In ultima perioada, un scandal de proportii a zguduit lumea artistica. Dupa aproape 19 ani in care, deseori, numele orchestrei Filarmonicii „George Enescu" s-a confundat cu numele lui Cristian Mandeal, directorul si dirijorul acesteia pleaca definitiv de la pupitrul dirijoral si din fotoliul de director. L-am invitat pe Cristian Mandeal sa povesteasca cititorilor Q Magazine toate detaliile acestui scandal. Ne spune in premiera ca din ianuarie se pensioneaza, aflam daca fotoliul sau este pregatit pentru altcineva, daca este vinovat pentru salariile mici pe care orchestra afirma ca le are si daca demisia sa are vreo legatura cu Anda Petrovici, concertmaistru. Q Magazine: Domnule Cristian Mandeal, care este secretul succesului in domeniul artistic?
Cristian Mandeal: V-as raspunde citand o lectie de viata pe care am primit-o de la Celibidache: „Cheia succesului consta in combinatia fericita a doua verbe. A sti si a putea". Unii il au pe „a sti" si nu pot, altii il au pe „a putea", si nu stiu…
Q: Ati avut succes de atatea ori peste granita. V-ati gandit vreodata sa ramaneti in strainatate?
C.M.: O, m-am gandit de foarte multe ori.
Q: Atunci de ce-ati revenit?
C.M.: De ce-am revenit… este o foarte buna intrebare la care mi-e greu sa raspund. Desi am revenit de fiecare data, mi-am pus mereu intrebarea „de ce", asa incat oscilatia intre cerinta afectiva de a ma intoarce si contradictia ratiunii care imi spunea ca ar fi fost mult mai bine sa plec continua pana in ziua de astazi.
Q: Veti gasi vreodata raspuns?
C.M.: Mi-e teama ca nu. Dar nu stiu ce-mi rezerva viitorul. Un raspuns convenabil nu mi l-am dat nici pana astazi.
Q: Spuneti-mi cum ati ajuns la Filarmonica, orchestra care se identifica prin numele dvs….
C.M.: Acum se identifica. Am ajuns la diverse orchestre din Romania, de obicei printr-o mare contributie a orchestrelor pe care le-am dirijat. La Targu Mures orchestra a fost cea care a atras atentia directiunii ca a aparut un dirijor tanar, promitator, si ca ar trebui sa fie angajat pe un post ramas liber cu 7 ani de zile inainte. Remus Georgescu plecase la Timisoara. Acest post se cerea a fi ocupat, dupa atatia ani. La Targu Mures am fost supus la niste probe extrem de dure inainte sa se instituie concursul prin care trebuia oficial sa ocup acest loc. Probele de foc le dadusem prin niste „examene" in fata orchestrei… foarte dure. Adica partituri necunoscute de mine care trebuiau realizate de sambata pana luni. Acelasi lucru s-a intamplat la Cluj, pe postul ramas liber prin plecarea dirijorului Erich Bergel in Germania. Orchestra a realizat un adevarat „complot" pentru a reinfiinta un post blocat cu foarte multi ani ianinte. Postul s-a deblocat fara ca alte persoane sa afle… pentru a nu interveni in mod nedorit. Dar totul a fost legal. Concursul pentru acest post a fost anuntat in limitele legale, dar in ultimul moment, pentru ca sa nu apara interventii contrare primirii mele. Probele de foc le dadusem prin niste „examene" in fata orchestrei… foarte dure. Adica partituri necunoscute de mine care trebuiau realizate de sambata pana luni. La Bucuresti istoria s-a repetat. Un numar de 65 de membri au semnat un memoriu la Minister prin care cereau aducerea mea la Bucuresti ca dirijor. Asta s-a intamplat in 1987. Desigur, nu orchestra a determinat aceste lucruri, dar a avut o influenta. Mai ales atunci orice actiune de acest tip era prost vazuta in ochii guvernantilor, fiind asimilata cu o actiune de grup social, ceea ce politic era inaccepxabil. Semnatarii acestui memoriu au avut chiar un mare curaj! Au riscat sa fie considerati „grup organizat". Unul dintre ei, cel care a initiat acest demers, Mircea Oprean, nu a mai primit pasaport un an de zile. Iar apoi, cand i s-a dat, a plecat definitiv din tara. A fost pedepsit, desi guvernul dorea acelasi lucru – sa ma aduca pe mine dirijior la Bucuresti. Din februarie 1987 am devenit dirijor permanent al Filarmonicii, impreuna cu Mihai Brediceanu si cu Mircea Cristescu. Horia Andreescu, pe vremea aceea, era director adjunct si i se dadusera si sarcini dirijorale pe langa directiune. Dupa anii ”90, lucrurile s-au schimbat. In 1991, in februarie, am devenit si director general, in paralel cu postul de dirijor principal. L-as numi astfel – principal – pentru fapxul ca, dupa pensionarea lui Mircea Cristescu, ramasesem singurul dirijor cu norma intreaga aici. Horia Andreescu a fost angajat cu un contract de colaborare pe o jumatate de norma in calitate de dirijor asociat. Mihai Brediceanu se pensionase. Prin forta lucrurilor am ajuns sa conduc aceasta orchestra pana in momentul de fata.
„Mi-am dat demisia cu patru zile inainte de evenimentul de pe scena"
Q: Pana cand declarati ca „eu am fost dat afara ca dirijor de propria mea orchestra". Stiu ca membrii acesteia au mai semnat si un act prin care isi aratau nemultumirea fata de dvs. Cati dintre acestia au semnat?
C.M.: Eu nu am vazut niciodata acest act, indrepxat impotriva managerului, insa mi s-a comunicat ca au fost 81 de semnatari. Ceea ce este covarsitor!
Q: Spuneti-mi de ce a aparut exact acum. Au mai fost semnale si inainte de acest moment critic?
C.M.: Am avut semnale multiple pana acum. Asta este si motivul pentru care mi-am dat demisia din direc?iune cu patru zile inainte de acel eveniment de pe scena, in care mi s-a citit un ultimatum care impunea demisia mea si dorin?a lor de a nu mai „ dirija vreodata aceasta orchestra". De fapx, sunt doua acte. Exista un memoriu semnat de 81 de oameni, care se refera doar la problemele de management si la problema Anda Petrovici, si un al doilea act – care este cel cu ultimatumul expus mai sus. Dar prin lipsa de reactie a orchestrei de pe scena, atat semnatari cat si nesemnatari ai memoriului…
Q: Le-a fost frica?
