Este ARTISTA care se bucura de glorie pe cele mai mari scene ale lumii. Este DIVA care nu sufera vreo secunda de autosuficienta, este FEMEIA care a trecut de 40 de ani, dar traieste cea mai intensa poveste de dragoste a vietii ei. Este Elena Mosuc, in exclusivitate pentru Q Magazine!
Q Magazine: Purtati un nume sfant – Elena. Va simtiti protejata de acest nume?
Elena Mosuc: Preotul ortodox de la Viena, parintele Nicolae Dura, mi-a spus ca am un nume foarte frumos care inseamna „cea stralucitoare". Da, bineinteles ca sunt protejata de o sfanta! In Tara Sfanta am pasit si eu, in nenumarate randuri.
Q: A fost odata o invatatoare care visa sa ajunga soprana. A renuntat la cariera in invatamant pentru a intra in corul Operei din Iasi. Cat de greu i-a fost sa ia aceasta decizie?
E.M.: A fost greu. Inima ma indemna sa fac pasul decisiv catre muzica, dar realitatea de atunci ma impiedica. Unii ziceau sa raman invatatoare pentru ca aveam un titlu si o meserie sigura si frumoasa, la o scoala renumita din centrul Iasului, altii ziceau sa urmez indemnul inimii. Un an de zile m-am framantat pentru a lua decizia justa. Si, dupa un an de chin interior, mi-am zis ca imi asum riscul si am intrat in corul Operei din Iasi. Nu a trecut mult… in aceeasi stagiune am debutat cu Regina Nopxii din opera „Flautul fermecat" de Mozart, sub bagheta maestrului Corneliu Calistru.
Q: Cat de greu este sa-ti transformi conditia sociala din „anonima" in „diva"?
E.M.: Eu imi doream sa cant, nu m-am gandit niciodata ca voi deveni o diva… E adevarat ca am ajuns, dar in momentul in care sunt pe scena, eu sunt un instrument al lui Dumnezeu care aduce bucurie in sufletele oamenilor. Simt ca prin mine Dumnezeu se rasfrange in inima ascultatorilor – de aceea, de multe ori, spectatorii plang in anumite momente. Vocea pe care o am nu e meritul meu, e un dar divin.
Q: Ati fost respinsa de trei ori la Academia de Muzica. In acelasi timp castigatipremii importante peste hotare, de pilda premiul I la Concursul ARD München. De ce Universitatea din Iasi era atat de greu de atins? De ce nu ati incercat si in alte orase?
E.M.: Toata lumea stie cum erau timpurile pe atunci. Erau locuri putine la conservator, cam trei locuri pe an sau o data la doi ani. Relatiile jucau un rol important in accepxarea cuiva la conservator. Eu, cum nu aveam relatii si nici posibilitati materiale pentru a-mi face relatii, a trebuit sa astepx. Dar, sincera sa fiu, nici nu ma mai gandeam la conservator. Eu studiam in particular si invatam pentru mine. Nu speram sa ies vreodata din Romania, ma resemnasem intr-un fel. Abia in 1990, la a patra incercare, am reusit la examenul de admitere si asta pentru ca, probabil, au fost mai multe locuri. Ar fi fost prea de tot sa nu reusesc. Eram prea pregatita ca sa raman din nou in afara…
Q: In 2009 ati obtinut titlul de „doctor in muzica"., la Universitatea din Bucuresti. Lucrarea care vi l-a adus a fost „Tema nebuniei in opera italianã din prima jumãtate a secolului al XIX-lea". De ce ati ales acest subiect pentru teza de doctorat?
E.M.: Ideea cu doctoratul s-a furisat usor in mintea mea, acum patru ani. Si asta mai mult din punct de vedere practic, gandindu-ma la viitor: profesorii care au doctoratul au prioritate in cariera didactica. Dar, in acelasi timp, m-am gandit ca este o ocazie sa aprofundez ceea ce eu fac zilnic in cariera. Majoritatea eroinelor de belcanto pe care le interpretez prezinta anumite labilitati psihice ajungand, de multe ori, in stadiul de nebunie temporara sau chiar permanenta, m-am gandit ca e o idee minunata sa scriu o lucrare despre aceasta problema.
Este prima soprana din Europa de Est care a primit „Siola d”oro"
Q: Sunteti prima soprana din Europa de Est care primeste, tot in 2009, Premiul „Lina Pagliughi : Siola d”oro", oferit de asociatia criticilor din Italia. Ce inseamna acest premiu pentru cariera dvs.?
