Alegeri cu final aşteptat la FRF, unde Mircea Sandu, omul care domneşte de mai bine de 20 de ani peste destinele fotbalului românesc, l-a învins clar pe Constantin Iacov. Naşu' a primit 192 de voturi din totalul celor 259 exprimate, faţă de cele 67 strânse de fostul preşedinte al lui FC Naţional. Iacov a fost singurul contracandidat al lui Mircea Sandu, după ce Gică Popescu, rivalul său la şefia Casei Fotbalului din urmă cu 5 ani, a ales să nu candideze, iar candidatura lui Sorin Victor Răducanu nu a fost validată. Sandu a fost ales pentru prima oară preşedinte al FRF pe 9 august 1990. De atunci, mandatul său a fost reînnoit de 5 ori: în 1994, 1998, 2001, 2005 şi 2010.

Cum a pus Sandu mâna pe putere în urmă cu 20 de ani?

Revoluţia din decembrie '89 l-a găsit pe Mircea Sandu în cercul intim al prietenilor lui Mircea Angelescu, preşedintele de atunci al Federaţiei Române de Fotbal. Au fost zile nebune şi în fruntea fotbalului autohton, unde, într-un interval de doar câteva luni, s-au aflat pe rând la conducerea FRF Andrei Rădulescu şi Mircea Pascu. În august 1990 a venit însă stabilizarea. Mircea Sandu, un tip extrem de charismatic şi inteligent, fost jucător al Sportului Studenţesc, a preluat puterea în fotbalul românesc şi nu a mai cedat-o nimănui.

Pila lui Mircea Angelescu

Dar până ca Sandu (doar un fost fotbalist de valoare în acei ani de la sfârşitul deceniului nouă) să preia puterea, Angelescu, boss-ul de atunci al Federaţiei, încerca prin orice mijloace să îl aducă la federaţie încă din 1987. Ca secretar general nu s-a putut însă, pentru că ideea nu era agreată de temutul Emil Bobu (personaj cheie în regimul lui Ceauşescu), care considera că Mircea Sandu, în vârstă de 35 de ani, este necopt pentru o astfel de funcţie. Din fericire însă, norocul este de partea celor perseverenţi şi astfel evenimentele din decembrie '89 l-au surprins pe Sandu la FRF, unde ocupase deja un post destul de bun, după înlăturarea lui Grigore Sichitiu - şeful sectorului „Copii şi Juniori". În ianuarie '90, mentorul Mircea Angelescu avea să fie numit ministru al sportului de către Petre Roman, fapt care l-a propulsat pe prietenul Sandu în mult dorita funcţie de secretar general al FRF. Interesant este că deşi preşedinte executiv era Mircea Pascu (ales pentru un mandat de patru ani) Angelescu a cerut organizarea unor noi alegeri. Candidaţi erau... Mircea Angelescu şi Mircea Pascu.

Mascarada din 1990

La alegeri n-au fost chemate decât 100 din cele 200 de cluburi care aveau drept de vot şi, pentru că scorul era strâns, s-a luat o decizie absolut bizară, şi anume ca votul echipelor din prima divizie să valoreze de trei ori mai mult decât al echipelor din ligile inferioare. Învingător a ieşit, cum era de aşteptat, Mircea Angelescu, care însă a anunţat, la fel de previzibil, că el va fi preşedinte de onoare şi că mânzul Mircea Sandu va fi uns preşedinte salariat şi executiv în acelaşi timp! Tânărul ambiţios şi energic a preluat în acel moment puterea în fotbalul românesc, putere pe care a consolidat-o de la an la an şi de la mandat la mandat (unii vorbesc ca ar fi creat o veritabilă caracatiţă, fapt evidenţiat  chiar şi de poreclele pe care şefii cei mari din structurile de conducere ale FRF si LPF - „Naşu", respectiv „Corleone" - le poartă cu mândrie). Acesta s-a dovedit tot mai greu de răpus, în ciuda scandalurilor răsunătoare care s-au succedat de atunci timp de 20 de ani. Şi ca orice poveste bună, povestea lui Mircea Sandu pe tronul Federaţiei continuă şi va mai continua nu se ştie câţi ani de acum înainte... 

Sandu, viitor vicepreşedinte al UEFA

Asupra preşedintelui FRF au planat multe suspiciuni de-a lungul timpului. Sandu era numărul 1 la Federaţie şi în perioada de glorie a meciurilor aranjate. De altfel, nu mai departe de anul trecut s-a consumat incredibilul caz Cornel Penescu (patronul lui FC Argeş, care a mituit arbitri şi oficiali ai FRF pentru câştigarea unor meciuri), unul dintre cele mai mari scandaluri de corupţie din sportul românesc. În cei 20 de ani în care Sandu a condus FRF, Naţionala României s-a calificat la trei Cupe Mondiale şi trei Campionate Europene. Tot cu Naşu' la timonă, FRF a organizat în 1998, la Bucureşti, turneul final al CE Under-21 şi a obţinut fonduri de la Primăria Capitalei pentru construirea noului stadion Naţional, evaluat la 120 de milioane de euro.

