Iti multumesc, inca o data, pentru invitatia pe care mi-ai adresat-o (duminica trecuta !) la baletul "La Belle" al companiei din  Monte Carlo, in cadrul intalnirilor organizate de JTI.Firma pe care o reprezinti ne-a obisnuit deja cu o anumita tinuta a "darurilor" pe care ni le face celor selectati sa ne bucuram, si asta demonstreaza ca si un producator de tigari, adesea redus si minimizat prin prejudecati de tip "Tutunul dauneaza grav sanatatii", poate alege nefumatori ( cazul meu ), dar poate da dovada si de repere inalte in cazul actului de cultura.. Am fost in sala si te-am vazut in loja, feminina si stapana perfecta a dihotomiei fragila/puternica, aratand ca sub aspectul unei femei blande, manusile de catifea pot ascunde, de fapt, maini forte si un caracter de lider. Baletul mi-a placut si nu prea.   Nu a respectat povestea, insa, fiecare regizor (coregraf), fiind in sine un artist, poate crea propria lui poveste. In schimb, pe langa muzica superba, m-au impresionat efectele create de costume si de lumini. Absolut fantastice. Decorurile si aceste efecte ofera, de multe ori, o impresie mai puternica si mai feerica (sa consideram gradul de comparatie o licenta poetica!) decat cea produsa de insusi corpul uman baletand, care are propriile lui limite si care nu poate sfida legile gravitatiei, in ciuda imaginatiei care l-ar putea arcui in cele mai elastice miscari.Primul act a fost un pic cam lung si de fapt, asta a fost cel mai important cusur al acestei reprezentantii, lungimea. Intotdeauna in arta e preferabil sa spui, ca spectator: "Ce pacat ca s-a terminat !", decat "Ce pacat ca nu se mai termina !"... insa granita dintre ce-si doreste regizorul si ce-si doreste publicul este uneori invizibila.Poate eram si putin obosita pentru ca dimineata , la ora 11, participasem la Conferintele Teatrului National, cu Ion Caramitru, Dan C Mihailescu si autorul "Memoriilor unui cafegiu", Gheorghe Florescu, intr-o evocare haotica si fara ritm a epocii Ceausescu, dar presarata din cand in cand cu polemici care-l vizau pe Bartolomeu Anania sau cu insusi modul in care autorul s-a strecurat printre securistii atoputernici si atotstiutori de pe vremuri, continuand sa faca un soi de comert illicit cu cafea.Insa, impresia cu care m-am ridicat de pe scaun a fost una placuta, iar acest "experiment" nu putea sa-mi lipseasca din memoria muzicala.