Editorial

Ultimele manifestații politice au adus în piața publică un cuvânt nou, pe care încă mulți români de vârste mai înaintate nu-l cunoșteau: ultras, ultrași. Cei care nu auziseră de acest cuvânt, ca și în trecut de cuvinte ca oligarhi, moguli sau tehnocrați, auzite tot la scandaluri politice, au putut afla că este vorba de niște hoarde de tineri care sunt în stare să dea foc României fără de motiv. Mai mult, ei sunt vinovați de compromiterea manifestațiilor pașnice, la care se venise să se planteze flori în Piața Universității, la peste 20 de ani după ce plantaseră trandafiri (câte trei!) minerii cărora șeful statului le-a mulțumit pentru civism și pentru înclinațiile botaniste (adică, în limbaj ultras, pentru că au pus botul!). (mai mult...)

Democrația nu garantează că liderii nu greşesc ci numai că, prin mecanismul echilibrului între instituții, greşelile pot fi îndreptate fără recurgere la violență (sau chiar la demonstrații de stradă). Hotărârea Curții Constituționale prin care a fost blocată inițiativa Guvernului privind comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale, o demonstrează. Traian Băsescu poate susține că România este o democrație funcțională. (mai mult...)

Drepţii au rămas înmărmuriţi şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit”. Acest strigăt al lui Iov (17,8) răsună astăzi, pe numeroase voci şi în cuvintele cele mai diverse, în Piaţa Universităţii şi în numeroase oraşe din ţară. (mai mult...)

Săptămâni neîntrerupte de protest. Scene de neimaginat într-o societate cu adevărat democratică. Provocări. Tăcerea vinovată a celor acuzați. Minciuni. Diversiuni. (mai mult...)

Ceea ce se întâmplă de mai bine de două săptămâni în România este un protest mijlociu. Este mijlociu nu pentru că nu este nici mare şi nici mic ci pentru că este animat, în primul rând, de cei care se numesc clasa mijlocie. (mai mult...)

Schimbările din Grecia şi Italia au indicat o trecere a puterii subtile de pe orizontală, pe verticala societăţii (decizie politică direct)”, îmi scrie într-o misivă de început de an, cu un conţinut ideatic dens, profesorul Dan Dungaciu. El pare a sesiza începutul unei metamorfoze profunde a sistemului de putere de extract democratic. (mai mult...)

Este la modă. Se tot discută despre modificarea Constituţiei. Fie preşedintelui i se pare că nu are suficiente prerogative, fie guvernul are impresia că parlamentarii îl încurcă, fie Uniunea Europeană  vrea garanţii constituţionale pe care numai diriguitorii de azi ai Europei le pricep. Citită atent, încercând să-i înţelegem efectele în viaţa României, Constituţia pare a nu mai avea nicio putere. O descoperim umilită. Şi violată sălbatic de fiecare nou venit la putere, fără excepţie. (mai mult...)

Chiar dacă sunt convins că, din raţionamente politice, România nu putea rămâne în afara Acordului de Guvernanţă Fiscală semnat la ultimul summit al Consiliului European, trebuie să admit că am intrat într-o situaţie de funambulism, adică de mers în echilibru pe sârmă, fără plasă de siguranţă. (mai mult...)

Ca schemă, noua ordine politică a anului 2012 va însemna, în primul rând, punerea în paranteze a sistemului partidelor politice în forma actuală şi instalarea, tranzitorie, a unui regim autoritar al președintelui Traian Băsescu, susținut de nuclee transpartinice profesionale. Steagurile de partid se vor păstra ca decor formal, în zona de vot parlamentar pentru executiv. (mai mult...)

Îl cunosc pe ministrul Justiției în măsura în care dialogul celor câtorva întâlniri pe care le-am avut s-a rezumat la „bună ziua” şi „la revedere”. Dar mi-a făcut plăcere să-l observ de-a lungul unor discuții, deloc formale, deloc guvernamentale, dar tot în jurul unei mese prelungi de şedinţă şi tot despre teme majore. L-am (psih)analizat cu aceeași curiozitate cu care ne observăm toţi şi judecăm (involuntar) reprezentanții de vârf ai României. (mai mult...)

