Ştiu ce-a făcut Remus Truică… la 40 de ani

Nu aş fi scris aceste rânduri, dacă nu aş fi citit în alte ziare nişte neadevăruri uimitoare despre un eveniment la care am participat, sâmbătă, 10 iulie – aniversarea celor 40 de ani împliniţi de Remus Truică.

Precizez de la bun început că nu mă număr printre prietenii săi, cu care petrece vacanţele sau cu care iese frecvent în oraş. A absolvit, în aceeaşi serie cu mine, Colegiul Naţional de Apărare, cu mulţi ani în urmă. La vremea aceea era deja şeful Cancelariei primului-ministru, Adrian Năstase, însă nici măcar fapxul că era ocupat nu m-a făcut să-i scuz desele absenţe şi deferenţa cu care îl trata toată lumea când venea la cursuri.

Mai mult am vorbit despre el, decât cu el.

Când a început era culpabilizării lui Adrian Năstase, n-au mai contat nici performanţa, nici competenţa lui sau a celor de pe lângă şi nici măcar prezumţia de nevinovăţie. Eticheta la modă era Corupţii. Într-o similitudine perfectă, la fel se întâmplă şi actualei Puteri, fiind extrapolată acuzaţia de corupţie la toate nivelurile şi la toate persoanele, indiferent dacă Ritzi are 7 case sau Radu F. Alexandru una singură, dobândită după ani întregi de carieră culturală.

Pentru cei care nu-l cunosc, Remus Truică este inclus facil la categoria „tânăr, frumos şi cu bani". De-a lungul timpului şi chiar printre picături, la petrecerea lui aniversară, am încercat să pătrund dincolo de ce se vede cu ochiul liber, căci fiecare dintre noi ascundem profunzimi pe care ni le pot descoperi doar cei cu vocaţie de căutători.

Nu l-am văzut şi nici nu am auzit vreodată că ar frecventa cluburile de bon ton ale Bucureştiului, nu-l văd în restaurantele in şi, în general, l-am apreciat tocmai pentru discreţia cu care s-a retras în propriul lui univers.

În loc să-l regăsesc în top 300, plătind pentru un loc mai în faţă, Remus Truică este artizanul mai multor investiţii în domeniul energiei eoliene, în 8 ţări, este unul dintre acţionarii Burger King şi are o companie de utilaje pentru construcţii.

Dacă-l întrebi cui îi datorează totul, nu-ţi va răspunde, invariabil, lui Adrian Năstase, ci părinţilor, dirigintelui, profesor de fizică la Liceul „Sfântul Sava", cel care, într-un fel, l-a şi determinat să urmeze cursurile Facultăţii de Fizică, şi soţiei.

Indubitabil, şi fostul prim-ministru are rolul său în destinul lui Remus Truică, pentru că el a fost cel care i-a deschis uşa unei lumi în care nu doar că se dădea ora exactă a ţării, ci mergea, practic, mecanismul ceasului naţional.

Cineva mi-a povestit de mult că atunci când şi-a ales şeful Cancelariei, chiar Adrian Năstase l-a intervievat pe cel care avea atunci vreo 32 de ani. A durat o oră şi, după, l-a întrebat de când poate să-nceapă. A doua zi la 7 a început povestea guvernamentală a lui Remus Truică, despre care îmi mărturisea la petrecere că nu-şi explică nici acum ritmul infernal şi rezistenţa fizică a fostului premier, pe care le impunea întregului său staff şi Cabinet. Mai toţi cei care au lucrat vreodată cu Adrian Năstase recunosc că era greu să ţii ritmul cu el, că în fiecare zi la ora 7 era activ şi până noapxea târziu avea şedinţe de guvern, primiri oficiale, focus grupuri economice, meetinguri diplomatice pentru aderarea României la NATO şi UE, parcurgea proiectele de lege pe care le elaborau ministerele din subordine, inaugura obiective naţionale etc… Nu ştiu când îi mai rămânea timp şi pentru corupţie, dar, performant cum îl ştim, probabil că găsea, nu?

