Dobrogea, capitala industriei mondiale de aparare
Simona Popa, 14 August 2009
0 comentarii | 594 de vizualizari
Constanta a fost pentru trei zile capitala mondiala a industriei de aparare, iar Dobrogea va fi, pana la sfarsitul lunii octombrie, un veritabil teatru de operatiuni militare. Desi pare ca este vorba de scenariul unui film de actiune, in realitate vorbim de doua actiuni menite sa atraga atentia lumii intregi asupra potentialului militar al tarii noastre si asupra rolului pe care Romania il are in cadrul Aliantei Nord-Atlantice. Din fericire, exercitiul „Joint Task Force - East Rotation - 2009" si targul „Naval Defense Exhibition" nu au implicatii majore asupra populatiei civile si nici nu prevestesc un Al Treilea Razboi Mondial, rolul lor fiind acela de a spori securitatea si colaborarea in bazinul Marii Negre.

Bookmark and Share

Luna august se confrunta nu numai cu mai multi turisti pe litoral ci si cu o activitate militara extrem de intensa in Dobrogea. In sud-estul Romaniei au debutat, aproape simultan, doua actiuni care au reusit performanta de a atrage atentia intregii lumi asupra Constantei. In perioada 14-16 august, portul Constanta a gazduit prima editie a expozitiei internationale „Naval Defense Exhibition", eveniment organizat de Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Economiei si Camera de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura Constanta si care s-a bucurat de participarea a aproape 60 de firme din toata lumea, care fac parte din prima reduta a industriei mondiale de armament si de securitate. Pe langa echipamente navale si o gama larga de sisteme maritime, de protectie portuara si costiera, expozitia a inclus si alte produse, printre care se numara vehicule terestre si aeriene, roboti, radare, sisteme optoelectronice si de razboi electronic, arme si munitii, echipamente de securitate, antrenament si simulare, de logistica, medicale si de supravietuire sau echipamente de protectie a personalului. „Am reusit crearea unui eveniment important la care ne-am bucurat de prezenta unor firme de prestigiu din domeniul industriei de securitate si aparare de pe plan mondial, fapt care a creat cadrul propice promovarii de noi concepte, produse, parteneriate si cooperari", a declarat Cristian Geamanu, presedintele „Naval Defense Exhibition", care a adaugat ca expozitia a inclus mai multe demonstratii in cadrul carora au putut fi testate ultimele produse ale industriei de securitate.

 

 

La anul se va organiza si un targ de aparare aeriana la Kogalniceanu

 

Targul a fost structurat pe mai multe categorii: securitate nationala, aparare maritima, aparare aeriana, aparare costiera si industrie de securitate privata iar printre participanti s-au numarat nume grele ale industriei de profil: EADS din Franta, Thales Group (Franta), Lockheed Martin (SUA), Finmeccanica (Italia), BAE Systems, din Marea Britanie si Uzina Mecanica Bucuresti. Potrivit organizatorilor, profilul expozitiei „Naval Defense Exhibition" a fost „business-to-business" dar targul si-a deschis larg portile si pentru publicul neavizat, care a putut vedea in mod gratuit cea mai moderna tehnica militara dar si demonstratii care le-au taiat respiratia. Asa se face ca, in cele trei zile, manifestarea a devenit un veritabil muzeu pentru sute de constanteni si turisti pasionati de armament si tehnica militara. „In cadrul expozitiei am fost deschisi pentru cooperare industriala, parteneriat si cooperare in cadrul UE si NATO", a mai spus Cristian Geamanu, care a declarat ca organizatorilor le-a fost destul de greu sa aduca aceasta manifestare internationala la Constanta intrucat si bulgarii au fost interesati sa o puna in practica la Varna. „In aceste conditii nu putem decat sa ne dorim ca manifestarea sa se permanentizeze la Constanta iar anul viitor, simultan cu cea de-a doua editie a „Naval Defense Exhibition", sa organizam, la baza aeriana de la Mihail Kogalniceanu, un targ de aparare aeriana. Este pacat sa nu profitam de toate avantajele de care dispunem la Kogalniceanu, care este singurul loc din tara care permite executarea zborurilor in picaj. Manifestarea ar putea implica si dotarile bazei militare americane de la Constanta, dar pentru acest lucru trebuie obtinute mai multe aprobari. La astfel de manifestari cele mai importante companii de profil din lume aduc in fata Guvernului Romaniei cele mai avantajoase oferte de inzestrare a armatei cu atat mai mult cu cat tara noastra are un astfel de program in derulare", a mai spus Cristian Geamanu.