C.M.: Nu stiu. E treaba lor… sunt oameni majori si raspund toti de propriile lor acte. Deci prin lipsa lor de reactie eu l-am socotit ca fiind accepxat de intreaga orchestra. Indiferent daca a purtat sau nu a purtat semnaturi. Indiferent daca celor de fata le-a fost frica sau daca au fost de acord cu ce s-a spus acolo. Desi totul a avut un aer de mineriada, nu ma intereseaza. Asta este un lucru absolut personal al lor. Din punctul meu de vedere, mi s-a citit un act prin care mi se cere renuntarea de a mai dirija VREODATA aceasta orchestra. Orchestra fiind de fata, si-a dat acordul tacit. De acest al doilea act nici macar orchestra nu a mai pomenit in toate interviurile pe care le-a dat ulterior si in comentariile de presa, pentru ca presupun ca le-a fost pana si lor rusine. In primul moment mi-a fost si mie atat de rusine de ceea ce mi s-a intamplat incat nici eu nu am pomenit de el la prima serie de interviuri care a avut loc imediat dupa sedinta respectiva.
Q: Era o bomba!
C.M.: Era o bomba la care nu ma astepxam si mi-era jena de ce mi s-a intamplat. Dupa care am cugetat si mi-am spus ca nu este rusinea mea. Deci nu am de ce sa ascund acest lucru. Trebuie sa-l fac public. Cu atat mai mult cu cat orchestra nu doreste sa-l faca public. Daca ei nu doresc, eu doresc! Asta este realitatea si se probeaza prin documente. Vi-l dau.
„In momentul de fata sunt persoana ciumata, leproasa din aceasta institutie"
Q: Sa revenim la semnale.
C.M.: Au inceput odata cu abrogarea Legii 102. Legea 102 pe care am obtinut-o in sepxembrie 2004, dupa 7 ani de batalie cu doua guverne, si prin care noua, Filarmonicii „George Enescu", ni se conferea o salarizare speciala fata de toate celelalte institutii de gen, inclusiv opere, teatre sau filarmonici din Romania. Practic noi aveam cu 50% in plus la salariul de baza, de aici calculandu-se toate sporurile ulterioare. In fapx, aceasta Lege 102 ne-a augmentat salariile la aproape 100% fata de toate celelalte institutii. Ea a fost aprobata de Parlament, trecand prin doua Camere, deci nu este o ordonanta de urgenta, nu este un act normativ intamplator, este o lege care a trecut prin toate fazele pentru a putea fi aplicata. Atata vreme cat a fost aplicata, nu am avut probleme mari. Probleme majore au intervenit odata cu abrogarea acestei legi, respectiv cu votarea Legii 353 a institutiilor de spectacol, prin care la articolul 2 se ?abroga Legea 102. Asta inseamna ca noi ne-am intors la o salarizare foarte proasta. In momentul acela au inceput discutiile, tulburarile, desigur proiectarea vinii asupra directiunii. Si lucrul acesta a mers bulgare in avalansa pana in momentul acesta care a devenit intolerabil. Si din punctul lor de vedere, si din al meu. Rezolvarea nu depindea de mine, ci de legislatie, asa ca mi-am dat seama ca singura mea posibilitate onorabila de a iesi din aceasta situatie este sa imi dau demisia. Gest pe care l-am facut inca inaintea acelui moment de la prima repetitie, pentru deschiderea stagiunii. Atunci cand a existat acel „divort" intre concertmaistrul Anda Petrovici si orchestra eu eram plecat din tara. Eram la Monte Carlo si dirijam „Simfonia a III-a" de Mahler. Am auzit de tot ceea ce s-a intamplat, prin telefon. Mi-am dat seama ca este un moment grav si apoi am preavizat ca acest moment a fost scanteia care a aprins butoiul de pulbere. Si este gresit a se interpreta fapxul ca din cauza Andei Petrovici s-a creat aceasta situatie fara iesire. Nu se poate ca dintre 257 de angajati, un muzician sa poarte toate vinile pamantului. Este un mod pueril de a vedea lucrurile si imi aduce aminte perfect de Istoria Romaniei, povestea cu Motoc. Iar printr-un termen modern de mobbing. Ca si cand capul lui Motoc ar fi rezolvat toate problemele Filarmonicii. Capul lui Motoc nu poate fi dat pentru ca, atata vreme cat Motoc nu doreste sa schimbe el contractul lui de munca pe perioada nelimitata si postul luat prin concurs, nu poate fi schimbat de catre nimeni.
Q: Poate rezista un artist unei asemenea presiuni?
C.M.: Evident ca psihologic nu poate. Nimeni nu poate si bineinteles ca nici ea nu rezista, dar din punct de vedere juridic ar putea sa traga la raspundere intreaga Filarmonica si in primul rand pe cel care i-a semnat o schimbare unilaterala de functie. Este ilegal. Nici eu, nici ministrul Culturii, nici Basescu, nimeni nu poate sa-i schimbe contractul. Numai ea, daca doreste acest lucru, printr-o cerere pe care eu ar trebui sa o aprob. Dar ea nu doreste lucrul acesta. Motivele ii apartin, pot fi oricare si nu le comentez. Este treaba ei daca doreste sau nu, daca rezista sau nu presiunilor. Eu din punct de vedere legal pot sa fac un singur lucru: sa asist, sa explic oamenilor ca eu nu am ce sa fac si ca fie o accepxa, fie doamna Petrovici pleaca singura sau isi schimba functia, fie intram in colaps. Pentru ca intreaga Filarmonica poate fi data in judecata cu succes de catre aceasta persoana, daca gaseste o buna echipa de avocati, daca ar vrea sa ceara daune morale. Domnii care au incercat sa o detroneze au facut-o cu satarul si nu cu capul. Daca ar fi vrut sa o demita ar fi trebuit sa urmeze o procedura legala. Orchestra nu s-a priceput sa faca acest lucru ca sa „scape"de doamna Petrovici la timp. Contractul ar fi putut fi desfacut prin Justitie, dar cu un motiv foarte bine argumentat si cu o anumita procedura corecta. N-au facut-o. Se pare ca suntem foarte talentati in a ne impune drepxatea cu muschii.
Q: Credeti ca acest scandal a izbucnit si pentru ca s-ar pregati fotoliul dvs. pentru altcineva?
C.M.: Nu am informatii in aceasta privinta. Sigur ca ei simt nevoia unui alt director, crezand ca un alt director le va rezolva problemele. Nu o data am avut discutii cu cei din comitetul sindical. Le-am spus: „domnilor, asta este si mai mult decat atat nu ma pot descurca, pentru ca asta e cadrul legislativ", la care mi s-a raspuns cu o obraznicie: „Ei, poate ca altcineva s-ar descurca mai bine!". Simt o oarecare intentie de inlocuire si imi dau seama ca oamenii mei, sau… fostii mei oameni, gandesc limitat.
Q: Intr-un mod las?
C.M.: Puteti sa-l catalogati cum doriti, eu il numesc limitat. Cu orizontul pana la varful nasului.
Q: Va este cineva aproape? Ati primit si telefoane de incurajare?