E.M.: Sunt foarte mandra de acest premiu, pentru ca este acordat sopranelor de coloratura care au o cariera vasta, cum a fost Lina Pagliughi, soprana in onoarea careia s-a initiat acest premiu care se acorda bienal. Acum doi ani i s-a acordat celebrei Joan Sutherland pentru minunata sa cariera artistica… Inainte, alte soprane celebre precum Luciana Serra, Mariella Devia, June Anderson, Sumi Jo, au fost onorate pentru cariera lor. Din anul 1983, cand s-a decernat prima data, eu sunt a 13-a soprana careia i s-a oferit acest premiu: o bijuterie in forma de pasare (siola inseamna pasare de mare), din aur alb si batuta cu diamante, in valoare de 20.000 euro. Sunt foarte mandra ca sunt prima romanca care il obtine si, in acelasi timp, este o mandrie pentru Romania. Nu?! E cel mai prestigios premiu italian, iar fapxul ca sunt prima din estul Europei care il primeste este o onoare si mai mare. Dar eu raman umila in fata artei mele – „Io son l”umile ancella del genio creator" / „Eu sunt instrumentul umil al geniului creator" – citat din aria Adrianei din opera „Adriana Lecouvreur" de Cilea.
Q: Nebunia Luciei, dragostea definitiva a Violettei, frumusetea Gildei. Ce este mai greu de redat pe scena?
E.M.: As tinde sa spun ca Gilda ar fi mai usoara, desi nu este asa. Are o arie – Caro nome – adevarata poezie. Este destul de dificila prin scrierea muzicala, coloraturile si frazarea giovanila, destinata unei soprane de coloratura, dar, de la actul doi, rolul devine dramatic. Gilda devine femeie, iar acest lucru trebuie redat vocal. Acea vendetta cantata impreuna cu Rigoletto cere voce si mult dramatism, la fel si finalul scenei cu furtuna; iar la final, inainte de a muri, e din nou vocea ingereasca. De multe ori am comparat rolul cu Violetta, care necesita trei vocalitati. Multe soprane lirico-spinte ar dori sa cante Violetta, dar aria, E strano, le impiedica, deoarece presupune usurinta vocala in interpretarea coloraturilor scrise. Lucia, la fel, necesita dramatism in voce, dar si lejeritate si foarte mare usurinta in coloraturile scrise de Donizetti in majoritatea numerelor muzicale ale Luciei. Nu mai spun de scena nebuniei, care abunda in fraze pline de coloraturi si cadente, culminand cu „cadenta cadentelor", cum ii spun eu celei cu flautul (respectiv glass-harmonica, instrumentul initial la care Donizetti s-a gandit in realizarea scenei nebuniei). Acea cadenta pe care o interpretam astazi (varianta Callas sau Sutherland sau oricare, cel mai mult insa se canta Callas), nu a fost compusa de Donizetti, ea s-a dezvoltat in timp, prin contributia diverselor soprane care au interpretat rolul, ajungandu-se la varianta de astazi, fara de care nu ar putea exista scena nebuniei Luciei.
Q: CV-ul va consemneaza pagini intregi. Spuneti-mi, va rog, trei momente de o importanta capitala din cariera dvs.
E.M.: Cred ca prima statie a fost München, cu un concurs care, pur si simplu, mi-a schimbat total drumul vietii din toate punctele de vedere. A doua statie ar fi Zürich, care mi-a marcat definitiv viata profesionala si personala (sunt casatorita cu un avocat elvetian, Christoph, care ma cunoaste de cand sunt la Zürich si am o familie grozava acolo care ma divinizeaza) si a treia… sa zicem debutul la Scala din Milano. Au mai fost Staatsoper München, Staatsoper Viena, Staatsoper si Deutsche Oper Berlin (in toate aceste teatre, de multe ori aplauzele finale depasesc jumatate de ora si zic asta fara sa exagerez), Hamburg, aparitiile regulate in teatrele italiene si in care imi place grozav sa cant, Arena di Verona, Venetia, Genova, Roma, Napoli, sau alte teatre europene – Paris, Toulouse, Covent Garden… sau in Japonia, la New National Theater Tokyo si altele.
Q: In Romania, cultura „vinde" tot mai putin. Se intampla numai in tara noastra sau este un fenomen international?
E.M.: Personal nu simt asta.Teatrele de opera isi „vand", cum spuneti, in continuare spectacolele, festivalurile sunt pline! Insa, din pacate, se simte, o inrautatire a situatiei financiare, mai ales in Italia, unde teatrele de opera sufera foarte mult momentan si unde multe productii sunt anulate. Mi s-a intamplat si mie. Am auzit ca multe teatre vor fi nevoite sa se inchida. E tragic!
Q: Agenda va este plina pana in iulie 2010: Opera din Zürich, Tokio, Berlin, Torino, Opera Nationala din Grecia…. Cand veniti si in Romania?
E.M.: Am proiecte pentru mai mult timp, dar pe pagina mea de internet trec numai angajamentele pe o stagiune in avans. In ianuarie voi reveni la Scala cu Gilda si in decembrie cu Lucia, iar in octombrie 2010 voi avea debutul la Met. In Romania voi veni cu doua concerte la Iasi, unde nu am mai cantat de patru ani. Voi avea doua concerte la Filarmonica din Iasi. Primul pe 5 si al doilea pe 8 mai.
