Am dus-o la psiholog. Am trecut-o prin biserica, am silit-o sa dea ochii cu intelectualii. Am pus-o sa-si asume boala rusinoasa a anilor ”90. Am dat-o pe mana arhitectului, a istoricului si a omului de divertisment. Diagnosticul? Il dati dumneavoastra.
Ardem la lumanare si murim ca niste chitante de casierie
Asistam la fastuoase iliade despre trecut. Asta, si din irezistibila noastra pornire de a umbla dupa dric, de a privi continuu mortul. Dar si din incruntatura. Dintr-o inapetenta pentru suras. Din furie. Romania inca plange… Si au trecut 20 de ani. O mama isi plangea in seara asta, la televizor, unicul fiu mort la Revolutie, impuscat in cap si-n inima. Asa a iesit si tara. Mutilata la minte si-n inima. Refuza sa-si revina. Privim necontenit cu o ura de clasa la cele cateva zeci de belferi de azi pe care ii facem deplin raspunzatori de soarta noastra mizera, mai abitir decat l-am facut candva, vreodata, pe Ceausescu. Avem manifestari nevrotice si elanuri avortate. Cei tineri s-au cam saturat! S-ar pensiona in floarea varstei, nu mai pot astepxa sa scoata untul din ei si pe urma sa le unga ranile cu premiul Nobel. Pana una-alta, mai trebuie sa si manance. Am ajuns niste suflete marunte, ce ard la lumanare si mor ca niste chitante de casierie. Probabil ca nu mai avem capacitatea de sacrificiu a generatiilor de odinioara ce au lupxat pentru identitatea nationala, ce au patimit in inchisorile comuniste, ce au umplut cerul de sfinti. Tremuram sa nu ne taie din salariu, ca odinioara parintii nostri, pe un ger de -20 de grade, la coada la portocale.
„Comunismul ne-a murdarit sufletele si ne-a subrezit trupurile"
„Ceausescu ne trimitea la scoala, Ceausescu ne dadea la toti servicii, apartamente la oras si bilete la statiuni si la mare; Ceausescu a construit fabrici si uzine, magistrale si hidrocentrale, sosele, blocuri si metroul; atunci aveam industrie si agricultura, exportam in toata lumea, plateam datoriile, Ceausescu era respectat construind socialismul multilateral dezvoltat, omul-nou, epoca de aur, dezarmarea-pacea; Ceausescu avea grija de noi: atunci nu ne ataca nimeni pe strada, mancam putin si sanatos, cand se lua curentul, ne pastram tonusul si vitalitatea, dormind in frig. Frica, foamea, frigul? Lipsurile, umilintele, crimele? Nu, nimic nu e adevarat din ce ne amintim ca am trait, de fapx, am fost cu totii fericiti in cea mai buna dintre toate dictaturile posibile. E mai comod sa ne mintim decat sa accepxam ca ne-a spalat creierele comunismul, ca ne-a murdarit sufletele si ne-a subrezit trupurile. Prin expunere indelungata la comunism, avem acum o mentalitate iradiata, iar memoria este un instrument pe care-l folosim impotriva noastra. Din lasitate si neputinta, predispusi la victimizare, traim de ceva vreme o hipnoza a trecutului, il mistificam in numele nefericirilor de acum. Caci la ce buna libertatea? Libertatea e supraevaluata, de fapx, e un chin, e dificil si chiar riscant de folosit." (jurnalistul Marius Chivu, in „Dilema Veche")
„Macarale"-le din play-list si lifting-ul cu „Gerovital"
Traim din mituri. Pana si infarctele provocate de frica, foamea sau frigul lui Ceausescu par astazi mai… dulci. Nelipsitele „Macarale" din play-listul petrecerilor de week-end, filmele lui Nicolaescu, din care toti ne-am cules folclorul de replici, sticla de Pepsi pe care o dramuiai si doua-trei zile provoaca azi nostalgii sau… reclame. Comunismul ca brand este victoria definitiva a capitalismului, spunea cineva.
Pe atunci, „Eugenia" te facea mare, „Brifcor"-ul tatona calea primelor intalniri, „Farmec" le improspata… Daca totul mergea ca la carte si uniunea se producea, in primul cincinal musai achizitionai un „Albalux", un „Fram" si-un „Diamant". Spre batranete, posibil aparea si… „Dacia". Intre timp, se utiliza la greu „Gerovital"-lifting-ul de baza al epocii de aur.
Dupa 1990, concepxul de marca inregistrata era ceva de domeniul science fiction. Vechile denumiri ale produselor romanesti nu valorau nici cat o ceapa degerata. Si asta la propriu! Cam 10 ani au trecut de la intrarea in capitalism pana sa inceapa bataliile in justitie pentru vechile denumiri romanesti. De pilda, s-au dus lupxe grele pentru „Eugenia" sau „Gerovital". Pentru acesta din urma insa, paradoxal, batalia fusese castigata de mult undeva…, in afara tarii. Marca Gerovital este inregistrata astazi in… Germania.
N-am stiut sa numaram pana la zece
Pe locul vechilor uzine de odinioara cresc astazi… balariile. De „Tricodava" – celebra fabrica bucuresteana de tricotaje, mai aminteste astazi doar numele unei statii RATB… Ca sa afli unde a fost pe vremuri „Frigocom"-ul, uzina ce producea frigidere, trebuie sa pui o sumedenie de intrebari. Putini dintre oamenii locului pot delimita cu exactitate terenul vechii intreprinderi. Nici la „Semanatoarea" nu se mai produc astazi combine agricole. Miile de absolventi ai universitatilor din tara aveau nevoie de birouri. Asa ca s-au construit birouri… „Avem un model de crestere economica defectuos, care isi are corespondent si in structura importurilor noastre si in dimensiunea deficitelor externe. Exista o vorba populara care suna cam asa: numara pana la zece! Poti sa numeri pana la zece si intr-o fractiune de secunda, la fel de bine poti sa ai trei secunde la dispozitie si tu sa nu numeri deloc. Din pacate, noi nici n-am stiut sa numaram pana la zece si am avut si foarte putin timp la dispozitie." (Daniel Daianu, economist)
Regimul comunist ca un cascaval cu gauri mari
Decepxiile capitalismului instaurat dupa ”90 nu legitimeaza insa de nicio culoare triumfalismul cu care sunt impaunate astazi marile victorii socialiste. Daca este sa o luam cronologic, drama a inceput in 1973, odata cu dublarea pretului petrolului de catre tarile din OPEC, de la 5 la 11 dolari/baril. In 1979 a urmat un nou soc: cresterea pretului pana aproape de 25 dolari/baril. Indicele balantei comerciale a tarii a luat-o razna. In 1980, datoria externa a tarii se situa intre 11 miliarde(cifra mentionata de Ceausescu insusi) si 14 miliarde de dolari(cifra estimata de analistii occidentali). In fapx, Romania nu era cea mai indatorata tara socialista, doar ca Ceausescu intelesese total eronat lucrurile. El a interpretat criza politica din Polonia ca fiind o consecinta a uriaselor datorii externe ale acestei tari, circa 40 de miliarde de dolari, drepx care, in 1982, 
Ceausescu anunta noul obiectiv national: cresterea exporturilor pentru a se realiza plata anticipata a datoriilor. „Toate masurile din anii urmatori-programul de «alimentatie stiintifica» a populatiei («nicio masa fara peste», etc.), obligarea emigrantilor de a plati statului scolarizarea, vanzarea sasilor si a svabilor catre RFG (cu 7.000-8.000 de marci per capita), restrictii deliberate in alimentarea cu energie termica sau electrica, etc. vor fi asumate acestui tel. Ceea ce, cu pretul unor sacrificii tot mai des ocultate de catre nostalgici sau de fripxuristi, s-a si intamplat: pe 14 aprilie 1989, Ceausescu anunta ca la sfarsitul lunii martie, Romania isi lichidase datoria externa. Mai mult, aveam si un excedent de circa 3,5 miliarde de dolari, plus unele creante de recuperat de la cateva state rau-platnice. Cu ce folos? Dincolo de orgoliul national, aproape niciunul. Economia tarii era restanta la toti indicatorii, climatul social era in pragul nevrozei colective(care avea sa se vada in evenimentele ce au urmat peste 8 luni), iar soliditatea de ansamblu a regimului era precum cea a unui cascaval cu gauri mari." (istoricul Adrian Cioroianu, in „Dilema Veche")
Zambetul lui Ceausescu si strainatatea
Printre miturile care circula astazi despre prea-iubitul conducator de odinioara, la loc de cinste sta capitolul dedicat „excelentelor relatii cu strainatatea". „Cata vreme a fost necesar in puzzle-ul Razboiului Rece, liderul roman a fost complimentat si uneori curtat. Ceausescu nu era un prost; el insusi si-a dat seama ca sciziunea Est-Vest poate juca uneori in favoarea sa si a tarii sale. De Gaulle in 1968, Nixon in 1969 sau Gerald Ford in 1975 au venit la Bucuresti nu pentru ca le placea zambetul lui Ceausescu, ci pentru ca aveau nevoie, fiecare in felul sau, de Romania. La fel, cancelarul german Helmut Schmidt (cel cu care s-a parafat in 1978 schimbul sasi&svabi contra marci RFG), la fel chinezul Mao Zedong (care si el avea nevoie de o tara socialista batoasa, in coasta vestica a URSS). Asta nu inseamna ca fiecare dintre cei amintiti(si multi altii) nu stiau de ce este in stare Ceausescu la el acasa; indiferent cat de stalinist (re)devenea Conducatorul in politica sa interna, cata vreme politica sa externa aducea ceva avantaje statelor opuse Uniunii Sovietice, lui Ceausescu i-au fost iertate multe." (istoricul Adrian Cioroianu, in „Dilema Veche")
P.S.: La Targu Mures se pregateste ridicarea unei statui a generalului Stefan Gusa, care in 1989 era sef al Statului Major General si care a tras in multimea demonstrantilor de la Timisoara. In ianuarie, la Scornicesti va fi dezvelit bustul lui Nicolae Ceausescu. Avem amnezie sau traim in continuare cu o frica profunda de libertate?
„Nu se poate face economie in comunism. Astia nu-s in stare sa conduca nici macar o comuna rurala. Incurca apele, infunda fantanile".
Petre Tutea
„Vin din limba romana sovietizata, sedintata, tramvaizata, interjectionata, scanteizata, tiganizata, sictirizata, ceausizata; vin din ceea ce banuiam doar ca va fi fost, candva, o limba de cantat si-nganat; de zis si de scris-pe care insa o auzisem deja tulburata, naucita, impleticita, si care, sub urechile mele, trecuse la fonfaiala si lalaiala, vaicareala-rasteala, grohaiala, ragaiala, matancureala, ‘izdeala; veneam din acel sfarsit-de-lume, perceput prin sfarsitul de limba."
Paul Goma
„Ca sa constati ca e incapabil comunismul de guvernare, nu trebuie sa ai doctoratul in stiinte sociale. Orice bou vede ca nu e bun. El vede ca ma-sa rabda, nevasta rabda, copiii rabda… vede tot si totul pute".
Petre Tutea
„Mos Gerila, daca vrei
Adu-ne niste ulei.