 

 

Concept ultramodern, 
100% romanesc

 

Piesa forte a expozitiei a fost Grifon 
Intelligence Concept, un sistem care va revolutiona aplicatiile militare dar si operatiunile civile de salvare si care permite, cu implicarea minima a factorului uman, captarea unei imagini dintr-un camp de lupta sau dintr-o zona cu potential de risc ridicat, procesarea sa si actionarea in consecinta pentru combaterea adversarului sau pentru solutionarea eficienta a unei situatii de urgenta. Sistemul Grifon este, totodata, si principalul motiv de mandrie al organizatorilor intrucat vorbim de un concept 100% romanesc, realizat de firma SC Global Private Security Solutions SRL, care inglobeaza cele mai inalte tehnologii ale momentului. Sistemul este mobil, poate fi instalat pe diverse mijloace de deplasare si poate fi imbunatatit cu diverse componente, care permit marirea razei de actiune, printre care se numara: aparatura utila pe timp de noapte, radar, roboti ghidati prin GPS, avion fara pilot (UAV) sau termoviziune. Beneficiarii acestui sistem pot fi Prefecturile, Consiliile Judetene, Inspectoratele pentru situatii de urgenta, autoritatile vamale sau Politia, intrucat sistemul si-a dovedit eficienta si in operatiuni de salvare sau de rezolvare a unor situatii critice, dar si companiile care administreaza campuri petrolifere sau centrale electrice. „Grifon vrea sa sublinieze si sa probeze necesitatea si posibilitatea de integrare in tara a diferitelor subsisteme si sa demonstreze tehnologic beneficiul unei abordari diferite a provocarilor privind protectia infrastructurii critice. Sistemul propune o platforma multifunctionala, terestra sau navala, mobila de interventie pentru operatiuni de lupta nonconventionala si activitati civile, inclusiv operatiuni cu grad ridicat de pericol", a declarat Romeo Oita, managerul companiei care a realizat sistemul. El a adaugat ca cea mai mare ambitie a romanilor este sa realizeze un avion fara pilot, mult mai ieftin decat cele existente in prezent pe piata, a caror valoare se ridica la peste 550.000 euro. In ceea ce priveste pretul unui vehicul dotat cu sistemul Grifon acesta porneste de la 150.000 de euro si poate depasi un milion de euro in functie de dotarile optionale pe care le solicita beneficiarul.

 

 

Dobrogea, teatru de operatiuni militare

 

Chiar daca expozitia „Naval Defense 
Exhibition" a ajuns la final, acest lucru nu inseamna ca a luat sfarsit si activitatea militara in zona. De la inceputul lunii august si pana la sfarsitul lunii octombrie, Dobrogea gazduieste exercitiul „Joint Task Force - East Rotation - 2009", la care iau parte aproape 2.000 de militari americani si romani, care se antreneaza in baza militara de la Mihail Kogalniceanu si in Poligonul Babadag din judetul Tulcea dar si 35 de vehicule de lupta tip Stryker si patru elicoptere americane militare tip „Blackhawk UH-60A". Pe durata antrenamentelor, militarii romani si americani desfasoara trageri in comun cu armamentul din dotare, exercitii cu trageri reale, exercitii tactice specifice zonelor urbane, exerseaza tehnici de actiune individuale, patrule mixte si acordarea primului ajutor. Exercitiul „Joint Task Force - East Rotation - 2009" are drept scop dezvoltarea potentialului de instruire in comun a trupelor romane si americane, precum si cresterea capacitatilor militarilor in vederea participarii in comun la operatii de stabilitate. Aceasta actiune se desfasoara in baza acordului dintre Romania si Statele Unite ale Americii privind activitatile fortelor Statelor Unite stationate pe teritoriul Romaniei, semnat in anul 2005 si ratificat de Parlamentul Romaniei in anul 2006. Potrivit Ministerului Apararii, la exercitiul din Romania vor participa 600 de militari romani, din partea Statului Major al Fortelor Terestre, patru subunitati de Vanatori de Munte din cadrul Batalionului 33 din Curtea de Arges si a Brigazii 2 din Brasov si 1200 de soldati americani.

 

 

Implicatii minime pentru populatia civila

 

Atat Ministerul Roman al Apararii cat si partea 
americana au dat asigurari ca populatia va resimti cat mai putin posibil prezenta militara in zona. In timpul zborurilor de antrenament, aeronavele militare vor evita sa survoleze zonele populate si, in general, vor pastra o inaltime de zbor de peste 3000 metri deasupra solului. Pe de alta parte, pe durata activitatilor militare in comun, aeronavele mai mici de sprijin aerian vor zbura la o inaltime de 900 metri doar deasupra zonei de antrenament de la Babadag. Pe de alta parte, oficialii americani au semnat, in primavara, protocoale cu prefecturile si primariile din judetele Constanta si Tulcea prin care au solicitat folosirea unei Zone Largi de Manevra delimitata, la nord, de localitatea Babadag, la est, de poligonul Babadag, la sud, de localitatea Tariverde si, la vest, de localitatea Horia. In baza acestor protocoale autoritatile locale s-au angajat sa informeze populatia civila cu privire la scopul prezentei militare masive in zona. „Ne-am asigurat, printr-o comunicare eficienta, ca cetatenii din zona Poligonului de Instructie Babadag vor fi constienti de faptul ca, in apropiere, se vor deplasa vehicule de lupta blindate pe timpul desfasurarii exercitiului", a declarat colonelul Gary R. Russ, comandantul american al exercitiului. Pe de alta parte, Ministerul Apararii a solicitat soferilor sa dea dovada de prudenta in trafic atunci cand se deplaseaza pe drumul care face legatura dintre Constanta si Tulcea intrucat coloanele militare, formate din transportoare amfibii blindate, transportoare blindate Stryker, transportoare blindate de tipul HMMWV si VAMTAC si autocamioane, se deplaseaza frecvent pe aceasta ruta.

