Dimineata, la obisnuita cafea care ma trezeste energizandu-ma pentru ziua ce urmeaza, am citit in suplimentul literar al ziarului „Adevarul" ca pana pe 17 septembrie, la Cercul Militar National, are loc o expozitie a pictorului Spiru Vergulescu. Spre modesta mea cultura generala, nu auzisem de el, pana in urma cu vreo luna, cand, pe malul marii, barbatul meu mi-a povestit despre el.
Ii fusese profesor de desen in liceu.
Pentru ca era un fel de lider al baietilor din clasa, profesorul a trimis dupa el si ceilalti, aflati pe terenul din curte, jucand fotbal, rugandu-l sa-i aduca pe toti in clasa, pentru ora de desen. Acum, intre noi fie vorba, ce barbat lasa sportul rege pentru banale linii sau acuarele ce par a zugravi un univers sensibil, la antipozi cu personalitatea masculina, rebela si adolescenta, care creste in identitatea fiecarui tanar?
Asa s-a nascut o injuratura neaosa la adresa profesorului si a apelului sau, care i-a ajuns la urechi prin mesager. In toti anii de liceu care au urmat, nu l-a mai trecut vreodata clasa, pana in ultima secunda, cand ii dadea salvatorul 5, tinandu-l mereu cu sufletul la gura.
Minunatul meu a terminat liceul, a urmat facultatea, masterele, doctoratele ulterioare si traiectoria sociala care, vorba unor prieteni comuni, i-au conferit nu statutul de om care da ora exacta, ci chiar de mecanism in cadrul ceasului.
Vreo 35 de ani mai tarziu, fostul elev de liceu l-a vizitat pe maestru tot la Cercul Militar National, unde avea o expozitie. Albit de vreme, cu ochelari, asezat singur pe un scaun in hol, s-a ridicat bucuros ca are un vizitator. S-au apropiat si au luat-o alaturi pe sotia pictorului, Gunka, in parcursul din fata operelor. Atunci avea sa vada elevul vizitator ca Gunka era oarba si ca sotul ei, cu o dragoste impresionanta, ii povestea ce tablouri alege spre cumparare acest iubitor de arta necunoscut.
A cumparat aproape toate tablourile, dar, la rugamintea pictorului, le-a lasat pe pereti pana la sfarsitul evenimentului.
Uimit de succesul nesperat, Spiru Vergulescu l-a intrebat: „Imi cunoasteti atat de bine opera? Sunt naucit de fapxul ca mi-ati cumparat aproape toate tablourile!". Fostul lui elev i-a spus ca pur si simplu il pretuia ca om si ca artist, insa cand pictorul i-a spus, cu ochii privind in adancul holului si sondand in profunzimile memoriei sale auditive, ca parca ii cunoaste vocea de undeva, i-a raspuns ca e doar o parere iluzorie, ca nu s-au cunoscut si nu s-au mai intalnit vreodata.
Ani la rand i-a trimis sotiei lui tot ceea ce ii era necesar unui om, dar, mai ales, unui pictor. Si fara sa stie vreodata, l-a rugat pe ministrul Internelor si Administratiei de atunci sa gaseasca solutia pentru ca Prefectura din Olt sa cumpere casa natala a lui Spiru Vergulescu din Slatina si s-o transforme in muzeu. Asa s-a si intamplat. Pana la moartea sa, nici profesorul si nici sotia lui nu au aflat.
Mi-a povestit toate astea pe malul Marii Negre, intr-o incursiune in vietile noastre anterioare de-a ne intalni. Este unul dintre motivele pentru care il iubesc: pentru ca schimba destinul unor oameni si nu le spune. Mi se pare cea mai inalta treapxa a generozitatii superioare. Ne-am propus sa mergem amandoi sa vedem expozitia. Pictorul nu mai traieste, dar vrem sa mai cumparam un tablou pentru unul din peretii casei noastre inca gol.
Ce frumos…. O zi minunata iti doresc
Buna FLORIANA,
Ne cunoastem din vedere, am mai schimbat cateva vorbe, in Calea Dorobanti, unde am lucrat multi ani la Marius Locic, te admir din toate punctele de vedere. Langa tine nu putea sta un altfel de barbat sunt sigura.Este la fel ca tine, si tu esti generoasa si faci multe lucruri bune si din suflet. Avem putini oameni ca tine printre noi.Te indragesc foarte mult. Multa sanatate si mult noroc!!!