Q: Este vreo scena internationala pe care v-ati dorit sa cantati si nu ati ajuns inca?
E.M.: Visul de a canta la Met se va realiza la anul. Rolul pe care il voi interpreta nu e unul preferat, e vorba de Olympia, in „Povestirile lui Hoffmann", opera in care eu, de obicei, interpretez toate cele patru roluri principale feminine, insa am accepxat pentru ca de mult mi-am dorit Met-ul. Sper sa am ocazia dupa aceea sa fiu invitata pentru un rol de belcanto care imi pune mai mult in evidenta calitatile vocale si interpretative. Sper sa revin la Covent Garden unde am cantat acum cativa ani Regina Nopxii si imi doresc mult sa cant macar o data la Teatrul Colon din Buenos Aires si la Opera din Sydney.
In Romania, doar pentru ?48 de ore!
Q: Este adevarat ca, pentru o editie a Festivalului Enescu, v-ati intors in tara doar pentru 48 de ore?
E.M.: Da, in 2007. Incepusem de doua zile repetitiile pentru „Povestirile lui Hoffmann" la Hamburg si, pentru ca eu interpretam toate cele patru roluri feminine,o mare piatra de incercare datorata vocalitatilor diferite, nu puteam lipsi mult. Domnul Holender a tinut mult sa vin la deschidere, i-am promis, am venit, dar am stat doar doua zile. Cat am facut repetitia si concertul.
Q: Unii artisti din tara noastra nu-si permit, de multe ori, ca dupa spectacol sa mearga acasa cu un taxi. Cat de apreciati sunt oamenii de cultura, in Elvetia, de pilda?
E.M.: Artistii de valoare sunt in general platiti corespunzator. Astazi, cu problemele financiare existente in lume nu este chiar atat de usor, dar cei de prim rang, nu au probleme financiare.
Q: Apropo, dvs. ce masina conduceti? ?Aveti sofer?
E.M.: Nu am sofer, dar imi place sa conduc Mercedesul meu cumparat anul acesta… Bine, il conduc cand sunt acasa, in rest sta in garaj…
Q: Unii artisti romani, care cunosc succesul peste hotare, se intorc, in doar cativa ani, cu o limba romana stalcita. Argumenteaza ca viata in strainatate le-a schimbat accentul. Credeti ca este doar o strategie de PR?
E.M.: Hai sa fim seriosi! Eu nu cred ca e posibil ca un cantaret care, in plus, mai are si ureche muzicala, sa uite limba materna… E imposibil! Bine, se intampla in anumite momente sa-ti vina in minte un cuvant nemtesc sau italian, desi vrei sa-l spui in romaneste, dar nu se poate sa uiti limba materna!
Q: Locuiti la Zürich. Ce amintiri din Romania ati luat cu dvs.?
E.M.: Credinta in Dumnezeu e ceva de valoare dobandit de mine. In Vest lipseste destul de mult!
Q: Sunteti o femeie frumoasa. S-a intamplat ca, de-a lungul carierei, sa vi se propuna anumite compromisuri pentru a fi distribuita in roluri importante?
E.M.: Sunt mandra ca tot ceea ce am realizat in cariera mea, am realizat prin forte proprii. Nu am fost absolut niciodata impinsa sau sustinuta de nimeni. Cand ma uit in oglinda, ma privesc fara sa-mi reprosez absolut nimic. Mi-am construit o cariera solida, incet, dar sigur. Nu am fost o cometa, cum sunt multe din ziua de azi. Nu as face absolut niciodata niciun compromis pentru a obtine un contract sau altul. Nu mi-as dori sa spun niciodata multumesc nimanui, doar lui Dumnezeu.
Q: E sotul marea iubire? Aveti copii?
E.M.: Cristoph…bineinteles! E mereu alaturi de mine, luam decizii impreuna, ne iubim, ma divinizeaza. Ce-as putea sa-mi doresc mai mult?!…Copiii inca nu au venit.
Q: Diva care, pe scena, poarta rochii atat de pretioase, poate fi intalnita si in parc purtand jeansi?
E.M.: Sunt o femeie tanara, normala! Bineinteles ca sunt de multe ori in jeansi… Cum credeti ca merg la repetitii?!
Q: Ce purtati la mana? O bratara impletita la manastirile din Moldova natala, sau un ceas elvetian?
E.M.: La mana stanga un ceas elvetian si la mana dreapxa o bratara cu iconite mici, pe care mi-am cumparat-o la Iasi, de la Sf. Paraschieva.
Q: Cat de dor va e de o plimbare in Parcul Copou?
E.M.: Buna ideea. Data viitoare cand vin la Iasi (cred ca in august), il iau pe Christoph de brat si mergem la plimbare pe la Teiul lui Eminescu…