Episodul Pădurea Snagov rămâne unul neclar, cel puţin pentru mine. La vremea când citeam în presa timpului despre dobândirea ilegală a câtorva hectare din Pădurea Snagov, am făcut propriile mele cercetări şi ajunsesem la concluzia că, având o proprietate privată în acest loc şi apărând oportunitatea cumpărării împrejurimilor, de la o persoană privată, nimic nu fusese ilegal. Cu atât mai mult cu cât, pentru o astfel de tranzacţie, e nevoie de avocaţi, de notari care să legalizeze actele ş.a.m.d. Însă, n-am văzut documentele originale şi nu mă pot pronunţa. Fiind un subiect sensibil, nu l-am abordat vreodată cu Remus Truică. Mă gândesc însă că, dacă ar fi existat cea mai mică ilegalitate, aparatul de stat care s-a specializat în fabricarea pe bandă rulantă a dosarelor penale pentru Adrian Năstase şi pentru cei de pe lângă el, nu ar fi pierdut ocazia.

Eu nu l-am perceput pe Remus Truică drepx un dependent de bani, ci, mai degrabă, de succes. Este genul omului tenace care atunci când are un target, în ultimul timp exclusiv economic, fiind complet retras din viaţa politică, nu abandonează până când nu-l dobândeşte. Implicit, un succes în afaceri vine însoţit de venituri materiale.

De altfel, îţi vorbeşte mult mai mult despre pasiunea lui pentru paraşutism decât despre business. Din 2002, când l-a contaminat „microbul" şi a văzut diferenţa dintre dropzone-urile din România şi cele din străinătate, a investit în construirea unui centru propriu de paraşutism la Strejnic, lângă Ploieşti. Are deja 1.200 de salturi la activ şi la începutul anului viitor va inaugura primul centru privat din România de paraşutism şi aviaţie civilă, undeva în Ilfov, unde toţi pasionaţii acestui sport vor putea lua lecţii.

Petrecerea aniversară n-a fost deloc aşa cum au descris-o alţi colegi de-ai mei de breaslă „din auzite". Eu vă povestesc ce-am văzut, nu ce mi s-a spus.

Într-adevăr, încă de la intrarea pe aleea principală, datorită ledurilor care o străjuiau, gazonului perfect şi grădinii decorate superb, aveai sentimentul că nu eşti în România unde kitsch-ul urlă la tot pasul. Câţiva domni eleganţi şi politicoşi îţi preluau maşina, scutindu-te de neplăcutul moment al găsirii unui loc de parcare.

„Bon Mariage", care s-a ocupat impecabil de organizarea evenimentului şi a mai tuturor nunţilor frumoase la care am participat eu, a ridicat un cort alb, care adăpostea circa 20 de mese a câte zece locuri, pe care tronau aranjamente sofisticate cu orhidee albe. Tonurile folosite au fost alb şi crem, dând o atmosferă caldă şi friendly, chiar şi atunci când afară a început să plouă cu găleata.