C.M.: Da, foarte multe si spre multumirea mea sufleteasca mi-am dat seama ca sunt inconjurat si de oameni care tin la mine. Unora dintre oamenii din orchestra le e frica sa-mi dea telefon pentru a nu se afla ca au intrat in legatura cu mine. Eu in momentul de fata sunt persoana ciumata, leproasa din aceasta institutie. Din partea oamenilor din afara Filarmonicii am primit foarte multe semnale de simpatie si de sustinere. Si in presa. Toate comentariile din ultima sapxamana imi sunt, majoritatea, favorabile. Toate acestea vin sa dovedeasca ca, totusi, nu am trait degeaba.
Q: Domnule Mandeal, simtiti ca ati gresit undeva fata de orchestra dvs.?
C.M.: Capital nu, niciodata. Intotdeauna m-am straduit sa multumesc lumea din jurul meu si lucrurile sa mearga bine. Cred ca au si mers bine pentru ca aceasta orchestra a devenit in 18 ani ceea ce nu era, respectiv o orchestra de un nivel european convenabil. Dar nu contest fapxul ca am facut nenumarate greseli. Insa greseli capitale nu-mi aduc aminte sa fi facut. Totdeauna am procedat in interesul acestei orchestre. M-am straduit sa vorbesc peste tot in termenii cei mai laudativi, si poate uneori nemeritati despre aceasta orchestra. De cele mai multe ori aceasta a fost invitata prin mine. Ei se plang ca erau conditionati de prezenta mea in depalasari… Intr-adevar, asta venind de la promotor, si nu de la mine. Promotorul ma cerea pe mine cu Filaromonica, nu Filarmonica cu mine sau fara mine, desi au existat si destule excepxii. Niciodata n-am conditionat vreun turneu de prezenta mea.
Q: Spuneti-mi cum se reface profesionistul dupa aceasta lovitura si cum isi repara sufletul Omul Cristian Mandeal?
C.M.: Profesionistul n-a primit nicio lovitura. Mie nu-mi poate lua nimeni bagheta din mana. Am anulat toate colaborarile cu Filarmonica anul asta, inclusiv turneele, chiar si cele planificate pentru anul viitor. Nu va ascund fapxul ca am preferat, in aceasta situatie de incertitudine, sa schimb orchestra pentru plecarea la Frankfurt. O sa ma duc cu Orchestra Radio. Am contramandat concertul la Musikverein, pe 30 aprilie 2010, am contramandat lucrul propriului meu agent de la Londra, care era in curs sa organizeze in jurul lui 1 decembrie un turneu cu noi in Anglia, Scotia. Le-am contramandat, intrucat nu mai am niciun fel de legatura cu aceasta institutie.
Q: Cum va fi Filarmonica bucuresteana dupa Cristian Mandeal?
C.M.: Le-o doresc sa renasca din propria lor cenusa, dar prevad ca vor trece si printr-un moment de criza.
„Nu voi veni in sala ca spectator. Nu ma mai intereseaza aceasta orchestra. Poate sa se intample orice!"
Q: Simtiti priviri reci cand intrati in aceasta institutie, dincolo de usa biroului?
C.M.: Nu prea m-am intalnit cu oamenii. Cred ca ma cam ocolesc. Dar da, as putea sa spun ca simt si priviri reci. Exista o anumita incarcatura de determinare si de ura pe care o resimt. Dar dincolo de cateva persoane care au aceste sentimente, cred ca sentimentul dominant al celorlalti este de jena.
Q: Vi s-au reprosat, la un moment dat, desele deplasari in interes personal. Cum comentati?
C.M.: Dincolo de a fi director, eu am ramas dirijorul Mandeal. Si spre norocul meu am facut si o oarecare cariera europeana dupa 1990. Atunci cand am preluat aceasta functie, in 1991, am preluat-o cu conditia de a o imparti cu Nicolae Licaret ca director general adjunct. Conform legii, am drepxul sa deleg pe oricine sa ma inlocuiasca in momentele in care absentez. Asa incat domnul Licaret este investit cu abilitatea de a ma inlocui in tot ceea ce priveste sarcinile mele de director general. Intr-adevar, lipsesc mult, dar cred ca atunci cand am concerte la orchestre de buna conditie in Europa, cei de acasa ar trebui sa fie mandri pentru fapxul ca dirijorul lor, desi a ales sa locuiasca in Romania, este un om cautat in Europa de Vest. A face o cariera ca roman este oricum greu. Dar sa o faci locuind in Romania, este aproape imposibil. A fost un motiv de frustrare pentru unii, dar pot sa inteleg si asta pana la urma.
Q: Daca nu veti mai dirija niciodata aceasta orchestra, veti gasi puterea sa veniti in sala ca spectator?
C.M.: Nu, nu voi veni in sala ca spectator. Nu ma mai intereseaza aceasta orchestra. Poate sa se intample orice!
Q: Ati alege sa fiti la pupitrul dirijoral al altei orchestre? Ati primit propuneri?
C.M.: E prea devreme sa mi se ofere. Pana una alta eu mi-am facut cererea de pensionare. Este un lucru nou, pe care il anunt prin dvs.: incepand cu 1 ianuarie eu sunt pensionat. Asa incat nimeni nu ma poate obliga nici sa mai fiu in continuare director, nici dirjor, nici nimic. Eu sunt pensionar si mi-am cumparat libertatea. In momentul de fata pot sa fac absolut ce vreau cu mine insumi, fara sa mai dau socoteala cuiva.
Q: Este adevarat ca in momentul critic, in care a aparut actul-bomba, cei din orchestra au purtat niste tricouri speciale?
C.M.: Da, aproape toti au purtat aceste tricouri, ceea ce este nelogic in conditiile in care ei spun ca a fost o greva spontana. Mai ales venind dupa un weekend in care ma intreb care atelier le-a confectionat acele t-shirturi pe care scria gros, cu litere de tipar „Eu sunt Filarmonica George Enescu". Spontaneitatea acestui act este, in aceste conditii, sub un mare semn de intrebare.
Q: In legatura cu titulatura acestei orchestre, au fost niste neintelegeri si la Zilele Bucurestiului…
C.M.: Da. Pentru ca nu au cantat alaturi de concertmaistrul care ar fi fost in drepxuri, au semnat un contract individual cu cineva din primarie. S-a incheiat un contract cu Filarmonica prin care noi asiguram niste servicii… instrumente aditionale, practicabile pentru orchestra si personal de deservire a scenei, si pe de alta parte unul cu fiecare artist. Orchestra a ales intre propriul concertmaistru si un dirijor invitat. Maestrul Licaret a decis sa impuna organizatorului schimbarea numelui orchestrei si sa-si faca contractele sub alt nume. Nu s-a respectat acest contract. In seara concertului s-a prezentat orchestra sub numele de „Filarmonica bucuresteana". Fals si contrar contractului. Bine, nu o sa facem proces pentru atata lucru. Este neinteresant si pagubos pentru toata lumea!
Q: Unde ati dirijat in ultima luna?
C.M.: Am avut concerte in Danemarca, apoi am fost in Italia, apoi in Festivalul Enescu, apoi la Monte Carlo.
Q: Povestiti-mi despre familia dvs.