Sim, multumesc !
Si tie…toate…asa cum mi le doresti tu mie !
Mi-am permis sa descarc o parte din tablouri.Sunt superbe. Si ajung in sufletele noastre atat prin puterea lor de a impresiona cat si prin marele suflet al minunatului tau..multa liniste iti doresc draga mea.
Linistea este uneori mai importanta decat fericirea !
sa schimbi destinul cuiva in bine fara a-ti cere gloria care ti se cuvine…..atunci chiar esti OM….
Impresionant!… Citesc pe net, ori cumpar revista… indiferent care este modalitatea de a parcurge paginile acestei publicatii…de fiecare data ma indrept cu acelasi sentiment: curiozitatea de a redescoperi misterul, fascinatia, prietenia, omenia, dragostea, intriga, informatia sau pur si simplu realitati cotidiene, toate impletite in cuvinte asternute si alese cu mare grija, cu talent si pricepere de cea care pastoreste acest proiect devenit realitate. Felicitari!
Laura, ai nume superb… pe care-l purta cea care l-a inspirat pe unul dintre poetii mei preferati, Petraca ! Multumesc pentru tot !
Am obosit atîta gîndind cum gîndul meu
Nu obosi să-ţi fie doar ţie închinat.
Cum singur nu-mi curm traiul acesta blestemat,
Să scap de apăsarea oftatului meu greu?
Cum- lăudîndu-ţi chipul şi zîmbetul anume,
Şi buclele, şi ochii la cari mă tot gîndesc-
Nu-mi osteneÅŸte graiul, nici vorbe nu-mi lipsesc,
Că pot o zi şi-o noapte să te mai strig pe nume?
Cum paşii mei au încă puterea să-nsoţească
Mereu şi-oriunde urma şi umbra-ţi îngerească,
Pierzînd zădarnic viaţa spre-a inimii ruină?
Şi dacă stric atîta hîrtie şi cerneală
Scriind de tine; dacă într-asta-i vreo greşeală,
De vină e Amor, nu arta mea-i de vină!
Superb. Cred ca de cand “te cunosc” incerc sa fiu mai buna. In toate sensurile. E si asta un mod ….de -a schimba destinul.Iti doresc numai bine. Deschid zilnic blogul tau, dornica de orice noua postare. Asta ca sa vezi asteptarile noastre. Si nu sunt un om care se plictiseste….Pupici!!!!!!!!
Si eu imi doresc sa fiu mai buna. Nu tot timpul imi iese, caci in noi, in fiecare, lupta dintre bine si rau este permanenta ! Raul nu oboseste niciodata, binele se mai odihneste si el …
Imi place tabloul cu nr.5 de sus in jos. Superb. Si celelelalte sunt dragute dar triste,f triste sau impunatoare. Uitandu-ma la nr.5 imi imaginez ca un celebru pictor a fost condamnat la moarte si i s-a oferit posibilitatea sa-si indeplineasca o ultima dorinta inainte de executie .Sa picteze in camera – celula timp de o saptamana ce doreste cum doreste. Cealalta varianta este cenusareasa casatorita cu un aristocrat, singura si ganditoare in camera ei cum a ajuns ea o paunita intr-o colivie de aur. Cel putin eu as admira un paun toata ziua pt culorile lui si nu numai.
Sunt constienta ca realitatea este alta dar asa vreau sa-mi imaginez si in plus am facut abstractie de sevalet. F. frumos tablou. Daca as avea o fotografie as inrama-o si as pune o pe perete.
http://www.e-galerie.ro/main.php/v/spiru+vergulescu/spiru+v+p/ Daca vreti sa vedeti mai multe opere ale lui. Personal chiar imi place.
Buna
Acum stiu si am inteles de ce vietile voastre s-au intalnit!sau re-intalnit….toate de bine
Cum ziceam eu intr-un Jurnal anterior :”Predestinati ? Destinati doar ?”… Dumnezeu stie cel mai bine .
Multa bafta, Floriana! Nu da atentie la rautati!
