El lider… Ponta

Ea rămâne la fel de incoerentă şi la fel de imprevizibilă. S-a modificat însă modelul de leadership al partidelor politice. Astăzi, imaginea liderului respectat este cea a personalităţii care este capabilă să ia decizii rapide şi ştie să le impună, nu cea a persoanei publice care se bazează pe o carieră profesională solidă sau o experienţă diplomatică.

Social-democraţia românească a câştigat un lider. După o lungă secetă de lideri charismatici, social-democraţii au, de săptămâna trecută, un preşedinte care se poate impune în faţa „greilor” partidului, indiferent dacă ne place sau nu doctrina de stânga. Nu este de ici, de colo să te impui într-un partid unde principalul vector de imagine rămâne totuşi Ion Iliescu! Precum nu este deloc uşor să pretinzi disciplină de partid, avându-l alături pe unul dintre practicienii acestei discipline, Adrian Năstase! Este drept că şi conjunctura i-a fost favorabilă lui Ponta, dar chiar şi aşa, nu este puţin lucru să poţi convinge 50 de oameni, şefi de filiale din teritoriu, pentru a vota excluderea fostului preşedinte şi candidat la alegerile prezidenţiale.

Şi totuşi, nu neapărat impunerea excluderii lui Mircea Geoană îl face puternic pe Victor Ponta. Căci, ca să fim cinstiţi, orice alt preşedinte, cu mult mai slab, l-ar fi putut exclude pe Mircea Geoană, mai ales după ne-performanţele sale din ultimii ani. Pierderea exclusivă a tuturor alegerilor unde a candidat îl făcea oricum aspirant sigur la o excludere, iar atitudinile sale politice din ultima perioadă chiar au garantat-o. Iar diferenţa dintre Ponta şi Geoană vine tocmai din atitudinea politică afişată de cei doi:  primul a mers mereu pe ideea de colegialitate în construcţia politică numită USL, iar al doilea, până şi acum, după excludere, clamează „dreptul” lui de a mai candida încă o dată la preşedinţia Republicii. Aşa cum o făcuse şi acum două luni, aruncând practic în aer orice înţelegere între PSD şi PNL pentru răsturnarea „regimului Traian Băsescu”.

Ion Iliescu spunea despre Mircea Geoană că nu a priceput nimic din politică şi din viaţa de partid. Este exact ce a sesizat Victor Ponta şi se dovedeşte că a „prins  din zbor” toate amănuntele supravieţuirii în politica dâmboviţeană.

De la Iliescu la Ponta, prin Adrian Năstase

Greşeala enormă a lui Mircea Geoană a fost că a confundat instituţia partidului politic cu o instituţie a statului. Or, partidul politic este o organizaţie de drept privat şi de utilitate publică. Partidul politic este o organizaţie benevolă şi la accedere, dar şi la acceptare: „Dacă voi mă vreţi, voi veni în partid, dar dacă voi nu mă mai vreţi, eu nu voi ieşi din partid!”, pare să spună Mircea Geoană, infirmând astfel toţi ditirambii care se refereau la inteligenţa lui politică! După câte se pare, Victor Ponta înţelege mai bine noţiunea de „partid politic” decât fostul şef al Senatului. „Micul Titulescu” a înţeles mai bine resorturile care-l fac pe un preşedinte de partid să fie într-adevăr un lider. Iar isteţimea lui l-a făcut să demonstreze nu numai în interior, ci şi în exterior capacitatea de a conduce PSD. Faptul că a fost singurul interlocutor acceptat de către PNL şi PC l-a transformat instantaneu dintr-o speranţă, într-o certitudine a partidului. Mai mult decât atât, faptul că PD-L şi-a îndreptat toate criticile către el a semnificat pentru puţinii susţinători iniţiali că, într-adevăr, pentru Putere, el este un pericol.