Din 2007, Mircea Sandu este membru în Comitetul Executiv al UEFA şi aşteaptă cu sufletul la gură postul de vicepreşedinte al forului european. De altfel, românul este un apropiat al lui Platini, căruia i-a adus un număr important de voturi în momentul în care fosta glorie a fotbalului mondial a fost instalat ca preşedinte al UEFA.

Sunat de Blatter şi Platini

Pentru că Mircea Sandu este totuşi o persoană influentă la nivel planetar, imediat ce a ieşit din nou preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, acesta a avut parte de o surpriză plăcută. Oficialul numărul 1 din fotbalul românesc a fost sunat şi felicitat, la câteva minute de la anunţarea rezultatelor finale pentru preşedinţia FRF, de către Michel Platini, preşedintele UEFA, şi Sepp Blatter. Sandu a stat de vorbă minute în şir cu cei doi şefi ai forurilor internaţionale, dar şi cu Jose-Maria Villar - conducătorul Federaţiei Spaniole de Fotbal.

Operat de cancer la colon şi ficat

Viaţa unicului conducător de la FRF nu a fost însă atât de liniştită şi lipsită de griji pe cât s-ar putea crede. Imaginea lui Mircea Sandu a avut enorm de suferit după ce fiica sa, Raluca Sandu, şi nepotul său, Robert Sandu, au fost implicaţi în câteva scandaluri legate de trafic şi consum de droguri. Cum acestea nu ar fi fost de-ajuns, preşedintele Federaţiei a descoperit anul trecut că suferă de cancer la colon şi la ficat. Sandu nu s-a lăsat învins şi nici n-a stat mult pe gânduri. A continuat să lupte cu ardoare pe două fronturi, atât împotriva năprasnicei boli, cât şi împotriva numeroşilor rivali care-i solicitau retragerea.

Sleit de forţe, după operaţiile la care a fost supus (din chistul de şase centimetri, i s-a extirpat o bucată de cinci centimetri, dar şi o parte dintr-un lob al ficatului afectat), Mircea Sandu a apărut totuşi zâmbitor şi (aproape) sigur pe sine în faţa alegătorilor. Cei prezenţi în sală se întrebau însă dacă Naşu' va putea să-şi ducă la bun sfârşit mandatul sau îi va lăsa locul lui Ionuţ Lupescu, aşa cum se tot aude în ultimele săptămâni.

Kaiserul, conducătorul din umbră al fotbalului românesc?

Starea precară de sănătate a lui Mircea Sandu este şi principalul motiv pentru care tot mai multe voci susţin că Ionuţ Lupescu, directorul general al FRF, este, de fapt, omul care conduce în prezent fotbalul românesc. Revenit în ţară pentru a participa la alegeri, Sandu s-a întors deja la Nisa, unde urmează un tratament complex la o renumită clinică oncologică, în încercarea de a preveni o recidivă a bolii. Mai mult, surse apropiate federaţiei afirmă că în maxim 2 ani preşedintele FRF se va retrage într-un post onorific. Sandu va avea astfel la dispoziţie timpul necesar pentru a se ocupa de activităţile de la UEFA, unde, cum spuneam, are şanse semnificative de a deveni vicepreşedinte. În acest fel, Ionuţ Lupescu, o veritabilă... mână stângă a Naşului (mâna dreaptă fiind nimeni altul decât Adalbert Kassai, secretar general al forului), ar ajunge noul şef al Federaţiei.

MIRCEA SANDU: „Nu mă mai pot opri. Mă retrag abia în 2018!"

Paradoxal, în ciuda problemelor de sănătate pe care le are, „nemuritorul" Mircea Sandu este de departe cel mai influent şi mai puternic personaj din fotbalul românesc. Este un titan, spune Dumitru Dragomir despre el, iar Cristi Borcea consideră că Naşu' nu va avea rival nici la alegerile de peste 4 ani. Cum se prezintă Mircea Sandu înaintea celui de-al şaselea mandat consecutiv şi ce planuri de viitor are boss-ul de la Casa Fotbalului aflaţi în interviul următor.

QMagazine: S-ar putea spune că sunteţi invincibil, după ce aţi obţinut cel de-al şaselea mandat la conducerea FRF. Practic, nu i-aţi lăsat nici o şansă contracandidatului dvs., Constantin Iacov, care a obţinut doar un sfert din voturile exprimate.

