Cateva mii de euro si mori cand vrei tu; unii spun ca daca esti milionar… te costa mai mult. Rezervi un bilet de avion cu destinatia Elvetia. Zürich. E ieftin, ca iti iei numai dus; nu-ti trebuie dus-intors! Nu trebuie sa iti iei multe haine in bagaj… doar pleci pe ultimul drum! Inchiriezi o camera, perfectezi procedurile legale, apoi inchini un pahar cu substanta roz in cinstea zilelor ce n-or sa mai vina. Poti sa alegi sa fii singur sau sa ii ai aproape pe cei dragi. Se spune ca dureaza 45 de minute pana ce moartea se lasa lasciv peste trupul tau, iti ia ultima suflare, iti raceste corpul, il rigidizeaza… Apoi niste maini cu manusi si oameni cu fata acoperita de masti chirurgicale te baga intr-un sac de plastic si il inchid ermetic. Esti suit pe o targa, ti se agata de degetul mare de la picior o eticheta cu numele celui ce ai fost si… esti mort cu acte in regula…
Macabru, nu? Ei bine gandul acesta, care ii ingheata pe unii, este, pentru altii, solutia pe care si-o doresc ca pe o eliberare din suferinta, din chinurile in care traiesc. Un alt exercitiu de imaginatie: conform unui bilant intocmit de operatorii de telefonie mobila, de sarbatori, la granita lui 2009 cu 2010, romanii au trimis peste 100 de milioane de sms-uri, in care si-au inghesuit urarile pentru anul ce avea sa vina. Si-au urat de sanatate, de bani multi, de fericire… Daca numai in tara noastra numarul mesajelor a fost unul atat de impresionant, imaginati-va numai cifra celor trimise in intreaga lume! Si toate aveau in final cuvintele „La multi ani!". Dar ce se intampla cu cei aproape un milion de oameni care se sinucid anual? Sau cu cele 10 – 20 de milioane de tentative de suicid care sunt consemnate an de an? Acesti oameni n-or fi primit niciun mesaj?
„Cred ca m-am imbolnavit de moarte / Intr-o zi / Cand m-am nascut"
Moartea a fost, din cele mai vechi timpuri, subiectul care a preocupat omenirea intr-atat incat a starnit razboaie (fie ele de idei sau cu arme), a creat religii, a dezbinat puteri, a ingrozit, a dezarmat, a sensibilizat, a suscitat interes, a fost revelatie si introducere. Multi au incercat sa o cuprinda in definitii sau sa o infrunte, vorbind deschis despre ea. Dar singurele cuvinte care vorbesc despre moarte realist si intelepx pare ca sunt cele ale romanului Marin Sorescu – „Cred ca m-am imbolnavit de moarte / Intr-o zi / Cand m-am nascut". Moartea poarta cu ea aspectul perisabil si distructibil al existentei. Este singurul lucru ce se poate afirma cu certitudine. Crestini sau atei, musulmani, evrei, fiecare are propria percepxie despre moarte, percepxie pe care acest articol nu-si propune sa o schimbe, nici sa o judece… Asadar, inainte de a-i condamna sau de a-i apara pe cei pe care-i veti regasi in randurile de mai jos, accepxati articolul ca pe o realitate din lumea in care traiti.
Asadar… eutanasia este definita de dictionarul explicativ al limbii romane (DEX) drepx „o metoda de provocare a unei morti nedureroase". Definitia aceasta simpla este, insa, secondata de idei si principii care sunt in lupxa continua din clipa in care progresul medical a oferit omului posibilitatea de a-si pune capat zilelor intr-un mod nedureros, mod ce a fost imbratisat de destule persoane. Altele insa dau sinuciderea ca sinonim perfect pentru eutanasie. In timp ce crestinismul, islamismul, iudaismul, budismul si hinduismul condamna sinuciderea, unele culturi o privesc ca pe o eliberare. Asadar, la granita de a fi sinonime, suicidul si eutanasia sunt, pentru unii, un mod demn de a incheia viata. Este si cazul celor care aleg serviciile clinicii Dignitas.
Voulez-vous mourir avec Dignitas?