Daca ai sa vii pe jos,
Adu-ne si zahar tos.
Iar in drum, daca ai vrea,
Adu-ne niste cafea.
Daca intarzii o zi, doua,
Adu-ne si niste oua.
Iar in sac, dac-o sa-ncapa,
Adu-ne si niste ceapa.
Mai avem cate un of:
Sa ne-aduci si un cartof.
Iar de vii cu saniuta,
Sa ne-aduci si hartiuta
Sa ne stergem la popou
In noapxea de Anul Nou!"
(Colind din anii ”80)
Romania-kitsch
„Domnule arhitect, cand intru in casa, vreau sa vad trei lucruri: scara interioara, semineul si barul!". Fraza aceasta era litera de lege a noilor imbogatiti care-si doreau o casa, in primii ani de dupa Revolutie. Fraza se mai foloseste si astazi. Se cer apoi: culori tipatoare pe fatade, frontoane si coloane etc., etc. Arhitectii dau din colt in colt si se intreaba: ce a fost mai rau, scarbavniciile megalomane ale agramatului
Ceausescu sau enormitatile ciocoiului reciclat de astazi?
de RalucaBotezatu
Pentru cacofonia lui Ceausescu s-a demolat o Venetie
„Asa cum este societatea noastra in ultimii 60 de ani, cu o particularizare majora in ultimii 20, asa este si discursul arhitectural. S-au reflectat toate momentele politice majore, indiferent daca acest major inseamna rau sau bine. Cele mai reprezentative cladiri ale Bucurestiului sunt cele incepute sub lunga si modernizatoarea domnie a lui Carol I si s-au oprit odata cu cataclismul care a insemnat sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial si aplicarea clasica a formulei latine: vae victis! Intr-adevar, „vai de cei invinsi"! Si ne-am baut cupa de amaraciune jumatate de secol. Nimeni nu a putut sa-si imagineze ca un discurs retrograd, agramat, analfabet avea sa-si faca aparitia in Tara Romaneasca in epoca ce numai de aur n-a fost, a lui Ceausescu.
Bulevardul Victoriei Socialismului, Casa Poporului sunt exemple la care doar daca ne gandim la suprafata demolata, ne infioram! Nu a existat niciodata in istoria lumii orase in conditiuni de pace care sa piarda o suprafata din centrul asa-zis istoric, egala cu ce a pierdut Bucurestiul. Ganditi-va ca pentru scarbavniciile de pe acest bulevard care taie Bucurestiul in doua si are drepx cap de perspectiva, intr-o parte, acea cacofonica opera care e Casa Poporului, s-a demolat o suprafata egala cu suprafata Venetiei!" (arhitect Sorin Vasilescu)
Ranile unei arhitecturi corupxe
Timp de mai bine de 40 de ani, s-a construit mult si urat. Oamenii muncii primeau apartamente cu repartitie. Listele le facea COM-ul (adica secretarul de partid), dupa criterii bine stabilite: munca obsteasca, participarea la defilari, indeplinirea politicii demografice a Partidului. Apartamentele la bloc erau construite dupa o anumita regula: pereti subtiri – sa stie toata lumea ce se intampla la vecini! In 40 de ani de reforma socialista au fost construite trei milioane si doua sute de mii de apartamente. „Cartierele de tip mamut – Drumul Taberei, Balta Alba - fiecare cartier de felul acesta avea o populatie mai mare decat a oricarui oras din Romania. Orasele acestea care sunt si nu sunt orase-satelit, ca fac parte totusi din Bucuresti si inca cum, au in medie 300.000 de locuitori. Deci, cat o Constanta, un Iasi, un Cluj!" (arhitect Sorin Vasilescu)
Cel mai mult s-a gresit insa la ceea ce se doreau a fi marile monumente de arhitectura ale epocii de aur. „Totalitarismul corupe totul! Totalitarismul inseamna nu doar haina arhitecturala in care o putere nelegitima se imbraca sperand prin perenitatea arhitecturii sa se legitimeze intr-un fel. Totalitarismul este in toate directiile. Cel mai grav este cel care ataca si corupe totalitar constiintele, lucru care s-a intamplat perfect, iar constiintele corupxe au facut pentru un regim analfabet, o arhitectura, la randul ei, corupxa. In momentul in care intr-alte parti din lume se intamplau, din punct de vedere stilistic, intrari intr-un post-modern, la noi s-a apelat la o reteta retrograda, care se numeste: eclectism, preluarea din stilurile trecute, din momentele cele mai reprezentative istorice si din monumentele cele mai reprezentative, tot ceea ce se considera mai valoros si punerea acestora in opera. Depinde cand are loc momentul eclectic, pentru ca la 1900 cand s-au facut Ateneul Roman, Palatul Postei sau Palatul Casei de Depuneri – acestea sunt cele mai reprezentative cladiri ale Bucurestiului – atunci eclectismul nu era de condamnat, intra intr-un discurs general care era un discurs al intregii lumi, dar cand faci eclectism la aproape un secol distanta, inseamna ca faci ceva retrograd. Iar ceea ce s-a ales ca element de repetat, nu este gresit, dar cum s-a repetat, data fiind cauza neputintei creatoare a arhitectei-autor si din cauza incapacitatii de intelegere a beneficiarului, a putut sa genereze aceasta rana oribila care este Bulevardul Victoriei Socialismului si, mai ales, implinirea simbolica din toate punctele de vedere: Casa Poporului!"(arhitect Sorin Vasilescu)
„O cladire-kitsch este o cladire care vorbeste cum vorbea Ceausescu!"
Nici dupa 1990 lucrurile nu au stat foarte stralucit. Ca o extensie a libertatii castigate in decembrie ”89, romanii au ales sa importe multe din toata lumea. Pe acest val al schimbarilor, nonvalorile au patruns mai mult decat oricand in toate segmentele societatii contemporane romanesti, de la literatura de taraba si pana la dughenele in care se comercializeaza bibelouri si lumanarele parfumate, de la suvenirurile vulgare pana la antichitatile dubioase, lipsa reperelor nu a iertat nimic. Kitsch-ul invadeaza si se ascunde aproape in tot ceea ce ne inconjoara. Insemn al statutului social, arta intra in categoria a ceea ce numim avutie si consum ostentativ. Este o ipocrizie a luxului, specifica epocilor de democratie, in care productiile sunt numeroase, dar valoarea estetica a fiecarei productii in parte scade. Capcana kitsch-ului este fagaduinta unei placeri imediate, care nu necesita o cultura vasta. Astfel, omul invata sa se multumeasca cu surogatele oferite de-a gata, pe care le inghite nemestecate. Arhitectura, design-ul interior, pictura, productia de carte, mass-media, biserica, comunicarea. Nimic nu scapa.
In arhitectura, s-a produs un transfer de stiluri care nu sunt specifice nici zonei si nici stratului social din care fac parte proprietarii. Kitsch este considerata folosirea unor stiluri care sunt complet depasite din punctul de vedere al istoriei arhitecturii. Tot kitsch este si nepotrivirea dintre o arhitectura pretentioasa si folosirea unor materiale foarte proaste: biserica sompxuoasa, dar imbracata cu carton asfaltat fiindca n-au mai fost bani de cupru, cladire cu coloane si frontoane, dar imbracate in stropi de ciment fiindca n-au mai fost bani de marmura, etc. „O cladire-kitsch este o cladire care vorbeste cum vorbea Ceausescu! Nici pe de-a-ntregul agramat, dar cu regionalisme, cu acorduri adeseori deficitare, cu o simplitate de discurs, ca auzeai primele cuvinte dintr-o fraza si stiai exact ce urmeaza, cu un grad de redundanta masiv. Ca sa folosesc o figura de stil: imbracat in smoching, dar cu sandale. Smochingul e smoching, sandalele sunt sandale. Ambele sunt frumoase, dar in anumite circumstante! Poate cea mai corecta definire este cea lingvistica: este ca deosebirea intre o fraza a lui Paleologu si o fraza a lui Becali." (arhitect Sorin Vasilescu)
Noul imbogatit s-a vrut a fi J.R. din Dallas
Majoritatea covarsitoare a produselor arhitecturale realizate dupa ”89, sunt slab executate, slab proiectate si nepotrivite cu amplasamentul. Astazi este obligatoriu sa apelezi la un arhitect, dar asta nu inseamna ca esti obligat sa apelezi neaparat la un arhitect bun. Cea mai mare problema consta in fapxul ca sunt arhitecti care semneaza documente prefabricate care n-au nicio legatura cu regulile esteticii si nici macar ale bunului-simt. „In limbajul de carciuma romanesc se spune: cine plateste, comanda muzica! S-a schimbat profund relatia arhitect-beneficiar. Una este sa ai, precum unul dintre marii arhitecti ai lumii moderne, Gaudi, sansa unui beneficiar ca printul de Wales care sa spuna: «Faci ce vrei, cat vrei si indiferent cat costa!» si alta este sa ai beneficiar un Ceausescu care din punctul de vedere al intelegerii artei si arhitecturii era, nu agramat, analfabet in modul total, profund si absolut, dar cu puteri discretionare." (arhitect Sorin Vasilescu)
Imediat dupa 1989, in amenajarile de interior si in arhitectura, in general, au fost cautate modele alternative si in special modele imprumutate de la telenovelele din epoca, gen Dallas sau Dinasty. Oamenii isi doreau musai in casa semineu si bar, cu toate ca stilul lor de viata nu avea nimic in comun nici cu semineul si nici cu barul. Aceste insemne ale bunastarii isi au radacinile in epoca in care toata lumea statea in apartamente friguroase si urmarea la televizoarele alb-negru serialul Dallas in care J.R. isi turna cate o picatura de whisky in pahar si se incalzea langa un semineu. Apetitul pentru interioarele tip burghez s-au suprapus peste o lipsa de oferta atunci cand dupa ”89 nu existau furnizori, arhitectii isi pierdusera indemanarea si nu exista niciun fel de traditie in privinta decoratiunilor interioare. In anii ”93-”96 s-au format primele modele, modele impuse de catre noii imbogatiti. Acestea s-au inmultit si au devenit contaminante pentru intreaga societate.
Parkinguri pe locul monumentelor istorice
In arhitectura, drama cea mai mare a Romaniei de astazi ramane insa distrugerea deliberata a monumentelor istorice. „In putinatatea monumentelor de arhitectura ce exista la noi, si acestea, pe zi ce trece, dispar! Nu este zi in care un scandal major legat de asasinarea trecutului nostru, sa nu aiba loc. Zilele acestea s-a aflat ca exista autorizatie de demolare a unei case excepxionale si cu o valoare teribila din punct de vedere al arhitecturii moderne, casa facuta de doamna Delavrancea, fiica marelui Delavrancea. Doamna Delavrancea afost o arhitecta nemaipomenita, cele mai multe opere le-a facut – normal – in perioada interbelica, a avut opere excepxionale, mai ales in Balcic, si o casa similara, din punct de vedere stilistic, cu Balcicul a primit din partea unui director al Monumentelor Istorice, Plesca, om politic impus, fara nicio pregatire in acest domeniu, a primit autorizatia de demolare. De ce? Pentru ca aceasta casa sa fie inlocuita bineinteles cu un parking. Plesca a dat autorizatie de demolare in ultima zi de mandat. O chestiune similara cu gratierea lui Cosma in ultima zi de mandat a lui Iliescu. Este ca si cum ai lua opera lui Delavrancea-tatal si ai arde-o! Sunt lucruri de mare durere! In timpul totalitarismului ceausist cand eram total impotenti in actiunile noastre de a ne opune, mai intelegeam, dar acum?" (arhitect Sorin Vasilescu)
„Domnule arhitect, il doresc romanesc!"