Mircea Sandu: Invincibil nu sunt, dar probabil sunt un bun meseriaş. Un om care şi-a făcut treaba foarte bine de fiecare dată când a primit votul de încredere al alegătorilor. Domnul Iacov a reuşit prin diverse tertipuri electorale să obţină 67 de voturi şi asta în primul rând datorită nenumăratelor minciuni electorale pe care le-a transmis în această campanie. În acelaşi timp sunt convins că la mijloc a fost vorba şi de susţinere politică.

Q.: La ce vă referiţi când faceţi asemenea acuzaţii?

M.S.: Ştiu că au existat presiuni din partea unor primari asupra unor conducători de la cluburi mai mici pentru că, săracii, mulţi dintre ei, în special pe la copii şi juniori sau pe la liga a treia, depind foarte mult de primării. Şi atunci când primarul spune mergi pe linia asta ca să îţi mai dau, că dacă nu, nu-ți mai dau, aceştia nu au altă variantă decât să se conformeze. Dar oricum, domnul Iacov merită felicitat pentru scorul destul de bun.

Q.: Deşi aţi învins confortabil şi de această dată, păreţi un pic nemulţumit, parcă...

M.S.: Sunt foarte mulţumit. Eu am obţinut 192 de voturi, adică mai mult decât la alegerile trecute, ceea ce este extraordinar. Important până la urmă este că a fost un vot democratic.

Q.: Dumitru Dragomir spune mereu despre dvs. că sunteţi cel mai bun preşedinte din istoria fotbalului românesc. Aceasta cu toate că v-aţi contrat şi certat de nenumărate ori la cuţite. Chiar sunteţi cel mai bun preşedinte din istoria fotbalului românesc?

M.S.: Îi las pe alţii să vorbească despre asta. Pe de altă parte nu ştiu cine îmi poate reproşa că nu am realizat nimic în 20 de ani. Aş enumera doar cele 1.860 de meciuri la echipele naţionale, cele şase calificări la turneele finale, construirea Casei Fotbalului, a Centrului Naţional şi a Academiei de Fotbal de la Mogoşoaia sau faptul că, în curând, va fi finalizat noul stadion Naţional, unul dintre cele mai moderne din Europa. Desigur, se puteau face şi mai multe, dar poate ar trebui ţinut cont şi de condiţiile pe care România şi fotbalul nostru le-au avut în aceşti ani.

Q.: Înţelegem că nu vă veţi opri aici, ba, dimpotrivă, sunteţi hotărât să mai rămâneţi cel puţin un mandat la şefia Federaţiei Române de Fotbal. Dinamovistul Cristi Borcea pariază că nici peste 4 ani nu veţi avea rival, indiferent de cine va candida.

M.S.: Sincer, nu cred că mă pot opri. Vreau să candidez şi în 2014, iar aceea va fi, probabil, ultima mea candidatură. Pentru că în 2018, în cazul în care voi fi reales din nou, voi avea 66 de ani şi ar cam fi timpul să mă retrag. Vor fi multe de făcut şi atunci. Mă voi ocupa de nepoţi, poate de afaceri. Întotdeauna se găseşte o ocupaţie, mai ales că mie îmi place să fiu un om activ. Sper ca şi la acea dată să fiu sănătos.

Q.: Prietenii adevăraţi vă susţin şi la bine şi la rău... Imediat după ce l-aţi învins pe Iacov, aţi fost felicitat de preşedintele FIFA, Sepp Blatter, de preşedintele UEFA, Michel Platini, de preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal, Jose-Maria Villar.

M.S.: Într-adevăr, Platini şi Blatter m-au felicitat pentru câştigarea alegerilor şi m-au sfătuit să am grijă de sănătatea mea. Dar este ceva normal şi banal în ziua de azi. Facem parte din aceeaşi familie, cea a fotbalului european şi mondial şi ni se întâmplă des să ne sunăm pentru a ne felicita sau încuraja în anumite momente importante ale vieţii noastre.

Q.: Ce ne puteţi spune despre Ionuţ Lupescu? Se zvoneşte că directorul general al FRF va conduce din umbră Federaţia. Că Lupescu va duce tot greul în acest mandat, pentru că dumneavoastră veţi fi ocupat cu UEFA şi cu alte probleme de sănătate...

M.S.: Eu ce ar trebui să fac, să comentez zvonuri? Vă pot spune că la FRF suntem o echipă, nu doar un singur om, şi mi se pare normal ca Ionuţ, la cei 41 de ani ai lui faţă de 57 cât am eu, să aibă o dorinţă mai mare de activitate, de afirmare, e normal ca el să-şi dorească să reprezinte România şi Federaţia Română de Fotbal la forurile internaţionale, ceea ce este foarte bine.

Q.: Şi o ultimă întrebare. Pe cine vor vedea suporterii Naţionalei, la Bucureşti, cu prilejul inaugurării noului stadion Naţional? Pe Messi sau pe Kaka?