Pentru un eseu despre Charlotte Corday, asasina lui Marat, am citit mai multe carti frantuzesti. Una dintre ele am gasit-o la Biblioteca Academiei, iscodind fisierul vechi, alcatuit din cartoane, spre deosebire de cel nou, pus pe calculator.
E o biografie a legendarei tinere prostite de cartile si gazetele citite:
„Charlotte Corday (1768-1793)", tiparita la Librairie Hachette sub semnatura lui René Trintzius.
Ca si Robespierre, Danton, Mirabeau, Marat, si alte personaje ale telenovelei singeroase care a fost Revolutia Franceza, Charlotte Corday imparte istoricii in doua parti distincte, de o tendentiozitate de chibit de galerie: pro si contra.
René Trintzius se numara printre admiratorii neconditionati ai Normandei.
Inscris intre autorii care-si iubesc personajul istoric despre care scriu, el ne propune o Charlotte Corday data cu bidineaua culorilor entuziaste, amintind izbitor de cea folosita mai tirziu, in anii stalinismului românesc, de prozatorii realismului socialist in conturarea eroului pozitiv.
Perspectiva tendentioasa e, de altfel, marturisita de autor chiar din Prefata: „In momentul in care o anume demagogie democratica e pe cale sa fie tintuita la stilpul Istoriei, a venit momentul sa-i inapoiem «lui Marie» Corday omagiul pe care i-l datoram".
Un autor care o iubeste pe Charlotte Corday nu poate decit sa-l urasca pe Marat.
René Trintzius are si un motiv politico-ideologic s-o faca:
„Ce-i drepx, Marat este stramosul si precursorul celor care vor face mai tirziu ca socialismul francez sa se poticneasca pe terenul celei mai joase demagogii".
Un erou pozitiv
Am scris, pe vremuri, fara a reusi s-o public, din cauza cenzurii, un cartoi de Istorie a proletcultismului românesc.
Nu e de mirare ca m-am distrat pe cinste regasind in portretul facut Charlottei de acest fan al Normandei si dusman al lui Marat, vazut ca un precursor al socialismului francez, duiosia lacrimoasa tipica personajului pozitiv din proza proletcultista.
Una dintre trasaturile personajului pozitiv – muncitor, taran sarac, activist de partid – consta in prefigurarea marilor sale calitati de la maturitate inca din copilaria de muci stersi cu minecuta sau cu poalele camasii:
„Ea se plimba grava si parea incarcata de griji peste virsta sa. Apoi o veselie nebuna o cuprindea deodata si-si antrena fratii si surorile, Margotte, servanta familiei Cauvigny, si copiii din sat intr-o ronda nebuneasca. Amesteca in risetele sale inspiratii si reflexiuni brusce pe care ceilalti nu le intelegeau, dar care le inspira un fel de respect tandru".
Eroul pozitiv – ziceau pastorii realismului socialist – se deosebesc de cei din jur prin autoritatea lor ad-hoc asupra celorlalti.
Se intelege ca, desi copil, Charlotte Corday nu putea fi decit net diferita de ceilalti.
Cind se lovesc rau, copiii zbiara sau macar pling. Nu e cazul eroinei noastre: „Nu se mira nimeni cind se afla ca Charlotte, cazind la iesirea din biserica, a refuzat sa se plinga in timp ce-a zacut mult timp lesinata, cu fata plina de singe".
Am mai scris, cred, ca o aventura la fel de palpitanta ca si lectura ramine primul contact cu cartea adusa din depozit si pusa pe masa de la Biblioteca Academiei.
Fisa iti da citeva date seci: titlul, autorul, anul aparitiei, cota.
Pe masa din fata ta gasesti, lasate de bibliotecar in timp ce-ai fost la o tigara, o carte la fel de concreta ca si o fiinta vie.
Notele cele mai palpitante provin din destinul cartii inainte de a nimeri in Depozitul Bibliotecii. Cele mai multe carti au ajuns direct din tipografie, sub puterea Legii depozitului legal.
Sunt insa si carti care au fost donate Bibliotecii sau, mai stii?!, au fost confiscate de autoritati si trimise Bibliotecii.
Charlotte Corday de René Trintzius marturiseste, din acest punct de vedere, o istorie interesanta.
Pe partea interioara a copertii e lipit un petec de hirtie, avind tiparita, sub semnul Academia Republicii Socialiste Române, Biblioteca, precizarea Donatia Victor Eftimiu.
