Chiar daca, in ultimii ani, ne-a fascinat cu personajele lui mute, in „Sinucigasul" vorbeste, si o face in modul cel mai convingator. Pentru ca rolul ii vine manusa, Puric s-a scufundat cu totul in pielea amaratului si caraghiosului Podsekalnikov. Predestinat ratarii, nu-si gaseste de lucru si este intretinut de nevasta sa, Masa (Ileana Olteanu), si de ingaduitoarea soacra (Adela Marculescu). Intr-un moment de disperare paroxistica, pentru ca Masa n-a sarit sa-i dea niste lebar, in miez de noapte, Podsekalnikov pleaca de-acasa, echipat in izmene. Convinsa ca se va sinucide, nevasta alearga sa ceara ajutor prin vecini. Astfel, toata suflarea afla de intentia sinucigasului, fix cand acesta se hotaraste sa ia viata de la capat, invatand sa cante la tuba.

Tot ce are legatura cu tuba aduce spectacolului o incarcatura de umor de cea mai buna calitate. Accente burlesti au si personajele care, rand pe rand, il viziteaza pe Podsekalnikov, in incercarea de a profita de simbolul glorios al  sinuciderii acestuia. Aristarh Dominikovici (Marius Bodochi) este intelectualul gongoric si ipocrit, care, in tirade gaunoase, incearca sa-l convinga pe Podsekalnikov sa devina eroul care se sacrifica in semn de protest pentru conditia necorespunzatoare a intelectualului in Rusia stalinista. Kleopatra Maximovna (Maria Buza, excesiv de zgomotoasa) si Raisa Filippovna (Lamia Beligan) se intrec in a-si revendica titlul de femei fatale, iar Egorusca (Marius Manole, excelent, ca de obicei) este curierul golanas, ale carui accelerate treceri prin scena se soldeaza cu enuntarea unor adevaruri fundamentale: „In socialism nu vor mai fi doamne. In socialism nu vor mai fi oameni. In socialism vor fi numai mase. O masa imensa de mase!"

Dan Puric parcurge cu subtilitate  etapele prin care trece personajul sau. La inceput, neinsemnat si cotropit de o depresie ce pare nevindecabila, Podsekalnikov se trezeste, brusc, in centrul atentiei. Instantaneu, observa ca nevasta-sa e prost imbracata  si are parul slinos. Acum se simte foarte important si, intr-o apoteoza  a admiratiei de sine, se hotaraste sa-l injure la telefon pe Stalin, spunandu-i  centralistei de la Kremlin ca „un colos vrea sa-i vorbeasca altui colos". Scena petrecerii de adio, organizata in cinstea „eroului", dezvaluie ca, de fapt, concetatenii adunati la masa sunt instanta nemiloasa care il condamna la moarte pe Podsekalnikov. Clipa de glorie cade insa, imediat, in derizoriu, azvarlind  personajul inapoi, in viata lui marunta si anonima. Singurul cusur pe care il are noul spectacol de la National este o oarecare diluare a ritmului, fapt care duce, automat, la timpi morti, resimtiti dureros de spectatorii care trebuie sa stea nemiscati pe scaune timp de mai bine de doua ore si jumatate.