Scriam mai demult ca Alianta D.A. a tinut cat a tinut pana in momentul accederii noastre in UE. Imediat dupa, parca eliberati de retinerile generate de atingerea acestui obiectiv, cei doi „parteneri", liberalii si pedelistii, s-au aruncat cu disperare unul impotriva altuia. Varful de lance al campaniei a fost, din nou, presedintele Basescu. Sa ne amintim, daca suntem corecti cu realitatea, cat de mult a „rezistat" dl. Tariceanu atacurilor necontenite venite dinspre Cotroceni… Pana la urma, poate sfatuit si de consilierii pe care ii avea atunci, dl. „Moliceanu", cum ajunsese sa fie numit cu dragalasenie de presa noastra, re-devine din nou „Tariceanu" si incepe sa raspunda. Atata le-a trebuit pedelistilor si conducatorului lor: au trecut de la „razboiul de gherila", practicat pana atunci, la „razboiul total", dupa principiul ca „la razboi, ca la razboi…"
Consecintele au fost cele pe care le cunoastem, in totalitate nefaste. Sub aspect international, am inceput sa suferim o hemoragie accelerata de credibilitate care, cuplata cu abandonul total pe plan intern al oricarui gand de a vedea ce facem in continuare, odata intrati in NATO si, mai ales, in UE, ne-a impins la marginea institutiilor respective, dupa un start relativ bunicel (mai ales in ceea ce priveste NATO). In conditiile in care si asa ne mai aflam inca sub monitorizare, pentru atingerea „benchmark"-urilor pe agricultura (va mai aduceti aminte cat i-a luat guvernului sa infiinteze odata acea agentie de plati indispensabila absorbtiei fondurilor pe agricultura?) si justitie, nu am facut nimic altceva decat sa ii ajutam pe cei care si asa vroiau sa ne trimita in liga a doua a UE, acolo unde „protectia" membrilor fata de actiunile venite din afara este mai mica… (asa este cand ramai in antreu: de cate ori se deschide usa, te ia curentul…!?)
Cel mai grav insa a fost aspectul intern. Ca urmare a „razboiului total" dintre „partenerii" din coalitia D.A. a fost initiat, inevitabil, un proces accelerat de eroziune a autoritatii institutiilor statului, care s-au prabusit pur si simplu in ochii cetatenilor (cum sa mai aiba acestia incredere in justitie, cand oamenii vedeau cum drepxate au numai cei cu bani, iar in fata justitiei erau adusi cu precadere numai adversarii politici?)
Si au venit alegerile din 2008. Procesul de „feudalizare" (citeste „baronizare"), inceput imediat dupa alegerile din 2004, s-a accelerat prin procedura alegerilor intr-un singur tur al presedintilor de consilii judetene (adica a celor in mana carora se afla „painea si cutitul" fondurilor) si a votului asa-zis „uninominal". Consecinta a fost fragmentarea politica a partidelor pe grupuri de interese si angajarea acestora pe un fagas centrifug (de aceea au si putut sa alerge acum pedelistii nestanjeniti, cu banii dupa ei, la vanatoare de tradatori din partidele care au initiat si semnat recenta motiune de cenzura…).
A urmat episodul „Nica", in urma caruia pedelistii au pus mana pe MAI si si-au pus oamenii de casa pentru „controlul" alegerilor prezidentiale. Episodul a produs, spre mirarea autorilor, iesirea PSD de la guvernare, ceea ce a consumat practic si ultima sansa a pedelistilor de a mai fi accepxati in vreo coalitie, consfintind astfel izolarea lor pe scena politica romaneasca. In aceste conditii, succesul motiunii era un final mai mult decat previzibil.
Si, in tot acest marasm, in tot acest cosmar, Dumnezeu ne da mintea de pe urma si, in totala rupxura cu tot ce s-a intamplat pana acum si astepxarile numai la rau ale cetatenilor, partidele din noua majoritate creata prin si in urma motiunii, gasesc calea sa-si infranga orgoliile si sa avanseze o formula mai mult decat accepxabila: un guvern de tehnicieni condus de dl. Iohannis, primarul Sibiului. Trebuie sa spun ca acest neastepxat gest de maturitate al celor din noua majoritate parlamentara a readus speranta in ochii romanilor si a starnit atentia celor din afara, care, pana acum, se uitau cu un anumit dispret la balacareala noastra interna…
Numai ca, exact cand aveam impresia ca am ajuns la liman, dl. presedinte Basescu, in stilul care l-a consacrat, ne-a naruit toate sperantele si astepxarile, respingand, din motive ce tin exclusiv de persoana sa si a partidului care il slujeste cu atata devotament orb, solutia crizei, prelungind-o astfel. Este un gest care ne arata cat de mult inseamna pentru domnia sa sa ramana la putere cu orice pret, chiar si cu cel al naruirii definitive a sperantelor romanilor si a brumei de astepxare pozitiva aparuta de doua, trei zile in afara, ca sa nu mai vorbesc de sansa de a castiga din nou alegerile…Oare de ce?