La nivel arhitectural, sansa Romaniei de astazi consta in a respecta canoanele moderne, dar fara a neglija stilurile impamantenite de secole, ca autohtone: „Patriarhul Teoctist, fie iertat, mi-a cerut sa-i fac un asezamant ortodox romanesc in cel mai vechi oras al lumii, in Israel, la Ierihon, oras cu importanta mistica colosala. Si-mi atrage atentia: «Domnule arhitect, il doresc romanesc!» L-am privit pe batranul Patriarh si am intrebat cu o doza de malitiozitate: «Ce insemneaza oare, Fericite-Parinte, romanesc?», zice: «Pai cum, romanesc?! Adica romanesc!», «Adica muntenesc, moldovenesc sau transilvan?» Si atunci am primit o lectie uluitoare. Zice: «Asa cum ati spus dumneavoastra, trebuie sa faceti o biserica pentru secolul al 21-lea, dar care sa fie recognoscibila romaneasca.» In masura in care vom fi in stare sa facem o arhitectura moderna, dar recognoscibila ca romaneasca, atunci vom putea spune ca arhitectura noastra a intrat pe un teren sanatos!" (arhitect Sorin Vasilescu)
Ochi in ochi cu Romania
Dupa 20 de ani, ne privim exoftalmici propria tara. Ne uitam la ea ca la televizor… Durerea s-a topit. Si totusi, in timp ce se dizolva in masa amorfa a sufletului, un ghem de amintiri impaclite continua sa palpaie pe veci. Baiguim firimituri de consolare. Ridicam ochii spre cer, dar ramanem cu picioarele infipxe in gaurile din asfalt.
de RalucaBotezatu
Dan Puric:
„Imediat dupa Craciunul insangerat, un tanar a alergat in munti, la o manastire, sa-i spuna unui monah cu parul nins de credinta lui curata ca: «tara-i libera, comunismul a cazut!». Batranul monah nu s-a bucurat. A ridicat incet capul din pamant, l-a privit in ochi si i-a spus: «Abia acum incepe iadul. S-a taiat capul viperei, iar veninul se imprastie acum in tot corpul!»"
Octavian Paler („Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache, 2007):
„Recapat sentimentul ca umblu printr-o istorie ruinata, din care cei care vor sa se salveze fug, iar cei ramasi flecaresc. Altadata, important era sa-ti tii gura. Acum, important este, se pare, sa-ti bati gura. Altadata, regula era: frica. Acum, regula e: tupeul. Comunismul a creat omul duplicitar, schizofrenic. Vremea de azi creeaza omul cinic."
Andrei Plesu:
„Suntem o comunitate care nu-si pune intrebarea: de ce? Crede ca stie deja raspunsul. Avem tendinta sa ne facem un portret de eroi, intrerupx din cand in cand de injuraturi. Adica ne induiosam repede cu privire la destinul nostru si la trecutul nostru. Din cand in cand insa, atunci cand nu se aprinde chibritul nu ezitam sa blestemam: «Fir-ar mama ei de tara, nici chibritele nu se aprind!». Sudalma zilnica si grandomania nationala merg, nonsalant, mana in mana. Penduland intre o prea rapida distantare de noi insine si glorificarea de sine, nu parem a fi in posesia unei identitati clare. Ar fi foarte bine ca romanii sa inceapa sa se gandeasca mai riguros la identitatea lor."
Horia Roman Patapievici:
„Daca un calator ideal ar poposi in Romania culturala a ultimelor decenii, ar fi frapat de fapxul ca aici ideile nu se dezbat, argumentele nu sunt ascultate, obiectiile sunt trecute cu vederea, teoriile sunt luate in balon, iar sunetul calm al discutiei se aude numai cand autorii au murit ori cand numele lor a primit confirmarea canonica a Occidentului. Calatorul nostru ar observa ca la noi cartile originale nu suscita discutii, scolile de gandire sunt mode de imprumut ori grupuri sudate prin forta convingerilor profitabile, teoriile noi trezesc apatii durabile si starnesc antipatii ireversibile, in timp ce, sub raport uman, competentele cedeaza intotdeauna invidiilor, invidiile corup ireversibil onestitatea, adevarul cedeaza totul barfei, barfa nu cedeaza nici celei mai solide reputatii, iar mersul ideilor este un povarnis al elanurilor avortate."
O tara cu sufletul in piuneze
Mizeria zilnica de astazi e un adevarat balsam. Chiraiturile de sub plapuma relatate de presa cu lux de amanunte, asemeni. Nimic nu se poate compara cu raul care-a fost. Dar, din cauza raului de ieri, si in aceeasi masura a raului de azi, Romania are nevoie in proportii egale si de psiholog, si de biserica.
de RalucaBotezatu
Pentru noi, trauma este inca o realitate a prezentului
Oricat ne-am stradui, inca mergem inainte agatandu-ne de trecut, ca si cum am trage o ghiulea prinsa strans de un picior. Uitam periodic ca ocnasul nu este cel care a savarsit crima, ci acela care se agata de crima lui si o retraieste mereu. „Noi toti ne confruntam cu efectele la distanta ale unei traume: cei 45 de ani de comunism. Adesea, oamenii care au suferit traume (abuz fizic, sexual, emotional) continua sa se comporte ca si cum acestea ar fi inca o realitate a prezentului. In acest context, putem vorbi despre frica de asumare a responsabilitatii personale, promovarea incompetentei la toate nivelurile, lipsa de onestitate in discursul public al indivizilor, abuzul pe care institutiile statului continua sa il exercite asupra propriilor cetateni. De asemenea, este obisnuit ca uneori o victima a abuzului sa devina, la un moment dat, abuzatorul unei alte victime – dinamica este aceeasi, rolurile raman aceleasi, doar ca persoanele care joaca in aceasta drama sunt altele (putem vorbi aici de aparitia unor noi categorii de victime – homosexualii, romii, consumatorii de droguri). Polarizarea sociala intre cei buni si cei rai, intre cei care vor binele si progresul societatii si cei care vor distrugerea acesteia este, de asemenea, un element care tine de efectele la distanta ale traumei. Si aceasta dinamica a traumei nu este specifica poporului roman. Tarile africane unde, dupa epoca abuzurilor coloniale, a urmat o perioada de nesfarsite razboaie fratricide sunt un alt exemplu." (psiholog Eugen Hriscu)
Fericirea procurata la cheie
Dupa ”90, in taramul tacerilor inghetate – Romania - s-a prins glas: maraieli manioase, tipete sfasietoare, dar si exclamatii extatice la descoperirea dulcei nebunii promise de societatea de hiperconsum. In scurt timp, febra confortului a luat mintile Romaniei proaspat capitalizate, iar gustul pentru un trai mai bun a devenit o pasiune de masa, un ideal clamat la orice colt de strada. In lume, inceputurile societatii de hiperconsum dateaza din 1970. Noi eram rau in urma. A trebuit sa recuperam. Am facut-o rapid, iar in cativa ani, insasi problema fericirii interioare a devenit obiect de marketing pe care romanul intrat de acum in randul lumii, hiperconsumator, vrea sa si-l poata procura „la cheie", fara efort, imediat si pe orice cale.
Placerile ieftine, gen alcool, nu-i mai fac cu ochiul ca odinioara. Conform ultimelor date inregistrate de Organizatia Mondiala a Sanatatii, consumul de alcool in Romania este sub media europeana, scazand procentual intre 2004 si 2007 cu aproximativ 5 unitati. Din nefericire, in anii post-revolutionari, Romania se confrunta cu o crestere a consumului de droguri. „Istoria recenta a Romaniei ne arata ca intr-un timp foarte scurt am parcurs drumul de la tara de tranzit pentru droguri, la tara in care se consuma droguri, si asta in conditiile in care, inainte de 1989, consumul de droguri era aproape necunoscut publicului. Apoi, veniturile populatiei sunt in crestere si, astfel, cocaina va deveni mai accesibila." (psiholog Eugen Hriscu)?In 2008, conform raportului anual realizat de catre Observatorul European pentru Droguri si Toxicomanie, Romania se afla pe locul 10 dintr-o lista de 28 de tari, in ceea ce priveste numarul de decese survenite ca urmare a consumului de droguri.
Domni care se dezgolesc fara a sti ca vor fi biciuiti
Romanul a dat si de placerile virtuale oferite de computer si televizor. Mass-media, a patra putere in stat, caine de paza al societatii, isi foloseste des obiectivele pentru a se plasa clandestin si obscen dincolo de usile incuiate, de draperiile trase, in incaperile unor domni/doamne care se dezgolesc fara a sti ca a doua zi vor fi biciuiti de o tara intreaga. „Cred ca oamenii care apar in media, cei care au dobandit statutul de persoana publica sunt reprezentativi pentru starea in care se afla populatia Romaniei. Psihiatria si psihologia nu sunt o forma deghizata a politiei, fie ea si o politie morala. Ele reprezinta forme de ajutor profesionist pentru cei care le acceseaza. Sarcina curatarii spatiului public de manifestarile care frizeaza patologicul sta doar in mainile publicului si, eventual, ale autoritatilor care reglementeaza acest spatiu." (psiholog Eugen Hriscu)
Paradoxal sau nu, astazi, in Romania, bisericile sunt aproape la fel de pline ca hipermarketurile, desi lacasurile de cult s-au inmultit cu sutele dupa revolutia din ”89. „Romania are astazi cu aproximativ 2.500 de biserici mai mult decat in urma cu 20 de ani. Asta inseamna ca la trei zile s-a ridicat o biserica." (Preot Danut-Gh. Benga)
„Daca Dumnezeu dragutu” o zas asa, asa ii!"