C.M.: Din pacate, familia mea este cea mai napastuita in toata relatia cu omul Cristian Mandeal. Sotul si tatal care sunt au foarte putin timp pentru familie. Daca regret ceva profund in pierderea mea de vreme pe care o socotesc, cel putin in momentul de fata, in cei aproape 19 ani la Filarmonica, este ca fata mea a crescut fara tata. A crescut in paralel cu mine, nu impreuna cu mine. Asa incat eu nu-mi cunosc suficient copilul… Este un lucru grav! Iata greseala capitala a vietii mele. Obligatiile profesionale le-am pus mai presus de familie. De acum inainte voi face tot ce pot ca sa recuperez ceva din acest timp. Sotia mea este cea mai rabdatoare persoana cu care m-am intalnit in viata. In cei 40 de ani de casatorie m-a pus pe mine pe primul plan, ramanand ea mereu pe planul al doilea. Dar iata ca relatia cu sotia mea a rezistat mai mult decat cea cu Filarmonica.
Q: Transmiteti melomanilor un mesaj. De fapx, tuturor celor care v-au aplaudat atata timp…
C.M..: Ah, nu… nu stiu sa dau mesaje de genul asta…
Q: Promiteti-le ca vor mai avea ocazia sa va aplaude!
C.M.: Imi pare rau, nu pot sa promit asta! Da, vor mai avea probabil ocazia sa ne intalnim, dar nu in contextul Filarmonicii „George Enescu"!
Cristian Mandeal, un nume care poate fi considerat un reper pentru strainii care vor sa afle unde este Romania… Am ascultat multe concerte dirijate de maestrul Criastian Mandeal, privind din afara, lucrurile pareau sa decurga minunat, aveam impresia ca totul este perfect, atmosfera dintre instrumentistii din orchestra si conducerea Filarmonicii nu o cunosc, probabil ca sunt ceva nemultumiri, dar NU cred ca trebuia sa se ajunga pana aici, e josnic, mizer, nu trebuia sa se procedeze asa…
Legislatia din Romania este una mai mult decat alambicata, dar eu cred ca nu este vina maestrului Cristian Mandeal, personal am participat la una dintre sedintele organizate la Bucuresti cu reprezentantul Ministerului Culturii si Cultelor de la acea vreme si imi amintesc problemele semnalate de conducerea Filarmonicii George Enescu Bucuresti si vreau sa va spun cu toata sinceritatea ca s-a cam ridicat din umeri, nu se gaseau solutii “legale” de aplicare a normelor metodologice privind aplicarea Legii de salarizare a personalului din institutiile de spectacol… Problema este generala, este grea, multe institutii din tara nu au privilegiu de a fi tratate nici la 1/4 din punct de vedere salarial, fata de cei din institutiile de spectacol din Bucuresti. Cred ca se cere mai mult decat se da, eu recunosc ca nu se compara profesionalismul instrumentistilor de la George Enescu din Bucuresti cu al celor de la Filarmonica din Botosani sau altele similare, dar totusi…… cam aceleasi studii le-au facut si unii si altii, dupa aceleasi partituri canta si unii si altii, despre faptul ca toti au familii de intretinut nu mai vorbesc ca nu are sens.
Nu vreau sa fiu rea, dar cred ca se face o nedreptate, nu prin plecarea maestrului se puteau rezolva aceste probleme, sau poate ca sunt alte lucruri care nu au fost facute publice.
Personal regret plecarea domnului Cristian Mandeal, probabil ca multi romani simt acest lucru, dar dupa cum am inteles acum nu mai este cale de intoarcere. PACAT!
Indiferent de cine are dreptate, bucatica aceea de hartie care contesta valoarea dirijorului Cristian Mandeal este josnica, infama si arata faptul ca si-a irosit 20 de ani din viata langa niste oameni care nu au inteles nimic si nu au puterea sa inteleaga nimic. Nu au constiinta de artisti, sunt niste oameni obisnuiti alergand dupa ceva avantaje materiale, dupa putina publicitate si flatare ca au dat jos un mare dirijor. Nu isi va aduce nimeni aminte de tricourile Dvs, iar salariile vi s vor mai “ajusta” de vreo 3-4 ori pe an, dupa fluctuatiile vietii politice. Un dirijor precum Cristian Mandeal nu mai prindeti Dvs in viata Dvs, dar poate e drept asa, pentru ca nu il meritati.
O mare cunoscator intr-ale vietii de filarmonist bucurestean, prinde-l tu si ia-l acasa ca tare-l mai meriti.
Multumim managerului Mandeal pentru exemplu de decenta si eleganta, pentru felul in care recunoaste greseli, pentru echilibrul si verticalitatea sa. Imi e greu sa accept disparitia acestui dirijor de pe scena Ateneului si o fac recunoscandu-mi subiectivitatea unui meloman, care accepta ca a fost vrajit, nu de putine ori, de prestatiile sale si refuza sa accepte ca il va putea inlocui cineva vreodata. Un dirijor care nu a tradat niciodata muzica judecat aspru de cei care nu se pot lauda cu asta, indiferent de salariile si confortul pe care si le doresc.
Intelegem ca datorita handicapului auditiv de care suferiti, sunteti un incredibil de mare meloman care de atatea ori a fost vrajit de dansul{,macabru} al baghetei prin aer. Mare spectacol de echilibristica pe podium, intr-adevar. Sa fie Tradare, dar s-o stim si noi. Sunteti sigur, stimabile, ca “n-a tradat” ?
Cum apar toti “marii cunoscatori ai problemelor filarmonicii” in aceste articole in care marele “Maistru” se erijaza in primul aruncator cu rahat in oamenii pe seama carora a huzurit vreme de 19 ani, impreuna cu cei pe care i-a acoperit si care – fatalmente i-au grabit sfarstitul unei cariere ce a inceput fulminant in momentul ajungerii director…
Oamenii nu au exprimat pareri de filarmonisti, ci parerea lor de melomani. Va inteleg frustrarea faptului ca nu ati vrajit niciodata pe nimeni. Ei sunt altfel de oameni, asta se vede pentru cai nu au limbajul Dvs, domnule filarmonist. Diferenta este foarte clara, nu credeti???
Daca ati sustinut Dvs cariera acestui dirijor banuiesc ca ar trebui sa fiti mult mai celebru ca el, din cate stim noi nu prea avem genii in acea filarmonica. Daca nu e nimeni cu cariera mai importanta ca a lui, atunci nu aveti cum sa-l fii sustinut??? Logic nu???
Sfarsitul carei cariere domnule?. Vorbiti de Dvs?? Sigur nu , ca nu ati facut nicio cariera in viata Dvs. Dar prin interventie si limbaj ne edificati privitor la calitatea filarmonistilor. Cu cat aveti mai multe interbentii de tipul acesta cu atat este mai bine, caci nu trebuie sa va conteste nimeni, o faceti singuri asa de bine….
