Intre doua avioane catre destinatii luxury, am venit cateva zile la tara, la bunica mea. Pe unul din peretii casei, am gasit atarnata aceasta fotografie facuta la gradinita din sat, unde ma mai duceam uneori, in vacante. Aveam 3 ani. ..
Bunica mea
UPDATE:
La multi ani celor care-si aniverseaza sfantul nume !
Am fost dimineata la sjujba de la biserica satului. Au trecut 30 de ani de cand veneam aici, in noapxea de Paste sa luam lumina. Pe atunci, curtea bisericii era neincapatoare. Astazi, intr-o zi sfanta ca Adormirea Maicii Domnului, in biserica erau vreo zece babe si vreo cinci barbati. Satul romanesc e aproape pe cale de disparatie, iar acolo unde mai supravietuieste, l-a colonizat deja modernitatea. Ce pacat…
Bunica mea
O carciuma din sat
Oameni la drum
Floarea Soarelui
Ulita de tara
Combinatul chimic Turnu Magurele
Fashion… de Turnu Magurele
Femeia care sta pe scaun plange si traieste tragedia vietii. Fetita ei, de 19 ani, a venit sa se vada cu niste colege de liceu si s-a inecat. De la ora 15.00 o cauta toata lumea. O chema Emilia.
Malul Dunarii. Aici a fost vazuta ultima data Emilia
Gabel la Turnu Magurele
Dunarea
Gogosi si pepene, impartit de Adormirea Maicii Domnului
Costel,omul care a facut gogosile, un baiat din sat, cu o poveste de viata care ar putea constitui un film
Biserica din sat
DEDICATIE PENTRU BUNICA TA ! SA-TI TRAIASCA !
” Cu parul nins , cu ochii mici
Si calzi de duiosie ,
Aieve parc-o vad aici ,
Icoana firavei bunici
Din frageda-mi pruncie .
Torcea , torcea fus dupa fus ,
Din zori si pana-n seara ,
Cu furca-n brau , cu gandul dus ,
Era frumoasa de nespus
In portu-i de la tara .
Cata la noi asa de bland
Senina si tacuta
Doar suspina din cand in cand ,
La amintirea vreunui gand
Din viata ei trecuta .
De cate ori priveam la ea ,
Cu dor mi-aduc aminte,
Sfiala ce ma cuprindea ,
Asemuind-o-n mintea mea
Duminicii prea sfinte …
Ar trebui sa nu ne paraseasca niciodata gandul ca tot ceea ce facem trebuie sa sustina viata . Acest principiu ne ajuta sa nu ne simtim niciodata plictisiti . Linistea pe care o vedem scrisa uneori pe chipul oamenilor simpli , de la tara , pe chipul curat al bunicilor nostri , este reflexul datoriei implinite in anonimat , adica fara aplauze si recompense decorative , de care multi dintre noi nu ne putem lipsi . Trebuie sa invatam de la ei onestitatea . Sa ramanem simpli si sinceri . Si sa ne bucuram de bunicii nostri …
Ai dreptate ca satul romanesc e pe cale de disparitie si odata cu el dispar si datinile si tradtiile populare…si asta pentru ca nu mai are cine sa le impleteasca pe cele vechi cu cele noi…O zi frumoasa sa ai!
Sunt mandra de tine Florina, nu m-am inselat cand am vazut in tine un om de mare caracter. Fiind si teleormaneanca ma impresioneaza foarte mult faptul ca nu ti-ai uitat radacinile , ba mai mult te mandresti cu ele. Sa ii dea Dumnezeu sanatate bunicii tale ca asa mai auzim si de Teleorman.. de bine evident.
Randurile de mai jos au poposit in Inbox-ul tau acum 3 ani. Din pacate lumea satului s-a deteriorat din ce in ce mai mult si de la an la an e de nerecunoscut.
Si cine-i de vina?!
Bunica ta…Draga de ea…
Mangaie-i mainile si le saruta, intr-o zi multe amintiri cu ea vor disparea, senzatiile de mai sus niciodata
“N-am fost niciodata o habotnica dar nici nu m-am departat prea tare de Biserica. Am stat de multe ori in anticamera Lui dar si cand m-a primit am inteles si pretuit asteptarea.
