De prin vremea adolescentei primare imi amintesc ca in biblioteca alimentata saptamanal cu carti rare de mama mea, indragostita ea insasi de literatura, dar mai ales, responsabila cu viitorul meu umanist, aveam o carticica mica, ingalbenita de timp, cu un desen aproape pierdut pe coperta cu un cap, nedefinibil masculin sau feminin, acoperit cu un val asemeni maicilor de manastire.
Titlul era Cantonierul si, de la nivelul memoriei mele
de atunci, mai putin agresata de fluxul informational de astazi, mi s-au intiparit in minte cuvintele :"Ingalbenit-ai Moarte cel mai frumos obraz, si spiritul virtutii tu, Moarte-ncet l-ai stins …", versuri pe care am incercat mereu sa le regasesc in talmaciri viitoare.
Aseara, am cumparat de la Diverta Mallului din Vitan, o editie a poeziilor "intru viata si moartea madonei Laura" a Cantonierului Petrarca -da, despre el era vorba-in traducerea Etei Boeriu si publicata de editura "Paralela 45".
Dragostea acestui poet simbolic pentru cultura lumii, (care avea sa-l inspire pe insusi Dante, alaturi de care va pune bazele viitoarei Renasteri), pentru Laura, mi-a fost intotdeauna reper in lecturile mele afective. Lirica nascuta din sentimentele poetului pentru o femeie mai mult simbolica, intrucat nu a existat niciodata vreo apropiere fizica sau vreo consumare barbara a pasiunii, este de-o puritate monahala as putea spune, desi, in lumina ultimelor dezvaluiri din sanul vietii calugarilor de pe la noi, nu stiu daca se mai justifica aceasta comparatie.
Desigur, pastrand proportiile si intensitatea, inteleg perfect ce-nseamna sa iubesti pe cineva cu care sa ai o viata "virtuala" numai in imaginatia ta ! Uneori, realitatea te poate izbavi, pur si simplu, aducand finalul nebuniei mai aproape.
"Nici pace n-am , nici lupxa nu ma-mbie,
Ma tem si sper, si ard si sint de gheata,
Si zac rapus si zbor pana-n tarie,
Nimic nu prind si-o lume string in brata.", marturiseste Petrarca, al carui zbucium este evident mai ales prin antagonismul sentimentelor care-l sfasie cand intr-o parte, cand in partea complet opusa.
"Stapana am ce-n mina ei ma stie,
Dar nu ma vrea, nici nu ma lasa-n viata:
Iubirea-ntr-ajutor nu vrea sa-mi vie,
Nici viu ma vrea, nici cum sa scap ma-nvata.
Vad fara ochi, strig fara limba-n gura,
Sa mor rivnesc si chem. Dupa-ajutoare,
mi-s ceilalti dragi si mie-mi caut vina", spune Cantonierul care, zambind in lacrimi, apreciaza totul drepx tortura, Laura facandu-se vinovata de fapxul ca si "viata si moartea-i sunt totuna". Stiu cum e…stiti si voi,daca ati fost vreodata indragostiti…
iti multumesc Floriana pentru toate cartile , toate poeziile si toata muzica recomandate de-a lungul timpului .Prin toate aceste recomandari ne ajuti sa vedem mai des frumosul vietii. iti multumesc
Frumos…As vrea sa pot descrie si eu la fel de frumos simtamintele.Si ..da, am fost si noi odata indragostiti!:)
Am vrut sa-ti trimit poezia asta de Sfintele Florii dar am uitat si cand mi-am adus aminte era prea tarziu, o atasez aici, o am in calculator la birou si ori de cate ori imi aduc aminte o citesc cu drag. Iubesc poezia asta si deci…cadoul meu si mai intarziat de ziua florilor. Sa ne traiesti. RABELA.
Necunoscuta care se vindea
N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,
Dar fiindcă ea aflase cine sunt -
Poetul poreclit “Fluieră-vânt” -
Şi fiindcă mă ruga stăruitor
Să-i fiu şi eu, din când în când, cumpărător,
Sinceritatea ei m-a-nduioÅŸat
Şi-n cadrul preţului fixat -
Un preţ absurd,
Ridicul
Åži meschin,
Cu care-aş fi băut un kilogram de vin -
M-am îmbătat de gura ei
Åži-am adormit
Pe laurii idilelor lui Teocrit…
Dar vai!…
Necunoscuta se vindea
Nu numai mie, dar ÅŸi altora!…
Åži-azi un ciocoi,
Iar mâine un calic
O cumpărau la fel – mai pe nimic -
Căci ea – flămândă veÅŸnic – se grăbea
Să-ÅŸi vândă gura dulce ca la tarapana!…
Eu singur doar nu m-am sfiit să-i spun
Că-s gata să-i ofer un preţ mai bun -
Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,
Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu preÅ£ul meu…
Åži-atunci -
De teamă să n-o bat,
Sau s-o ucid
Åži s-o ascund sub pat -
Deşi-o iubeam, am renunţat la ea
Åži n-am mai vrut să ÅŸtiu cine era!…
Dar într-o zi cu ploaie şi cu vânt,
Necunoscuta care se vindea,
S-a dat la fund
Åži-a dispărut…
Şi nimeni n-a mai întrebat de ea
De când intrase, parcă, în pământ,
Cu numele-i mereu necunoscut…
Åži totuÅŸi, Eu
Am întâlnit-o iar,
Dar nu ca altădată, pe trotuar,
La cafenea,
Sau în tramvai…
Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai,
Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,
ÃŽn care sta de veghe cuminte,
Åži-aÅŸtepta
O zi să-mi mai aduc aminte ÅŸi de ea!…
Dar ce păcat
Că regăsirea ei m-a-ndurerat…
Şi-n loc s-o mai sărut -
Cum aÅŸ fi vrut -
Am început să plâng cu-adevărat!…
Necunoscuta care se vindea
De data asta, nu mai era Ea -
Era doar vechea ei forografie,
Pe care mi-o dăduse numai mie!…
Åži-acum,
Cred c-aţi ghicit cine era
Necunoscuta care se vindea…
Era chiar tinereÅ£ea mea!…
… Romanţa tinereţii
Ion Minulescu