Romania a ramas mutilata, cu coaste zdrobite, cu dinti lipsa, cu cicatrici adanci. Dar inca poarta in ea o sete nebuna de marturisire si de Dumnezeu. „Daca noi suntem bolnavi sufleteste si trupeste nu inseamna ca trebuie sa ne consolam cu starea in care ne aflam. Omul cand afla ca este bolnav se cerceteaza ca sa se vindece. Acelasi lucru trebuie sa facem cu totii. Cred ca ar trebui sa ne facem curat fiecare in sufletul nostru ca sa ne vindecam pe noi si sa nu mai tot astepxam sa se vindece vecinul si apoi mai vad eu ce fac. Toti trebuie sa contribuim ca sa avem o Romanie sanatoasa. Printre multe lucruri frumoase pe care le-am auzit ca preot, este si marturia unei credincioase din Tara Oltului, o marturisire caracteristica crestinului roman de la tara, anume credinta neindoielnica: «daca Dumnezeu dragutu” o zas asa, asa ii!». Ea nu pune sub semnul indoielii cuvantul lui Dumnezeu. „«Eu sunt adevarul, spune Hristos. Iar daca El este adevarul, atunci tot ce a spus este adevarat.»" (Preot Danut-Gh. Benga)
O noua revolutie
de Andrei Tinu
Am trait si eu momentele istorice ale Revolutiei din decembrie ”89. Aveam 4 ani si o luna. Toata lumea in jurul meu era agitata si aceasta neliniste o resimteam intr-un fel si eu. Eram totusi prea mic pentru a intelege ce se petrecea. Rememorez foarte bine acele zile probabil pentru ca a fost pentru prima oara cand am fost despartit de mama mea. Imi aduc aminte cum mi-a dat drumul la manuta, lasandu-ma in bratele unor buni prieteni de familie si a plecat cu puhoiul de manifestanti care venea pe bulevardul Pacii indrepxandu-se spre centru. Nu am vazut-o 3 zile. Cand s-a intors, era ragusita si extenuata, dar cu o licarire nemaiintalnita in ochi. In timp ce ma strangea in brate, printre lacrimi de bucurie, le-a spus celor prezenti ca revolutia romanilor reusise. Ca in sfarsit isi castigasera cu totii libertatea.
La cateva zile dupa aceea, intr-o dupa-amiaza, m-a luat cu ea pe strada la un miting. Nu am lasat-o pana cand nu a oprit un tanar care flutura de zor un steag. Voiam cu tot dinadinsul sa tin si eu unul in maini. Era greu, dar am reusit sa il ridic singur. Am privit in sus si o adiere de vant a ondulat usor panza. Prin gaura din mijloc, unde altadata era stema republicii socialiste, am vazut soarele. Eram fericit, dar nu stiam de ce, probabil ca multi altii din jurul meu, tineri si batrani, deopotriva. In departare se auzeau imnurile victoriei.
Doar cei fara judecata cred ca a sosit vremea judecatii. Peste ani, uitandu-ma inapoi la baietelul care tinea strans steagul in maini, am realizat ca intreaga natiune romana si-a ridicat in acele zile privirea catre inaltul cerului, pentru ca in sfarsit sa le dea puterea si curajul sa nu mai stea cu capul in jos. Au vrut sa fie liberi pentru ei, pentru noi si pentru generatiile ce vor urma. Au reusit! Din fericire, aceasta izbanda nu le-a luat-o deocamdata nimeni in totalitate. Din pacate, oamenii politici – fosti sau actuali – nu au facut absolut nimic pentru a le implini dezideratele. Mai degraba au incercat sa le fure laurii in loc sa le desavarseasca lupxa.
Asa s-a vrut si in 2006, cand presedintele statului a incercat condamnarea comunismului. Atunci, si eu, la randul meu, am condamnat condamnarea. Este nevoie de distantarea in timp fata de un eveniment cu o semnificatie importanta, pana la iesirea din scena a actorilor care au luat parte, intr-un fel sau altul, la acel eveniment, pentru o analiza corecta. Sugestiv pentru acest episod este celebrul raspuns pe care l-a dat in anii ”70 premierul chinez Zhou Enlai, intrebat fiind ce parere are despre rolul si importanta revolutiei franceze de la 1789: „Este cu siguranta prea devreme pentru a ne pronunta asupra acestui subiect". Nu ma feresc sa laud realizarile sistemului de atunci care se vad si astazi.
Poate ca cei care judeca acum ar trebui ei judecati mai intai. Ma tem ca am cadea in aceeasi greseala in care au cazut si ei, in prima faza. Totusi, consider ca tinerii au drepxul moral sa faca macar simple constatari asupra a ceea ce a fost inainte de ”89 si sa puna intrebari. Ce pot eu sa spun ca vad acum, este doar ceea ce a ramas si ceea ce am citit ca a fost.
Fara indoiala, in vremurile comunismului si ale statului totalitar nu erau respectate drepxurile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, drepxatea si pluralismul politic. Dar, ma intreb, acum sunt oare respectate? Pe vremea lui Ceausescu toata lumea avea de lucru, dar nimeni nu muncea si, totusi, planul se realiza peste 100%. Chiar daca planul se realiza peste 100% si treaba mergea foarte bine, in magazine nu gaseai nimic. Cu toate ca in magazine nu era nimic, romanii aveau acasa tot ce le trebuia. Desi aveau tot ce voiau, toti erau nemultumiti. si, desi toti erau nemultumiti, toti aplaudau. Acum se mai poate realiza o astfel de „performanta"? Inainte de `89 s-au construit hidrocentrale, baraje, centrale atomice, cea mai mare cladire din Europa, stadioane, drumuri, poduri, sisteme de irigare si lista poate continua. Dar acum ce se mai construieste? Doar miliardari de carton inghesuiti prin topuri si clasamente care mai de care.
Nu sunt comunist, desi am fost acuzat la pachet cu inca 5 milioane de romani ca as fi. Nu pot spune nici ca sunt excepxia care nu confirma regula. In situatia mea sunt alti zeci de mii, poate sute de mii de tineri care nu au votat cu Traian Basescu, desi nu sunt comunisti. Sunt un tanar de stanga, dar nu aduc elogiu comunismului. Vreau doar sa arat ca daca s-a vrut, in Romania s-au putut face multe.
Cei 20 de ani de la revolutie stau sub semnul evolutiei sau al involutiei?
La momentul prezent, lupxa cu ex-comunistii, neocomunistii, cripxocomunistii sau comunistii get-beget este dusa in derizoriu. Are rolul doar de a distrage atentia de la esecul clasei politice in ducerea la indeplinire a sperantei de mai bine a acelora care au iesit in strada in `89, unii chiar mergand pana la jertfa suprema. A meritat sacrificiul lor? Raspunsul nu poate sa-l dea nici macar generatia mea. Nu stiu cate din astepxarile eroilor din zilele acelea au devenit realitate, daca steagul gaurit, prin care se intrezarea raza de lumina, a adus rasaritul si peste destinul acestui popor. ştiu, in schimb, ca eu imi doresc o altfel de Romanie decat cea in care traiesc.
Acum vad o tara anesteziata, rupxa in doua, vlaguita dupa o tranzitie care parca nu s-a terminat, fara un plan de redresare coerent, dar, surprinzator, o tara inca in miscare. O miscare, sper eu, care sa nu fie doar simpla inertie care duce incet, dar sigur, catre un colaps definitiv. Am credinta ca in fibra poporului roman zace inca inmagazinata o puternica forta revolutionara. Pentru a o redescoperi nu trebuie sa cautam in istorie, ci e nevoie sa ne uitam inauntrul nostru si sa vedem ce simtim cu adevarat. Voi ce simtiti?
Ciumatii
Inainte de 1990, nu avea nume. Era tinuta la secret de frica ciomegelor fluturate de Securitatea unui regim ce ne voia pe toti, musai, perfecti. In lume trebuia sa pastram poza unui popor alcatuit din insi unu si unu, pocnind de sanatate. Dupa Revolutie, chingile beatitudinii provizorii s-au rupx iremediabil. Romania devenea brusc tara orfanilor si a copiilor bolnavi de SIDA. 50% dintre copiii cu HIV ai Europei erau, in 1990, din Romania.
de RalucaBotezatu / foto: Andreea Blanatui
Era ciumata, avea HIV!
O dimineata lipsita de culori. Poate doar cu usoare reflexe de opal. O fereastra imensa da spre un Bucuresti agresiv, cu apucaturi de tata de tractir. Inauntru, trei fete de douazeci si ceva de ani se lupxa cu un destin pe care nu l-ar vrea al lor. Prima, cea pe care o vezi de indata ce deschizi usa, e orfana. Habar n-are cum o cheama sau cati ani are. Banuieste ca ar avea 20. La fel de bine ar putea avea si 18… Are HIV! Asta e singura certitudine din viata ei. Poarta apucaturi ce tradeaza anii lungi, otraviti, de orfelinat. Sta cu picioarele stranse sub fund, isi leagana spatele intr-un du-te-vino continuu, evita sa-si ridice capul din pamant. Nu cunoaste privirea ochi in ochi.
Celelalte doua fete au nume, dar preferam sa le pastram anonimatul. Te intampina excesiv de ospitalier. Au o pofta nebuna de viata ce nu are nimic din lumea amortita a celor ingropati de vii, a celor sanatosi, din afara spitalului. Au aflat ca au HIV de pe la sase ani. De atunci au trecut prin enorm de multe…De la ferocitatea diabolica a respingerii de catre cei din jur pana la frenezia de a merge SPRE VIATA, frenezie insuflata mereu, neconditionat, de o forta divina. De cand se stiu sunt tot prin spital. Una dintre ele si-a gasit aici primul iubit. Tot seropozitiv. Sunt impreuna de un an jumate”. Cealalta nu are iubit. Nu a avut niciodata. In schimb, pastreaza vie amintirea momentului in care a fost data afara din clasa, din scoala, in plina iarna, pentru ca… s-a aflat. Era ciumata, avea HIV!
In salonul alaturat, o mamica seropozitiva, cu un copil de trei sapxamani isi traieste glaciala drama. Are un bebe pe care, din cauza bolii nu-l va putea alapxa niciodata. Ii tremura inima. Copilul s-ar putea sa fi scapat de mostenirea materna, dar va afla asta abia peste cateva sapxamani, cand vor veni rezultatele testelor. Din anul 2000, prin metode de prevenire, ritmul de transmitere a bolii de la mama la copil, s-a redus de la 45%, la 1-2%.
Bolnavii care au socat Europa
Medicul Sorin Petrea de la Institutul National de Boli Infectioase „Matei Bals" lucreaza cu bolnavii HIV din prima zi a lui ”90. Recunoaste insa ca trateaza persoane seropozitive dinainte cu multi ani de momentul Revolutiei. „Inainte de ”89 ii tratam fara sa am confirmarea ca sunt infectati cu HIV, pentru ca nu puteam face testele. Dar, cu toate ca nu aveam posibilitati tehnice, informatii aveam si stiam cam cum stau lucrurile. In perioada in care nu exista tratament, decesele din cauza SIDA au fost cu miile."