Nu cuvintele ci faptele m-au convins ca fara EL n-as
fi si fara credinta as bantui inca prin lumea asta.
Pastele e pret de cateva zile un moment de a ma
regasi, de a-mi pune intrebari si a-mi raspunde la
altele deja puse.
Am ales in fiecare an locul in care sa ma apropii de EL si sa primesc lumina cea plina de speranta si viitor.
Cant si ma rog asemeni oamenilor de rand dar ma bucur
si ma inalt la auzul corului de voci care strabate Sfanta Noapte.
Ma rog, ma mir si ma pretuiesc mai mult de fiecare
data cand reusesc sa ma alatur semenilor mei cu care
ma fac tot una pentru o noapte.
Anul asta drumul vietii m-a dus la o biserica din apropierea Bucurestiului, intr-o comuna pe care civilizatia si dezvoltatorii imobiliari au acaparat-o.
Am ajuns pe la ora 23 in ideea in care mi-as fi dorit
sa ma rog si sa vorbesc mortilor mei neuitati.
Biserica mica imi amintea, de afara, de biserica
unde mortii mei isi gasesclinistea, biserica satului
bunicilor mei, biserica sufletului meu (cand eram
copil mi se parea uriasa, am vizitat-o de curand si am crezut ca trebuie sa mai raman, sa sustin pe umerii mei peretii ce pareau sa ingroape batranele credincioase).
M-am bucurat deci sa-mi regasesc copilaria si ma hotarasc sa-i trec pragul.
O gasesc pictata in culori puternice, poate prea puternice si ma uit, si astept, si….nimic.
Nu-mi transmitea nimic.
Ies si astept chemarea cea de taina.
Astept si nimic.
Unde-i atmosfera de Sarbatoare pioasa a anilor trecuti? Unde-i bucuria? Unde-s oamenii pe care-i intalneam an de an?
O liniste solemna. Afara grupuri de tineri care-mi cofirma ca “viitorul nu suna bine delocâ€.
Masini tunate, fum de tigara ce-si croia drum catre
cerul deschis pentru o noua minune
Zgomot si nerabdarea intalnirii cu un posibil iubit/a.
M-am cutremurat si am asteptat.
O statie si doua boxe hodorogite dau glas chemarii cea
de taina: Veniti de luati Lumina!
Cum?!
Pai si cantecele, si bucuria si ….unde sunt?
Am venit ca un om (preot) sa-mi aprinda o lumanare?!
Astept si sper sa fi pacatuit eu cu gandul.
Nimic.
Nu se aude nimic pret de 15 min.Incep 3 voci sa cante:
“ Hristos a inviat din morti/Cu Moartea…â€
Iau Lumina din mana nu stiu cui si plec acasa trista,trista.
Unde-i emotia?Unde-s cantecele?Unde-s oamenii cu care
cantam intr-un cor?
Ce dezamagire!
Ma gandesc inca la seara asta si imi dau seama acum de
ce pasii m-au indreptat vineri spre o biserica din
zona Unirii pentru a jelui alaturi de Ea si de oameni
Prohodul.
Hristos a inviat!”
Nevoia de certitudine a citadinului contemporan atrage dupa sine hipertrofia intelectului , fapt care treptat raceste si rataceste sufletul , aceasta imensa fereastra spre toate luminile lumii . L-am intrebat pe un taran odata , tot in sat la bunica mea , ce crede el ca e mai de folos in viata oamenilor ? A raspuns fara ezitare : soarele si ploile . Lipsa de orgoliu apare ca trasatura esentiala in caracterul taranilor , de aceea ei pot trai armonios chiar cu dobitoacele . ” Pentru ca si ele au suflet ” , zicea Bunica . Acest panteism generos lipseste , din pacate taranului modern , de aceea nu se mai nasc ” Miorite ” . Ultima fotografie cu ulita satului bunicii tale parca este pictata de Nicolae Grigorescu .