Nu vorbeste nimeni despre problemele filarmonicii aici, nu ma intereseaza problemele Dvs personale, pt ca nici pe Dvs nu va intereseaza ale mele. Nu este vorba de faptul ca Dvs va simtiti tradat, este treaba Dvs, probabil ca abia de acum incolo lucrurile vor deveni cu mult mai dificile pentru aceasta orchestra, asta se vede din imposibilitatea Dvs de a va stapani, din limbajul “rafinat”, demn de un artist pe care il oferiti. Ura fata de cineva care pleaca definitiv, iesirea de tipul acesta ar trebui sa va arate panica extrema pe care o simtiti legata de faptul ca nu ati obtinut nimic, nu salarii (care raman nemodificate prin legea aflata in vigoare, ci chiar ati pierdut cateva turnee importante, care va vor “ajusta” intr-un sens negativ salariile), ati pierdut increderea publicului, aveti fragila solidaritate a celor infricosati de viitorul lor, fiinte lase care desigur nu au realizat nimic bun in viata lor in acesti 18 ani cat au fost condusi de acest dirijor, dar stiu inlauntrul lor ca de acum inainte nu vor realiza nici pe departe cat au realizat pana acum. Va e teama rau de tot de gesturile iresponsabile pe care le-ati facut, iar spaima asta va arunca in disperare, de aceea vorbiti scabros, aveti impresia ca il jugniti pe Maestrul Mandeal, in realitate va jigniti numai pe Dvs. Nu ma deranjeaza ca va simtiti provocat, in felul acesta noi, cei care nu stim nimic din “problemele filarmonicii” aflam ce fel de oameni sunteti Dvs si va intuim atitudinea. Va multumesc domnule filarmonist, avea dreptate domnul Mandeal cu gradinita, faceti exact aceeasi greseala ca Dl Opritoiu, daca nu sunteti chiar el, care ori de cate ori deschide gura scoate o mare perla. Spuneti-i ca nu poate sa ne mai relateze povesti, cum ca dirijoprul s-a dat in judecata ca si manager si alte mincuinite, caci dansul a spus ca nu mai e dirijor, pt ca a renuntat cand a devenit manager. A uitat? Domnilor, incatati macar poeziile pe de rost, aici nu sunteti la concert sa mearga si cu partitura mai nestudiata, aici trebuie sa invatati pe de rost bine ceea ce spuneti, mai ales in presa.
Intr-adevar domnule Vraca, l-am citit si eu spunand ca pragateste de acum 1 ani sa il dea jos pe Maestrul Mandeal, asta dupa ce s-au batut in piept ca este manifestare “spontana”. Oamenii astia chiar nu se controleaza? Aveam o parere mai buna despre muzicieni, dar imi provoaca sila.
Se spune ca filarmonisti au pornit un “razboi” din cauza salariilor mici,iar apoi ca au renuntat la tot: turnee,concerte private sau mai stiu eu ce…Se spune ca au planificat totul, apoi ca au actionat cu “satarul si nu cu capul”…Acest interviu este plin de ura!!!
Se spune ca filarmonistii ….am sters din greseala un “i”,nu am uitat sa-l pun
stimata doamna nicaieri in lume o prima orchestra filarmonica nu este cotata la fel cu celelalte orchestre din tara respectiva.aceleasi studii le au si alte categorii sociale si nu sunt retribuite financiar la fel.se pare ca a ti ramas in socialism.
Stimate domn,
Ceea ce cred eu este ca dvs.nu ati citit cu atentie comentariul meu. Iar recomandarea dvs. de a nu mai comenta nimeni di afara filarmonicii mi se pare ca este deplasata, nu credeti asta? Cunosc foarte bine nivelul salarial al institutiei dvs. si felul cum aveti posibilitatea de a va rotunji veniturile lunare prin concerte sustinute in strainatate, concerte comandate de cei de la “putere”… sa fim seriosi…. nu sunteti o categorie profesionala care sa inspire mila si slava Domnului ca meritele profesionale v-au fost recunoscute. Nu am ramas in socialism, traiesc in acesta “democratie” blestemata ca si dvs. si culmea ironiei chiar stiu ce inseamna sa lucrezi intr-o institutie de cultura, acolo unde toate deciziile sunt luate doar de director, dar beneficiez le o retributie care este doar pentru cei din provincie, fara sa putem beneficia de sporuri care desi sunt mentionate in lege nu ne sunt acordate. Nu stiu, poate ca exista lucruri care il incrimineaza pe domnul Cristian Mandeal,desigur nu pot sa-mi dau cu parere asupra vinovatiei sau a nevinovatiei, imi exprimam doar regretul ca este tratat in acest fel si nu a fost posibila o cale de comunicare decenta fara jigniri si alte rautati.
sa nu mai comenteze nimeni din afara filarmonicii situatia actuala. este exact ca in cadrul unei familii cind intervine un divort ,nimeni nu stie cu adevarat ce s a petrecut in acea familie. in vestul europei dirijorul este prietenul orchestrei ceea ce maestrul mandeal nu a dovedit la bucuresti prin limbajul folosit la adresa multor membrii ai orchestrei . multi oameni cred ca daca esti un bun profesionist obligat ai si calitati morale si sufletesti , ei uite ca mai sint si exceptii.
Domnule Razvan Ionescu, drept este ca “divorturile” in teorie sunt afaceri personale, dar in practica toti incercam sa invatam cate ceva de pe urma lor, de pe urma experientei altora, in speranta ca vom putea ocoli astfel sa fim supusi la randul nostru la incercari.
Peste 10 ani chiar si dumneavoastra veti privi cu alti ochi cuvintele pe care le-ati scris acum. De la noi – simpli spectatori ai evenimentelor – lucrurile se vad deja asa cum se vor vedea de la dumneavoastra peste timp.
Important este ca atunci nimanui sa nu-i fie rusine de faptele sau vorbele sale. Pe lume mai exista si taceri, si rabdare, si intelepciune. Nu ar trebui sa ramana nefolosite…
Filarmonica va intra intr-o mare perioada de umbra prin plecarea unui mare sef de orchestra, care i-a readus faima de pe vremea maestrilor George Georgescu si Constantin Silvestri, mari dirijori romanii inaintasi cu care Cristian Mandeal se poate compara oricand ca valoare.
Membri orchestrei vor regreta gestul necugetat, dar cel mai mult vor suferi melomanii si viata muzicala romaneasca, care mult timp nu va mai fi ce a fost.
Farmecul serilor de joi si vineri va disparea pentru o perioada indelungata, pentru ca nici dirijorii mari din strainatate nu vor dori sa concerteze la pupitrul unei astfel de orchestre.
Toata simpatia lui Cristian Mandeal, cel care ne-a incantat peste 30 de ani cu arta si probitatea sa profesionala.
Filarmonica bucuresteana nu este Cristian Mandeal.
Dincolo de subiectivismul evident al multor comentarii se afla rutina acestui om care nu-si da seama ca,cel putin in arta,daca nu comunici sufleteste cu cei ce-i ai in fata ta ca executanti ai actului artistic nimic nu poate fi daruit la randu-ti publicului.