Primul caz de SIDA a fost inregistrat in Romania in 1985. Era vorba despre un homosexual, insotitor de bord pe cursa Bucuresti-Viena. Omul a decedat inainte de Revolutie. A urmat apoi cazul a 40 de copii din Giurgiu depistati cu HIV la sfarsitul anului ”89. Bomba a explodat insa in ”90. „Romania era tara care detinea 50% dintre copiii cu HIV ai Europei. Intr-o jumatate de an s-au descoperit cateva mii de copii infectati. Adultii erau doar cateva zeci. Erau extrem de disproportionati ca grupe de varsta."(dr. Sorin Petrea)
„Romania a intrat extrem de brusc in subiectul asta. Au fost cazuri care au socat lumea intreaga, dar care ne-au socat in primul rand pe noi, cei de aici. Asta a fost si rau, dar a fost si bine. A fost si bine in sensul ca ne-a scuturat atat de tare si ne-a facut sa reactionam atat de puternic, incat toate fortele de aici, ajutate intens de fortele de afara, s-au apucat de treaba. La ora aceea nici in lume nu se stia mare lucru despre boala asta." (dr. Mioara Predescu, directorul Centrului Medical HIV SIDA)
„Un pacient cu hepatita cronica e mai interesat de sanatatea lui decat unul cu HIV"
Pana in 1997 nu a existat un tratament specific aplicat bolnavilor cu HIV. Se urmareau doar efectele fiecarui medicament intrat pe piata. Din ”97 a aparut ideea de terapie activa, adica de tratament anti-HIV in combinatii de medicamente. „De fapx, s-a obtinut supresie virala la un nivel excelent, adica testele de laborator nu mai depistau virusul in sange. Asta nu inseamna ca virusul nu exista in organismul celor infectati, doar ca este intr-o concentratie foarte mica. Virusul ramane capxurat in tesuturi si organe, sanctuarele pentru HIV sunt in special creierul si organele genitale. (dr. Sorin Petrea)
Paradoxal, odata cu aparitia unui tratament care a redus substantial numarul deceselor din cauza HIV-SIDA, pacientii infectati au devenit mult mai neglijenti decat erau inainte. „Este o situatie destul de bizara cu aceasta boala. In general, persoanele care sunt bolnave de orice alta boala cronica incearca sa se ingrijeasca, sa-si faca analizele periodic. Un pacient cu o hepatita cronica, de pilda, e mult mai interesat de starea lui de sanatate decat unul cu HIV. Dupa o perioada de zece ani in care lumea infectata a fost foarte speriata, a inceput sa scada interesul fata de tratament si monitorizare. Tratamentul luat corect poate duce la o stare excelenta, atat de excelenta incat omul uita sa-si mai ia medicamentele. Ne confruntam foarte des cu problema asta."(dr. Sorin Petrea)
Pacientii care se agata de suflet
La inceputul anilor ”90 cei mai multi dintre copiii cu HIV ai Romaniei erau abandonati. La spitale, pe la fundatii se creasera adevarate orfelinate ale durerii. Copiii subreziti sufleteste si trupeste aveau slabe sanse la viata in lipsa unui tratament adecvat. Doctorului Sorin Petrea i s-au prapadit 200 de pacienti, dar au supravietuit alte cateva mii. Nu face pe eroul. Spune ca munca lui nu este mai dureroasa decat cea a oncologului sau a chirurgului. Pacientii lui sunt insa doar copii si adolescenti. Poate de aceea i se agata de suflet si raman acolo pe viata. „Nu pot sa spun ca de unul anume am fost apropiat mai mult decat de ceilalti. Este ca si cum ar trebui sa spun care imi este mai apropiat dintre cei doi fii naturali. Avem multi pacienti care sunt vazuti foarte bine inclusiv la facultatile din strainatate. Sunt mandria familiilor lor si mandria noastra. Ne viziteaza in vacante, au servicii, multi dintre ei si-au facut si familii, au si copii, chiar copii sanatosi." (dr. Sorin Petrea)
Odette Chirila este psihologul copiilor cu HIV de la Institutul „Matei Bals". Lucreaza aici de 13 ani, 13 ani in care a invatat enorm de la pacientii ei mai tineri. „Isi trateaza problema de sanatate fara as plange de mila, fara sa-i faca pe ceilalti sa se simta vinovati ca ei traiesc o asemenea poveste, fara sa-i incurce si cu foarte multa discretie. Astea sunt lucrurile care m-au impresionat, au fost niste secvente de durere, de emotie." (dr. Odette Chirila)
Copiii bolnavi devin parintii propriilor lor parinti
De-a lungul anilor, s-au destramat zeci de familii in care exista un copil seropozitiv. „Acest lucru s-a intamplat din cauza unei dinamici de cuplu foarte mult modificata. Mama uita sa mai fie si sotie, iubita, partenera pentru sot, toata atentia ei se focalizeaza pe copilul infectat, ceea ce provoaca niste dezechilibre foarte mari. Din nefericire, cuplurile in loc sa se sudeze si sa functioneze mai bine, devin adesea disfunctionale. O alta problema apare in relatia cu copilul bolnav. Copilul vine de la scoala si in loc sa il intrebi «ce faci?», «cum a fost la scoala?» si el de-abia asteapxa sa-ti spuna ce note a luat si cum a tras-o de codite pe colega de banca, tu il intrebi permanent daca are febra, daca il doare burtica, daca si-a luat medicamentele. Comunicarea se centreaza foarte mult pe boala si nu face decat sa adanceasca suferinta." (dr. Odette Chirila)
Copiii cu HIV sunt niste copii foarte maturi. Experienta spitalului le smulge iute copilaria si ii transforma in… parintii propriilor lor parinti. „Noi nu avem voie sa vorbim cu copiii despre diagnostic inainte de 18 ani, decat cu acordul parintilor. In foarte multe dintre cazuri, copii stiu diag-nosticul, il intuiesc, insa au delicatetea sa astepxe ca parintele sa vina sa discute cu el despre lucrurile astea si imi vine acum in minte replica unui copil care imi spunea: «Nu-i nimic. Cand mama o sa poata sa-mi spuna, o sa-mi spuna ea!»" (dr. Odette Chirila)
Astazi, la 20 de ani de la Revolutie si dupa sute de campanii facute de doctorii romani, de mass-media, de fundatii din strainatate, bolnavii seropozitivi sunt accepxati mult mai usor in societate decat se intampla odinioara. Totusi… „Este un diagnostic care pastreaza inca conotatiile de stigma. Daca esti bolnav de leucemie e una, sa fii infectat cu HIV inseamna automat sa fii privit cu totul si cu totul altcumva. E o realitate pe care am intalnit-o oriunde in lumea asta. Poate ca avem nevoie de mai mult timp si de mai multe experiente pentru a ne invinge temerile." (dr. Odette Chirila)
In Romania, cazurile pacientilor infestati cu HIV au scazut fulminant in ultimii 20 de ani. „Suntem tara cu cele mai putine cazuri, raportat la zona in care ne aflam. In Moldova, Ucraina, cazurile sunt mult mai multe. La fel in Franta, Anglia, Italia. Romania, de-a lungul perioadei HIV, are sumarizata evolutia in doua curbe: o curba care a aratat un numar foarte mare de copii la un moment dat, numar care a scazut prin trecerea lor in categoria adolescentilor si adultilor si o alta curba care este ascendenta prin trecerea copiilor in categoria adultilor, dar si adulti care se infecteaza." (dr. Sorin Petrea)
Pana in luna iulie a acestui an, in Romania s-au inregistrat 342 de cazuri noi de HIV SIDA. In medie, se inregistreaza cam 500 de cazuri noi pe an. Asta, in conditiile in care, la inceputul anilor ”90, media era de 1.000 de cazuri noi pe an.
Pana la intrarea in Uniunea Europeana, nenumarate ONG-uri din strainatate s-au implicat intens in ingrijirea bolnavilor seropozitivi din Romania. Astazi insa, fundatiile si sectiile dedicate din spitalele romanesti au ramas total descoperite. Directoarea Centrului Medical HIV SIDA din cadrul „Institutului Matei Bals", Mioara Predescu, spune ca la ora actuala se face un lobby puternic ca tot ceea ce au implementat ONG-urile sa fie finantat in continuare de catre Guvernul Romaniei. Pana atunci insa, copiii bolnavi de SIDA din Romania au nevoie de ajutorul nostru.
Comisia SIDA a Ministerului Sanatatii, la 30 sepxembrie 2009:
Total cumulativ HIV si SIDA: 16.077
Cazuri noi HIV si SIDA descoperite in perioada 1 ianuarie-30 iunie 2009-342
Persoane cu HIV si SIDA aflate in viata:9.980
Persoane cu HIV si SIDA monitorizate la 30 iunie 2009: 8.857
Total pacienti aflati in tratament:7.560, dintre care persoane cu varste de pana la 14 ani: 198. Peste 14 ani: 7.362
Toti cei care vor sa doneze bani pentru acesti copii sunt rugati sa o faca in contul fundatiei „Prof. Dr. Matei Bals", Strada Dr. Grozovici nr. 1, sector 2, Bucuresti
Cod fiscal: 12979019
Nr. cont: RO98RNCB0078007082080001, BCR Stefan cel Mare
Dinu Giurescu: „Clasa politica genereaza modele doar pentru cei care vor sa-si umple buzunarele!"
Mamei i-au smuls cerceii din urechi. Tatalui i-au smuls cinci ani din viata, dandu-l pe mana tortionarilor de la Sighet. Spre fiu, spre Dinu Giurescu au indrepxat zeci de ani ba pistoale cu apa, ba pistoale cu zoaie. Rar de tot… stropi de agheasma. El are marele merit de a nu face pe fariseul. Recunoaste ca uneori s-a adapxat la imprejurari. Dar a facut-o pentru profesie. Pentru profesia de a reda unei tari propria istorie. In exclusivitate pentru Q Magazine, despre Romania de ieri si de azi: Dinu Giurescu!
de RalucaBotezatu / foto: Andreea Blanatui
„Ei reusisera sa ne faca sa credem ca sunt vesnici"
Q Magazine: Augustul lui ”44 v-a prins la Istanbul. Aveati 17 ani pe atunci…
Dinu Giurescu: Da, asa este!
Q: Ati sperat pana la revolutia din Ungaria, din ”56, ca regimul comunist nu va rezista in Romania, si mai ales pe o perioada atat de indelungata. Totusi, pana in 1989, nu a existat niciun moment, niciun eveniment care sa va faca sa credeti ca am putea scapa de comunisti mai repede decat s-a intamplat in fapx?
D.C.: Personal nu am crezut. Chiar in noiembrie ”89 cand am vazut evolutiile din Europa lagarului socialist: Germania, Ungaria, Polonia, Bulgaria, ma intrebam: „Dom”ne, natia asta a noastra nu are sanse totusi sa faca o schimbare a regimului?" Ei reusisera sa ne faca sa credem ca sunt vesnici! Era mentalul asta ca va dura indefinit, ca nimic nu se schimba. Si intr-adevar, mecanismul era de asa natura incat daca nu ar fi venit retragerea Uniunii Sovietice din rasaritul Europei si daca nu pierdeau cursa economica cu Occidentul si cu S.U.A. probabil ca ar fi continuat si astazi.
Q: Si tatal dumneavoastra (n.r. – tatal lui Dinu Giurescu a fost un reputat istoric si om politic) a crezut la fel?
D.C.: Da, tatal meu a crezut la fel. El a iesit din inchisoarea de la Sighet in 1955 si la inceput, in primele doua-trei minute cand l-am intalnit, in satul de deportati de la Mazareni, ma uitam la el si nu realizam exact ca e tata si era un om de 53 de ani, un om foarte tanar. Pe urma, evident ca ne-am regasit. Si la a doua vedere, in a doua sapxamana, l-am intrebat: „Bun, si acuma ce facem?" La care el, foarte serios, mi-a zis: „Ne apucam de treaba! Eu cu astia…"(astia fiind bineinteles regimul) Zice: „Da” cu cine vrei sa faci treaba? Ai vreo alternativa?" Zic: „N-am!", „Pai atuncea or vrei sa faci meserie si atuncea faci cu astia. Daca nu, ramai mai departe pe santier, normator, tehnician-constructor de drumuri." Evident ca am inteles ca daca vrei sa faci meserie, o faci pe coordonatele celui care are stapanirea.
