Cristiana Raduta este muuuult mai buna actrita decat cantareata. Mi-a fost clar duminica trecuta, cand am vazut-o jucand rolul Antoniei, in „Floarea de cactus", dupa Barillet si Gredy, montata de Alice Barb, la Teatrul Metopolis.Chiar daca seara a fost dedicata celor 50 de ani de cariera impliniti de Adela Marculescu, interpreta Stephaniei, eu am decretat-o pe Cristiana Raduta castigatoarea serii si eroina principala. Recunosc ca m-am asezat in fotoliu guvernata de prejudecata ca o fata tanara, maritata cu un Costel Bobic despre care exista o avalansa de controverse, care-si petrece viata mai mult pe Coasta de Azur, care a ramas in memoria publicului consumator de muzica prin videoclipuri cu accente sexy, nu poate fi distribuita intr-o piesa celebra alaturi de doua personalitati ale artei dramatice ca Adela Marculescu si Damian Crasmaru, decat pentru ca sotul ei a sponsorizat montarea. [...]

Ei bine, ea a fost revelatia mea! Plina de talent, cu un corp impecabil, cu miscare scenica si mimica sugestiva, Cristiana Raduta s-a reintors la teatru cu succes. Damian Crasmaru imi spunea ca, dupa atatia ani de cariera si atatea generatii de studenti pregatite, „simte", si ca el insusi e de parere ca „cei cinci ani, in care Cristiana Raduta a intrerupt teatrul, sunt recuperati si chiar dobanditi alti cinci in avans, prin prestatia ei in rolul Antoniei".

Adela Marculescu, pe care, ca o coincidenta, am revazut-o in aceeasi zi si-n filmul „Iarna bobocilor", nu are un rol pentru calibrul ei actoricesc, dar se remarca prin naturalete actoriceasca si printr-o distinctie aplaudata indelung la sfarsitul serii. De altfel, i-ar mai fi trebuit cateva brate pentru a putea cuprinde multele buchete de flori primite. A fost regina serii.

„Floarea de cactus" a fost un film celebru la Hoolywood, turnat dupa scenariul unui roman, Itek Domnici, si in care rolul Antoniei a fost interpretat de Goldie Hawn, iar cel al Stephaniei de Ingrid Bergman.

Regizoarea Alice Barb a realizat o montare plina de viata, facand din aceasta comedie despre iubire, dar mai ales despre cum sa iubesti pe cine trebuie, un „spectacol fermecator, spumos si efervescent, ca o cupa de sampanie frantuzeasca".

Damian Crasmaru remarca faptul ca meritul regiei este mai ales acela ca pana si spectatorii joaca in aceasta piesa, ei interactioneaza permanent cu scena, nu se plictisesc, rad, aplauda, comenteaza, participa in piesa.

Daca la o alta piesa vazuta tot la Metropolis, „Sfarsit de partida", m-am plictisit ingrozitor, la „Floarea de cactus" as reveni si-a doua oara!

 

P.S. Ati vazut sau mirosit vreodata o floare de cactus??? Mama mea avea aproape „un desert" de cactusi pe terasa casei noastre. Inainte de-a ne arde o parte din ea si, implicit, multi dintre cactusi, am vazut de cateva ori floarea. Dureaza maxim 24 de ore, este alba sau roz si are cel mai frumos miros pe care o floare il poate avea. Este o raritate divina.