Suficiente două zile, nici măcar trei, de analiză pentru a concluziona că ţara este la ananghie. FMI a cerut reducerea, rapidă, a cheltuielilor bugetare, iar, din acel moment, a început agitaţia. A urmat ploaia de măsuri aruncată de preşedintele Traian Băsescu, tăvălugul de soluţii ale Opoziţiei, sindicatelor, patronatelor, ameninţările cu blocajul din partea bugetarilor. Certuri, acuze şi nimic concret, pentru că actorii implicaţi sunt conştienţi de consecinţele în plan social, economic şi politic pe care le vor avea măsurile de austeritate. Iată cum arată 48 de ore de acţiune rapidă în România.
17 mai 2010. Bucureşti, capitala disputelor 
Zi importantă prin şedinţa Consiliului Economic şi Social care ar fi trebuit să dea un aviz favorabil sau nefavorabil pe scrisoarea către FMI. N-a fost să fie, dacă se mai îndoia cineva. Sindicatele, patronatele şi guvernanţii reuşesc doar să se certe, aşa că Executivul se pregăteşte de asumarea răspunderii pe măsurile convenite cu Fondul Monetar. Partenerii sociali au cerut un nou răgaz, de o săpxămână, pentru a ajunge la un acord, ameninţând în acelaşi timp cu „un război de uzură" în cazul în care scrisoarea va fi trimisă la Washington în forma iniţială. Încep alte dezbateri. Preşedintele PSD, Victor Ponta, anunţă că partidul va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Boc imediat ce va fi anunţată asumarea răspunderii pe măsurile din acordul cu FMI, urmând o a doua moţiune de cenzură, dacă va fi cazul. Declaraţia zilei a venit însă de la liderul grupului parlamentar al minorităţilor din Camera Deputaţilor, Varujan Pambuccian: „Am propus un Parlament virtual. Gândiţi-vă cât de multe cheltuieli s-ar reduce în felul acesta! Am putea vorbi de 70%-80% reduceri, dacă am face aşa ceva." Fără comentarii.
18 mai 2010. Bucureşti, fosta capitală a lui Nicolae Ceauşescu 
În ziua în care, la Cannes, are loc premiera mondială a filmului „Autobiografia lui Ceauşescu", de Andrei Ujica, politicul a arătat din nou că „toate-s vechi şi nouă toate." Deputatul PD-L Sever Voinescu a ieşit la rampă, a doua zi la rând, şi a acuzat PSD că încearcă să speculeze politic protestele sindicale cu preţul provocării unor tulburări sociale de amploare precum mineriadele.
„Dezinformare", replică PSD. Şi azi avem o zicală memorabilă. Deputatul PNL Călin Popescu Tăriceanu a prezentat un set de 22 măsuri economice ca alternativă la reducerea veniturilor bugetarilor, dar a anticipat că premierul Boc nu le va folosi „pentru că prostul nu e prost destul până nu e şi fudul". Din nou, fără comentarii.
Când toţi se ceartă, cine câştigă?
Lucrurile se precipită, dar nu în direcţia cerută de Fondul Monetar. PSD aduce în prim-plan ideea alegerilor anticipate, a schimbării Guvernului în toamna acestui an. Timp şi bani pierduţi, după cum spun unele voci. Iar pe acest fundal cifre alarmante bat la uşa României. Board-ul FMI se întruneşte la finalul lunii iunie, şi, până atunci, ţara noastră trebuie să spună pe ce drum apucă. Dacă nu reuşim aplicarea anunţatelor măsuri, creşterea taxelor şi impozitelor sunt inevitabile. Efectele vor fi de altă natură: o inflaţie „care o va lua razna", după cum spune guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, sau rate crescute la bănci. Confederaţia Patronală din Industrie, Agricultură, Construcţii şi Servicii din România, CONPIROM, consideră că o creştere cu numai 1% a cotei de impozitare unice ar duce România în cel mai scurt timp într-o situaţie asemănătoare cu a Greciei. Iar COTAR, confederaţie patronală pe ramura transporturi de persoane, taxi, şcoli de şoferi, recunoaşte că măsurile propuse de Guvern, care au în vedere numai reducerea veniturilor angajaţilor, pensionarilor sau a altor categorii sociale, nu sunt suficiente şi pot da naştere la mişcări sociale necontrolate. COTAR apreciază că „trebuie să suportăm toţi efectele crizei şi angajaţi, şi angajatori, şi guvernanţi".