Victor Ponta încă mai aparţine generaţiei tinere a PSD. Probabil că, pe măsură ce vor trece anii, va migra şi el către aripa mai „experimentată” a partidului. Dar, deocamdată, el aduce celui mai mare partid românesc (din punct de vedere cantitativ) un anumit suflu nou şi un anumit comportament politic mai relaxat. Cine ar pretinde, de exemplu, că Ion Iliescu nu mai reprezintă un simbol iconic al social-democraţilor ar fi un fariseu. Chiar şi acum, la vârsta senectuţii, Ion Iliescu, beneficiind de imaginea creată în ultimele două decenii, ar putea câştiga, nu chiar aşa de detaşat, orice fel de alegeri în care s-ar prezenta. Constituţia nu i-o mai permite, dar realitatea este că Victor Ponta a ştiut să asculte şi să înveţe!

În politică, răbdarea este un atribut „de aur”, iar Victor Ponta a demonstrat că o are. Aparent, aceasta provine de la fostul lui şef, Adrian Năstase, care i-a  predat multe lecţii de politologie aplicată.

Stânga liberală sau liberalism de stânga?

Aparent un nonsens pe măsură ce politica europeană se apropie de spaţiul ex-sovietic, direcţia pe care Victor Ponta o dă social-democraţiei este mai aproape de un liberalism scandinav, acelaşi pe care îl promova Ion Iliescu acum două decenii. Libertatea afacerilor, dar sub controlul fiscal al statului, nu este o idee nouă, dar este greu de pus în aplicare, cel puţin în etapa actuală a dezvoltării conştiinţei publice a românilor.

Foarte mulţi critici, mai ales din zona Cotrocenilor, au acuzat PNL că merge către stânga, fără să recunoască faptul că, de fapt, prin vocea lui Ponta, stânga autoritară a căpătat comportamente liberale. Iar relaxarea pretenţiilor referitoare la cota unică de impozitare ar fi doar un exemplu, precum şi modificarea atitudinii faţă de piaţa muncii. Ce e interesant la Victor Ponta este faptul că nu merge pe ideea corectitudinii ideilor politicilor de stânga sau pe a celor de dreapta, ci pe corectitudinea menţinerii aceleiaşi idei. Iar României nu-i lipsesc ideile, ci perseverenţa de a le menţine viabile de la o legislatură la alta. Mircea Geoană, de exemplu, acuza, într-un interviu pentru Antena 3, pe foştii lui colegi, că duc lipsă de politici publice: „Dacă reuşim să convingem lumea”, spunea Mircea Geoană, atunci „se va deschide un culoar foarte larg”. De când a pierdut în mod real puterea, în 2004, PSD a baleiat între a fi diplomat în interiorul partidului şi a fi mereu în coaliţie cu „cineva”. Iar Mircea Geoană mereu a încercat „să convingă”, pe când „puştiul ţâfnos” a reuşit să-şi  aducă întreg partidul lângă ideile lui. Ideile tânărului Ponta pot fi blamabile sau de îmbrăţişat, dar măcar sunt consecvente. Iar social-democraţiei autentice tocmai consecvenţa îi lipsea de câţiva ani încoace! Ceea ce nu i se poate „reproşa” domnului Geoană care, după ce a pierdut două rânduri de alegeri, a pierdut şi şefia PSD-ului şi şefia Senatului şi încă mai doreşte să fie şef al statului (aluzie făcută de domnia sa în interviul din 23 noiembrie la Antena 3).