Cartea a ajuns la BAR, asadar, din Biblio-teca lui Victor Eftimiu. Donata fie de scriitor, fie de urmasi.
Pe urmatoarele trei pagini se lafaie insa un soi de stampila rosie, dintre cele aplicate de proprietarii de biblioteca privata, pentru a-si marca si numerota cartile:
Biblioteca Dumitru Stelian, nr. 579.
Numele proprietarului e mizgalit cu harnicie, astfel incit sa nu poata fi citit.
E opera lui Victor Eftimiu sau a celor de la Biblioteca?
Oricum, eu am reusit sa deslusesc proprietarul, ajutat si de o insemnare facuta cu penita pe una din paginile de garda.
Capitan Dumitru Stelian, 1942, Decembrie 10, Ploiesti.
Un cititor activ
Domnul capitan a fost nu numai proprietar, dar si cititor al cartii.
Si nu un cetatean pasiv, ci unul activ, intrind in dialog cu autorul prin insemnarile facute pe marginile filelor, cu cerneala precizarii de pe pagina de garda.
Unele din aceste insemnari au fost mizgalite ulterior, astfel incit sa nu mai poata fi intelese.
Judecind dupa ce-am reusit sa dibui eu pe sub cerneala (albastra!) a mizgaliturii, operatiunea a avut motive politico-ideologice.
Au fost ascunse vederii noastre comentariile cu o tenta anticomunista.
Desi insemnarile de pe margini se opresc dupa un sfert din carte (n-a mai comentat-o sau n-a mai citit-o?!), ele dau seama de personalitatea autorului.
Am beneficiat astfel de o tripla lectura.
A vietii lui Charlotte Corday.
A personalitatii autorului, René Trintzius.
A personalitatii cititorului: capitan Dumitru Stelian.
René Trintzius scrie despre nasterea surorii si fratelui mai mic:
„Charlotte trebuie sa fi auzit mult timp in memorie strigatele de nastere scoase de maica-sa lovita de moarte, la patruzeci de ani, de o sarcina dramatica".
Parerea domnului capitan de pe marginea filei:
„Dezgustatoare descriere. Autorul putea sa fie mai pudic".
La pagina 55, autorul cartii noteaza despre cineva:
„In ultima zi dinaintea Postului Pastelui lui 1789, M. Lecautelier de Bonnbos, in virsta de 89 de ani, se casatoreste la Paris cu metresa sa de 76 de ani, fosta coafeza, urita si plina de spirit".
Previzibila remarca domnului capitan:
„Caraghios si dezgustator desfrinat batrin".
Cele scrise de René Trintzius ii dau cititorului prilejul de a vorbi despre el insusi.
Despre mama lui Charlotte se spune:
„Ii era mereu frig, chiar si in plina vara".
Domnul capitan e de acord:
„Da, d-le, oamenii slabi, asemenea ei, sufera de frig. Si mie mi-e totdeauna frig".
Despre Charlotte, autorul noteaza la un moment dat:
„Charlotte era cuprinsa de remuscari la gindul ca a facut prea multe pomeni in detrimentul tatalui si surorii, Eleonora".
Cititorul gaseste de cuviinta sa expuna un adevar de viata:
„De multe ori facerile de bine gasesc un loc rau plasat si drepx multumire te alegi cu ingratitudine".
Cele mai multe critici sunt aduse de domnul capitan tatalui Charlottei, de unde trag concluzia ca era mai in virsta.
O insemnare de la pagina 35 suna astfel:
„Tatal Charlottei imi face impresia ca a fost un om slab.
Cel putin asa rezulta din cele descrise de autor".
Un alt panseu tine tot de experienta de viata a capitanului.
La pagina 47, vine vorba de Fualder, cel care, ca jurat, va vota, doi ani mai tirziu, moartea tinerei Corday, dupa ce se indragosteste nitel de ea.
Bombane domnul capitan:
„Sa fie adevarat?
Nu ma mira, lasitatea oamenilor este mare".
In fine, cititorul are o parere proasta despre romani.
Atit de proasta ca-si permite sa intre in polemica cu autorul cartii care vorbeste despre virtutile romane:
„Prea mult se lauda virtutile romane. Si cite cruzimi, si cita destrabalare nu au comis romanii!"
Cartea lui René Trintzius despre Charlotte Corday merita citita.
Cu o conditie: sa fie exemplarul de la Biblioteca Academiei.