In Elvetia, eutanasia este legala. Cei care au facut posibil acest lucru sustin ca fiecare om are drepxul sa decida asupra vietii sale si ca, daca drepxul la viata este unul dintre drepxurile fundamentale ale omului, de ce nu ar exista si drepxul la moarte?! Pe acest lucru s-a bazat si avocatul elvetian Ludwig A. Minelli, care a infiintat, in 1998, clinica Dignitas. Minelli este un sustinator fervent al drepxurilor omului si directorul clinicii care ofera oamenilor ce sufera de boli in faze terminale posibilitatea de a-si pune capat vietii. Cei care apeleaza la serviciile acestei clinici trebuie sa faca dovada scrisa a problemei de sanatate si sa arate ca boala de care sufera nu este tratabila sub nicio forma. Odata depasind de acest pas, trec printr-un consult medical efectuat chiar la clinica. Daca decizia de a-si pune capat zilelor ramane neschimbata, persoana respectiva intra in linie dreapxa spre momentul final. Eutanasia la Dignitas este, cel mai adesea, un cocktail de substante care pun capat vietii. Un lucru ce trebuie subliniat este acela ca moartea este asistata, adica, in timp ce bolnavul bea amestecul respectiv de substante, personalul clinicii nu poate sa ii ofere niciun ajutor. Doar asista. Este o conditie impusa de legislatia elvetiana. Din cate se cunoaste, medicii de la Dignitas lucreaza voluntar si servesc devizei pe care Minelli a impus-o echipei sale: „Traieste cu demnitate, mori cu demnitate!". Se pare ca acest demers poate fi estimat in jurul sumei de 3.000-7.000 de euro, desi unele surse care si-au pastrat anonimatul declara ca Minelli a pretins unor pacienti sume mai mari decat cele mentionate. A fost mediatizat cazul in care asistenta Soraya Wernli l-a acuzat pe Minelli ca strange lucrurile pacientilor pe care le vinde apoi la un magazin second-hand…
Omul care aduce moartea
Ludwig A. Minelli poate fi considerat omul care aduce moartea. Aceeasi Soraya Wernli a afirmat despre fondatorul Dignitas ca „mi-a spus, la un moment dat, ca i-ar placea sa aiba aparate automate de la care oamenii sa-si procure doza mortala la fel de usor cum isi cumpara cafea sau bauturi racoritoare". Insa Minelli sustine ca Dignitas lucreaza in folosul oamenilor si ca principiile pe care le aduce in societate sunt morale si justificate si ar putea pune capat, intr-o buna masura, cazurilor in care cei care incearca sa se sinucida nu reusesc sa-si puna capat zilelor si ajung intr-o stare de sanatate mai proasta chiar decat era inainte. El mai da un exemplu: cel al omului care spune societatii ca vrea sa isi ia viata. Atunci este imediat suspectat de a nu fi in deplinatatea facultatilor mintale si responsabilitatea pentru viata sa ii este luata de indata ce este sub atenta urmarire a personalului medical sau a psihologilor. Minelli sustine insa ca primul pas care ar trebui facut intr-o astfel de situatie este, fara doar si poate, consilierea persoanei respective. „Nu trebuie sa punem totul pe seama unei disfunctii mintale ci, mai degraba pe seama unei crize din viata cuiva". Fondatorul Dignitas afirma chiar ca omul respectiv ar trebui sa nu fie izolat si ar trebui sa i se propuna solutii pentru a iesi din criza respectiva. Mai mult decat atat, sustine ca oamenii care se gandesc la sinucidere se simt in siguranta stiind ca exista Dignitas, un loc in care gandurile le sunt luate in serios si in care responsabilitatea pentru propria viata nu cade pe umerii altcuiva. Paradoxal, se pare ca oamenii care vin la Dignitas aleg, de cele mai multe ori, viata, in locul mortii, in urma discutiilor pe care le poarta cu personalul de acolo. S-a demonstrat ca cei care sunt pe cale sa primeasca unda verde pentru substanta letala, odata ce se apropie de aprobarea pe care si-o doreau, renunta la demers si nu mai contacteaza apoi niciodata clinica. Se pare ca acesti oameni decid sa isi continue viata pana cand va interveni moartea naturala, in ideea ca, in cazul in care situatia li se inrautateste, pot oricand apela la alternativa eutanasiei. Dignitas devine atunci un fel de plan de rezerva…
Minelli a fost, la un moment dat, jurnalist. A fost primul corespondent in Elvetia al prestigioasei publicatii germane Der Spiegel, in perioada 1964-1974. In 1973 s-a gandit ca poate face si altceva. Drepxul. Pe care l-a absolvit la 48 de ani, ca mai tarziu, la 53 de ani, sa termine si masterul in acelasi domeniu. In 1998 a infiintat Dignitas, bazandu-se pe capacitatile unui… jurnalist scolit la drepx. Prima procedura de eutanasie pe care a realizat-o Dignitas a fost in octombrie 1998…
Q Magazine a contactat clinica Dignitas, pentru a le cere un punct de vedere atat in legatura cu pacientii care mor acolo, cat si in eventualitatea unei discutii despre clinica in sine. In mod cu totul neastepxat, raspunsul (prompx!) a venit chiar din partea directorului clinicii, Ludwig A. Minelli, care nu a vrut sa faca nicio declaratie, in afara datelor de pe site-ul clinicii. Ar putea insemna ca nu vrea sa mai atraga numele clinicii pe care o conduce in atentia presei care, de cele mai multe ori, a starnit scandaluri.
