Virgil Magureanu: "In zilele urmatoare se vor opera arestari spectaculoase"
Bogdan Tiberiu Iacob, 25 Martie 2009
1 comentariu | 2963 de vizualizari
Scandalul provocat de arestarea - in premiera de la Iulian Vlad, acum 20 de ani, incoace - a unui cap din serviciile secrete este numai varful aisbergului, iar zilele urmatoare vor aduce evenimente "greu de imaginat", potrivit fostului director al SRI, Virgil Magureanu.
Bookmark and Share
Magureanu a declarat, azi, pentru Q Magazine, pe marginea scandalului arestarilor sefului de la Doi si un sfert, a sefului diviziei de operatiuni din DGA, a miliardarului Puiu Popoviciu si a rectorului de la Universitatea Agronomica, Ioan Alecu, ca, din informatiile pe care le detine: "in zilele urmatoare se vor opera si alte arestari spectaculoase, care vor contura evenimente si situatii greu de imaginat in acest moment, fara a putea spune ca acest lucru nu are si conotatii electorale". Magureanu afirma ca, intre aceste persoane, se vor numara, mai mult ca sigur, si politicieni din mai multe partide, "dar si personalitati din alte domenii". El ne-a mai declarat ca "aceste actiuni sunt, din cate stiu eu, parte a unui plan elaborat inca de acum cateva luni si caruia acum i s-a dat startul oficial". Ex-directorul SRI spune ca "indirect, putem vorbi de un substrat electoral al acestor actiuni, exista si o influenta din partea crizei economice, dar, una peste alta, era firesc sa se ajunga aici. Nu pot sa ofer mai multe amanunte, pot sa spun doar ca se pregateste o inchidere a cercului, o formula pe care o vor intelege doar anumite persoane. Ceea ce sper este ca, de aceasta data, lucrurile sa mearga pana la capat si sa nu degenereze totul, cum s-a mai intamplat, intr-un spectacol ieftin de sunet si imagine, pe placul unei anumite persoane importante in statul roman, in acest moment". Magureanu a mai afirmat ca arestarea, in premiera, a unui sef de servicii secrete este "un lucru foarte grav si care ar putea avea un impact profund asupra oamenilor din serviciile de informatii, dar acesta este un aspect al problemei despre care consider ca nu este momentul sa discutam acum".

Reamintim ca seful Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna (DGIPI), Cornel Serban, precum si seful Directia Generala Anticoruptie (DGA), Petre Pitcovici, au fost retinuti azi-noapte de catre procurorii DNA pentru infractiuni conexe unor fapte de coruptie petrecute in 2008, dar si pentru "folosirea de informatii ce nu sunt destinate publicitatii si permiterea unor persoane neautorizate la aceste informatii in scopul obtinerii pentru sine de foloase". Acest al doilea cap de acuzare ar putea declansa un scandal de proportii, surse din MAI citate de Hotnews afirmand ca Serban ar fi primit nominalizarea la sefia DGIPI in schimbul unor informatii furnizate unui politician, cu functie importanta in stat, despre un alt politician, ceea ce echivaleaza cu un scandal de politie politica. Pe de alta parte, primul cap de acuzare la adresa lui Serban, legat de tentativa de blocare a unui dosar de coruptie care privea afacerea "Baneasa City", a miliardarului Puiu Popoviciu, poate deschide drum spre personaje politice importante, intre care Calin Popescu Tariceanu sau Adriean Videanu. Anul trecut, liderul PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, i-a acuzat public pe fostul premier, pe actualul sef al statului si pe fostul primar general ca au pus bazele celei mai mari escrocherii imobiliare de dupa Revolutie, facilitandu-I lui Popoviciu obtinerea la un pret de nimic a 230 de hectare in Baneasa. Pe acelasi teren, Tariceanu a construit ulterior sediul fimei Citroen, al carui reprezentant in Romania a fost. In acelasi context, Vanghelie l-a acuzat pe Popoviciu ca este unul dintre principalii sustinatori ai lui Sorin Oprescu, alaturi de alti afaceristi importanti precum Bobic, Petrache, Costanda sau Bittner.

Comentarii ( 1 )
motard 3/26/2009 8:56:59 AM
comentarii pe tema asta nu fac decat anonimi... restul -niciodata
Spune parerea ta!

(Comentariile sunt moderate. Imediat ce sunt aprobate, acestea vor aparea pe site)

Cover Story

Politicienii penali

" Consilieri locali, primari, deputaţi, senatori, şefi de deconcentrate, politruci, piţipoance, miniştri, cumnaţi şi veri ai bă[...] "
Blogul Florianei Jucan