Ca in memoria postuma ramanem cu opera si nu cu viata, o demonstreaza si Baudelaire de la nasterea caruia se implinesc astazi 188 de ani.[...]
Cine-si mai aminteste astazi (fie ca i-a citit versurile, fie ca nu ) de lumeasca lui trecere pe pamant, de accesele boeme care-l faceau sa alunece in periferii pariziene rau famate unde se pricopseste cu un sifilis ( e oare o boala a poetilor de geniu ? s-a-ntrebat, cred, si Eminescu !) ? Cui ii mai pasa daca Albatrosul a fost scris din inspiratia psihedelica datorata hasisului si opiumului consumat ?
Mai este important pentru cineva ca o parte din Florile raului i se datoreaza unei prostituate africane sau ca poetul isi cheltuise intreaga avere pe vicii deloc efemere ?
In aceasta zi in care modernitatea erupe ca o lava ce ma acopera, arzandu-mi carnea, eu una il iubesc pe Baudelaire pentru ce mi-a lasat, nu pentru ce a fost…si "stihurile aceastea de groapa" dau lumina ochilor mei in intunericul subteran.
Îti las aceste versuri, iar daca al meu nume,
Corabie purtata de vânturi priitoare,
Ajunge-va odata la tarmuri viitoare,
Însufletind pe oameni cu-n vis din alta vreme,
Sa-ti fie amintirea un basm de altadata,
Un cântec spus pe-o veche si ostenita struna,
Cu stihurile mele-naltându-se-mpreuna,
În tainice inele frateste-ncatusata.
- Fapxura urgisita, din Iad la Dumnezeu
Nu-i nimeni sa-ti auda strigarea decât eu.
Iar tu, usoara umbra, alunecând fugara,
Treci peste prostii care te-au socotit amara,
Dispretuind gramada infama care latra, -
Arhanghel cu ochi negri si inima de piatra !
Charles Baudelaire
Amintind de el astazi, cand nu se implinesc tocmai un numar rotund de ani care sa inspire comemorari oficiale, i-ai spus probabil cel mai frumos “la multi ani” din toata perioada postuma.
Cinstit din partea ta sa expui si viata depravata a poetului, adica sa asezi josnicul alaturi de inaltator, noroiul viciului carnal alaturi de diamantele spirituale… Oamenii trebuie sa stie cum Dumnezeu poate aduce un echilibru si acolo unde balanta e ruginita.
Tu nu-i poti fi “arhanghel” profanului Baudelaire
Caci n-ai nici ochii negri, nici inima de piatra !
Insa poti rupe lantul cel de fier
De care sunt legati si cei care nu latra.
Atateajuvaeruri sant
Uitate-n bezna si mormant
Dormind in veci necercetate.
Atatea flori dau in zadar
Parfumul lor subtil si rar,
In taina si in singuratate.
Acest genial poet,un rege neincoronat al simbolismului va ramane in istoria culturii pentru totdea
una.Miturile sant asezate intre ceea ce oamenii se zbat sa realizeze practic si ceea ce ei inca nu st
iu teoretic.