„Cuantificarea inimaginabilului." Aşa se intitulează un raport alarmist al grupului olandez ING, raport făcut public de ziarul britanic The Telegraph, pe 9 iulie. Specialiştii nordici avertizează că destrămarea zonei euro ar putea provoca cea mai mare criză economică din istoria modernă, devastând fiecare ţară din Europa, inclusiv Germania, şi provocând un şoc deflaţionist în Statele Unite.
La numai trei zile de la articolul din The Telegraph, alţi britanici, de data aceasta de la grupul de analiză macroeconomică Capital Economics, au vorbit despre necesitatea ca zona euro să fie desfiinţată pentru a permite economiilor mai slabe să îşi revină. În caz contrar, avertiza Capital Economics, statele cu economii grav afectate, ca Spania, Grecia, Portugalia sau Italia, s-ar putea confrunta cu ani sau chiar decenii de scădere economică. Olandezii trag semnalul de alarmă „Cuantificarea inimaginabilului" vorbeşte despre efecte cu mult mai mari decât cele provocate de căderea Lehman Brothers în cazul prăbuşirii eurozonei. Guvernele se vor găsi, din nou, în poziţia de a salva băncile, adâncind criza finanţelor. Iar riscul unei întreruperi cel puţin temporare a sistemelor de plăţi ar fi enorm, susţine ING. Practic, noua drahmă grecească s-ar prăbuşi cu 80% în raport cu noua marcă germană, iar monedele Spaniei, Portugaliei şi Irlandei s-ar putea deprecia cu 50%.Şi numai ieşirea Greciei din eurozonă ar avea efecte la nivel mondial. Dolarul american ar urca la 85 de cenţi în raport cu euro, mai arată raportul ING. Specialiştii nordici mai spun că ideea unei dezintegrări nu mai reprezintă o simplă teoremă, ci că ea este luată serios în calcul. Britanicii văd partea plină a paharului „În interesul sănătăţii economice a Uniunii Europene, zona euro trebuie desfiinţată", susţine analistul Capital Economics, Christopher Smallwood, citat de Mediafax. El consideră că revenirea statelor la sistemul de monede naţionale va determina creşterea economică a întregii Europe. Ţările mai slabe, afirmă Smallwood, pot să renunţe la euro şi să revină la monedele naţionale, pe care le pot lăsa să se deprecieze. În acest fel, îşi relansează exporturile. Smallwood mai apreciază că Germania ar trebui să-şi schimbe politica economică bazată pe exporturi, pentru că acest lucru blochează dezvoltarea exporturilor altor state.
Perspectivele sumbre ale renunţării la Euro
Profesorul de economie Cristian Păun, de la Academia de Studii Economice, analizează pentru Q Magazine ce şanse sunt să asistăm la o dizolvare a eurozonei şi la o revenire a fiecărui stat la propria sa monedă.
Q Magazine: În care dintre teorii să credem mai mult: în „apocalipsa fiscală" despre care ar trebui să luăm atitudine din vreme sau în noua Europă în cazul destrămării zonei euro?
