand la baza formule pitagoreice care dau adancime studioului, bucatile de argila colorata cu care se picta pe vremuri, in amestecuri de ulei de nuci si alte asemenea „dezvaluiri" si analize, sunt importante pentru cei din domeniu. Cred ca-l iubesc pe acest pictor olandez si pentru misterul vietii lui si, in lipsa unui autoportret il asociez, involuntar, cu chipul „Astronomului" sau. In plus, tin in suflet filmul „Fata cu cercel de perla", din care nu stiu cat este realitate si cat fictiune, (pentru ca nici macar numarul copiilor sai nu poate fi stabilit exact, unii spunand c-au fost opt, altii zicand c-au fost 11), pe care l-am vazut mai de mult si care ascunde sentimente nemarturisite ale pictorului pentru cea care va deveni, mai tarziu, „Mona Lisa Nordului" - cum mai este considerat acest tablou - si care era doar o biata slujnica in casa. Pictorul, cu ajutorul soacrei sale, ia din caseta de bijuterii a sotiei niste cercei cu perla, pe care ii da slujnicei sa si-i puna, in atelier, in timp ce o picta. Sotia va descoperi acest fapt, care o va jigni cumplit, si decide alungarea saracei fete din casa. Dupa ce vinde tabloul, Vermeer ii cumpara acesteia o pereche de cercei cu perla, pe care ii trimite infasurati intr-un servetel, in cocioaba de la periferia Delfului, in care fata traia impreuna cu familia ei, la fel de saraca.

La niciun alt pictor n-am intalnit un albastru mai frumos, cu exceptia celui de la Voronet, care sunt aproape identice intre ele.

Am vizitat apoi State Hall a Bibliotecii Nationale austriece din palatul Hofburg, despre care am tot vorbit cu istoricul Alex Mihai Stoenescu, el petrecandu-si mult timp aici pentru studiul sau dedicat intaiului Tratat de istoriografie mondiala.

Este una dintre cele mai mari si mai importante biblioteci din lume, gazduind, doar in State Hall, peste 200.000 de carti rare, manuscrise provenind din jurul anului 1300, autografe celebre, memorii, harti vechi si globuri pamantesti unice.

Palatul Hofburg este, in sine, un „adapost" unic pentru marturii ale culturii si istoriei umanitatii, care ne descopera nu doar viata unei dinastii imperiale, de-a lungul a sute de ani, ci mai ales preocuparea fiecaruia dintre imparati sau imparatese pentru cultura, in general. Ne arata forta fiecaruia de-a lasa in urma sa un adevarat patrimoniu pe care nicio inovatie tehnologica nu-l va putea egala sau depasi.

Desi sunt alaturate, n-am intrat la Hermes, ci doar in catedrala Sf Petru, unde m-am rugat pentru toti cei pe care ii iubesc sau care ma urasc! Le datorez, deopotriva, ambelor categorii, prezenta mea in mintea sau sufletul lor!

N-am ratat, evident, celebrul restaurant Plahuta, tapetat cu fotografii ale liderilor politici mondiali ce au trecut pe aici, unde se mananca specialitati de vita, dar ne-am si amuzat, mancand intr-o zi la „impinge tava"!  Desigur, preparatele japoneze de la Do&Co sunt delicioase, dar parca nimic n-are gustul unui carnat cu mustar luat de la coltul strazii. Ce-i drept, numai la Viena!

Mi-am petrecut cateva ore conversand cu fostul presedinte bulgar Petar Stoyanov, vorbind despre Initiativa Globala Clinton, despre situatia din Balcani, despre competitia dintre Romania si Bulgaria, despre contextul geopolitic, in general. Voi reveni cu un material separat pe baza acestei intalniri.

M-am reintors acasa... la eterna si fascinanta noastra Romanie, in care PSD-ul este in plina implozie, Traian Basescu tace, dar pregateste arestari spectaculoase, pensiile sunt calculate si rascalculate intr-o maniera din care nimeni nu mai intelege nimic, iar viata merge inainte spre... nici ea nu stie spre ce!