 

 

Constanta, taram american

 

Toate aceste manifestari militare nu fac decat sa accentueze activitatea militara si asa destul de intensa din Dobrogea. Americanii au fost asteptati cu sufletul la gura de zeci de ani, iar acum sunt o prezenta obisnuita in judetul Constanta, unde oamenii simpli, pentru care protocoalele militare si angajamentele din cadrul NATO nu au nicio valoare, ii apreciaza pentru modul in care s-au implicat in viata sociala a comunitatilor locale din apropierea bazei militare de la Kogalniceanu. Potrivit datelor oficiale facute publice de oficialii americani, in ultimele 23 de luni, militarii dislocati in judetul Constanta au avut 17 proiecte sociale pentru care s-au cheltuit intre 9.000 si 32.000 de dolari, sume care au fost asigurate prin intermediul Ambasadei SUA la Bucuresti. Proiectele au vizat, in principal, renovarea unor unitati scolare sau medicale. Mai mult decat atat, inainte ca militarii americani sa se instaleze la Kogalniceanu, guvernul federal a investit putin peste 50 de milioane de dolari pentru consolidarea cladirilor vechi, pentru ridicarea altora noi dar si pentru imbunatatirea infrastructurii primei baze militare permanente folosite de SUA in Romania prin modernizarea sistemului de securitate, refacerea si largirea pistei aeroportului pentru decolarea si aterizarea aeronavelor de mari dimensiuni. Dupa aproape 3 ani de cand primii americani au venit in Dobrogea, primarul din comuna Mihail Kogalniceanu, Iosif Valer Muresan, le multumeste oaspetilor pentru ca au degrevat bugetul local de o serie de cheltuieli chiar daca recunoaste ca masinile de mare tonaj care au transportat materiale in bazele americane au cam subrezit drumurile din localitate. In plus, venirea americanilor a dus, in 2007, la inflorirea pietei imobiliare in zona, pretul terenurilor crescand de 5-6 ori, chiar daca, in prezent, din cauza crizei financiare, tranzactiile s-au blocat. In plus, amenajarea bazei americane de la Kogalniceanu a dus si la crearea a catorva zeci de locuri de munca, chiar daca multe dintre ele au fost sezoniere si americanii au promis mai mult decat au oferit. In conditiile in care rata somajului in zona depaseste 20% localnicii se multumesc si cu mai putin. Base operations manager la IDS Operations, parte a prestigiosului grup britanic INDES, Mircea Craciun spune ca prima data americanii au venit cu personal din Kosovo dar ca, in scurt timp, au inceput sa angajeze romani in baza militara. Astfel, spune el, pe langa conditii de munca decente si un salariu motivant, angajatii romani iau parte si la cursuri de instruire dar si la lectii de limba engleza. De castigat de pe urma „invaziei" americanilor au profitat si agentii economici din zona, in principal proprietarii hotelurilor si pensiunilor care au gazduit, de-a lungul timpului, oficialii aflati in tranzit. Desi localnicii ii privesc pe americani ca pe niste rude mai bogate extrem de darnice, exista si voci care condamna lipsa de transparenta a actiunilor militare in zona acuzand partea americana ca mascheaza decizii strategice in spatele unor campanii umanitare. Mai mult decat atat, au existat politicieni care au vorbit despre faptul ca prezenta americanilor in apropierea zonelor populate ar putea reprezenta un factor de risc si ca exercitiile militare ar putea avea un impact nedorit asupra ecosistemului cu atat mai mult cu cat in Dobrogea exista o concentratie mare de situri Natura 2000. De cealalta parte, oficialii americani spun ca baza militara de la Kogalniceanu este folosita strict pentru stationarea si instruirea militarilor si ca au de gand sa isi consolideze pozitia in zona.

 

 

„Grifon vrea sa sublinieze si sa probeze necesitatea si posibilitatea de integrare in tara a diferitelor subsisteme si sa demonstreze tehnologic beneficiul unei abordari diferite a provocarilor privind protectia infrastructurii critice. Sistemul propune o platforma multifunctionala, terestra sau navala, mobila de interventie pentru operatiuni de lupta nonconventionala si activitati civile, inclusiv operatiuni cu grad ridicat de pericol."
Romeo Oita, managerul SC Global Private Security Solutions SRL


Spune parerea ta!
Cover Story

Ştiu ce-a făcut Remus Truică… la 40 de ani

" Nu aş fi scris aceste rânduri, dacă nu aş fi citit în alte ziare nişte neadevăruri uimitoare despre un eveniment la ca[...] "
Blogul Florianei Jucan