Actul I.
La Nagasaki, într-o casă de pe colină se serbează căsătoria japonezei Cio-Cio-San (Madama
Butterfly) cu ofiţerul american Pinkerton. Consulul Sharpless îi atrage atenţia că tânăra mireasă ia în serios ceea ce pentru Pinkerton este doar amuzament. Într-adevăr, atunci când rudele o repudiază pentru această căsătorie, tânăra găseşte în iubirea lui Pinkerton o consolare care nu seamănă a simplă joacă.

Actul II.
Au trecut trei ani de aşteptare, dar Butterfly tot mai speră că Pinkerton se va întoarce, crescându-şi fiul şi refuzând orice propunere de a se recăsători. Ea are încredere în jurământul de dragoste şi nu înţelege sfaturile Consulului, care are misiunea de a-i anunţa întoarcerea lui Pinkerton, recăsătorit, pentru a-şi lua doar fiul. La auzul semnalului intrării navei în port, Butterfly se pregăteşte să-şi primească soţul.

Actul III.
După o noapte de veghe, Butterfly a adormit în zori. Pinkerton soseşte împreună cu Consulul şi Kate, soţia sa americană, şi îi spune cameristei Suzuki scopul vizitei lor. În faţa evidenţei, Suzuki îşi dă seama că sfârşitul tinerei stăpâne a sosit. Butterfly suportă vestea cu mult curaj, dar cere ca Pinkerton însuşi să vină să-şi ia copilul. În timp ce micuţul aşteaptă cu steguleţul american în mână, Butterfly se sinucide, auzindu-şi pentru ultima oară numele strigat de Pinkerton, care urcă în goană colina.

„Madama Butterfly" este povestea unei vieţi sacrificate pentru o iubire imposibilă. Imposibilă pentru că Pinkerton aparţine unei cu totul alte lumi decât cea a micuţei Butterfly. La începutul poveştii el îi cumpără o casă cu 999 de yeni, iar pentru a o cunoaşte pe cea care-i va deveni soţie pe tărâm japonez, dă 100 de yeni. Atât de puţin pentru destinul unui om! Despre căsătoria pe care urmează să o săvârşească cu Butterfly, însuşi Pinkerton spune „Amor sau capriciu, eu n-aş şti". Butterfly, care în debutul operei are 15 ani, renunţă la tot pentru bărbatul pe care îl iubeşte: la familie, la statutul social şi, cel mai important, la credinţă. Povestea este tulburătoare şi este presărată cu simboluri pe care numai stând în sală le veţi putea descoperi. Muzica pucciniană este sublimă, iar aria din actul doi, „Un bel di vedremo" poate aria cea mai celebră a acestui titlu, emoţionează până la lacrimi. Şi dacă vi le puteţi stăpâni pe parcursul desfăşurării acţiunii, cu siguranţă momentul de final, atunci când mama se desparte de copil, este absolut impresionant - „Per te, per tuoi puri occhi, muor Butterfly". Mama pleacă spre moarte, copilul ei spre viaţă!