Cred ca bunica ta este foarte mandra cu asa nepoata…
Bunica ta …..si….Ulita de tara….daaaaa !!!!!!!
Poza cu tine este interesanta, tu la 3 ani cu o privire care “spunea” multe despre personalitatea ta!
Lumea te vede perfecta, desi perfectiune nu exista! insa asa sunt oamenii ,vor sa creada in ceva!
Timpul trece, ofera-le celor mai importante 2 femei din viata ta bucuria te a te vedea “asezata”:-)…..Asa este Floriana, ne dispar satele!!! ne dispare identitatea si spiritul neamului…cum sa facem sa orpim timpul in loc??
De abia acum am vazut comentariul Cristinei-Gabriela. Da, da, asa e “Ultima fotografie cu ulita satului bunicii tale parca este pictata de Nicolae Grigorescu”. Brava ptr spiritul de observatie!
:)
Bunica ta seamana atat de mult cu bunica mea…ea nu mai este…iar pozele tale mi-o readuc la viata..pe “buna”mea…cea care era o croitoreasa desavarsita si care facea cea mai buna mancare din lume…cea care stia ca barbatul iubit se va intoarce din razboi…pentru ca iubirea e mai presus de orice…buna mea care m-a invatat ca orice greutati am in viata sa privesc Cerul…nu stiu de ce invatam tot timpul tarziu sa le multumim….eu nu o mai am…insa 2 ani am ingrijit-o ca si pe propriul meu copil….si mi-as dori sa am puterea si vigilenta ei…am avut parte de doua bunici extraordinare…una dinte ele a murit avand mainile ei in mainile mele…mi-e dor de ele…una a trait la sat…alta la oras…dar intelepciunea, simplitatea, credinta, iubirea lor erau egale…multumesc Floriana pentru aceste retrairi.
Just me, ce frumos comentariu ! M-am bucurat sa-l citesc.
SUBLIME POZE, sanatate multa bunicii tale, si multumim pt. aceste poze, am retrait un pic copilaria mea tocmai ce am venit de la tara, am petrecut SFANTA MARIA acolo, ne am construit o casa in curtea bunicii desi am pierdut-o de un an si ceva, inca mai exista pe perete in camera poza mea de la gradinita pe care am facut-o la tara, aseara am fost tarziu de tot la MANASTIREA TIGANESTI, si m am rugat impreuna cu copilul meu sa ii calauzeasca pasii in spania, si sa fim sanatosi.A fost hramul manastirii, nu vrei sa stii ce e in fiecare an aici la noi in sat, poate in curand dupa ce terminam casa ne v om muta definitiv la tara( e la 36 km de bucuresti).M ai facut sa plang cu amintirile despre bunica, e atat de aproaspe de noi si totusi departe imi lipseste ca de altfel toti oamenii dragi mie care s a u dus la cer.o saptamana minunata sa ai.dana
Tot ce vine din suflet nu poate fi decat frumos. Miruna, multumesc
Vazand-o pe bunica ta, mi-am adus aminte de muma mea iubita….Imi simt lacrimile in gat si amintirile inundandu-mi mintea.In definitiv doar cu asta ramanem…Ai grija de bunica tasi , asa cum spunea atat de frumos o alta cititoare a ta , saruta-i mainile!
M-au surprins imaginile, dar m-am gandit ca Romania este peste tot la fel…Apoi am vazut imaginile de la Turnu Magurele…In apropiere, intr-un sat mi-am petrecut si eu copilaria. Ma plimb acum cocheta prin locurile imaginatiei copilariei mele, departe de aici, dar acolo, in gradina bunicii, am atat de multa liniste si mi-e atat de drag.
si eu am copilarit in locurile acelea. Mi-am petrecut toate vacantele (mai ales de vara) la bunici in acel sat. Blogul tau si imaginile mi-au fost sesizate de o prietena pe care am dus-o in urma cu ceva timp in vizita in acel loc. Si mi-am dat seama cat imi lipseste….. Recunosc cu rusine ca am ceva timp de cand nu am mai fost pe acolo. ….Dar m-am hotarat: week-end-ul asta stiu ce fac: ma duc…inapoi la tara.