Charismatic, dar singur

Şi totuşi, Victor Ponta are mari probleme, dacă îşi închipuie că pe acest val de simpatie va reuşi să-şi conducă partidul către o victorie certă anul viitor. Deocamdată nu a reuşit decât să-şi conserve electoratul. Căci dacă USL ar fi la 55%, asta nu ar însemna decât suma celor 33% şi 19% şi 3% ale PSD, PNL şi PC de la ultimele alegeri parlamentare. Pentru a confirma poziţia pe care o are, el trebuie să găsească metode de creştere şi nu de conservare. Comportamentul său politic de până acum a dat dovezi că ştie să nu piardă, dar oare va şti să şi câştige? A moştenit de la ultimul preşedinte o situaţie dezastruoasă în teritoriu, micii sau marii baroni locali abia aşteptându-l „la colţ” pentru a-i da lovitura de graţie. Parti-pris-urile de afaceri din judeţe vor fi foarte greu de gestionat, la fel de greu cum vor fi de gestionat şi protocoalele USL de la nivelul oraşelor şi comunelor. Nu i-a arătat încă nimeni calea către convingerea mişcării sindicale, dar niciodată nu e prea târziu. Doar să nu-şi închipuie că liderii chiar formează opinii în marile „ramuri industriale”, cum ar spune Ion Iliescu! Deocamdată, a avut un ultim ajutor din partea „aripii bătrâne”, dar aceştia nu se vor implica în lupta lui cu fiecare dintre filiale. De îndată ce va începe lupta electorală, va vedea că s-ar putea să rămână singur şi atunci se vor confirma (sau nu) adevăratele lui calităţi de lider.

„Duşmanii” lui Ponta

• După Mircea Geoană, cea mai importantă figură politică pusă pe „banca de rezerve” de Victor Ponta a fost preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie. „Pentru perioada preelectorală”, organizaţia PSD Bucureşti este condusă de un Birou coordonator format din Rodica Nassar, Corina Creţu, Ecaterina Andronescu, Marian Vanghelie, Ion Iliescu, Adrian Năstase, iar biroul va fi condus chiar de el.

• Viorel Hrebenciuc – obligat să se retragă din funcţia de lider de grup.

• Ion Toma a fost liderul senatorilor PSD. Considerat un apropiat al lui Mircea Geoană şi bănuit că a căzut la diferite înţelegeri cu PDL şi UNPR, a fost iniţial suspendat. Ulterior, Toma a demisionat din funcţia de vicepreşedinte şi din partid şi s-a înscris în UNPR.

• Adrian Severin – fostul lider al grupului europarlamentarilor PSD, considerat şi el un apropiat al lui Geoană, a fost forţat să demisioneze după scandalul provocat de jurnaliştii de la Sunday Times, el acceptând bani ca să modifice o lege aflată în dezbaterea PE.

• Fostul senator Aristide Roibu, şi el apropiat al lui Mircea Geoană, a fost înlocuit din funcţia de trezorier.  A plecat la UNPR.

• În octombrie, şeful PSD l-a schimbat din funcţia de preşedinte al PSD Neamţ pe Alin Antochi după înfrângerea de la alegerile parlamentare parţiale din judeţ. Noul coordonator al filialei din Moldova a fost stabilit senatorul Ioan Chelaru.

• În luna august o parte dintre edilii PSD au fost acuzaţi de Victor Ponta că au trădat partidul, „răspunzând cântecelor de sirenă ale lui Gabriel Oprea şi Culiţă Tărâţă”.

• Preşedintele PSD Giurgiu, Adrian Popescu, a fost şi el revocat din funcţie pentru nerespectarea protocolului cu USL. El s-a
numărat printre susţinătorii fervenţi ai lui Mircea Geoană. Fostul lider PSD şi-a exprimat nemulţumirea că Victor Ponta şi Liviu Dragnea l-au revocat din funcţie fără ca el să îşi fi înaintat în scris demisia.

• Oana Niculescu Mizil, liderul PSD Călăraşi, este pe lista neagră. Susţinerea acordată lui Marian Vanghelie, precum şi alte poziţii contradictorii partidului au adus-o în colimatorul lui Victor Ponta. La un moment dat s-a încercat în Comitetul Executiv al organizaţiei, debarcarea ei din funcţie, „pentru lipsă de implicare în acţiunile locale”, dar acţiunea a eşuat din lipsă de cvorum.