Formular
Pentru ca o persoana sa poata ajunge la „sinuciderea asistata", e necesar sa treaca prin cateva etape. In primul rand, trebuie sa plateasca o taxa de inregistrare la Dignitas, taxa care nu costa, insa, o avere. Prin anul 2007 se ridica la suma de 200 de franci elvetieni. Pe langa aceasta, mai trebuie achitata o taxa anuala, care, in acelasi an era de 80 de franci elvetieni. Apoi persoana respectiva va trimite o… scrisoare de intentie. Aceasta va fi redactata personal si trebuie sa contina motivele pentru care omul respectiv vrea sa isi puna capat zilelor. Aceasta dorinta trebuie dublata de o serie de acte medicale care sa demonstreze diagnosticul, cel mai adesea, inspaimantator. Acestei scrisori i se ataseaza un CV in care sunt mentionate si date despre familie, pentru ca personalul Dignitas sa isi poata face o idee despre mediul in care traieste persoana respectiva. De asemenea, raportul medical trimis nu trebuie sa fie mai vechi de doua luni.
Daca persoana primeste „unda verde", adica i se confirma ca ar putea primi sfarsitul pe care si-l doreste, trebuie adunate o serie de acte, de la cel de nastere, pana la cel de casatorie sau divort. Conform legilor elvetiene, acestea nu trebuie sa fie mai vechi de 6 luni. De indata ce sunt reunite toate acestea, se poate stabili o intalnire cu cineva din personalul Dignitas. In timpul intalnirii se ofera alternative pentru situatia in care se afla si se probeaza motivele dorintei de a muri precum si daca aceasta este constanta. Abia dupa aceste discutii preliminarii medicul poate parafa decizia, numai dupa ce s-a asigurat ca persoana respectiva are discernamant si este total constienta de ce inseamna „sinuciderea asistata". Tot atunci cel care va muri trebuie sa stie ca va duce singur la gura paharul cu amestec de apa si… otrava. Tot singur va declansa si un mecanism de lichid care se dizolva in tubul gastric si tot singur poate apasa si un buton care da startul unei infuzii… fatale. Asadar, procedura este savarsita de persoana in cauza, la alegre. Dignitas ii da timp pacientului sa isi anunte familia si asteapxa pana ce aceasta se decide daca este de acord cu „sinuciderea asistata". Astfel, persoanele care isi pun capat vietii pot fi asistate in ultimele clipe de cei dragi. Se pare ca sansa de a-si lua ramas bun este benefica pentru cei lasati in urma…
Moartea, descrisa pas cu pas
Inainte ca „sinucigasul" sa ia medicamentul fatal, i se administreaza un antivomitiv, pentru ca stomacul sa poata accepxa solutia finala, o jumatate de ora maitarziu. In aceasta jumatate de ora, medicii de la Dignitas vorbesc inca o data cu pacientul si daca acesta este absolut sigur de decizia sa, va semna o condamnare la moarte. Apoi, in maxim cinci minute, pentobarbitalul de sodiu va induce o stare de coma profunda. Numai dupa ce persoana in cauza isi va pierde cunostinta, se va induce moartea fara dureri. Dupa deces este chemata politia, pentru ca „sinuciderea asistata" sa fie… anuntata. Apoi este necesara prezenta unui reprezentant al procuraturii, a unui politist, a unui detectiv si a unui medic, pentru a stabili clar ca decesul a survenit in urma dorintei persoanei in cauza si pentru a demonstra ca nu a intervenit nimeni altcineva in aceasta decizie… Si se demonstreaza ca e suicid asistat… In urma acestei proceduri, cadavrul este transferat la Institutul de medicina legala, pana ce ancheta respectiva permite inmormantarea. Fiecare procedura enumerata pana acum se plateste. In euro. Apoi… cei mai multi lasa scris ca vor sa fie incinerati… Pentru cetatenii elvetieni, cocktailul letal poate fi baut chiar acasa. Pentru cetatenii straini… exista in Zürich o cladire cu 16 apartamente, in care sunt cazati cei care vor sa… nu mai fie.