L-am urmarit pe maestrul Mandeal in cadrul desfasurarii ultimului Festival Enescu,ce mare diferenta intre stilul sau de a dirija (vetust,incarcat de schimonoseli ale trupului inutile si grotesti,asta la prima vedere) si de a gandi o partitura si unii dintre marii dirijori ce au pasit pe podiumul de concert.
Nu se va intampla nimic rau cu Filarmonica,va ramane tot pe locul acela,zidurile sale vor vibra iarasi de acordurile muzicii,un alt dirijor isi va asuma riscul continuarii unui drum parcurs pana acum de altii fara ca acestia sa fi incercat in vreun fel sa se identifice pe vecie cu insitutia numita “Filarmonica George Enescu”.
Va asteptam la Cluj cu mare drag!
dL. MANDEAL, evita sa spuna ca, in calitatea domniei sale de director general administrativ al Filarmonicii bucurestene, a dispus abuzuri intolerabile : a micsorat dintr-un condei salariile instrumentistilor, fara legatura cu legislatia pe care o invoca aiurea, s-a razbunat pe orchestra, privand-o de turnee, a tolerat ca dna. Petrovici sa jigneasca pe dirijorii INVITATI, altii decat dl. MANDEAL, s-a comportat ca un dictator, fara ca instrumentistii sa-i ofere motive concrete. In calitatea sa, dubla, de director artisitc, a indepartat orchestra de la turnee, ca razbunare si persecutie, ceea ce nu onoreaza un muzician. Solutia ideala, ar fi fost ca, Filaromica bucuresteana sa aiba un director general administraiv, altul decat unul artisitic. Dar, dl. Mandeal s-a lacomit la ambele, contribuind la distrugerea unui bun artisitc national, nu personal.
Poate aveti dreptate doamna, oricum acum orchestra raspunde cu un abuz destul de mare, contestand valoarea acestui dirijor, si acesta este un abuz, si acesta e un subiectivism colectiv. Desigur ca exista abuzuri de limbaj atribuite Dnei Petrovici, dar avem putin mai sus abuzul major de limbaj al colegului Dvs. Deci, Dvs nu corectati nimic din aceste atitudini pe care chipurile le blamati, din contra…Apoi, niciodata nu a depus nimeni o plangere impotriva acestei conduceri, nu vio se pare cuidat? Asa cum trebuie, cu dovezi, contestari. Acum aparenta “solidaritate” a orchestrei nu e generata decat de faptul ca Mandeal si-a dat demisia, inainte ca sa i-o ceara cineva si implicit, din lasitatea binecunoscuta, toti au inteles ca nu au de ce sa ii tina cumva partea pentru ca a afirmat categoric ca nu se mai intoarce la aceasta filarmonica. Toti ati inteles ca trebuie sa faceti jocul sindicatului pentru ca oricum cu el ramaneti. Daca aveti dovezi clare ale abuzurilor, dati-l in judecata pe cale legala, dovediti prin plangeri facute la momentul respectiv, cand ati sesizat abuzul. Acum dupa ce si-a dat demisia veniti cu tot felul de lucruri noi, pe care nu le-a spus niciodata. Deci ati fost condusi de un dictator, dar Dvs erati si sunteti extrem de lasi.Faptul ca povestea variaza prea mult, intai salariile, acum din lipsa dovezilor s-a renuntat a se mai pune problema greselii directorului, ci spune domnul Opritoiu directorul l-a dat in judecata pe dirijor ca sa regleze salariile, ceea ce e o aberatie, pt ca acest valoros flautist a uitat ca tocmai ne-a spus ca nu mai era dirijor pt ca era director. Acum o lasati balta si e vinovat ca nu o da el afara pe Petrovici, acum aflam ca sunt abuzuri, care nici macar in memoriu nu apar. Prea multe povesti domnilor, nu aveti o varianta constanta, ceea ce e dovada clara a inexactitatii si fabricarii datelor. Abuzul se actioneaza in justitie, daca nu ati facut-o, sunteti ori limitati mintal, ori lasi, ori poate masochisti. Oferiti-ne alta explicatie daca puteti.
Sunteti 100 de muzicieni in conflict. Cristian Mandeal este singurul in absolut care a spus, am facut greseli, dar nu capitale, singurul care isi da demisia, pereclitandu-si imaginea publica, recunoscand “m-am simtit rusinat… sunt persoana leproasa”, etc. Dvs toti, absolut toti, nu aveti nicio vina, nu ati gresit in veci cu nimic, sunteti valorosi incat nu mai vreti sa auziti de acest dirijor, cunoasteti abuzuri, scandaluri, aveti limbaj elocvent, probleme, salarii, frustrari, invidii, dar pe langa acest muzucian, care este categocric muziciamul cu cea mai mare vizibilitate internationala rezident in Romania pe care il avem noi in ultimii 30 de ani, va considerati ca indreptatiti, superiori. Ma iertati, dar imi e greata de Dvs, penibilul acestei situatii ar trebui sa va faca sa nu va puteti privi in oglinda.
Buna seara
As dori sa va rog sa nu va ganditi ” cu greata” la 100 de instrumentisti. Sunt doar 80 cei care au semnat memoriul, si mai putin de 80 aceia care au avut vreo cunoastere in ceea ce priveste comunicatul expus mai sus. Pe mine personal nu m-a anuntat nimeni nici despre sedinta de sindicat premergatoare primei repetitii din stagiune, nici despre existenta vreunui memoriu. Luand in considerare faptul ca inainte de aceasta zi a avut loc (nici nu stiu cum sa-i spun) acea “razmerita” spontana, avand ca obiect – la inceput – refuzul artistilor de la partida de suflatori de a mai canta cu d-na Anda Petrovici in concertul Angelei Gheorghiu, cand orchestra nu s-a mai numit Filarmonica G.Enescu, aparitia pe scena a colegilor mei imbracati in tricouri albe pe care scria “Noi suntem Filarmonica G.Enescu” m-a facut sa cer si eu unul, crezand ca in acest mod raspundem la faptul ca totusi noi suntem Filarmonica. Nostim a fost ca am crezut ca Anda va avea prezenta de spirit de a cere si ea un tricou, in acest fel nemaiexistand doua tabere si devenind din nou un intreg. Chiar si Maestrul, a luat gestul cumva in spirit de gluma. Nu stiam ce va urma. Dupa citirea comunicatului, am facut un soc. Multi s-au blocat, iar pe altii, aparitia d-lui ministru i-a surprins si i-a redus la tacere, pentru a nu face vreun rau colegilor. Cei care nu am semnat memoriul, nu am mai fost primiti la sedintele de sindicat, fiind dati afara din sala. Am devenit asemeni Maestrului, “ciumati”, am inceput a fi priviti cu suspiciunea aceea pe care o ai in fata unui “turnator”, desi prin nesemnarea actului pe care l-am citit mult mai tarziu, imi rezervam doar dreptul la propria parere si apreciere. Apoi am citit ura in ochii unora, iar ieri, pentru ca mi s-a cerut din nou sa semnez pentru greva si am refuzat pentru ca nu au reusit sa-mi dea un raspuns care sa stea “in picioare”, pe care ratiunea mea de artist (e adevarat – idealist) s-o poata intelege, m-am trezit cu amenintarea ca voi ramane pe dinafara. Nu stiu ce inseamna acest lucru, eu doar cant si scriu, dar nu mi-a sunat deloc a bine. Cand ma privesc uit in oglinda, vad doar un chip destul de trist, pentru ca devin constienta – (pentru a cata oara), de faptul ca toti colegii mei sunt extrem de valorosi, dar nu-si pot insoti meseria in tainele speciale pe care ea le aduce. Ei canta, sunt meseriasi speciali, fantastici, dar pentru titlul de artist in adevaratul sens al cuvantului, viata, daca va fi buna cu ei, va trebui sa-i mai ajute putin. Stiu ca ei fac parte din mine si incerc sa gandesc si sa ma port intr-un fel care in conceptia mea reprezinta ideea de artist, de cel care are accest la dumnezeire prin arta lui, sperand ca si eu, care fac parte din ei, candva, voi putea face prin atitudinea mea, ceva pentru ei. Nu ma astept sa inteleaga. Eu doar sunt si atat.