Cristian Păun.: Mai întâi aş începe cu argumentul că această integrare monetară a fost dictată de evoluţia procesului de integrare şi nu a fost un scop în sine. Moneda unică este vitală pentru funcţionarea pieţei unice între ţările membre (de exemplu, România asta nu înţelege şi amânarea intrării în zona Euro ne ridică mari probleme de integrare care în cazul nostru este imperfectă), permiţând libera circulaţie a capitalurilor, bunurilor, serviciilor şi a persoanelor într-un mod mult mai eficient. Cei care vin cu teorii aberante cum că renunţarea la moneda unică ajută economiile slabe se păcălesc amarnic (citeam zilele trecute despre ura aproape viscerală a lui Soros – un grec, printre alţii, care i-a pus gând rău monedei unice şi vrea să îi dea lovitura de graţie alături de alţi speculatori). Păcăleala vine tocmai din fapxul că revenirea la monedele naţionale ar împinge aceste ţări spre inflaţie şi spre deprecierea propriei monede mai mult decât o face Banca Centrală Europeană în prezent. Ceea ce înseamnă că statele mai mici vor fi salvate dar popoarele lor nu. Iar noi nu ar trebui să discutăm despre salvarea unor state (adică a unor găşti de interese) ci de salvarea popoarelor. Mai trebuie spus că, încă de la început, proiectul monetar a pornit şovăielnic prin concesiile legate de politica bugetară şi fiscală. Procesul de integrare din Europa, unul ambiţios şi care calcă pe bătături pe foarte mulţi apropiaţi ai guvernelor şi ai politicienilor din ţările membre, este ca un puzzle ireversibil şi care necesită noi şi noi piese a fi montate pe măsură ce se adaugă pe tablă unele. Adică odată accepxată ideea de monedă unică trebuia accepxată şi ideea de politică fiscală şi bugetară unică (sau cel puţin o unitate pe anumite componente principale nu doar deficit bugetar şi datorie publică). Zona monetară Euro de labun început nu a fost una perfectă şi suferă acum datorită acestor mari neajunsuri: ţări ca Grecia intrate aproape pe uşa din dos în zona Euro au preluat un hazard moral imens pe parte de politică bugetară şi fiscală ce în mod paradoxal a rămas la latitudinea guvernelor ţărilor membre. Deci înainte de a discuta despre renunţarea la zona Euro şi la întoarcerea la inflaţia domestică în ţările membre trebuie luat în discuţie şi progresul făcut până acum în zona integrării monetare şi fiscale care nu a fost prea avansat. Păstrarea monedei unice fără adopxarea unor măsuri rapide de echilibrare fiscală generalizată la nivelul întregii Europe face imposibilă funcţionarea sistemului. Sistemul Monetar European nu şi-a propus să finanţeze inflaţionist guvernele locale şi tocmai de aici poate să apară căderea sa. Banca Centrală Europeană nu are foarte multe mecanisme prin care să ofere lichidităţi pe tavă guvernelor avide de bani pentru proiectele lor decât diminuarea dobânzii de refinanţare (sau de intervenţie). O astfel de măsură nu rezolvă problema deficitelor ci o amână pe mai târziu sau chiar o amplifică. Politica banilor ieftini poate împinge Uniunea Europeană într-o situaţie similară SUA care sunt înglodate efectiv în datorii pe care le rostogolesc cu ajutorul Rezervei Federale la nesfârşit, incapabile să le diminueze sub nici o formă.
Q: Ce efecte ar avea destrămarea eurozonei în opinia dumneavoastră?
C.P.: Pentru a vedea efectele trebuie să pornim discuţia de la beneficiile monedei unice pentru economiile europene implicate în procesul de integrare. Moneda Euro simplifică schimburile dintre ţările membre, aduce costuri de tranzacţionare mai mici, permite o mai bună comparabilitate a preţurilor şi o mai bună alocare a resurselor în sistem, elimină riscul valutar din schimburile intra-comunitare. Iar într-o ţară mică şi puternic etatizată cum este România înclin să cred că predarea politicii monetare pe mâinile unora mai profesionişti în materie diminuează drastic amatorismul multor măsuri ale Băncii Naţionale din România. Ţările mici ca România (şi socialiste aş adăuga) uită că moneda nu trebuie să reprezinte un instrument de reglaj economic şi o soluţie la problemele din economia reală. Iar în ţările slabe moneda este o mare tentaţie şi este folosită mult mai distructiv de către cei tentaţi să o controleze. Cei care critică Euro şi îl acuză de efecte negative asupra ţărilor mici sunt de fapx: 1. Reprezentanţii guvernelor şi băncilor centrale locale cărora li s-a luat jucăria adică moneda pe care o manipulau cum doreau ei producând inflaţie şi „rezolvând" problemele de deficit public pe spinarea contribuabilului; 2. Bancherii care câştigau enorm din comisioanele valutare şi care erau absolut inutile într-o piaţă care se doreşte integrată (e explicabil de ce băncile comerciale şi chiar şi cele centrale sunt unii dintre cei mai mari oponenţi ai monedei unice şi ai politicilor monetare centralizate). Toate aceste probleme de care este acuzat Euro de diverşi interesaţi sunt false şi sunt anulate de avantajele economice clare pe care le are Euro pentru ţările membre cu o singură condiţie greu de apărat în contextul actual: Banca Centrală Europeană să nu cedeze la presiunile ţărilor din zona Euro şi să nu pornească într-o tipărire de monedă fără discernământ pentru a salva ţări mici sau guverne prea puţin interesate de banul public. O face deja îngrijorător de mult. Dar chiar şi aşa cred că o face mai puţin decât ar face-o fiecare guvern în parte în ţara sa.