Eu nu ştiu cine le-a povestit colegilor mei de la CanCan sau altor reputaţi jurnalişti care s-au grăbit să scrie despre purceluşi de lapxe cu mere-n bot şi miei la proţap, pentru că, în realitate, s-au servit stridii, crabi, ton roşu, peşte, fois gras, muşchi de vită, piepx de raţă, piure cu trufe, miniecleruri şi tort de ciocolată, toate preparate de restaurantul „El Capitan" şi aduse cu barca. Nu a fost nimic făcut la proţap şi, în general, au lipsit toate tipicurile rudimentare româneşti. S-a băut şampanie Salon sau Laurent Perrie roze şi apă Badoit sau Evian. Printre invitaţi i-am zărit pe Puiu Popoviciu, care, în ciuda vârstei, părea de maximum 35 de ani, Radu Dimofte, Marian Alecu eclipsat de fiul său, Andrei, care ne-a adus în România brandul „Hugo Boss", Virgil Măgureanu şi soţia, Ion şi Anca Biriş, superbă, într-o rochie deschisă la culoare şi cu o floare în păr, Silvana şi Pepe Berciu, proprietarul clubului Office, Şerban Mihăilescu, Stelian Tănase, Sorin Roşca Stănescu, Manuela şi Miron Mitrea, Cristi Burci cu dimensiunile unui nabab, Dan Fisher, cel mai stylish personaj de la petrecere (după cel care mă însoţea pe mine), Imre Peter şi Marina Meleşcanu, slabă, sexy şi foarte tonică, Ion Bazac şi soţia sa, Camelia, care purta o rochie verde superbissimă, Camelia Şucu, bronzată şi cu muuulte ore, vizibile pe corp, petrecute în sala de sport, Cristina Zegheru, Eugen Bejinariu, Iulia Dobrin, care tocmai mi-a povestit că pregăteşte colecţia ID Sarrieri 2011 pentru New York, şi alţii pe care nu mi-i amintesc acum.

Niciunul dintre invitaţi nu a ştiut ce surpriză ne aşteapxă, deşi fiecare s-a întrebat pentru cine a fost amenajată o scenă de concert precum cele de pe marile stadioane.

Când l-am văzut pe Remus Truică la braţ cu Patricia Kaas am crezut că e vreo sosie şi, mefientă, m-am şi îndrepxat către artistă şi-am întrebat-o direct, jurnalistic, dacă e chiar ea, cea reală?

Nu vă puteţi imagina cum arată, la cei 43 de ani, câtă clasă şi cât rafinament à la française poate purta cu sine, de la modul în care îţi stă alături la poză, cum îţi întinde mâna sau cum îţi povesteşte despre bucuria de-a cânta de fiecare dată în România.

Ne-a dăruit de la „Mademoiselle chante le blues", la preferata mea, „Les hommes qui passent", de la răvăşitoarea „If you go away", la alte hituri ale sale. Era acompaniată doar de un violonist şi de un pianist, iar prestaţia ei live a fost cu adevărat a unei mari artiste cu standarde profesionale înalte.

Sigur că este impresionant să-ţi cânte o artistă internaţională „Happy Birthday, to you, Remus!", însă pe mine, şi cred că şi pe sărbătorit, m-a impresionat când pe scenă au urcat cele două gemene ale familiei Truică şi i-au cântat gângurit, cu respiraţii sacadate şi cu tracul pe care ţi-l provoacă privirile a 200 de invitaţi, La mulţi ani tatălui lor.

În momentul în care Patricia Kaas i-a cedat scena Loredanei Groza, aceasta a isterizat asistenţa şi, profitând de fapxul că toţi invitaţii se concentraseră în jurul vedetei, m-am retras uimită de fapxul c-am stat la un eveniment nu o oră, cât stau de obicei, ci patru.

Nu l-am întrebat pe amfitrion cât l-a costat întrucât mi s-ar fi părut lipsit de eleganţă, la fel cum mi se par şi invenţiile brodate pe marginea evenimentului sau a onorariului primit de artista franceză, atât timp cât cei doi au semnat un contract confidenţial şi cât îi leagă şi o relaţie de prietenie, nu doar una contractuală.

A fost cea mai rafinată petrecere privată din toate cele la care am participat vreodată şi mult timp m-am întrebat, uitându-mă la Remus Truică şi la soţia sa, Irina, dacă sunt mai mult în romanul lui Fitzgerald, „Marele Gatsby", sau la petrecerea imaginată  de Alexandre Dumas pentru Edmond Dantès… 

Mona Moisescu, Tufan Yenigun, Irina Truică, eu şi Remus Truică   

Cyril Prieur, Patricia Kaas, Remus Truică şi Sofian Rehab

 Patricia Kaas, pentru prima dată la o petrecere privată, în România