Pentru ei Dignitas a insemnat ultimul drum
Primul caz de „sinucidere asistata" a fost cel al unui medic, cetatean elvetian, in varsta de 71 de ani. In 2007, rapoartele Dignitas aratau ca 800 de cazuri fusesera… rezolvate la aceasta clinica, fara ca macar unul dintre ele sa fi fost contestat in instanta. Dintre aceste persoane, un procent important era al persoanelor de nationalitate britanica. In 1999 Dignitas a facut primul „suicid asistat" pentru o persoana care nu era de nationalitate elvetiana – Maria Ohmberger. Dignitas a inceput sa accepxe cazuri de peste granitele Elvetiei tot ca o consecinta a ideii lui Minelli, aceea ca nimeni nu trebuie sa fie discriminat. Minelli declara „de ce sa imi acord drepxul de a-i spune unei femei care sufera de cancer in faza terminala si care este din Elvetia, ca Dignitas o poate ajuta, si de ce sa refuz acest drepx unei femei care locuieste la granita cu Elvetia de pilda, dar care sufera de aceeasi afectiune?". Si asa, moartea de acolo a devenit internationala.
Un caz mult mediatizat a fost cel al cuplului Duff. Sot si sotie, au decis sa moara impreuna, punand capat suferintei. Au ales Dignitas. El, Peter, 80 de ani. Ea, Penelope, 70. Au murit amandoi la Zürich, in februarie 2009. El suferea de cancer la colon, boala care afectase si ficatul, iar ea avea un cancer gastrointestinal din 1992, care se agravase in ultima perioada. Nu se lupxau cu dificultati materiale. Erau milionari. Familia a fost de acord.
Un alt caz a fost cel al sotilor Robert si Jennifer Stokes (59 si 53 de ani). Robert avea epilepsie, iar sotia diabet. Cazul lor a dat nastere unor discutii aprinse, pe motiv ca niciunul nu suferea de vreo boala in stadiu terminal. Cei doi au murit la Dignitas, pe… 1 aprilie. Familia… nu stia ca cei doi soti aveau puse la punct chiar si planurile de inmormantare.
A mai fost cazul lui Craig Ewert, cel care a accepxat ca intreaga experienta sa fie filmata. O puteti gasi, pe scurt, si pe youtube… Despre intreaga procedura, cei din Marea Britanie au facut un film documentar. Ewert a fost profesor universitar si a venit la Dignitas pentru ca nu mai putea suporta chinurile bolii care il tintuiau la pat. Suferea de o boala ce distruge neuronii motorii. Zilele ii erau oricum numarate, iar Ewert nu mai putea nici macar sa respire singur. Si a decis sa moara. Sotia, cu care era casatorit de aproape 40 de ani, i-a fost alaturi si si-au luat ramas-bun cu un sarut.
Un alt exemplu este cazul tanarului rugbyst de 23 de ani care nu a putut suporta ideea de a fi imobilizat intr-un scaun cu rotile. Desi parintii au incercat sa il faca sa renunte la ideea de a veni la Dignitas, Daniel James a preferat sa moara. In 2008, la 14 luni de la accidentul care ii schimbase viata. Parintii au venit cu el la Dignitas.