In ceea ce-l priveste pe Maestru, pot sa va spun ca nu este doar un mare muzician, ci si un profesor de o inalta tinuta. Sunt putini cei care sunt capabili sa inteleaga ca daca te cearta, nu o face pentru a arata ca el este destept iar tu, elevul, esti pe niciunde, ci pentru a te tine treaz, in alerta si mai ales pentru ca doreste ca tu sa devii extraordinar. Da, este adevarat, in anumite situatii devii atat de stresat, incat nici nu mai poti canta. Dar eu, am vazut efortul de a schimba acest lucru, un lucru extrem de anevoios daca stai sa te gandesti ca aceasta este firea. Cine are puterea de a-si schimba firea? Dar el, a incercat si regret enorm ca nu i s-a dat posibilitatea de a demonstra pe parcursul urmatorilor ani ca este capabil de asa ceva. Pentru meseria lui si pentru noi, si-ar fi infruntat propria constructie interioara. E un lucru aproape imposibil, dar ar fi reusit, pentru ca eu si inca 20 (cel putin), credem in posibilitatile lui nu doar ca Maestru ci si ca fiinta umana in plina evolutie. Toti facem sau suntem pusi sa facem greseli, dar e important sa inveti ceva din ele. Multi colegi sunt acum “probabil” intr-o astfel de “greseala”. Cand esti in eveniment, e foarte greu sa-l vezi de afara.
Colegii m-au facut lasa, Maestrul ne-a numit lasi pe cei care nu am intervenit atunci. Deci, nu stiu cum sa semnez. Voi semna asa: un om las, dar cu opinii proprii. Ma duc la oglinda sa vad cum arata un om las.
Recitesc cu strangere de inima randurile prin care am “raspuns” comentariului dvs., realizand cat de socata eram la acea vreme, pentru ca raspunsul meu nu era un raspuns ci un fel de raport asupra situatiei prin care tocmai treceam. A-ti fi greata de cineva, implica o stare care va apartine si nu sunt eu chemata sa o comentez. Lasitatea de care am crezut ca am dat dovada, nu exista, dat fiind faptul ca intr-adevar eram in stare de soc. Totusi, ca sa revin la raport, reusesc sa-mi amintesc un amanunt de o importanta cruciala in curgerea evenimentelor ce au urmat. Dupa citirea comunicatului, multi au realizat ca a fost prea mult, ca s-a mers prea departe. Atunci, au inceput sa apara sugestii din randul instrumentistilor. Daca ar fi tinut cont de ele, maestrul ar fi dirijat si acum orchestra. Problema, era Anda. De fapt, problemele care au generat totul, au fost Anda si salariile micsorate datorita evaluarilor. Trebuia castigat timp de gandire. De aceea i s-a propus Maestrului sa dirijeze fara Anda primul concert, Anda intrand intr-o saptamna de rotatie. Nu-i cerea nimeni sa-i ia functia de concert maestru, deci nu ar fi facut vreo ilegalitate. Oricum, asa s-a si deschis stagiunea: fara Anda, dar din pacate si fara Maestru. Poate ca si Maestrul era usor socat, pentru ca n-a realizat aceasta posibilitate, care ar fi aplanat cu certitudine conflictul. Mai tin minte, ca l-am rugat pe Maestru, eu personal, asa speriata cum eram, sa nu renunte la orchestra, stiu sigur ca am strigat chiar, pentru ca in acel moment era galagie pe scena. E adevarat, ori nu m-a auzit, ori, oricum, cuvantul meu nu avea vreo importanta pentru el. Stiu doar ca am auzit clar din spate strigandu-i-se: “Nu renunti la ea? Atunci mori cu ea de gat!”Cred ca socul s-a declansat in acel moment, pentru ca nu mai stiu aproape nimic. Aceasta a fost o greseala capitala a Maestrului si multi s-au simtit jigniti de faptul ca Anda reprezenta pentru el mai mult decat restul orchestrei. In orchestra sunt oameni, nu doar instrumentisti, iar conflictul a fost declansat de oamenii care poate s-au simtit umiliti de comportamentul lor. Eu nu m-am simtit niciodata asa, dar nu toti sunt ardeleni ca si mine si nu stiu cati au facut parte din orchestre internationale pentru a vedea care este atitudinea pe care ar trebui sa o adopte un instrumentist atunci cand i se face observatie. Observatiile nu au caracter ofensator. Ele sunt necesare pentru ridicarea nivelului orchestrei. Problema Andei s-a rezolvat perfect, acum putem analiza. Toate acestea nu ar fi avut loc daca ar fi existat o comunicare verbala directa cu fiecare membru al orchestrei, separat. Aceasta a fost inca una din greselile capitale ale Maestrului. Pentru mine este si va fi mereu un geniu in construirea lucrarilor muzicale pe care le dirijeaza. Ceea ce am scris aici este o mica, foarte mica analiza a evenimentului care ne-a marcat pe toti. Poate ca ar fi cazul sa inceteze acest conflict si fiecare sa-si reia locul, cu lectiile invatate. Oricum, suntem diferiti si reactionam diferit. Nu stiu daca cineva are dreptul sa judece pe altcineva, eu as fi vrut sa judec doar situatia. Chiar daca suntem diferiti, se poate trai in armonie. Imi doresc sa fie armonie in lume, pentru a putea fi cu totii fericiti.