L-au arestat pentru ca nu-l visase pe Lenin inca din copilarie
Q: As vrea sa revenim la tatal dumneavoastra si sa imi povestiti despre momentul acela cand a fost arestat.
D.C.: Eu nu eram in Bucuresti, eram deja pe santier, la Andrasesti, la vreo 16-18 kilometri de Slobozia, incepeam cariera mea de tehnician-constructor de drumuri insa, sigur, in dupa-amiaza in care a fost arestat am sosit in Bucuresti. M-a anuntat unchiul meu, fratele mamei, ca pe Dinu – asa ii spuneam in casa – l-au arestat in zori. „A fost si o perchezitie", mi-a zis. Dupa ce l-au arestat, au inceput zvonurile. Intai nu ne-am dat seama ce categorii vor fi arestate. Pe urma, afland informatiile din aproape in aproape, am realizat ca de fapx au arestat pe fostii demnitari ai statului si, intre noi fie spus, pe acei demnitari care nu au spus in toamna lui ”44 ca ei l-au visat pe Lenin din copilarie, ca au fost si acei fosti demnitari care s-au „orientat" – cum spunem noi. Probabil ca au avut drepxate, eu stiu? Vreo sase sapxamani am trait tot ascultand zvonurile ca se va face o triere a fostilor demnitari, ca li se va da drumul, ca… in sfarsit, zvonuri din acestea linistitoare, pentru ca dupa aceea sa vina trasnetul. La sfarsitul lui iunie au venit intr-o dimineata, pe la sase jumatate si ne-au scos in doua ceasuri din casa cu cate o saltea fiecare si cu efectele strict personale in doua sau trei geamantane. Restul a fost absolut totul confiscat, de la lenjerie, la argintarie, la vesela, la covoare, la tot-tot-tot ce era in casa.
„Unde-i Dinu, sa-i trag niste palme?"
Q: Asta se intampla atunci, in ”50?
D.C.: Se intampla in 1950, la sfarsitul lui iunie. Si am plecat si ne-am instalat undeva in strada Moruzzi, numarul… nu mai stiu exact, era aproape de Crucea de Piatra – Crucea de Piatra era cartierul select cu dame si cu bordeluri pana in ”49 cand regimul proletar a decis ca nu e moral sa ai bordeluri si atunci le-a desfiintat. Si acolo erau doua camere, una cu pamant pe jos, cealalta cu un bec in plafon, fara bucatarie, fara baie, bineinteles, fara toaleta. Si zice: „Veti sta aicea!" Si a urmat o intreaga odisee: ne-am mutat la niste prieteni de-ai nostri care ne-au cedat doua camere, in plin Bucuresti, pe strada Brezoianu, familia Ghitulescu, el era avocat si eu eram prieten cu amandoi fratii, cu Bebe si cu Radu, si dupa doua luni a venit din nou cel care ne mutase din Berzei, domnul Weber, si a zis: „Unde-i Dinu, ca sa-i trag niste palme ca a indraznit sa se mute?" Eu eram pe santier, n-a mai avut ocazia sa-mi traga palme. Dar, drepx represalii ne-a mutat din nou langa posta Vitan, de data asta totusi intr-o camera un pic mai buna, ca avea dusumea, si avea ferestre, in fundul unei curti si le-a confiscat si doua camere acelei familii, familia Ghitulescu – care a tras mult de pe urma noastra.
Q: Spuneti-mi, cum va explicati dumneavoastra, acum, fapxul ca niciodata cei raspunzatori, tortionarii de la Sighet, comandantul Ciolpan care a trait pana acum patru ani, nu au fost pedepsiti niciodata, ba mai mult decat atat, comandantul Ciolpan a fost chiar inaintat la grad de locotenent?
D.C.: Imi explic prin fapxul ca un proces al comunismului n-a fost posibil nicaieri, iar asa-zisele condamnari ale comunismului, care s-au facut si in alte parti, si la noi sunt, dupa mine, pur formale. Nu asta trebuie sa condamni! Ca regimul comunist a fost un fapx al istoriei, instaurat prin dorinta invingatorului si prin dorinta aliatilor din Vest si pe care l-am suportat ca un fapx, am trait prin el. Din pacate, cei responsabili de represiunea generalizata – despre asta e vorba, nu de regimul in sine, regimul in sine a fost un experiment imens social, ca oricare altul, s-au mai intamplat in istorie – fapxul ca au uzat de asemenea mijloace si c-au pierit mii de oameni in inchisori si au suferit, asta trebuia condamnat, nimic altceva, nici macar exproprierile care s-au facut in numele unei doctrine. Asta nu s-a facut nicaieri si ca atare, e in regula, din moment ce nu s-a facut nicaieri… Trecem peste aceasta pagina, o consemnam in manualele noastre de istorie, incercam sa transmitem lucrurile astea noii generatii sau generatiilor care vin, desi sunt foarte scepxic in aceasta privinta si cautam sa cladim altceva, sa construim altceva.
„M-a durut ca am vazut-o pe mama asa de izbita"
Q: Din tot ce v-a rapit comunismul, ma refer inclusiv la chestiunile de ordin material, stiu ca i-au fost luati inclusiv cerceii din urechi mamei dumneavoastra…
D.C.: Da, si cerceii din urechi, si hainele tatii si ma rog…
Q: Ce v-a durut cel mai mult din tot ce v-a luat comunismul?
D.C.: Paguba asta materiala, va spun sincer, se uita pana la urma, treci peste ea. Eu nu pot sa… stiti, am avut totusi noroc ca dupa cei sase ani de santier a urmat apoi, timp de opx ani, readapxarea la meserie si pe urma, din ”64, cand partidul si-a schimbat parerea, am intrat in meserie in plin si-am lucrat. Nu pot sa spun ca n-am lucrat, eu nu sunt fariseu ca altii care ascund ce-au facut pana in ”89 si-si creeaza o noua biografie acuma fiind mari lupxatori pentru democratia pluralista. Nu! Eu spun si ce?am facut inainte si dupa. Ce m-a durut cel mai mult? M-a durut ca am vazut-o pe mama asa de izbita, de… Ea nu s-a impacat niciodata cu fapxul ca a pierdut totul fiindca ea era motorul casei, construise casa din Berzei, acolo ridicase si via, era universul ei. Asta m-a durut…
„Imi dadeam seama ca sunt farisei"
Q: Ambele dumneavoastra fiice sunt stabilite in S.U.A. de multi ani. Si dumneavoastra ati stat doi ani in S.U.A., inainte de”89. Le-ati cerut vreodata fiicelor sa se intoarca acasa sau macar le-ati sugerat asta?
D.C.: Nu, niciodata. Si sa va spun si de ce: le-am vazut ca sunt multumite, adapxate, integrate. Cea mare, pe care o vedeti in rochie neagra (n.r.: imi arata o fotografie) este medic radiolog, dupa opx ani de studii in S.U.A., si sefa de departament la „Clinica Mayo", clinica numarul 2 din S.U.A. ca importanta. Cea mica, in rosu, este directoare executiva a unui muzeu pe care ea l-a creat: „Muzeul de Arta Biblica" si a gasit suport acolo. E adevarat ca e o lume dura. Eu as expedia cate o mie de oameni tineri sa vada cum se lucreaza si ce inseamna capitalismul, unde ori razbesti, ori daca nu, ai o existenta modesta, minora, mananci si cu asta am terminat. Mananci, eventual iti gasesti o camera sau o locuinta cu chirie si cu asta am terminat. Adica, oricare din noi care are ceva in minte si vrea sa realizeze ceva, ori e in stare sa alerge in cursa si dur de tot, ori daca nu, la revedere!
Q: Cand v-ati intors in tara, dupa ”90, nu au fost putini cei care v-au condamnat ca n-ati fi putut pleca in strainatate daca n-aveati anumite relatii in partid. V-au deranjat aceste comentarii?
D.C.: Nu m-au deranjat. Ii simteam cat sunt de…, adica imi dadeam seama ca sunt farisei fiindca daca-i luam asa pe toti cei care au stat in strainatate si pe toti cei care in anii ”86-”87-”88 au circulat in strainatate, atunci putem sa le punem o eticheta tuturora. Placere nu mi-a facut! Dar, am zis: „Lasa, o sa se calmeze!" – cum s-a si intamplat. In materie de banuiala si de rea-credinta, la noi e o disponibilitate extraordinara, extraordinara, putem merge pe cele mai inalte culmi.
Cea mai mare greseala: le aratam rusilor buzduganul de paie!
Q: La nivel de politica externa, care este cea mai mare greseala pe care o face acum statul roman?
D.C.: Cea mai mare greseala pe care o face acum statul roman este ca nu se integreaza efectiv in Europa. Uite. Avem miliarde de euro puse la dispozitia statului roman si noi nu consumam nici zece la suta din aceste miliarde care nu sunt rambursabile, adica am putea sa le folosim. Ori suntem incapabili, ori nu vrem. Cei mai malitiosi si mai rai spun ca pe aceste programe oferite de Uniunea Europeana trebuie sa dai socoteala la centima si nu mai poate sa iasa venitul in buzunarul propriu. Asta este una dintre greselile capitale! A doua greseala este relatia cu Rusia. Ca istoric, sunt foarte mirat! Va spun asa, un lucru evident: Rusia i-aici, e vecina noastra apropiata, e o mare putere fiindca dispune de resurse foarte mari. Rusia va fi omare putere in continuare. Ca noi aratam, ii impungem, ii haraim, le reprosam ca duc o politica nationala-imperiala…, dar si ceilalti duc o politica nationala-imperiala, asa incat eu ma mir de aceasta miopie a politicii romanesti care face un cap de acuzare din fapxul ca cineva vrea sa aiba relatii cu Rusia, relatii bune… Toti trateaza Rusia cu foarte multe menajamente, cu grija. Noi in schimb le aratam micul buzdugan sau buzduganul de paie. A treia greseala e ca nu intensificam relatia cu Germania, Franta si Anglia. Germania este motorul Uniunii Europene. Am putea sa reparam multe cu Germania, am putea sa indrepxam multe, am putea sa gasim…, ar putea si ei sa vada ca noi in august ”44 nu am avut incotro, ca poate au resentimente, nu-i condamn. Dar ce sa facem, in istorie faci ceea ce trebuie, nu ceea ce vrei.
Corectitudinea politica este egala cu internationalismul proletar
Q: Din punct de vedere moral, Romania este acuma otara bolnava sau mai degraba una ipohondra, snoaba, care nu stie sa-si respecte valorile impamantenite de secole si joaca pe cartea valorilor occidentale sau a valorilor imprumutate in general din afara?