19 mai 2010. Capitala protestelor
Cel mai mare miting al ultimilor ani a adunat în Capitală, pe 19 mai, 30.000 de oameni, după cum au spus autorităţile, dublu, după estimările organizatorilor. Autocarele au adus români din toată ţara cu miile: funcţionari publici, mineri, agricultori, 
angajaţi din CFR, personal auxiliar din sistemul de învăţământ şi sanitar, profesori, bibliotecari, pensionari, oameni simpli de la ţară, înarmaţi cu câte o oaie sau un ciolan ros de câini. Nemulţumită de anunţata reducere a salariilor cu 25%, de tăierea pensiilor cu 15 procente, armata de oameni adunată la doi paşi de Palatul Victoria a cerut, pe 19 mai, demisia Guvernului Boc şi a strigat până a rămas fără voce lozinci antiguvernamentale: „Vrem să muncim, nu să cerşim", „Hoţii, Hoţii!", „Plin de hoţi, plin de hoţi, de bandiţi şi mafioţi!", „Ne-aţi ciuruit, vă ciuruim", „Vouă vă dăm 25% din salarii dacă plecaţi", „Voi trăiţi bine, noi nu!", „Nu scapă unul!", „Treceţi la masa săracilor!", „Domnu” nostru preşedinte ce-a promis nu ţine minte. Minte, minte, minte!", „Udrea cu poşeta ta, trăieşte toată instituţia mea".
Românii au adus la protest taloanele de pensii, portofele goale şi fluierele pagubei. Au fost şi câteva zeci de secunde în care mulţimea a cântat în cor „Vino, Doamne", pentru prima dată după 20 de ani, ori a dansat deja celebrul Dans al Pinguinului. Imaginea crizei în care se află ţara, după cum spuneau protestatarii. „Cum să trăieşti cu 7 milioane de lei după 15 ani de muncă? Ei sunt puţini şi bogaţi, noi mulţi şi săraci!", se plângea o femeie venită încă de la prima oră a dimineţii.
Greva generală, următorul pas
În încercarea de a convinge autorităţile să găsească bani în alte părţi, liderii de sindicat au anunţat că declanşarea grevei generale pe 31 mai poate fi evitată doar dacă vor fi aplicate soluţiile propuse la şedinţa Consiliului Economic şi Social.
Zgomotul de afară nu a înduplecat, însă, Guvernul, reunit în şedinţă tot pe 19 mai. La scurt timp după ce mulţimea a plecat din Piaţa Victoriei, premierul a anunţat că Executivul îşi va asuma răspunderea pe măsurile de reducere a salariilor şi pensiilor. Lupxa se mută, aşadar, în Parlament.
Sentinţa guvernanţilor: Să trăiţi, dacă puteţi!
„Fără a întrerupe dialogul social cu partenerii, vom trece la decizii. Propun guvernului şi coaliţiei ca modalitatea prin care să punem în aplicare programul de reducere a cheltuielilor bugetare să fie angajarea răspunderii guvernului", a afirmat premierul Emil Boc.
Cât despre demisia sa, nici vorbă! Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, a venit cu anunţul spre seară: „Primul ministru nu are, în acest moment, opţiunea demisiei. Nu şi-a scris demisia, nu există nicio demisie în alb încuiată prin vreun sertar. Dimpotrivă, primul ministru Emil Boc şi Guvernul pe care-l conduce au ca prioritate scoaterea ţării din criză. În acest moment o demisie a primului ministru ar duce ţara într-o stare de instabilitate politică, care ar duce chiar poate la amânarea acestor măsuri pe care trebuie să le ia Guvernul acum".
Nu doar sindicaliştii i-au cerut, însă, premierului şi echipei sale să renunţe. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat că social-democraţii sunt hotărâţi să meargă mai departe cu moţiunea de cenzură.
Dan Berindei: Regulile democra?iei nu se respectă
Q Magazine: Mitingul de astăzi poate fi definit ca o imagine a crizei în care se află România?
Dan Berindei: Evident că este o imagine a crizei. Cu câţiva ani în urmă nu am fi avut acest fenomen şi poate este şi urmare a deziluziilor noastre, ale tuturor, după 20 de ani. Am fi aştepxat altceva în decembrie ”89 şi uite unde am ajuns. Este şi rezultatul unei crize generale, dar, fără să vrem, ne mai uităm la vecini şi vedem cum polonezii, de exemplu, nici nu au intrat în criză, ungurii au ieşit, iar noi suntem unde suntem.