De regula, familiile ramase in urma celui care moare la Dignitas nu au avut conflicte cu cei de la clinica. Insa au fost si cazuri in care familia a acuzat clinica de tratamente proaste: cadavrele ar fi tarate spre lifturi in saci de plastic, iar inducerea comei ar fi realizata in camere mizerabile….
Daca viata este nepretuita, cat costa moartea?
Unii vad sinuciderea ca pe un gest gratuit. Altii platesc mii de euro ca sa o aiba intr-un… cadru organizat. Unii mor la Dignitas din dorinta de a mediatiza cazul si de a da de gandit omenirii. Pentru restul lumii insa, viata isi urmeaza cursul.
Unii se sinucid ca-s atei. Altii pentru a nu-l mania pe Dumnezeu cu gandurile lor morbide, de fiecare zi. Oricum e pacat, iar gandul e trecator…
Ramane problema celor care chiar au boli incurabile, care au diagnostice ce le confirma… Daca sfarsitul se apropie oricum… merita sa-l grabeasca?
Oamenii sunt diferiti. Atat de diferiti. Unii iau decizii pe care nu le inteleg intru totul nici chiar ei insisi asa ca accepxarea unei clinici ca Dignitas este o provocare pentru societate. Intrebarea… e pacat sau nu… dainuie inca…
Numai ca unii ar da oricat pentru o clipa de viata… pe care n-o mai au….
Diamante umane
O practica cel putin ciudata, insa accepxata cu usurinta in cercurile oamenilor cu bani este aceea a transformarii in diamant a cenusii umane. Conform studiilor de specialitate cenusa unui om se poate transforma in aproximativ 20 de diamante artificiale. Costul unui diamant porneste de la o suma relativ accesibila – 3.000 de euro si poate ajunge la cateva zeci de mii. Asadar… aproape oricine are un moral de fier poate purta la gat un diamant pe care-l poate numi, sugestiv „mama", „sotia", „bunicul".
Opinia psihiatrului
Medicina a fost, este si va ramane, atata timp cat ea se va raporta la una din cele mai vechi practici ale omului, un domeniu sacerdotal in care sacrul, respectul vietii si al individului uman este fundamental.
Decizia pacientului de a renunta la mentinerea vietii prin mijloace mecanice nu este o decizie care poate fi luata, deci, de doctori sau ca problema legala a carei justete sa fie dezbatuta de avocati si judecatori, deoarece nu este un subiect de drepx juridic, ea nu poate fi aprobata de Comisia de Etica sau de Curtea de Justitie, in ciuda unor opinii contrare si megalomaniace privitoare la rolul medicului.
Atribuirea medicului cu puteri discretionare privind intreruperea vietii deschide o discutie extrem de complicata, in care medicul se transforma intr-o unealta a dorintelor si, uneori, a fantasmelor pacientului care vine sa ii ceara nu vindecare si viata, ci moartea sau mutilarea. Medicul nu poate fi niciodata un preot al mortii, nu poate sa se considere cel care ajuta pacientul sa ia decizia sinuciderii, ba chiar o conduce si o transforma in act. O clinica de tipul Dignitas pune in discutie etica si morala profesiunii si demnitatea individului in fata propriului destin. In plus, problema devine mult mai complicata atunci cand cel care se adreseaza unei astfel de „clinici" sufera de o afectiune psihica grava afectiva sau deliranta care pune in discutie discernamantul cererii. Celebrul caz Andrei Haber a ilustrat pe deplin eroarea medicala (crima!!) care a putut avea loc. Depresia astazi are cu totul alte cai de abordare suficient de eficiente pentru a evita durerea morala si ideile suicidare ale pacientului. Medicina este o stiinta si o practica a vietii, iar problema mortii ramane sacra si imanenta pentru fiecare individ.
Prof. Univ. dr. Florin Tudose, seful sectiei de psihiatrie a Spitalului Universiar Bucuresti
Pozitia bisericii ortodoxe
As dori sa amintiti cititorilor ca nu ne putem pune in locul lui Dumnezeu, luandu-ne vietile. Viata este un dar de la Dumnezeu pe care fiecare trebuie sa il pazeasca, si ar trebui sa tragem invataminte din experienta lui Hristos pe cruce. Recomand practicarea unei mai mari iubiri fata de cei care sufera, pentru a-i ajuta sa depaseasca situatia plina de suferinta. Aceasta iubire nu include gestul de a-l ajuta pe cineva sa moara. Iubirea crestina ne permite sa ne dam viata pentru a salva un semen, dar nu sa luam vietile altora.