D.C.: E o tara care isi cauta drumul, dar il cauta prea mult de 20 de ani, pentru ca nici elita noastra politica nu stie cum sa procedeze, nici cea intelectuala. Iti proiecteaza un fel de democratie ideala, pluralista. Lasa-ma, dom”le, eu nu vorbesc de ideal, eu vorbesc de ce exista aicea! Ce poti face tu! Sunt oameni care traiesc cu uri neimpacate impotriva liderilor din anii ”90, uri viscerale care nu se explica cu nimic. Sunt altii care traiesc numai ca sa fie corecti din punct de vedere politic. Apropo de asta, nu fac un repros nimanui, dar sa stiti ca corectitudinea politica de astazi este egala cu internationalismul proletar din anii ”40-”50, pe care l-am trait. Pe atunci, aveai un anumit limbaj, anumite tipare, anumite modalitati de a te exprima, un fel de a gandi, care fireste ca avea heghemon in Uniunea Sovietica, si fidelitatea fata de Uniunea Sovietica este piatra unghiulara, piatra de incercare a internationalismului proletar. Astazi e corectitudinea politica cu jargonul ei, limba ei de lemn. De tara nu mai vorbeste nimeni din cei care vorbesc corect din punct de vedere politic. De patrie, de tara, de identitatea nationala – subiect tabu! Iar Ministerul Educatiei, si pot sa exemplific, a dus o politica deliberata de reducere a orelor de istorie de la liceu. Rezultatul este ca s-a ajuns la situatia paradoxala ca in clasa a-12-a, istoria se face o sapxamana, alternativ in sapxamana urmatoare cu geografia… istoria romanilor! Cei tineri nu mai au sentimentul identitatii nationale. Nu sufar de scenarita, dar daca nu ai sentimentul ca apartii unei natiuni si unei culturi, ailalti fac din tine ce vor, este ca guma de mestecat „Orbit", o intinzi cum vrei daca tu nu apartii unei culturi si unei istorii.
„Istoria nu se invata pe Google!"
Q: La ora actuala, Romania mai poate genera modele?
D.C.: Pe plan individual, da, dar putine si care deocamdata nu pot determina o schimbare. Nu pot determina o schimbare pentru ca modelele pe care mi le ofera mass-media sunt din acestea… foarte placute ochiului, nu zic nu, fetele tinere dezbracate, un fel de bancuri ieftine care se vehiculeaza. Cultura este un proces indelungat. Istoria nu se invata pe google si nu se invata pe internet, sa fie clar lucrul acesta! Si nici limba romana, nici literatura. Toate acestea trebuie asimilate incetul cu incetul, or, tendinta acuma, dupa o moda nenorocita din Occident, este sa nu-l incarcam pe elev, sa nu-l stresam, sa simplificam manualele scolare pana ajung aproape niste rapoarte tehnice si texte de memorizare.
Q: Clasa politica de azi mai poate genera modele?
D.C.: Foarte rar, foarte rar… Nu pot sa zic nu suta in suta, dar in proportie covarsitoare nu poate genera niciun fel de model decat pentru cei care vor sa-si umple buzunarele. Exista si oameni de buna credinta in aceasta clasa politica, indiferent daca sunt la stanga sau la dreapxa, dar acestia sunt rari si inca nu au cuvantul hotarator, adica nu au proeminenta efectiva in viata publica, pentru ca cei care stiu sa invarta itele sunt mult mai puternici in mecanismele si in invartelile lor.
„Nu mai cred in liderul charismatic!"
Q: Am vazut la ultimele alegeri foarte multi oameni de cultura care s-au aliat unui candidat sau altuia, in special unui anumit candidat. Dumneavoastra vi s-au facut oferte in sensul acesta?
D.C.: Nu, oferte nu mi s-au facut! Nu stiu, sigur ca e bine ca oamenii de cultura sa se pronunte intr-un sens sau in altul. Trebuie sa ai si senzatia sau sa ajungi la concluzia ca oamenii merita sa pui potentialul tau personal in slujba lor. Poti sa pui potential in slujba unei idei. Niciodata n-am crezut ca voi obtine un proces legislativ mai rapid daca desfiintez Senatul si daca impart sarcinile intre Senat si Camera Deputatilor. Niciodata n-am crezut ca trebuie sa reduc numarul deputatilor, niciodata n-am crezut ca trebuie sa reduc numarul judetelor, niciodata n-am crezut ca, de pilda, reforma institutiilor statului poate sa rezolve ceva. Nu, nu, nu! Institutiile statului exista. Ar trebui sa reformam oamenii. Ar trebui ca soferii marilor demnitari care incalca regulile de circulatie, sa fie amendati. Ar trebui ca oamenii care ciupesc la alegeri cat de putin, sa fie inchisi. Ar trebui ca demnitarii care nu respecta regulile obisnuite sa fie cercetati penal si, efectiv, inchisi, nu in functie de apartenenta politica, ci in functie de ceea ce au facut. Ar trebui ca profesorii care trag chiulul sa fie sanctionati si asa mai departe. Institutii avem, legi avem, nu se aplica efectiv si atuncia de unde vrei sa iasa ordine si sa dai adeziunea ta unei persoane? Si apoi, eu nu mai cred in liderul charismatic cum era inainte de razboi, cand intr-adevar au fost lideri charismatici. Au fost oameni care nici macar nu erau foarte inteligenti, dar emanau un fel de stralucire, de fapx nu stralucire, ci mai degraba atractie pur si simplu. Si probabil ca au folosit si niste formule foarte simple. Asta e un lider charismatic: care foloseste formule foarte simple, dar le si realizeaza, pe cand la noi s-au facut tot felul de formule si de promisiuni, care n-au fost onorate. Si asta ma mira pe mine: uitarea colectiva! Uiti si lucruri care s-au petrecut acum opx luni.
Alegerile? Ajustate un pic. Atat cat trebuie!
Q: Ce opinie aveti despre ce s-a intamplat acum, la ultimele alegeri?
D.C.: Au fost ajustate un pic, atat cat trebuie! (rade)
Q: De care dintre parti?
D.C.: De cine trebuia sa iasa. Din actualele alegeri rezulta clar ca este o tara fragmentata-cum a spus un coleg de-al meu: o parte a votat cu social-democratii si o parte cu PD-L-ul, cinci si cinci milioane. La acest efectiv, jumate”-jumate”, trebuia un pic de tot ajustat, un pic de tot umblat la rezultate, ca sa iasa un candidat,. Asta era tot! In rest, sigur a fost un proces electoral cu haraielile noastre, cu micile ciupeli. Ce ma surprinde este toata discutia asta cu institutiile statului care participa la comunicarea rezultatelor pe sub mana. Este de necrezut dupa mine si ce ma supara la toate alegerile care s-au tinut pana acuma este ca nimeni nu a facut cunoscuta provenienta banilor, din orice tabara ar fi: „Spune-mi, dom”le, cat ai cheltuit efectiv, de unde, de la cine?"
In 50 de ani va fi o noua versiune: „Proletari din toate tarile, uniti-va!"
Q: Cu permisiunea dumneavoastra, as dori sa vorbim despre ultimii trei candidati la presedintie, cei trei, cei mai puternici…
D.C.: Aoleo!
Q: Daca puteti sa-mi spuneti doua-trei caracteristici care ii recomandau pe fiecare dintre ei pentru functia de presedinte!
D.C.: Da. Indiscutabil, dintre cei trei, cel care vorbeste cel mai bine si care are si o viziune proprie este Crin Antonescu. Adversarii lui ii reproseaza ca in CV-ul lui nu a realizat nimica. Nu stiu asta! Dar el ca om, ca politician si-a dovedit-o prin gesturi. Adica nu e gata la orice aranjament numai ca sa-si faca o situatie si nu e gata nici sa-si angreneze partidul la orice angajament pentru a-si face o situatie. Eu am votat pragmatic, pentru echilibru si pentru un proiect crezand ca, ma rog, se poate face intr-un fel sau intr-altul. Geoana este un om constiincios, un om care cunoaste regulile, este un om decent. Nu stiu daca este un bun spadasin, aici trebuie sa ai nerv mai mare, sa replici repede, sa respingi mingea, sa-i tragi bomba adversarului. Cand esti foarte cumsecade, nu stiu daca poti sa obtii scorul cel mai mare, desi a obtinut un scor foarte bun. 5 milioane de voturi nu sunt de respins! Iar domnul Basescu are capacitatea de a vorbi foarte pe intelesul unei anumite categorii, in asa fel incat pur si simplu s-o entuziasmeze, si intelectuali, si salariati. Sigur ca are o mare abilitate de a se descurca in situatiile controversate. Si… cam atata!
Q: Cum credeti ca va arata planeta politica peste 50 de ani?
D.C.: Nu stiu. Stiti ca istoricul este foarte destepx in a spune ce s-a intamplat – foarte destepx, vorbesc intre ghilimele, ca si aici exista tot felul de pareri in explicarea trecutului – dar cine poate sa stie? Daca globalismul va invinge, globalismul cultural, nu cel tehnic – cel tehnic este in regula, mergem inainte toti in sensul asta – daca globalismul cultural va invinge, atunci va fi: proletari din toate tarile, uniti-va! Va fi o noua versiune a „proletari din toate tarile, uniti-va!", toti vor gandi la sablon, vor avea creierul mai mult sau mai putin spalat, va fi o clasa mai mica de intelectuali, de carturari, de intelighentie, va fi un fel de univers orwellian-1984.
Toni Grecu: „Daca bascalia ar fi marfa de export, maine am iesi din criza!"
„Cand suntem mici de varsta, radem la lucruri simple, la glume usoare si preponderent sexuale. Pe masura ce inaintezi in varsta, umorul devine din ce in ce mai politic, iar la final, cand dam in mintea copiilor, radem din nou de glumele cu sex."
Pana in ”90, personaje cu ochi albastri le transmiteau la rastimpuri cate un: „Baieti, lasati-o mai usor!" Dupa Revolutie insa, n-ar fi putut s-o lase mai usor nici daca si-ar fi dorit asta! Ceausestii s-au inmultit nevoie-mare, asa ca rasul a luat-o si el razna, un ras din toti rarunchii! In 1981, Toni Grecu infiinta „Divertis". Anul trecut a parasit grupul si si-a luat alt serviciu”: „Serviciul Roman de Comedie". Un interviu cu un om care a ras pe scena mai mult decat am trait eu pe pamant!
de RalucaBotezatu / foto: Andreea Blanatui
„Daca Basescu ajungea in opozitie, era hazul national!"
Q: Ce s-ar fi facut divertismentul din Romania daca nu ar mai fi iesit Traian Basescu presedinte?
Toni Grecu: Cred ca ar fi avut mai mult de lucru pentru ca Basescu nu ar fi plecat pe mare, asa cum a promis. Ar fi ocupat cel mai important loc din opozitie si s-ar fi lupxat cu cei care acum au pierdut alegerile, respectiv cu PSD-ul si cu PNL-ul. Ar fi fost foarte hazliu! Este singurul motiv pentru care imi pare rau ca nu a castigat coalitia PSD-PNL: hazul national! Asa, noi stim cum a fost cu Basescu si ce va fi in continuare. Proiectia este clara, e limpede, nu vor fi surprize, dar daca veneau ailalti, am fi avut surprize si mai mari si cred ca radeam si mai tare. Parerea mea!
Q: Cat ati fost la Antena 1, i-ati facut vreo invitatie lui Traian Basescu?
T.G.: Nu! Ar fi fost degeaba, nu venea 100%.
