De fiecare data cand merg la Paris, ma reintorc la Virgin-ul de pe Champs Elysee. Este un loc care, inainte de a-mi satisface orice exigenta pe care o poate avea un consumator de carte sau de muzica, imi aminteste de barbatul meu iubit, cu care veneam aici, petrecandu-ne ore-ntregi la libraria de la subsol. Alegeam carti nu doar pentru noi, ci si pentru cei de acasa. A ramas un fel de „banca" pe care stiu ca daca ma asez, il simt langa mine, care ma intoarce la el si il aduce la mine. Desi aproape fiecare colt de lume imi aminteste de el, caci putine sunt locurile pe care sa nu le fi atins dragostea noastra calatore, mereu fuginda de sentintele capitale pe care ni le dadeau fie partenerii lui de afaceri, fie niste neveste grase, frustrate si nefericite reunite la ceaiuri conjugale, Virgin-ul de pe Champs Elysee are cea mai mare incarcatura emotionala. Nu exista data sa intru si coborand scarile sa nu mi se umezeasca ochii pe care incerc sa-i ascund de cel care ma insoteste acum sau sa nu-mi doresc, iluzoriu, sa-l intalnesc. Si daca ar fi asa... oare n-ar fi mai rau?! In sfarsit... viata e si ciudata si complexa! Dar amintirile pot fi uneori mai torturante decat ea insasi. De aici am cumparat, in ultima calatorie la Paris, acum vreo cateva saptamani, cartea Raphaellei Bacque, „Le dernier mort du Mitterrand". Trebuie neaparat sa o cititi! [...]

Nu o s-o gasiti in Romania, insa cred ca poate fi comandata pe internet.

Pe mine m-a fascinant intotdeauna Mitterrand, nu doar pentru ca era un om de stanga, ci pentru capacitatea lui de-a impune un secret timp de 20 de ani, caci a-l tine el insusi poate nu ar fi fost o mare performanta, daca nu l-ar fi pastrat si cei de pe langa el, colaboratorii sai apropiati. Asta inseamna pe de-o parte un mare respect pe care i-l purtau, dar si frica de consecinte. Sa fii presedintele Frantei si sa ai o viata dubla, cu o sotie oficiala si una semi, cu copii trecuti in CV si cu un altul clandestin, pana la moarte, presupune un intreg angrenaj, un mecanism si o capacitate incredibila de disimulare, de dedublare, dar si o dragoste infinita pe care o inspiri.

„Ultima moarte a lui Mitterand" este o incursiune in tenebrele magice ale Palatului Elysee si in cele ale relatiei dintre seful statului si Francois de Grossouvre, care, timp de peste 20 de ani, i-a fost primului cunostinta, finantator, paravan pentru anumite business-uri, colaborator apropiat, nas al fiicei neoficiale, Mazarine, si, ulterior, adversar declarat. In cei circa 20 de ani de relatie, Mitterrand si Grossouvre trec de la iubire si prietenie sacra, la dezvaluiri, santaje, amenintari si un frig glacial.

Autoarea a stat de vorba si a documentat paginile cartii prin colaboratorii apropiati ai celor doi, prin arhive secrete, prin documente si marturii aflate sub protectia anonimatului.

In lumina acestei carti, Casa Alba sau chiar Palatul Cotroceni par niste oaze de liniste si calm.

Grossouvre, provenit dintr-o familie de nobili si cu o avere impresionanta, il ajuta pe Mitterrand sa ajunga presedintele Frantei si devine apoi mana sa dreapta in toate chestiunile statale, fiind reprezentantul acestuia in cele mai sensibile cauze ale Frantei si utilizand vanatoarea drept sportul si prilejul prin care aducea la masa tratativelor chiar si beligerantii cei mai dificil de armonizat.

La nasterea fiicei secrete, a lui Mazarine, nimeni altcineva nu este mai potrivit sa-i devina acesteia nas decat Grossouvre, avand in vedere ca tot el este si proprietarul oficial al unei vile pe care Mitterrand i-o cumparase iubitei sale, Anne Pingeot, de profesie muzeograf.

Politica se impleteste perfect cu alcovul si nu lipsesc momente de competitie masculina la care participa inclusiv Mitterrand. Este cazul aparitiei unei tinere femei, Nicole, inalta, bruneta, cu ochii verzi, cand senatorul Michael Charasse, cel care avea sa o recomande anturajului prezidential, Grossouvre si insusi seful statului, se intrec in a o invita la o cina.

Nicole are doar 36 de ani... si ii va spune da doar lui Francois Grossouvre, de 62 de ani, langa care va ramane, neoficial, dar deloc secret, timp de 14 ani, pana la moartea acestuia.

Intr-un fel, vietile lui Mitterrand si a lui Grossouvre se aseamana pana si in particularitatile vietilor clandestine.

In momentul in care omul de incredere incepe sa faca trafic de influenta in numele presedintelui francez, sa dea telefoane de sustinere pentru anumiti oameni de afaceri, sa faca lobby pentru anumite cazuri personale sau dimpotriva, sa erodeze imaginea publica a unor adversar politici, Mitterrand se desolidarizeaza de aceste practici si de cel care le aplica. De acum incolo, ruptura este iremediabila, insa Grossouvre stie prea multe despre presedinte. Va las sa cititi voi insiva si sa descoperiti motivele pentru care Francois de Grossouvre, cunoscut drept cel mai influent personaj al administratiei Mitterrand, se va impusca in biroul sau din Palatul Elysee, la doi pasi de cel al sefului statului, aflat el insusi in batalia cu un cancer care-l va si rapune, alt secret bine pazit in Franta pentru ani de zile. Grossouvre este "ultima moarte" din mandatul Mitterrand.

Am iubit aceasta carte pentru ca m-a dus intr-o lume care desi paralela cu cea romaneasca, poate fi, in multe din momentele si mijloacele ei, asemanata cu cea pe care am cunoscut-o in anii de acreditare la Palatul Cotroceni sau la Palatul Victoria.

 

 

 

Prima fotografie cu François Mitterrand si Anne Pingeot, pe proprietatea lui François de Grossouvre, in 1981

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anne Pingeot si Mazarine la inmormantarea lui Mitterrand