Q: Se vorbeşte despre o manipulare a maselor…
D.B.: Chiar dacă sunt manipulaţi, nu este important. Realitatea este că, într-adevăr, cuţitul le-a ajuns la os. Factorul politic se amestecă mereu, dar există şi o realitate crudă de care trebuie să ţinem seama. Găsesc foarte neplăcut fapxul că vor avea pensii şi salarii reduse. Aceasta este criza: fapxul că totul s-a petrecut şi se petrece de un timp fără ştirea oamenilor. Regulile democraţiei nu se respectă. Această criză nu a izbucnit deodată. Ea exista latentă şi ar fi trebuit luate măsuri care să rezulte dintr-o colaborare generală din găsirea unor soluţii. Or, ceea ce s-a întâmplat nu a fost aşa. Am fost puşi în faţa unei realităţi dure. Iar pentru oameni cu salarii mici sau pentru pensionari este dur, iar reacţia lor este de înţeles".
Sorin Ioniţă: Soluţiile sunt aceleaşi, oricine ar fi la guvernare
Este o mişcare iniţiată de sindicate, aşa cum sunt în toată Europa. Atunci când vin vremuri grele, sindicatele protestează. Cu sau fără FMI, este rolul lor să o facă. Este parte din imaginea crizei, dar nu este toată. Criza e şi în buget şi în firmele care nu ies la demonstraţii.
Q: Ce efect credeţi că va avea protestul din Piaţa Victoriei?
S.I.: Nu ştiu dacă mitingul are un efect. Oricine este la guvernare îşi dă seama că este o mobilizare generală. Nu că nu ar fi ştiut, dar s-a şi demonstrat. Dar asta nu cred că te ajută să găseşti o soluţie până la urmă. Este un rol pe care îl joacă cu toţii.
Q: Consideraţi anunţatele măsuri de austeritate viabile?
S.I.: Tehnic, măsurile sunt viabile. Social, nu ştiu dacă sunt. Nu ştiu dacă vor fi accepxate de societate. Soluţii nu sunt foarte multe. Soluţiile sunt cam aceleaşi, oricine ar fi la guvernare. Problema este de credibilitate şi de a stăpâni sindicatele şi strada pentru că oricine ar fi tot lucrul respectiv ar trebui să îl facă.
Q: Cine să joace rolul de mediator între părţi acum?
S.I.: Poziţia normală ar fi patronate şi sindicate de o parte şi guvernul ca mediator, dar asta nu se întâmplă. De obicei, îşi dau mâna aştepxând ajutor de la guvern. Mişcarea patronală nu există de fapx. Cei care apar la televizor sunt tot un fel de sindicalişti. Tot un fel de pomanagii care vor reduceri de taxe, nimic altceva.
Dan Dungaciu: Se poate schimba un Guvern, dar nu puterea
Q: 30 de mii de români s-au adunat în centrul Bucureştiului, după cum anunţă Jandarmeria. Cum comentaţi?
Dan Dungaciu: Aş comenta într-un registru mai calm, pentru că dimensiunile cifrei nu sunt înspăimântătoare, aş spune, deşi nu sunt de neglijat. Dar problema este alta: care este potenţialul insurgent în societatea românească? Ce a „mânat în lupxă protestatarii"? Care este capacitatea lor de a rămâne în piaţă şi a declanşa mişcări maraton? Trecând peste comanda şi eventual plata de partid ca elemente de mobilizare, putem spune că într-o societate există două tipuri de revolte. Prima are drepx imbold furia, ura, disperarea. Asta declanşează mişcări de stradă, dar nu e suficient pentru a menţine o presiune constantă şi permanentă. Aceste reacţii sunt negative, nu pozitive, sunt doar reacţii, pur şi simplu, nu reacţii în numele a ceva. Acest tip de reacţii nu sunt însă suficiente pentru a produce schimbări majore. „Combustia lor" trece atunci când furia este depăşită, când sentimentele se „răcesc" etc. Acest tip de reacţie poate, eventual, schimba un guvern, dar niciodată puterea!
Al doilea tip este cel pozitiv. Atunci când se protestează în numele a ceva. Există, adică, proiectul, ideea, ideologia din spatele revoltei.