Q: Dar România cum va resimţi o posibilă destrămare a zonei euro?
C.P.: Paradoxal poate, în opinia mea, Euro ar însemna pentru România o măsură de diminuare a statului în economie (cel puţin temporară având în vedere seriozitatea germană cu care este creditată, până acum, ideea de monedă unică). Şi pentru multe alte ţări de acelaşi calibru şi orientare economică (Grecia, Spania sau Italia) înclinate spre un dezmăţ inflaţionist pe spinarea contribuabilului. Moneda Euro dacă se prăbuşeşte va angrena în abis tot procesul de integrare şi îl va întoarce cu ani buni înapoi. Piaţa unică va avea disfuncţionalităţi şi va fi puternic dezechilibrată de politicile inflaţioniste şi de curs de schimb folosite în trecut pentru a împiedica comerţul liber cu bunuri şi servicii (ţările se reîntorc la vechea practică de a deprecia moneda lor mai mult decât a partenerilor europeni şi la producerea de inflaţie până la limita de suportabilitate a populaţiei). România oricum nu pare că face paşi importanţi în direcţia Euro din diferite motive: băncile comerciale pierd comisioanele din schimbul valutar, banca centrală de la noi îşi va diminua drastic rolul în economia românească şi puterea pe care o are în prezent. România va pierde oportunitatea de a lupxa cu armele corecte împotriva crizelor structurale cu care se confruntă. Nu va mai fi obligată să păstreze un anumit deficit, nu va mai fi obligată să aibă grijă de datoria publică (şi aşa cu o rată de creştere îngrijorătoare). În acest fel statul va avea mai multă libertate să folosească instrumentele sale de opresiune împotriva pieţei libere.
Q: Există, totuşi, posibilitatea să ignorăm unele avertismente aşa cum s-a întâmplat în cazul Lehman Brothers şi să ne trezim că nu am învăţat din lecţia acestei recesiuni?
C.P.: Mi-e greu să lupx cu argumente solide pentru o monedă fiduciară care este Euro şi care este, în egală măsură, expusă tentaţiilor inflaţioniste similare oricărei monede fiduciare, fără a avea o acoperire reală în aur (aurul a rămas paradoxal la nivelul ţărilor membre în gestiunea băncilor centrale locale). Cu toate acestea, revenirea la monedele naţionale ar fi un dezastru şi ar însemna o mare pierdere pentru sistem. Mult mai mare decât renunţarea la moneda unică şi, evident, mai mare decât privatizarea aurului şi folosirea lui ca mijloc de schimb în locul actualelor monede fiduciare (bani de hârtie fără valoare ce se bazează pe promisiuni deşarte ale guvernelor ce le apără). Recesiunea are la bază această lipsă de valoare a banilor actuali. Orice politică monetară în actualul sistem propagă şi mai multă criză. Oricum se pare că lecţia nu am învăţat-o iar, una peste alta, ţările mici şi mari din diferite motive vor să destrame proiectul lor european comun: ţările mici vor înapoi instrumentele de intervenţie iar ţările mari vor să scape rapid de ţări care nu înţeleg filozofia bunăstării lor (mai puţin stat şi intervenţie şi mai multă libertate economică).
Q: Care este acea verigă slabă a sistemului eurozonei care încinge spiritele economiştilor?
C.P.: Veriga slabă a sistemului eurozonei este că el presupune un plan comun pentru toate ţările europene, un model de dezvoltare uniform şi identic în care deficitele bugetare, datoriile acumulate de stat, inflaţia şi cursul de schimb trebuie menţinute într-un corset mult prea strict pentru talia unor ţări devenite foarte nervoase şi irascibile când văd că sunt nevoite să taie din cheltuielile lor. În multe ţări aplicarea acestui corset înseamnă mai multă libertate economică. Iar libertatea economică nu convine reprezentanţilor politici care vor în continuare să deţină frâiele economiilor lor locale.
