Stefanel avea patru luni cand Alexandra i-a descoperit in dreptul rinichilor doua umflaturi, ca doua nuci. A doua zi s-a dus cu el la medicul de familie care i-a pus scurt, fara echivoc, diagnostic..., nu lui Stefanel, ci Alexandrei: „Femeie, esti nebuna! Copilul e perfect sanatos!" Au mai trecut doua luni, timp in care Alexandra si-a dus copilul la o alta consultatie, de data aceasta la o clinica particulara. Si acolo a primit acelasi raspuns, aproape in aceeasi termeni. Cu toate ca atunci lui Stefanel i se facuse si o ecografie.

Fix in ziua in care a implinit sase luni, Stefanel a ajuns la Urgenta, la Spitalul din Calarasi, cu febra 40. L-au tinut acolo o saptamana administrandu-i antibiotice pentru tratarea... bronsiolitei. Copilul a facut hemoragie pe gura si pe fund. Abia atunci l-au trimis de urgenta la Bucuresti, la spitalul Budimex. Medicii nu s-au ferit nicicum de Alexandra atunci cand si-au manifestat adevarata lor ingrijorare: „Il trimitem la Bucuresti sa nu moara la noi!"

Soapte uscate in rugaciunea inimii

Au plecat spre Bucuresti, ce-i drept, cu o salvare, dar fara niciun fel de asistenta medicala. Doar cu sofer. In tot timpul asta, Stefanel a sangerat necontenit. Pentru Alexandra clipele nu s-au tarat niciodata atat de incet. Soaptele i se uscasera in rugaciunea inimii. A durat un timp fara sfarsit, un rastimp uitat, ca intre doua visuri nereamintite.

Si au ajuns la Bucuresti. Medicul de garda s-a uitat la Stefanel, s-a uitat la ecografia facuta in urma cu doua luni la Calarasi si a pus ghilotina: „Ce bronsiolita, doamna, ca asta e cancer in buna regula!"

Alexandra avea pe atunci 26 de ani. Mai avea un copil acasa: pe Adi, de trei ani. Locuia intr-un sat din Calarasi cu barbatul care ii devenise sot imediat dupa terminarea liceului. In clipa in care a aflat ca Stefanel e pe moarte a uitat toate detaliile astea de biografie. S-a simtit zdrobita sub mii de pietre de moara. Dar a trebuit sa inceapa lupta. Pana in ianuarie, Stefanel a facut tratament citostatic, apoi a fost operat. I s-a taiat din ambii rinichi, i s-au scos vreo sase tumori. Operatia a durat douasprezece ore. Nici mai mult, nici mai putin! Cand l-a vazut dupa operatie, Alexandra nu a putut sa rosteasca decat: „Asta nu e copilul meu!" Avea de doua ori greutatea lui normala, atat era de umflat. Medicii i-au spus ca daca in urmatoarele doua ore urineaza e salvat, daca nu... Si Stefanel a fost salvat!

„Nevasta-mea se duce la spital si nu-mi convine!"

Astazi, Stefanel mai are de facut cateva cure de citostatice si gata. A scapat! Pare finalul unei povesti fericite. Poate singura pe care am spus-o aici, la cazuri sociale, nu? Din pacate, trebuie sa va dezamagesc! Stefanel nu este chiar atat de bine. E drept, e aproape sanatos, ceea ce reprezinta cea mai mare binecuvantare, dar viata lui pe mai departe nu se anunta roza de loc.

Cat a stat in spital, tatal lui l-a vizitat de doar doua ori. „Are cancer, copilul asta nu e bun!" - asta ii era argumentatia si o rostea fara urma de ezitare. Necazul face ca l-a parasit si pe copilul ala, „mai bun", pe Adi, care acum are patru ani si care, in 14 septembrie, a inceput gradinita gratie ajutorului dat de niste oameni cu suflet. Acum ceva luni, tatal copiilor si-a luat cateva lucruri si a sters-o de acasa fara sa spuna nimic. Nu a lasat nicio vorba de ramas bun. L-au sunat cativa amici: „De ce ai plecat?"/ „Pai nevasta-mea se duce la spital si nu-mi convine."

Acum pe Alexandra o ajuta paradoxal... socrii. Ei mai au grija de Adi cat ea e dusa cu Stefanel la spital. Cu asta o pot ajuta, cu bani n-au cum. Pensia lor nu depaseste limita mizeriei. 

Salvat de la moarte, nu si de la foame

Trei suflete de oameni traiesc din indemnizatia de insotitor a Alexandrei, vreo 550 de lei noi. Indemnizatia este 700, dar in fiecare luna raman la primarie cam 150, pentru ambulanta care il aduce pe Stefanel la spital si apoi acasa. Cand Stefanel vine la spital, 3 zile din 7 face citostatice. Dupa fiecare sedinta de citostatice urmeaza hidratarea. In cele 3 zile de citostatice si de hidratare, Stefanel are nevoie de cel putin 36 de pampersi. Pe saptamana foloseste cam 80. Numarul 5, 1 leu si 30 de bani bucata. Laptele costa 31 de lei cutia. Nan 3. Ii ajunge 7 zile. Doctorii i-au spus Alexandrei ca daca are bani sa ii cumpere altul, cu mai multe vitamine. A vrut Alexandra sa cumpere, dar era 90 RON cutia. Nu si-a permis.

Acum un an, o asociatie din Calarasi a strans bani pentru Stefanel. Alexandra nu a vazut niciun ban - mai mult, nici nu a stiut. A aflat de la cativa oameni care au oprit-o pe strada si au intrebat-o daca Stefanel s-a facut bine si ca au donat bani pentru el. Astazi, Alexandra nu mai are incredere in nimeni. Cu greu a vorbit cu noi si doar cu acordul Izabelei Lorelai, cea care i-a publicat pentru prima data povestea pe blog si care a ajutat-o enorm, asa cum a facut de altfel cu zeci de cazuri.

Stefanel are in continuare mare nevoie de ajutorul nostru. Nici nu stiti cat inseamna pentru Alexandra un pampers sau o cutie de lapte in plus.

Contul lui Stefanel este:

Banca Transilvania - Agentia Brancoveanu

RON: RO 31 BTRL 0430 1201 T 239 74XX

Titular: Ciocoi Alexandra

Numar contact: 0727.205.695 - Alexandra Ciocoi