Nu mi-am făcut iluzii nici în acest an în ceea ce privește modul în care Ministerul Finanțelor Publice concepe bugetul României. M-am obișnuit cu stilul contabil de  aritmetică simplă pe care acest minister se încăpățânează să-l  mențină de mai mult de douăzeci de ani, considerându-l probabil o moștenire prețioasă a unei epoci revolute.Am avut totuși surpriza să văd că ceva s-a schimbat  față de anii anteriori , a apărut un nou „indicator”, acela al lui „dacă şi cu parcă”. (mai mult...)

Joi,  24 noiembrie 2011, la Radisson Blu, la Economist Conferences, mi-am notat în telefon câteva gânduri şi idei, pe care le reproduc aşa, în stare încă incandescentă, neperiate. Ordinea respectă fluxul emisiei. (mai mult...)

Unii au început să-i spună acestui lucru „misecuvenism”, dar parcă uşoara ironie şterge ceva din esenţa fenomenului. În plus, omul căruia i se cuvine totul nu vrea să fie introdus în nicio formulă, el ar avea nevoie de un cuvânt unic, strălucitor, poate aurit. Omul despre care încerc să scriu acum câteva rânduri reprezintă o tipologie socială destul de rară, deoarece majoritatea oamenilor au instincte sociale şi unul dintre acestea este instinctul reciprocităţii. (mai mult...)

Studii recente apreciază trendul de creştere economică a României în 2011 ca fiind fragil şi cu o relevanţă doar în plan tehnic, fiind bazat pe factori conjuncturali interni şi externi, precum producţia industrială şi exporturile susţinute de cererea externă, agricultura şi consumul intern din semestrul II, susţinute de condiţiile meteorologice favorabile. (mai mult...)

De când ne ştim, nimeni nu ne-a dat nimic. Toţi, şi duşmani şi prieteni, ne-au luat. Ne-au luat romanii şi turcii. Ne-au luat nemţii, apoi ruşii. Ne iau şi acum amicii occidentali. (mai mult...)

(„bejenie – fugă, emigrare de frica invaziunii sau de jafurile administraţiunii” – DEX online) Unul dintre copiii mei, ajuns la vârsta maturităţii depline, este hotărât să părăsească România. Definitiv şi fără a se mai uita în urmă. A ales ca destinaţie finală o ţară insulară, dincolo de continentul austral. Oarecum surprins de decizie, deşi chiar eu îi spusesem cu ceva timp în urmă că dacă aş fi la vârsta lui nu aş mai sta aici nici măcar un ceas, l-am întrebat de ce această încrâncenare. (mai mult...)

Motto: „Cum sunt ce‑am fost, voi fi ce sunt” (Nichifor Crainic) Repetabilitatea istoriei din care nu vrem să învăţăm nimic ne pune din nou în situaţia de a trăi într-o lume pe care am mai fi cunoscut-o cândva. Categoria profitorilor după evenimente dramatice nu apare nici ea ca fiind nouă. Cea mai fidelă memorie a timpului, sensibilitatea artistului scriitor, mai fidelă decât secile şi discutabilele interpretări istorice scolastice, o consemnează. (mai mult...)

Consiliul Judeţean Covasna din România, ţară membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, a hotărât ca pe 11 martie 2012 să se organizeze un referendum pentru modificarea limitelor teritoriale şi înfiinţarea unei structuri administrative cu denumirea Azekelyfold, adică, pe limba oficială a statului român, Ţinutul Secuiesc. (mai mult...)

O speculaţie blitz a unui ziar regional* cuplată cu o declaraţie de martor istoric** m-au smuls din echilibrul interior, aruncându-mă în miezul unei tornade cenuşii de gânduri şi sentimente sumbre, pe care, de peste un deceniu, încerc să le uit. (READ BELOW THE ENGLISH VERSION) (mai mult...)