ADRIAN NASTASE: Lobby in tara lui Hamlet

M-am hotarat sa scriu
astazi, 2 aprilie, despre premierul danez, Anders Fogh Rasmussen. Pana la aparitia acestui numar al revistei, vom sti daca a fost ales sau nu ca secretar general al NATO. Eu cred ca are mari sanse. Vom vedea… Rasmussen este unul dintre cei mai echilibrati politicieni pe care i-am cunoscut si as vrea sa subliniez sprijinul intens pe care el si guvernul sau l-au acordat Romaniei in perioada in care Danemarca a detinut presedintia Uniunii Europene.
Pentru tara noastra, concluziile adopxate la summitul din 12-13 decembrie 2002, de la Copenhaga, au marcat trecerea intr-o noua etapa de pregatire a aderarii la Uniunea Europeana, confirmand orizontul de timp al acesteia – 1 ianuarie 2007 – si creand premisele pentru finalizarea negocierilor in 2004. De altfel, intregul summit din decembrie s-a aflat sub semnul Declaratiei „One Europe" si al evitarii stabilirii unor noi linii de separare in Europa.
Nu vreau sa reiau comentariile de atunci in legatura cu riscurile izolarii Romaniei si Bulgariei fata de celelalte 10 tari invitate sa adere la Uniunea Europeana si nu vreau sa ma gandesc la fapxul ca, fara sprijinul danez, nu am fi reusit finalizarea negocierilor in 2004 si aderarea in 2007, ramanand, probabil, intr-un eventual „pachet" viitor cu Croatia.
De la summitul „danez" nu mi-au ramas in amintire foarte multe lucruri, mai ales ca noi si bulgarii astepxam pe holuri rezultatul reuniunii, nefiind invitati la lucrari. Era un sentiment destul de umilitor. Inauntru se juca, sub un anumit aspect, soarta tarii, iar noi astepxam sa vedem daca ne facusem bine sau rau temele in relatia cu membrii Uniunii care decideau o componenta esentiala a viitorului nostru european. Tin minte ca stateam intr-un hol imens si, prin podeaua transparenta, puteam admira un fel de paraias prin care inotau pesti colorati divers, de 4-5 kg fiecare.
Era un sentiment ciudat: o astepxare nervoasa si amintirea cuvintelor lui Heraclit din Efes, care spunea ca nu ne scaldam de doua ori in apele aceluiasi rau. Era important sa nu ne decuplam de celelalte tari candidate si, daca nu reusisem sa impunem inainte de 2000 modelul de „12 pentru integrare", speram sa se accepxe macar formula 10+2. Si s-a accepxat. Atunci, tarziu in noapxe, in ambianta aceea in care natura invadase centrul de conferinte. Si daca decizia a fost luata in acel sens, un rol important l-a avut si gazda noastra de atunci, Anders Fogh Rasmussen.
Spuneam in 13 decembrie 2002, intr-o declaratie de presa, ca decizia de la Copenhaga marca un moment istoric pentru romani. Au trecut 7 ani de atunci, iar decizia luata in capitala Danemarcei a influentat multe din intamplarile petrecute in acesti ani.
In perioada mandatului meu de prim-ministru am facut mai multe vizite in Danemarca, iar premierul danez a fost de mai multe ori in Romania. Imi amintesc, spre exemplu, de o vizita oficiala pe care am efectuat-o in Danemarca, in iunie 2002. O vizita de o zi, asa cum am efectuat cele mai multe din vizitele in strainatate, vizite cu un program aproape standard: discutii politice, continuate, de obicei, intr-un dejun de lucru. Apoi intalniri la Parlament si, eventual, o conferinta la un institut de politica internationala sau o intalnire la Camera de Comert si, aproape intotdeauna, o conferinta de presa.

In iunie 2002, dupa consultarile
politice si dejunul de lucru, am ales sa particip la o masa rotunda, organizata in cadrul Institutului pentru Afaceri Internationale, pe tema integrarii euroatlantice a Romaniei. A fost momentul in care faceam lobby puternic pentru ca Uniunea Europeana sa nu deconecteze Romania si Bulgaria de la procesul de aderare. Intr-unul din ziarele de la Bucuresti, relatarea vizitei s-a facut sub titlul „Lobby in tara lui Hamlet".
Am mai fost la Copenhaga, la sfarsitul lunii octombrie 2002, la summitul convocat de presedintia daneza.
Mai tarziu, in sepxembrie 2003, si Rasmussen a efectuat o vizita de lucru in Romania. Dupa convorbiri, dejun de lucru, declaratii de presa, premierul danez a tinut o conferinta la Casa Titulescu, apoi s-a intalnit la Parlament cu Valer Dorneanu, presedintele Camerei Deputatilor, si, la sfarsitul zilei, am vizitat impreuna Muzeul National al Hartilor, de pe strada Londra nr. 39 (pe care insist sa-l vizitati si dumneavoastra).
Revazand fotografiile din acel an, de la Vila Lac 1, mi-am amintit ca era o zi superba de toamna, extrem de prietenoasa si foarte asemanatoare cu ambianta primei calatorii pe care o efectuasem in vara lui 2002, in Danemarca.

Revenind la summitul NATO din aceste zile, ma gandesc ca i-am intalnit pe toti secretarii generali ai NATO de dupa ”90. Va trebui candva sa povestesc despre Manfred Wörner si intalnirile cu el sau despre vizita Lordului Robertson la Bucuresti, pe care l-am invitat in sedinta de guvern, sa vada ca primul punct la fiecare intalnire a cabinetului era pregatirea pentru integrarea in NATO. Robertson mi-a oferit atunci o sticla de whisky foarte special. I-am promis ca voi deschide sticla doar dupa intrarea noastra in NATO, intr-o sedinta de cabinet, ceea ce am si facut. Probabil ca a fost singura data cand s-a baut alcool la sedinta de guvern, dar sarbatoream o mare bucurie, asa cum, la Praga, atunci cand primisem invitatia de a adera la NATO, sticla de sampanie de 5 litri, primita cadou, am impartit-o cu membrii delegatiei noastre.

 Rasmussen va fi, probabil, noul secretar general al NATO. Ce va aduce el diferit fata de Jaap de Hoop Scheffer? Vom vedea… Suntem intr-o lume noua in care conflicte etnice, pericole teroriste, instabilitati politice, crize demografice sau alimentare, revendicari teritoriale sau conflicte locale, atacuri prin internet, arme biologice sau riscuri nucleare pot marca pacea si securitatea lumii.

Recent, la Parlament, s-au sarbatorit 60 de ani de la crearea NATO si 5 ani de la aderarea Romanei. S-a organizat o sedinta solemna. S-a organizat si o expozitie aniversara. Toate fotografiile insa il arata pe Traian Basescu la summitul NATO din 2008. Am intrebat cu naivitate daca de anul trecut si pana acum au trecut 5 ani.