Înainte de a începe să citiţi acest editorial, mă simt obligat să vă avertizez că prezenţa mea în paginile revistei Q Magazine poate fi catalogată ca o posibilă tentativă de vulnerabilizare a României. Prezentul text ar putea fi un atac la adresa siguranţei naţionale, deoarece susţine idei contrare principiilor democraţiei sănătoase promovate de Partid şi de Preşedintele Republicii.
Continuând lectura, vă asumaţi riscul de a deveni complici la săvârşirea unui act de trădare, care, cel mai probabil, va duce la o nouă scădere a salariilor din sistemul bugetar sau la majorarea TVA…
Din fericire, nu am trăit vremurile presei anterioare momentului `89, dar, din nefericire, am simţit cenzura de după, până în zilele noastre, în toate manifestările ei. Pe vremea regimului totalitar, cenzura era recunoscută ca o instituţie a statului, în deplinul sens al cuvântului. După aceea, ea a căpătat o formă mult mai perfidă, adapxându-se asemenea unui organism viu noilor condiţii climaterice. Presa a fost în permanent război cu cenzura, de la imixtiunile directe pe care politicul le-a avut în ziarele proaspăt apărute după Revoluţie până în era mogulilor care au acaparat economic piaţa media, cumpărând cu bani nu numai branduri, tipografii şi angajaţi, ci şi oameni, idei şi cauze.
Acum, văzând punctul de vedere al CSAT, în a cărui accepţiune campaniile de presă care vizează instituţiile statului sunt asimilate unor atacuri la siguranţa naţională, gândul mă duce la concluzia că vechea cenzură este ridicată din nou la rang instituţional. Practic, ar trebui înfiinţat undeva un birou care să vegheze şi să avizeze orice emisiune sau articol publicat, ca nu cumva să fie vreun pericol la adresa statului. Inaccepxabil!
L-am auzit pe premierul Emil Boc, comentând despre subiect şi spunând că presa din ziua de astăzi este mai liberă ca niciodată. Poate în capul său rotofei! Ca exerciţiu, pentru a-şi demonstra falsa teorie, ne-a cerut să facem o comparaţie între o săpxămână din perioada 2000-2004 şi o săpxămână din perioada actuală, să vedem când presa era mai liberă. Am încercat să fac şi eu tema dată de domnul profesor doctor la fără frecvenţă. Mi-a venit în minte, pentru că tot era o temă de actualitate, cazul OTV-ului. În perioada 2000-2004 s-a zis că Puterea de atunci ar fi închis acest post de televiziune. Acum, Puterea l-a închis la propriu pe directorul postului! Deci, când a fost, domnule prim-ministru, presa mai independentă?
Sau poate că domnul Boc se crede un om cu pretenţii, care nu ar trebui să considere OTV-ul o instituţie de presă, aşa cum sugera o înaltă autoritate morală şi profesională în domeniul gazetăriei – distinsul Cristian Tudor Popescu. Ce îi scapă domnului Popescu e că dânsul nu mai reprezintă de mult simbolul independenţei presei, chiar dacă încă se mai vede ca ultimul mohican. Cu toate că scalpul său lucios, ondulat de rânduri de piele asimetrice, provocate de permanenta încruntare, pare-se că nu a căzut încă, lucrurile stau cu totul altfel. De aceea domnia sa, în loc să dea lecţii de deontologie, ar fi trebuit să rămână cu privirea în jos, aşa cum a făcut atunci când a fost întrebat într-o emisiune tv despre activitatea sa informativă.
Eu, unul, m-am simţit întotdeauna liber să scriu, oriunde am avut ocazia. De aceea, vă sugerez, indiferent de locul pe care îl găsiţi, pe blog, în revistă, să scrieţi! Căci numai criticând sistemul şi societatea le veţi îmbunătăţi. Poate e doar o amăgire, dar cel puţin veţi trăi cu impresia că nu aţi stat degeaba.
buna seara !, am intrat in tezele cenzurii vulnerabile si am ramas cu sechelele politicii de amenintare directa si eficace expuse dur si ce furnica siguranta cetateanului; mi-a placut impulsul tau si te consider un medic social, poate ca cu zilele ce vor veni glasul tau va fi o voce, iar scrisul o arma impotriva celor ce sunt la guvernare sau la puterea statala, incapabili, parati cu binele cetateanului, dar mandatari verosi ai interesului propriu.
In realitate cei actuali de la conducere sunt mogulii minciunilor si ai profitului propriu greu de comensurat, dupa cum glasul lor este neputinta fricoasa a impertinentei disimulate cu care isi acopera lipsa de corectitudine politica, folosindu-se pentru mentinerea starii de lucruri de delatiunea proprie sau inventata aruncata asupra adevrsarilor, dar ce este mai grav o arunca asupra noastra pentru a-si sustine neputinta si incapacitatea. Prostia lor au reusit sa o acopere; pacat ca majoritatea cetatenilor au cazut in platitudinea argumentelor lor si nu au sesizat pericolul sociopat ce il emanau mogulii mincinilor.
Felicitari pentru curaj si continutul raportului si iti doresc ca scrisul tau sa fie un mijloc de descatusare politica si poate se vor descreti mintile celor ce au adus tara in pragul dezastrului cu magnitudine ce se propaga in sistem exponential.
Avocat -Valeriu Matei