Dupa aproape 20 de ani de viata publica, putine rautati te mai ating. Mai ales cand Dumnezeu te iubeste cat ma iubeste pe mine !
senzational!!!!va doresc sa fiti fericiti si sa va iubiti pana in ultima clipa…
Mihaela, nu stiu de ce, dar mai mereu mi-au placut filmele cu final tragic. In cartea mea iubita “La rascruce de vanturi”, Cathy moare…in filmul “Casablanca”, ei se despart… In adancul sufletului meu de muritoare sper intr-un final fericit, dar in imaginati-mi creatoare, stiu ca marile iubiri nu sfarsesc domestic…. habar n-am de ce !
Asa este, toate marile iubiri sfarsesc tragic. Sau doar se muta dincolo.
Incantator!
Floriana, te iubesc!
Irina, ce pot sa zic ? Te iubesc si eu.
Nu stiu cum reusesti ca ne transmiti starea ta…este greu de descris in cuvinte, sunt convinsa ca esti atat de indragostita, atat de fericita, iubesti si te iubeste…viata ta si povestile tale nu fac decat sa ma determine sa spun inca O DATA…DA, SE POATE SA FII OM IN VIATA ASTA!!!
Slava Domnului, n-am o viata banala sau cu trairi comune ! Cel mai tare ma sperie plictisul !
FLORIANA ,TE ASTEPTAM CU IMPRESII DE LA FESTIVAL …..
Nina, am fost sambata trecuta, dupa emisiune, cu barbatul meu ( ca tot zic unii ca nu ies cu el !), de la 22.30, la Atheneu. Am ascultat Anotimpurile de Vivaldi. Stiti ca-mi place mult Vara si inceputul iernii ( este absolut sublima bucata aia. Am in masina, un cd cu Anotimpurile cantate la nai de Gheorghe Zamfir si este pus pe replay la inceputul iernii… o ascult obsedant .) A fost magic, dar mi-ar fi placut ca orchestra sa fie mai numeroasa, sa fie mai multi instrumentisti,sa dea mai multa forta.
Am fost si aseara, insa a fost un program destul de greu digerabil. Capriciu romanesc al lui Enescu a fost aplaudat minute in sir. Ma mai duc vineri probabil, daca nu intervine nimic. Vine Orchestra din Londra care este un must.
Daca esti pasionata si vrei sa mergi , alege-ti o zi din programul Festivalului si-ti trimit cu drag biletele mele.
Putina lume ii cunoaste opera si si mai putina o apreciaza. Vergulescu este unul dintre putinii cronicari ai orasului astuia caruia i-a pictat ranile,melamcoliile,tristetile si uneori frumusetea fermecatoare.Pe de alta parte,iubirea lor este legendara.Si-au petrecut viata mana-n mana…doi artisti,el pictor-ea pianista…ea era sprijinul lui, cea care -i incanta sufletul si auzul…el…el era totul pentru ea…ii povestea in amanunt,folosind metafore ,fiecare lucrare pe care o facea,fiecare lucrare din Muzeul de Arta sau din expozitiile confratilor…el ii crea rochiile ample de sorginte bizantina…N-am mai vazut iubire atat de evidenta si discreta,profunda,totala…Iti multumesc pentru omagiul pe care i-l aduci,ma voi duce sa- l revad(datorita tie pentru ca nu stiam de expozitie)
Mi-a povestit elevul sau despre aceasta iubire. Spunea la fel, ca erau impresioannti impreuna si ca numai iubirea dintre Irinel Luciu si Doinas l-a m[...] Mi-a povestit elevul sau despre aceasta iubire. Spunea la fel, ca erau impresioananti impreuna si ca numai iubirea dintre Irinel Luciu si Doinas l-a mai miscat atat de mult.
Ceva …nu se leaga! Spui ca ai aflat de Vergulescu…acu` vreo luna,pe malul marii…nuuuu? Ca ti-a povestit despre el…”barbatul tau”..OK,pana aici totu-i clar, dar ce nu intzeleg eu….daca “barbatul tau” a cumparat atatea tablouri, banui ca macar cateva le are pe pereti…doar nu le-a cumparat din mila,am intzeles ca-l pretuia si-l respecta pe fostul profesor!? Chiar nu ai fost curioasa niciodata sa-l intrebi de cine-s pictate? De ce a trebuit sa afli cine-i Vergulescu asa tarziu? Cu drag, Ella!
Draga mea draga, Ella mea minunata, locuim intr-o casa provizorie, nu in cea in care sunt tablourile.
Iti intorc dragul, dublandu-l !
Reusesti sa le ti atat de bine in suspans pe fetele astea care cred ca ar da orice sa stie CINE e “barbatul tau”. Sincere felicitari!