Q: Ca să mergem cu scenariile mai departe… cine are de câştigat, cine de pierdut de pe urma lor?
C.P.: Prin destrămarea zonei Euro nu pot spune că va avea prea mult de câştigat piaţa liberă şi contribuabilul (acel semnatar iluzoriu al contractului social prin care accepxă să plătească impozite şi taxe pentru ca unii să le risipească dintr-o semnătură, ba mai mult tot cu aceeaşi semnătură poate să arvunească şi taxele viitoare şi dispoziţia viitoare a contribuabilului de a plăti aceste taxe). Cu Euro sau fără Euro suprastatul (Uniunea Europeană) sau statele membre vor continua să intervină în economie şi să manipuleze prin monedă preţurile, alocările de factori de producţie sau de bunăstare. Euro înseamnă mai puţin stat la nivel local şi un supra-stat la nivel european. Renunţarea la monedă înseamnă mai puţin supra-stat şi mai mult stat la nivel local. Cu toate acestea avantajele monedei unice pentru o piaţă unică sunt însă clare. Euro avantajează puţin mai mult piaţa liberă decât ar face-o fiecare monedă locală (care aparent s-ar afla într-o concurenţă directă între ele).
Q: Indiferent de conţinutul mesajelor transmise, şi prima şi a doua variantă iau în calcul ceva rău (o destrămare). Or, nu cumva înteţirea mesajelor negative din partea unor economişti ar trebui să ne pună pe gânduri? Când gândirea bazată pe cifre, fapxe, logică aduce în prim-plan ideea unui rău iminent ar putea fi un mare semnal de alarmă…
C.P.: Mi-e greu să cred că nu se vor găsi voci dinspre contribuabili şi mediul de afaceri care să se opună radical unor astfel de semnale şi mesaje. Riscul destrămării Uniunii Europene exista încă de la crearea sa. E un proiect ambiţios pentru care trebuie multă voinţă politică. Un proiect care supără destul de tare SUA (îngrijorate că o stabilitate mai marea Euro va atrage atenţia Chinei care va arunca pe piaţă toţi dolarii pe care SUA i-au emis în ultima perioadă şi pe care China i-a absorbit într-o manieră periculoasă).
Q: Sunt avertismente multe, soluţii puţine. De ce? A ajuns omenirea în impas?
C.P.: Soluţiile nu sunt inexistente şi nici puţine. Sunt însă foarte amare şi de nedigerat pentru cei care deţin puterea monetară şi economică. Aş aminti doar câteva la care m-am gândit cu puţin timp în urmă cu ocazia unui Colocviu al Societăţii Române de Economie unde am dezbătut problema banilor, băncilor şi a reformării sistemului.
Q: Poate fi eurozona o nouă încercare eşuată a sistemului economic sau a celui geopolitic? Ajungi în punctul cel mai înalt şi vrei-nu-vrei trebuie să o iei în jos?
C.P.: În niciun caz pentru că ei nu au ajuns deocamdată sus. Ei însă sunt la început, cum spuneam, cu procesul de integrare monetară. S-au oprit din motive de voinţă politică. Opoziţia prea mare a ţărilor legate puternic de economie.
Q: Cum vedeţi zona euro peste 10 ani?
C.P.: Eu cred că acest proiect va continua şi vor fi corectate o bună parte dintre neajunsurile sale. Pentru a face corecţiile de rigoare trebuie însă timp. Sistemul monetar european trebuie însă să continue să fie „rigid" cu expansiunea monetară şi să refuze orice derapaj în această direcţie. În acest fel el va avea de partea sa contribuabilul (confruntat cu o inflaţie mică) dar şi mediul de afaceri. Aceştia sunt partenerii adevăraţi şi susţinătorii reali ai sistemului. Nu nişte reprezentanţi obscuri ai unor bănci centrale, comerciale sau ai unor state socialiste şi falimentare.
