Dumnezeu ne iubeste mai mult decat ne uraste dracul

Dupa caderile inaltatoare suferite intr-o noapte, pe treptele Manastirii Casin, mi-am luat libertatea de-a ma-ntoarce-n mine, indepartandu-ma de voi. Din cand in cand cred ca despartirile ne fac sa ne iubim si mai mult la intoarceri, la regasiri.

M-am amuzat citind comentariile de la postarea anterioara "Am avut un vis…" cand fiecare a opinat ca geneza acelor randuri i se datoreaza ba lui Sorin Ovidiu Vantu, ba altcuiva, ba nimanui, ba unei stari onirico-psihedelice. De ce va pierdeti in amanunte si detalii incercand sa bagati marea in groapa ? Vindecati-va de aceste "micutisme"-vorba lui Noica- cititi, pur si simplu, fara sa dati trasaturi fizice muzei inspiratoare !

Nu e Vantu. Sau poate e. Poate e doar un necunoscut zarit in treacat in goana masinii prin Bucuresti sau prin vreun oras al nebunilor. Ce conteaza ?

Ieri dimineata tineam de mana barbatul acela cu care "am visat" sau poate doar  o naluca, in gradina Manastirii "Sfanta Maria" de la Techirghiol. Patriarhul Daniel oficiase slujba si  ne tinea o predica rascolitoare despre credinta.

Precum Petru care mergea pe valuri, (asa cum il indemnase Iisus Christos) temandu-se, la un moment dat, de vantul puternic, la fel suntem noi in credinta noastra, infirma cateodata, in care ni se face frica si nu credem ca ceva Nevazut, Necunoscut, Neatins ne poate salva din furtuna valurilor vietii, in fata intunericului necunoscut ce ni se asterne la picioare si peste care trebuie sa pasim.

Dar Dumnezeu ne da indoiala pentru a ne-o spulbera apoi, ne da lacrimile si suferinta pentru a ne mantui, ne da smerenia pentru a vedea daca e mai puternica decat trufia si toate minunile pe care Dumnezeu le infaptuieste nu sunt din orgoliu, ci din prea marea sa dragoste milostiva fara de noi, oamenii.

Cu vocea lui grava, baritonala, dar plina de caldura oratorica a invataturii pedagogice, Patriarhul Daniel ne-a indemnat sa staruim in rugaciunea prelungita, caci natura umana este atat de nerecunoscatoare si de uitatoare cand primeste raspunsul imediat la rugaciune, incat  Dumnezeu ne  face sa credem ca nu ne aude pentru a-L iubi si mai mult cand "ne indeplineste" dupa lungi asteptari si pentru a ne bucura inmiit.

Cu vreo cinci ani in urma, tot la fel de inopinat, am ajuns aici si l-am gasit pe atat de iubitul Patrirah Teoctist. Dincolo de binecuvantarea primita  atunci si acum din partea a doi patriarhi, ceea ce a inaripat sufletul meu pacatos de muritoare, in zbor spre cerul Empireu, a fost lumina pogorata din ochii de un albastru rar ai parintelui Arsenie Papacioc.

Batran, cu barba alba si un chip de sfant viu, a stat in pridvorul chiliei lui pe tot parcursul predicii. Apoi s-a inchinat, s-a impartasit si ne-a citit si nou, credinciosilor adunati la picioarele sale, o rugaciune mantuitoare.

Pentru ca suntem in postul Adormirii Maicii Domnului, va invit sa ascultati aceste cuvinte ale Parintelui Arsenie, acest intelept care ne blagosloveste cu contemporaneitatea sa .

http://www.youtube.com/watch?v=ODCzqsneuq8&hl=ro