ITI MULTUMESC DIN SUFLET ,PENTRU BUNATATEA TA …FLOARE DE COLT ,DAR EU SUNT CU MULT PREA MULTE TREPTE DEPARTE DE FESTIVAL ,DAR ABIA TE ASTEPTAM IN JURNAL SA NE RELATEZI CUM A FOST ,CINE A FOST SI CITE ALTELE TE IMBRATISEZ CU DRAG CAT DESPRE MINUNATUL TAU ITI IMAGINEZI CUM ASTEPTAM SA AFLAM CINE TE FACE FERICITA
La multi ani ! Sa-i transmiti ceva cui ?
sunt curioasa ce masina conduci! Ma refer la marca si culoare. Pupici !
Uneori un Q7 negru, alteori un BMW seria 6, decapotabil, tot negru .
Din pura curiozitate..ce importanta are ce marca de masina conducem? Ne diferentiaza cumva??
…de mare era vorba…
Sa schimbi destine fara sa spui!
Tu ai schimbat un destin fara sa stii, al meu.
Eram intr-o pasa nu proasta ci dezastruoasa, acum cativa ani, in perioada in care infiintai Q-ul si reveneai in atentia cititorilor de jurnalism de calitate. Am cumparat revista fara o motivatie precisa, in virtutea inertiei, luand revistele din raft la rand. Am ajuns acasa si am gasit acolo unde nu ma asteptam raspunsul la framantarile mele. Era in randurile Jurnalului tau si suna asa ” Cea mai buna razbunare este succesul propriu”. si tot acolo era “link-ul” catre Cel care poate rezolva toate problemele lumii si care ne poate ajuta pe toti : Dumnezeu.
Mi-am adunat zdrentele de putere ramase, am cazut (la fel ca tine cu ceva timp in urma) la picioarele Celui de care ma departasem fara motiv; nu cred ca meritam dar mi-a ascultat ruga si … am supravietuit. Acum El si eu avem intalniri saptamanale, in acelasi locas sfant inundat de oameni credinciosi sau pur si simplu in nevoie, iar “razbunarea” (asa cum fara sa stii m-ai invatat s-o vad) a venit de la sine.
Asa ca, il meriti pe barbatul care schimba destine in tacere. Si tu ai facut asta, nu doar in tacere ci fara sa stii (pana acum).
Crezi ca e tardiv pentru Multumesc?!
Mi-ar place sa te cunosc si dincolo de randurile tale.
ce pot sa spun…te-am remarcat acum vreo doi ani si de atunci te urmaresc cat de des pot…Imi place la tine felul in care scri, felul in care iti traiesti viata si mai ales felul in care vorbesti atat de deschis despre dragostea ta nemarginita fata de oameni si fata de Dumnezeu. Foarte rar mai vedem pe cineva aducand vorba despre dragostea de Dumnezeu intr-o societate in care valorile morale au decazut, dar stiu, Dumnezeu lucreaza prim oameni si cred ca dumnezeu lucreaza si prin tine.Doamne ajuta…
Nu.Chiar nu are imp.ce marca de masina conducem. Era o pura curiozitate din partea uneia care….adora sofatul. Eram curioasa indirect ce preferinte are in materie auto. Atat. Si ma bucura ca Floriana conduce masini negre.ha.E si culoarea…..Opelului meu. Da, da….o copilarie , stiu!!!!!
Ma bucur ca am citit …povestea …imi da speranta ca pe lumea asta nu sunt doar oameni CAINI …ci si oameni. Slava Domnului ca e asa! Pup fata ..si cu permisiunea ta ..te bag si eu in blogroll…sa ai o zi excelenta.
Floriana, povestea asta e superba, simti cum te emotioneaza instantaneu.
Scriai la un moment dat de parintii de la Optina si unul dintre ei spunea la un moment dat ca: “Noi, neamul omenesc suntem foarte tare legati intre noi printr-o energie de nedespartit”. Asa am simtit si eu acum, cand am citit povestioara aceasta.
Doua poezii din volumul Sentic de Florin Caragiu, care sigur o sa-ti placa, interpretate de actrita Manuela Harabor (pe care o stii, ai intervievat-o ptr Qmagazine, acu vreo 2 ani).
http://www.youtube.com/watch?v=_3Qds3NPRNE