PSD-ul (indiferent de numele pe care l-a purtat) a excelat, la începuturile anilor '90, prin organizare, având însă, în Ion Iliescu, un foarte important purtător de mesaj şi de imagine.

Treptat, când imaginea  organizaţiei politice a început să fie atacată de adversari şi când în conştiinţa publică aceste atacuri au început să capete consistenţă, PSD-ul a încercat să le contracareze prin guvernări orientate spre electoratul tradiţional (asistat, în vârstă, puţin educat, din mediul rural) şi prin o supralicitare a organizării teritoriale. Octav Cozmâncă şi Viorel Hrebenciuc au devenit modele pentru această abordare. În 2004, după un mandat bine dus la capăt, PSD-ul câştigă alegerile parlamentare graţie atât organizării, cât şi sprijinului obţinut din partea electoratului tipic, puternic „curtat" în timpul guvernării Năstase. Adversarul de atunci al PSD, Traian Băsescu, avea în spate o alianţă slab organizată şi de aceea a optat pentru jocul pe cartea imagologică prin intermediul media (şi a celei tradiţionale şi a celei noi, virtuale).

Venirea la conducerea PSD a lui Mircea Geoană, în primăvara lui 2005, a însemnat o tentativă a partidului de a se îmbunătăţi imagologic. Un chip nou, tânăr, provenit din externe, învăluit în mantia protectoare a Grupului de la Cluj. În scurt timp, s-au constatat două procese simultane. În primul rând, abandonarea electoratului tradiţional al PSD, în căutarea unei iluzii de electorat urban apartenent de o stângă modernă, europeană şi în al doilea rând, pulverizarea imaginii pozitive a lui Mircea Geoană, contaminată şi de seria lungă de gafe personale şi de asocierile consecutive cu personaje încărcate cu imagine negativă. Rezultatul este cunoscut... Sub conducerea lui Mircea Geoană, PSD-ul pierde cinci alegeri consecutive, mixând imaginea proastă a liderului cu o acută lipsă de organizare teritorială. La prezidenţialele din 2009, Mircea Geoană a avut nevoie de sprijinul total şi neaşteptat al lui Crin Antonescu pentru a fi aproape de victorie. Dar, până şi atunci, cu un Traian Băsescu erodat, organizarea superioară a PD-L şi erorile incredibile ale lui Geoană şi ale echipei sale de imagine au anulat contribuţia spectaculoasă a liderului liberal.

Ponta, lider la 37 de ani

Ajungând în prezent, în urma congresului recent încheiat, PSD-ul a optat din nou pentru imagine, aducându-l în frunte pe cel mai dinamic exponent al noului val al partidului, un lider de 37 de ani, foarte bun vorbitor şi foarte rezistent la confruntările media, neimplicat în niciun scandal de corupţie şi cu mai bine de 10 ani de politică în spate. Din agitaţia neîntreruptă a celor înregimentaţi de PD-L, se pare că această alegere nu este foarte agreată în Modrogan. Şi e normal să fie aşa. În primul rând, cu Ponta în frunte, PSD-ul va fi un foarte agresiv partid de opoziţie, alăturându-se unui PNL încăpăţânat, condus de un Crin Antonescu deloc dispus să colaboreze cu puterea. Aşa cum începutul lui 2010 a fost marcat de un atac neîntrerupt la Antonescu, aceleaşi voci aflate în sfera de influenţă a PD-L îl atacă acum pe Ponta. În al doilea rând, dacă atât PNL cât şi PSD au acum în frunte politicieni prezidenţiabili, PD-L-ul nu mai are pe nimeni. Nu discutăm acum de strategiile de schimbare a Constituţiei care vizează o reutilizare a lui Băsescu în 2012, fie ca preşedinte, fie ca prim-ministru. Discutăm de realitatea că, în timp ce PSD-ul îl are ca purtător central de mesaj pe Ponta şi PNL-ul pe Antonescu, partidul de guvernământ defilează încă sub flamura lui Boc. Iar alternativele la acesta sunt Elena Udrea, Vasile Blaga, Adriean Videanu sau chiar şi Elena Băsescu. După ani buni, PSD-ul contează din nou la capitolul imagine, iar adversarul lui, PD-L-ul, pare că se concentrează pe organizare şi manevre de culise. Partidul alternativ al lui Gabriel Oprea la care se tot adună fugari din PSD, este o astfel de mutare organizatorică, fără şanse la nivel imagologic (în fond, este un partid care împarte cu PD-L-ul costurile unei guvernări foarte proaste), dar care poate pune probleme teritoriale PSD şi poate furniza voturile necesare unei eventuale schimbări constituţionale. Se poate spune că, în tentativa lor de a prelua complet controlul societăţii româneşti, PD-L-ul şi Traian Băsescu au suferit a doua înfrângere majoră. După refuzul lui Crin Antonescu de a-şi preda partidul, PSD-ul şi-a ales un lider aflat în afara opţiunilor actualei puteri care se îndreptau fie spre un conducător binevoitor la adresa PD-L, fie spre Mircea Geoană a cărui incapacitate de a câştiga electorat era deja probată.

Întoarcerea spre stânga

Cum va arăta PSD-ul în mandatul lui Victor Ponta e dificil de spus. Probabil că nu va exista ruptura cu Ion Iliescu şi Adrian Năstase pe care a produs-o Mircea Geoană, probabil că vom vedea promovaţi mai mulţi oameni din eşaloanele inferioare ale partidului, probabil că vom asista la o modernizare a acţiunii sale politice, fie şi numai pentru că noul lider este foarte tânăr. Vom vedea o întoarcere spre stânga, cu susţinerea mai clară a impozitării progresive, care s-ar putea să prindă la o populaţie sărăcită şi la care percepţia asupra inechităţii sociale este foarte pronunţată. Vom vedea o radicalizare a dezbaterii ideologice între stânga şi dreapta şi o politizare mărită a socialului.