Inteleg nemultumirea celor care fac parte din public,dar de ce apar peste tot numai interviuri cu “maestrul”?Poate ca ar trebui sa fie auzita si partea cealalta….asa e drept,nu?Iar in ceea ce priveste indoiala dvs.fata de profesionalismul sau “geniul” artistilor instrumentisti,cred ca nimeni nu ar trebui sa-si dea cu parerea asa usor…..cei mai multi instrumentisti din aceasta orchestra sunt profesionisti de inalta clasa(da…inclusiv si dl.Opritoiu,care poate ca scoate “perle” cand vorbeste dar este un flautist extraordinar),iar printre putinii care poate nu isi merita postul se afla chiar si directorul adjunct,dl.Licaret,care este depasit de postura de solist….sunt multi instrumentisti in Romania care ar fi mai potriviti pt. postul de solist al filarmonicii(sa-l comparam doar cu Marin Cazacu ,care este tot solistul filarmonicii,si care da dovada de un profesionalism de grad inalt….da,el poate fi numit geniu).Iar vizavi de dl.Mandeal,ar trebui drag public sa-ti pui o intrebare cheie:de ce nu a demisionat din functia de director in prealabil,de ce a renuntat la a fi dirijor permanent?Consider ca daca ar fi asa de important pentru el dirijatul si muzica implicit,ar fi ramas cu postul de dirijor,un post in care trebuia sa faca ce stia el mai bine,si nu ar fi preferat sa fie director,sa aiba puterea in mana….si implicit sa faca ceva la care nu se pricepe…..si inca ceva…cand puneti in importanta dirijorul deasupra orchestrantilor sa nu uitati niciodata ca”bagheta nu suna”!!!
Si-a dat demisia ca director inainte sa i se ceara asta, apoi i s-a cerut de catre orchestra sa nu o mai dirijeze. Asa a aparut in presa, asa au sustinut toti. Deci, asta a facut, a renuntat sa fie director, nu va inteleg cu intrebarea aceasta. Daca va referiti la ceea ce a fost la inceput, amintiti-va de memoriul condus de Dan Grigore care a insistat enorm ca Mandeal sa preia functia aceasta, el si-a negociat libertatea dirijorala, si de aici tandemul cu Licaret, initial nu a acceptat, a fost interimar, apoi a acceptat definitiv. Verificati presa din perioada aceea daca nu cunoasteti amanunte. Sustinut de sindicatul acestei filarmonici prin semnatura.
Ca în dreptul roman, trebuesc ascultate ambele pà rti ; nu-i usor !
Inainte de a decide, trebue sà se cunoascà temeinic “dosarul…”
Noi cei din afarà nu putem avea acces.
Important este ca institutia sà poatà functiona normal, în dauna nimà nui, si în folosul publicului.
Pentru cei care mai vor sa comenteze va rog sa cititi o cronica de la un ziar respectabil din Frankfurt unde a avut loc un concert in care romania trebuia reprezentata la cel mai inalt nivel si unde orchestra filarmonicii “George Enescu” a refuzat sa mearga in formula Cristian Mandeal-dirijor, Nicolae Licaret si Anda Petrovici solisti, renuntind la un onorariu semnificativ pentru ei intr-un moment de criza. Cei trei insa au pus cistigul lor material mai presus de orice onoare.
http://www.faz.net/s/RubFBF93A39DCA8403FB78B7625AD0646C5/Doc~E83C9D637A7C84789AA0B8CC1B20616C7~ATpl~Ecommon~Scontent.html
Si acest episod trist arata cat de rau este inteleasa libertatea in Romania. Libertatea de a manji pe nedrept imaginea unui mare dirijor , unul dintre putinii muzicieni care nu a plecat in strainatate sa se realizeze la adevarata valoare, ci a preferat sa ramana in tara , platind un tribut in privinta carierei internationale.. Aceasta revolta a instrumentistilor – indeosebi pentru salariile mici si drepturile pierdute – trebuia directionata catre forurile apte sa le satisfaca dezideratele salariale , nu impotriva propriului dirijor. Acesta le-a sustinut chiar in instanta drepturile si in orice caz li s-a alaturat la greva japoneza de acum un an , de care toti spectatorii isi amintesc. Nedemna maniera de a alunga astfel un sef de orchestra , cerandu-i sa aiba” demnitatea de a nu mai dirija niciodata aceasta orchestra”! Publicul pentru care cantati si care-l apreciza de 30 de ani , nu i-ar fi cerut niciodata acest lucru ! Dar iubitorii de muzica sant cei de care nu-i pasa nimanui.Intr-o tara normala , cineva ar fi trebuit sa intervina din primul moment sa taie nodul gordian si sa gaseasca o solutie , gandindu-se doar la prestigiul muzical romanesc ,nu la mofturi , intrigi sindicaliste si fite.
Nu am vazut vreodata un asemenea gen de sinceritate absoluta ca a dirijorului i Cristian Mandeal. In timp ce revoltatii incitati sindicalistic se ascund sub anonimatul colectivitatii spre a-l rastigni, , maestrul pune la vedere toate detaliile infamiei la care a fost supus ,cu riscul ca acestea sa fie apoi scoase din context si citate impotriva sa. Nu cunosc pe nimeni care ar fi procedat la fel , dar nici pe nimeni care sa fi fost atat de nemeritat lapidat. Fiindca omul Cristian Mandeal se arata si acum a fi una dintre rarele personalitati morale din peisajul romanesc. Cristian Mandeal ramane ,chiar ranit cu lasitate de anonimi, un mare nume. Anonimii nu-si vor castiga un nume nici macar prin acest atentat.
Nimic nu-i intamplator,iar adevarul va iesi pana la urma la iveala..Esecul este dureros,dar te obliga sa te analizezi,sa te schimbi,sa te “slefuiesti” si ai sansa sa alegi drumul bun…altminteri,perseverand pe o cale gresita nu vei avea decat de pierdut.Indiferent de aparente,exista o lege a compensatiei care mai devreme sau mai tarziu isi cere tributul sau te recompenseaza,dupa situatie.
Daca toate au fost bune, vede cineva un motiv ADEVARAT pentru care aproape toata orchestra prezenta pe scena a acceptat acest deznodamant? Doar din lasitate, nimicnicie si altele asemenea? Are cineva nevoie sa descopere in public o istorie absolut neinteresanta pentru public dar DUREROASA pentru cei 80, mai multi sau mai putini…?
Cred ca macar o doza mica de responsabilitate are fiecare. O problema – cum s-a mai spus – “de familie” nu poate si nu trebuie discutata in afara ei. Maestrul si familia lui din filarmonica G. Enescu stiu foarte bine cum s-a ajuns la toata aceasta situatie si este destul. Pentru TOTI ceilalti, exista motivul financiar.
Si, in toate situatiile – onorante sau dezonorante – cunoscatori si necunoscatori trebuie sa va abtineti de la a scapa vocabularul pe toboganul resentimentelor… Va rog.
VaLI… poti iesi in fata institutiei pentru a-ti sustine convingerile personale. Daca vrei. EU, nu vad in asta decat o modalitate de a te pune in evidenta. Adavarul nu este chiar asa.