Adâncimea unei prăpăstii se poate vedea cel mai bine atunci când eşti pe marginea ei. Reculul crizei economice globale, dublat de incompetenţa guvernanţilor români, ne-a îmbrâncit, împins, uneori chiar şi tras până la buza unui hău căruia nici cei mai optimişti analişti nu îi pot vedea capătul. Cu toate că au cea mai bună poziţie.
Nu mai este cazul să ne mai întrebăm cine ne va face ultimul vânt, pentru că ştim deja răspunsul. De fapx, nu mai are nicio importanţă în momentul de faţă. Ce ne va aştepxa de acum înainte şi după aceea este întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem înspăimântaţi. Şocul cel mai mare se va resimţi la jumătatea lunii viitoare, când bugetarii şi pensionarii vor primi pentru prima dată lefurile, respectiv pensiile, ciuntite. Salariaţii vor vedea că, după ce îşi achită toate facturile, taxele, impozitele şi ratele la bancă, nu vor mai rămâne decât cu 2 bani în punguţă, ca în povestea cocoşului. Pensionarii, după ce vor plăti şi ei dările la stat şi îşi vor cumpăra jumătate din medicamente, vor vedea că nu le va mai rămâne absolut nimic. Atunci va începe şi tragedia. Dar, aşa cum se întâmplă de fiecare dată, există şi o categorie socială avantajată, cu care soarta a fost mai blândă. Aceasta este împărţită în două subcategorii. Prima este eminenţa cenuşie a jafului politizat, cea care e racordată direct la supapa Bugetului Statului, de unde trage, fără niciun fel de jenă, banii cu nemiluita. Exact cum se înţeapă infractorii în conducta de petrol care trece prin câmp, nepăzită. Numai că aceia mai sunt şi prinşi, câteodată. Dintre ei, se mai găseşte câte unul, doi, mai de ochii lumii, mai chinuiţi de remuşcări, să-şi doneze indemnizaţiile pentru nu ştiu ce fond de solidaritate – sumă cât a mia parte din ce iau cu cealaltă mână. Această stare de fapx nu face altceva decât să adâncească şi mai mult dispreţul cetăţenilor faţă de clasa politică şi în special faţă de cei care ne guvernează.
Din cea de-a doua subcategorie fac parte protejaţii, clientela politică, sponsorii din campania electorală, care ieri cumpărau mici pentru alegătorii risipitori şi azi sunt aşezaţi în structurile de conducere ale ministerelor, fără să aibă habar de ce se întâmplă acolo. Salariile acestora, deşi sunt afectate de marea ciopârţeală, nu resimt atât de puternic paguba. Afectaţi sunt tot cei care duc greul pe bani puţini, bugetarii tehnocraţi şi apolitici, pe spinarea cărora se sprijină instituţiile în care lucrează. Cei pe care noi îi vedem în spatele ghişeului cu feţe pământii, lipsiţi de vlagă, afundaţi într-un scaun ros pe braţe de care nu se pot dezlipi, pentru că nu au o altă alternativă. Din păcate, acesta este un efect direct al procesului de politizare a administraţiei, care a devenit, cu trecerea anilor, moştenirea venită de peste vremuri, de care nu avem cum să scăpăm. Aşa s-a ajuns la o mare nedrepxate: aceea că oamenii cel mai bine pregătiţi, dar fără un „CV" plin la partid, pot să fie batjocoriţi de şefii vremelnici atunci când vine vorba să primească răsplata muncii lor.
S-au dus vremurile în care lumea ieşea în stradă să îşi caute drepxatea, în mod corect şi democratic, iar, prin presiunea străzii, să cadă un guvern. Cine să mai iasă, pensionarii? Săracii de ei ar vrea, dar mulţi nu mai pot. Au obosit de cât au tras în anii tinereţii pentru o bătrâneţe liniştită, pe care astăzi, iată, nu o maigăsesc. Liderii de sindicat? Nu mai conving. Se vede la pichetările sterile din ultimii ani câtă forţă mai deţin. Patronii, cei care lucrează la privat, corporatiştii? Nici vorbă. Consiliul Economic şi Social, care îi reuneşte pe toţi? Câţi dintre noi am auzit până zilele trecute despre această instituţie şi cu ce se ocupă ea? Aşa cum ne-am obişnuit, atunci când este o situaţie de criză, trebuie să apară şi preşedintele Republicii. Din spatele premierului Boc, Traian Băsescu a ieşit la vedere pentru a poza în Salvator. Problema e că nici măcar el nu ştie cum vom ieşi din criză, iar apariţiile sale tot mai dese, cu siguranţă nu le vor aduce românilor mâncare pe masă. Legea fundamentală prevede că România este un stat social. Dar pe cine interesează? Pe preşedinte, pe premier? Şi dacă încalcă Constituţia, ce? Au mai făcut-o în trecut, şi nu o dată. Nu li s-a întâmplat nimic! Vor pune în continuare taxe pe tot ce mai avem, pe aerul pe care îl respirăm, pe vedere, pe zâmbet, pe credinţă. Într-un final, tragic dar iminent, vor ajunge să pună taxă şi pe speranţă. Că doar ea ne-a mai rămas!