Atitudinea noastra fata de ceilalti da masura nivelului nostru de omenie. Mai mult, boala si suferinta au si un sens moral, pe care trebuie sa il redescoperim. Pe bolnavii care au credinta trebuie sa ii ajutam sa isi traiasca valorile si sperantele conform religiei proprii. Iar pe cei care nu cred, trebuie sa ii ajutam sa inteleaga caracterul transcendent al persoanei umane.
Daca moartea unei persoane este doar o problema personala, sau daca societatea este de asemenea implicata. Daca accepxam existenta unui „drepx" personal la a muri, mai mult, a unui drepx la a fi ajutat sa mori, riscam sa devalorizam viata umana. Adesea cererea unei persoane de a muri este influentata de factori subiectivi. Daca s-ar recunoaste „drepxul" la a muri, atunci pentru pacienti va putea fi mai usor sa se simta obligati sa aleaga moartea, influentati de dorinta de a nu fi o greutate pentru ceilalti. Acest „drepx" ii va face pe bolnavii terminali sa se simta presati sa nu continue sa foloseasca paturile sau resursele medicale ale spitalului, ce pot fi utile altora.
In clipa in care pierdem respectul pentru valoarea vietii umane, deschidem portile pentru tot felul de abuzuri,compasiunea pentru cei bolnavi nu inseamna asadar a le grabi inoportun moartea.
Aurel Cosma, teolog
Concepxia musulmanilor coincide intocmai cu cea crestina
Omul, zice Coranul, nu moare decat prin vointa lui Dumnezeu, dupa hotararea care fixeaza sfarsitul vietii sale. Virtutea care este mai presus de toate si te face sa suporti totul este rabdarea. Sinuciderea, dupa Coran, nu este privita decat ca „o dezertare grava de la cea mai fundamentala datorie". Cat despre atitudinea fata de batrani, care sunt categoria de varsta cea mai apropiata de a-i intelege pe cei care opxeaza pentru Dignitas, pe site-ul asociatiei musulmanilor din Romania, apar urmatoarele: In lumea islamica se gasesc cu greu „case de batrani". Efortul de a-i ajuta pe parintii tai intr-un moment dificil din viata lor este considerat o onoare si o binecuvantare. In Islam nu este de ajuns ca noi sa ne rugam pentru parintii nostri, ci trebuie sa fim foarte intelegatori, sa ne amintim ca si ei s-au sacrificat pentru noi cand eram copii neajutorati. Mamele sunt respectate in mod deosebit. Cand parintii nostri ajung la o anumita varsta, trebuie sa-i tratam cu respect, blandete si fara egoism. In Islam, ajutorul acordat parintilor reprezinta o indatorire importanta, a doua dupa rugaciune. Nu este moral sa iti arati iritarea fata de ei, cand, cu voia sau fara voia lor, devin dificili la batranete. Dumnezeu a spus: „Si Domnul tau a oranduit sa nu-L adorati decat pe El si sa va purtati frumos cu parintii vostri, iar daca batranetile ii ajung pe unul dintre ei sau pe amandoi langa tine, nu le zice lor «Of!» si nu-i certa pe ei, ci spune-le lor vorbe cuviincioase. / Si din indurare coboara pentru ei aripa smereniei si indurarii si spune: «Doamne, fii indurator cu ei, caci ei m-au crescut cand am fost mic»." (Capitolul Calatoriei de peste noapxe, 17: 23-24)
Despre sinucidere, invataturile musulmanilor spun astfel: sa iei viata pe care Dumnezeu ti-a dat-o este un mare pacat, la fel cum si sa iei alte vieti. Este, de asemenea, interzis, pentru ca viata umana este un dar cu adevarat pretios: „… cel care ucide un suflet nevinovat de uciderea altui suflet sau de o alta stricaciune pe pamant, este ca si cand i-ar ucide pe toti oamenii, iar cel care lasa in viata un suflet este ca si cum i-ar lasa in viata pe toti oamenii…" (Capitolul Al-Ma”ida: 32).