Q: Pe Geoana l-ati invitat?
T.G.: Nu, pentru ca daca l-am fi invitat la Antena 1 s-ar fi interpretat ca mogulul, vezi-Doamne, a dat ordin ca sa vina Mircea Geoana in vizita la „Divertis", la emisiune.
Q: La ora actuala, in Romania, un personaj fara umor are vreo sansa sa conteze pe scena politica?
T.G.: Dupa cum am vazut, votul este in cea mai mare parte emotional. In Romania, politicienii sunt alesi dupa charisma si dupa clenciul pe care il au la public. Inainte de orice! Dar cred ca este valabil peste tot. Politicianul trebuie sa fie un foarte bun actor ca sa intre acolo, sa se lipeasca de sufletul omului. Altfel, poate sa fie genial, nu are nicio sansa!
Ratingul tine de mistocareala si de pozitia astrelor
Q: La ce emisiuni de divertisment va place sa va uitati, in afara de cea pe care o realizati dumneavoastra?
T.G.: In general, ma uit la emisiunile de la posturile de stiri, emisiuni care sunt de divertisment. Asta e un lucru care nu e corect dupa parerea mea. Televiziunile de stiri au atacat politica din perspectiva divertismentului pentru ca au observat ca asta are priza. Totul se duce spre zona aia: sa spunem bancuri, sa „ne radem", sa ne luam la misto, sa ne luam uneori chiar in batjocura, sa-i punem pe invitati in postùri care sa-i faca sa se certe, sa-si arate rufele murdare in public. Emisiunile serioase, care ataca subiecte serioase, nu au audienta. Ca sa aiba audienta trebuie sa bage un pic din ce v-am spus: mistocareala! Mircea Dinescu e prezent aproape la toate intalnirile de seara de la Realitatea TV. El este un element care aduce acolo tocmai chestia asta: sarcasmul, vorba ascutita, inteapa, uneori chiar taie, face misto, despre asta vorbim! Eu nu am nimic cu Mircea Dinescu, sa se inteleaga bine!
Q: Au fost momente in cei 28 de ani de divertisment pe care ii aveti, in care sa fiti convins suta la suta, ca o anumita sceneta, un anumit personaj va prinde la public si sa constatati ca n-a fost sa fie?
T.G.: Da, bine-nteles. Am avut nenumarate deziluzii. De fapx, cred ca cele mai multe sunt deziluzii. Tre” sa ai si noroc, trebuie sa ai si context, sunt atatea elemente care concura la realizarea unui scheci bun, cu priza la public. In primul rand e vorba de actorul care spune, dupa aceea de calitatea textului, dupa aceea momentul in care se difuzeaza, ce este pe celelalte programe si de… pozitia astrelor, in ultima instanta. Daca e senin afara, omul e mai vesel si se uita la televizor cu o anumita placere. Daca e intunecat si ploua, i s-au inecat niste corabii, se uita la televizor si poate te si injura. Va spun, este un joc in care nu esti sigur niciodata daca ceea ce iti propui la un anumit moment dat, va avea si succes. Dar am avut si momente invers, in care ziceam: „Bai, nu cred ca e ok, nu prea, e asa… pe jumatate!" si cand colo: „Vai, ce minunat! Vai, ce m-am distrat! Vai, am cazut pe spate cand v-am vazut!" Sau deseori s-a intamplat sa descopere oamenii sensuri pe care nu te-ai gandit vreodata sa le dai unei fraze, unei glume si te surprind. E foarte complicat! De asta, vorba pe care a spus-o, cred, Shakespeare: „Nu conteaza gura care spune, conteaza urechea care asculta", este absolut adevarata.
„Nu poti sa faci «Gioconda» pe banda rulanta!"
Q: Spuneati ca ati dat de multe ori gres in anii astia…
T.G.: Ooo, da!
Q: Probabil ca v-ati putut contura un soi de profil psihologic al romanului, stiti exact ce anume starneste rasul la romani si ce nu.
T.G.: Da, sunt niste retete. Acuma depinde si ce fel de target urmaresti. Daca vrei o tinta populara, daca vrei sa fii pe placul marilor mase, trebuie sa ataci subiecte mai simple, mai…
Q: Vacanta Mare a si incercat intr-un timp…
T.G.: Si a si reusit la momentul respectiv. In ceea ce ma priveste, cel putin in momentul in care vorbim acuma, nu asta este scopul. Scopul nu este sa merg eu catre public, ci sa vina publicul spre noi sau sa ne intalnim macar undeva la mijloc. Televiziunea este un compromis de la bun inceput. Ea exista prin consum. Nu poti sa ai pretentia de la un program de televiziune sa fie stralucitor daca el este pe banda rulanta, difuzat in serie. Nimic ce e de serie, nu e stralucitor. Nu poti sa faci „Gioconda" pe banda rulanta! Noi nu suntem asta, noi le facem pe banda rulanta si trebuie sa ne intalnim undeva la mijloc. De multe ori am renuntat la glume mai elipxice, mai putin populare, glume care imi placeau foarte tare.
„Uite, ba, asta se da destepx, ia mai da-l dracu”!"
Q: Publicul are nevoie tot timpul de marfa mestecata?
T.G.: Daca esti televiziune generalista, da. Daca faci o emisiune de umor pe TVR Cultural e una si daca faci pe PRO TV, e alta. Daca mergem la TVR Cultural, facem o emisiune sa radem numai noi doi. O sa ne placa de o sa murim si n-o sa vina nimeni sa ne spuna: „Bai, n-ati facut rating!" Daca te duci pe o vitrina mare, la care publicul are acces, atunci trebuie sa-i tii pe oamenii aia acolo, nu sa zica: „Uite, ba, asta se da destepx, ia mai da-l dracu”!" N-ai voie! Trebuie sa ataci media, media publicului, asta vreau sa spun.
Q: Cineva spunea ca noi, romanii, ne uitam in oglinda doar ca sa ne adulam sau sa ne scuipam. Asta isi pune amprenta si pe felul nostru de a face umor?
T.G.: Cel mai bun lucru pe care il avem noi este hazul de necaz, iar latura negativa este ocupata de imposibilitatea de a lucra in colective, in uniuni, in asociatii, de a ne intelege, de a fi uniti. De asta in politica romaneasca, orice alianta este prapad! Ca sa mearga bine treaba la conducerea tarii, trebuie sa-i votam numai pe unii, ca altfel se mananca intre ei! Unde e si al doilea, e dezastru! Isi pun bete in roate, se fractureaza, se impiedica unii intr-altii. Revenind la hazul de necaz, eu ii sunt recunoscator publicului roman pentru fapxul ca e un public inteligent si cu umor, in marea lui parte. Cred ca daca bascalia ar fi marfa de export, maine am iesi din criza!
„Ceausescu era unu”, acum sunt multi…"
Q: Care este cel mai charismatic personaj public la ora actuala?
T.G.: Basescu! S-a dovedit, n-o spun eu. Sunt cifre. Basescu a castigat alegerile prin charisma, nu prin altceva, prin clenciul la populatie.
Q: Mai e vreo latura inca neexploatata in divertismentul din Romania?
T.G.: Intotdeauna gasesti cate ceva. Nu poti sa spui niciodata ca s-a terminat, ca nu mai e nimic de facut. Imi spunea Caramitru dupa Revolutie: „Ce-o sa faceti voi acuma, Ceausescu nu mai e, de cine o sa mai radem acuma? De cine o sa mai radeti voi?", „Pai, stai sa vedem!". Eeei si vreau sa va spun ca Ceausescu era unu, acuma sunt multi, nici nu stiu cati sunt ca el, de care se poate rade. Numai ca e un altfel de ras, e adevarat. Atuncea era rasul pe infundatelea, rasul pe dupa colt, rasul de sub plapuma. Acuma este hahaiala, este bascalia, este mahalagismul, este panarama, circul. Noi incercam sa ne pastram intr-o zona decenta de exprimare umoristica, sa nu ridicam poalele in cap si sa nu mergem cu pantalonii in vine ca sa… Eu port cravata la emisiune! (rade)
Q: Romanii rad mai greu decat acum 20 de ani?
T.G.: Rad mai diversificat, rad asa, pe partide (rade)! Inainte radeam in primul rand de sistem, ca era unul singur si de conducator, ca era unul singur. Acuma radem de mai multi conducatori si de mai multe partide.
Cantatul la dramba
Q: Radem in functie de preferintele politice?
T.G.: Acuma, daca razi de PSD, cel mai tare se distreaza PD-L-ul si invers. Deci, radem pe partide. E impartit rasul, asta e! Daca faci umor politic… Umorul in sine, asta cu soacre, cu chelneri, cu intamplari diverse, fictiunea nu mai are priza. A murit! Sitcom-ul de sorginte romaneasca, de tipul „La bloc" sau „Arestat la domiciliu" sau alte sitcom-uri care au facut performanta mare la vremea lor, nu mai merg!
Q: De ce credeti ca se intampla fenomenul asta?
T.G.: Se schimba lucrurile. Pai, daca a disparut maneaua de la televizor! Unde mai vezi? La Taraf TV, poate. Pai inainte, toate televiziunile generaliste erau innebunite de manele si manelisti, pana noapxea tarziu era plin de manele. Acuma, va rog dati-mi un exemplu! Sunt mode, iar romanul este un mare consumator de mode. Daca se lanseaza un curent muzical, de pilda cantatul la dramba si unul are succes cantand la dramba, imediat mai vin 15 care canta la dramba si doi ani de zile, tot poporul asculta: dramba! Dupa care vine brusc unul care canta la fluierici si toata lumea, doi ani de zile, asculta fluierici.
„Cine-i State?", „Un tigan!", „Ba, da” chiar asa?"
Q: Sa inteleg ca suntem un popor de snobi?
T.G.: Nu poporul, n-are poporul nicio treaba! Modelele sunt sustinute de mass-media, acolo e toata treaba, de acolo pleaca totul, de la televiziune. Ele sunt vinovate si pentru alea bune, si pentru alea rele. Ele creeaza gustul publicului. Noi fara sa ne dam seama traim dupa cum ni se da la televizor. Gusturile ni se pervertesc, ni se schimba scara de valori, incepem sa discutam despre personaje pe care poate altfel nici macar nu le-am fi bagat in seama. Dar daca sunt in fiecare zi in casa la noi, cand deschizi televizorul il vezi pe ala. Te uiti la State! Cine-i State? Un tigan! Ba, da chiar asa? Poate nu vrei sa vezi, dar e acolo! Intelegi? E o chestie foarte perversa!
Q: Peste 20 de ani vom mai rade de aceleasi lucruri de care radem acum?
T.G.: De prostie vom rade, este subiectul care nu va disparea niciodata. De vicii vom rade. 20 de ani e prea putin! Vom rade tot de aceleasi lucruri, sa stiti! Tot de prostie, tot de hotie, tot de lucrurile care nu sunt in albia lor normala, ca de acolo se trage satira in mod special. Rasul este trasatura specifica omului, suntem singurii care radem de pe fata Pamantului si trebuie sa ne bucuram cat mai mult de darul asta pe care ni l-a dat Dumnezeu. Un om care nu rade, risca sa devina animal!