Aceste mişcări sunt periculoase pentru status quo, în sensul în care ele pot schimba sistemul. Când există o ideologie în spate, dincolo de furia şi disperarea protestului, atunci situaţia e complicată. Şi atunci am fi în situaţia Greciei! Pentru că acolo aşa este. La Atena protestatarii, dincolo de tradiţia deja consacrată în Grecia, protestează împotriva capitalului occidental, a americanilor, a Băncii Mondiale, instanţe despre care mul?i greci cred că ar fi declanşat un adevărat război împotriva lor, împotriva privilegiilor sociale pe care numai Grecia le-a cucerit. Au identificat un „duşman" concret, palpabil, care vrea să le facă rău şi de care trebuie să se apere!
Este vorba la greci despre o moştenire a comunismului sincer asumat în Grecia în anii ‘40-‘50 şi care nu a dispărut, nu a fost asimilată, nu a fost digerată, chiar s-a accentuat în decenii. Deci grecii au conştiinţa că sunt într-un război, au „identificat" duşmanul, de aceea există acolo o asemenea persistenţă a revoltei, acea atitudine care pentru noi – care nu credem în ideologia lor -, este „iraţională".
Şi aici este diferenţa majoră între România şi Grecia. România protestează fără o ideologie în spate, e doar o revoltă surdă, disperare, reacţie. Şi de aceea nu cred că protestul de astăzi va căpăta amploarea sau constanţa celor din Grecia. Nu există „combustie ideologică", şi aici nu mă refer doar la cea de partid…
Q: Cine câştigă, cine pierde de pe urma protestelor, a unei eventuale greve generale?
D.D.: Spuneam că România nu e Grecia. Populaţia este revoltată, desigur – are şi motive! -, dar nu vede neapărat soluţia într-o schimbare politică violentă. La noi există totuşi o anumită rezonabilitate publică. Toată lumea este de acord, în realitate, că „toţi au drepxate" – şi guvernanţii şi contestatarii -, chiar dacă vinele lor sunt diferite. Desigur că populaţia ar dori o răzbunare, ar dori satisfacţie, dar, pe de altă parte, nu este chiar convinsă că cealaltă tabără politică i-ar aduce prosperitatea şi revenirea la bunăstarea pierdută. De aici aerul de revoltă scepxică, totuşi, pe care îl au protestatarii şi contestatarii din România. Din acest punct de vedere, mi-e greu să cred că o grevă generală va schimba radical situaţia – asta în măsura în care va fi posibilă! – sau că cineva va avea de câştigat de pe urma ei.
Q: Puterea vorbeşte despre manipularea maselor. Aşa să fie sau chiar a ajuns cuţitul la os?
D.D.: Ca de obicei, şi una şi alta, dar asta nu epuizează realitatea din piaţă. Este, cum spuneam, o „ajungere a cuţitului la os", dar fără ca un proiect alternativ, pozitiv, să fie întrezărit. De aceea nu cred în demonstraţii maraton şi nu cred că va exista o manipulare care să poată genera asta. Cine ar face-o? Pentru asta ai nevoie de instituţii credibile, dar la noi şi politicienii şi televiziunile sunt departe de a fi aşa ceva.
Aurelian Dochia: Nu există alternative
Q: Ce urmări au astfel de proteste în plan economic? Cui ajută?
Aurelian Dochia: Din punct de vedere economic, mişcările acestea înrăutăţesc situaţia, pentru că este clar că nu există soluţii miraculoase. Până la urmă, trebuie să strângem cureaua. Cine trebuie să suporte mai mult şi cine mai puţin sunt lucruri care pot fi negociate. Dar, pe fond, nu există o soluţie care să lase toată lumea să trăiască liniştită şi nici să o apere. Politic, acestea (n.r. – protestele) pot să aibă nişte consecinţe: schimbarea guvernului sau alte mişcări de genul acesta. Dar nici aici nu cred că sunt foarte multe alternative pentru că în cazul în care vine alt guvern, trebuie să se continue tot pe acelaşi drum pe care îl deschide programul anunţat de actualul guvern. Cu cât incertitudinea este mai mare în legătură cu ce va fi în continuare, cu atât consecinţele asupra economiei sunt mai grave: rating de ţară care poate fi pus sub semnul întrebării, capacitatea de finanţare a datoriei, costurile împrumuturilor, consecinţe care vin dintr-o prelungire a unei situaţii de conflict.
Suntem obligaţi la aceste măsuri. Dacă nu le luăm, ar trebui alternative de finanţare şi nu văd cine ne-ar da banii ăştia. Acum, pieţele sunt tot mai nervoase.Am văzut că Finanţele au dificultăţi în a-şi plasa titlurile de stat pe piaţa internă. Discuţiile sunt oarecum inutile. Este ca o discuţie la patul unui bolnav: aplicăm un tratament sau nu? Dacă nu facem nimic, suntem siguri că poate fi mult mai rău.
Q: Dacă eşuăm în alegerea făcută sau dacă nu facem nimic, unde ne vom plasa: în urmă cu 10, 15 ani sau mai rău decât se poate imagina acum?
A.D.: Este destul de greu de imaginat pentru că sunt schimbări şi în străinătate şi la nivelul Uniunii Europene şi în alte ţări. Sunt schimbări care pot avea urmări greu de estimat. Nimeni nu poate spune unde vom ajunge. Cred că ideal ar fi pentru noi să găsim o soluţie ca să ne plasăm mai bine în această transformare mondială care are loc şi o astfel de soluţie nu poate fi găsită decât printr-o înţelegere. Indiferent de cine şi ce va discuta, pentru populaţia României va fi o înrăutăţire a nivelului de trai. Nu cred că vom ajunge la începutul anilor 2000 pentru că atunci nivelul salariului mediu era de 70-80 dolari pe lună, or, acum, suntem la câteva sute de euro, oricâte scăderi am avea. Dar putem ajunge la un nivel al veniturilor din 2003-2004, diferenţa mare este cea de perspectivă. Atunci, lumea credea că lucrurile vor merge bine. Acum, este îngrijorată. Va creşte sărăcia, evident. Iar, după cum evoluează lucrurile, există o mişcare la nivelul UE care ne afectează şi ne va afecta în continuare. Chiar dacă am avea politici bune fapxul că am fost prinşi pe picior greşit înseamnă că trebuie să ne ajustăm, pe când alţii, care au fost prinşi mai bine, se descurcă mai bine acum.
Cristian Pârvulescu: Preşedintele nu mai poate fi arbitru
Q: Un mediator poate fi reprezentat de un nou partid, de centru să spunem, ca alternativă pentru România?
Cristian Pârvulescu: Este loc pentru un nou partid din punct de vedere social. Din punct de vedere juridic este imposibil. Poate apărea pe o bază parlamentară preexistentă, pentru că legea partidelor politice nu permite altfel. Rolul de mediator? Acesta trebuia să aparţină CES-ului, să ducă la consens social şi civic. Preşedintele are rolul de mediator, dar el este jucător, deci nu mai poate fi arbitru. Un partid politic nu poate arbitra, poate doar să treacă dintr-o barcă în alta. Ne lipseşte un partid de centru, dar ideologic. De unde să apară un partid nou? UNPR (n.r. – Uniunea Naţională pentru Progresul României) a apărut tot din vechile structuri. Avem cazuri şi de noi politicieni, BogdanOlteanu, RobertaAnastase, Teo Trandafir, Sever Voinescu, dar nu sunt suficiente ca să schimbe politica. Nu ajunge o floare ca să faci primăvară. Clasa politică oricum s-a schimbat. Doar 15% din parlamentarii din 2000 mai sunt acum la putere. Contează cum au fost selecţionaţi de partid. Electorii vor deveni şi ei după criză mai selectivi. Este şi un lucru bun, deci, în criză. Se simte nevoia de politicieni noi şi responsabili, iar, de acum înainte, vor conta calitatea omului şi politica sa.
Bogdan Chirieac: Traian Băsescu nu a jucat în echipa României
La rândul său, analistul Bogdan Chirieac nu crede că poate să apară un partid de centru. „Acum, România are nevoie de un lider pe care să îl urmeze în criză. Un partid nou nu are şanse acum şi nici piaţa nu vrea. Când o să apară un lider o să îl recunoaştem cu toţii şi o să îl urmăm. Atunci, putem media între sindicate, patronate, etc. Am apreciat că Traian Băsescu a vrut să fie un jucător, dar nu ştiu în ce echipă a jucat, pentru că nu în cea a României. În perioade de criză, există pericolul apariţiei mişcărilor extremiste. Acesta este momentul. Să ne aştepxăm la ceva rău, nu la ceva bun!"
Concluzie, dar nu finală
„Bugetul trebuie echilibrat, tezaurul trebuie reaprovizionat, datoria publică trebuie micşorată, aroganţa funcţionarilor publici trebuie moderată şi controlată, iar ajutorul dat altor ţări trebuie eliminat pentru ca Roma să nu dea faliment. Oamenii trebuie să înveţe din nou să muncească în loc să trăiască pe spinarea statului." (Cicero, anul 55 înainte de Christos)
ROMANIE , POTI SA CRAPI IN PACE, ARMATA POLITICA NU FACE.