În campaniile duse dupa decembrie 1989 impotriva Parlamentului s-au invocat, deseori, discutiile aiurea, definite prin scandalul urias provocat de o chestie
marunta. E un specific al Parlamentului din ultimii 20 de ani? Nici vorba.
Se intilneste si la Parlamentele din intreaga Istorie a Romaniei, vazute azi ca mult superioare Parlamentelor postdecembriste.
În februarie 1881, Parlamentul Romaniei Mici e dominat de majoritatea liberala. Fusese ales in 25 mai 1879 si avea sa dureze pina in 2 mai 1883.
Reporter parlamentar, I.L. Caragiale publica in Timpul relatari pline de haz de la sedinta.
Iata ce s-a discutat in sedinta Camerei din 4 februarie 1881, asa cum scrie Caragiale in reportajul publicat in Timpul din 6 februarie 1881:
„Alt incident personal sub forma de interpelare. D. Margaritescu isi dezvolta interpelarea asupra locuitorilor improprietariti intr-o parte linga Lacul Sarat din judetul Braila si stramutati apoi mai departe. Interpelarea este un sir de lovituri personale adresate d-lui I. Marghiloman, arendasul domeniului Brailii. D. Margaritescu, facind aluzie directa la d. Marghiloman, care ar fi fost interesat la straganirea noilor improprietariti, arunca cuvintele: «Cine poate oase roade». D. prezident al consiliului roaga Camera sa asculte explicarile date de d. Marghiloman care cunoaste mai bine afacerea. D. Marghiloman arata ca nu era decit o hotarire a comisiunii de improprietarire, asupra careia s-a revenit, deoarece Lacul Sarat trebuie pastrat pentru un stabiliment de bai, si este vorba de a se impaminteni agricultori, nu intreprinzatori de bai. D. Marghiloman respinge atacurile personale aduse de interpelator, care, ca avocat contra Statului, a aparat un proces in care Statul ar fi putut pierde, in domeniul Brailei, peste trei mii de pogoane. La curtea din Focsani, unde Statul a cistigat procesul, d. Margaritescu a intilnit pe d. Marghiloman, chemat de administratia domeniilor a da explicatii in cauza, si l-a intrebat cu furie concentrata: «Ce-ai venit? Ce cauti aici?» – «Iata, zice d. Marghiloman, daca e vorba de ros, ce era de ros din domeniul Brailei: 3000 de pogoane». Multa ilaritate, intreruperi: «Aha! era osul bun de tot!… Era ciolan national!»… O voce a unui scepxic: «Este exageratie; nu era ciolan; era o bucatica patriotica!»
D. Margaritescu reia cuvintul cu furie concentrata. D-sa zice ca nu are dinti sa roaza oase, dar d. Marghiloman «a ros multe si voieste sa mai roaza inca». D. Marghiloman protesteaza cerind d-lui prezident sa-l apere, sau de nu, se apara singur. D. prezident intervine, si mustra pe d. Margaritescu, care primeste mustrarea si continua cu furie concentrata. D-sa retracteaza toate personalitatile, se incurca, iese din cestiune, protesteaza despre impartialitatea si «lipsa d-sale de „spirit”…» (voieste, desigur, sa zica «spirit de razbunare», pentru ca atita impartialitate de judecata nu poate avea nici chiar d. Margaritescu) si termina zicind ca, daca in cestiunea celor 3000 de pogoane, d-sa a ros vreun os, acel os n-a fost decit de 200 galbeni, pretul muncii d-sale ca avocat.
D. prezident al consiliului regreta ca se pierd ore intregi pentru cestiuni de interese particulare, si roaga Camera «sa nu mai permita d-aci incolo asemenea scandaluri personale”. D. Bratianu explica cum sta afacerea noilor improprietariti de la Lacul Sarat. Se cere improprietarirea de agricultori, nu de intreprinzatori de bai. S-a revenit dar asupra hotaririi comisiei si li s-au dat alte locuri nu mai departe decit cu o suta si ceva de stinjeni. D. prezident zice ca aceasta dispozitie s-a luat de d. fost-administrator al domenelor, A. Lupascu, «care este, zice d. Bratianu, omul constant devotat taranilor, dar care este si mai devotat tarii, interesului general decit interesului particular». – D. Margaritescu, asupra acestor cuvinte, se scoala din banca, trece pe dinaintea bancii d-lui Bratianu si zice cu furie concentrata: «Eu voi demisiona din Camera, fiindca nu primesc aceasta pozitie ce mi-o creati dv.». D. Bratianu declara ca intelege sentimentul d-lui Margaritescu, si termina regretind inca o data modul scandalos cu care s-a tratat cestiunea.
Se cere inchiderea discutiei. D. Margaritescu roaga Camera sa-i mai dea voie a zice inca citeva cuvinte. I se acorda. D. Margaritescu, obidit, crede ca ceea ce a facut ii era impus de datoria de mandatar; declara insa, zdrobit, ca… deocamdata, nu-si da demisia. Despre roaderi de oase nu se mai pomeneste nimic”.
De remarcat:
1) Acuzatiile reciproce de parale obtinute pe seama statului.
2) Folosirea Parlamentului pentru rafuieli personale.
3) Umorul ieftin al polemicilor.
E vreo deosebire de atmosfera din Parlamentul de azi?
Un brainstorming istoric
17 iunie 1789
Constienti ca prin numarul si forta lor reprezinta Franta, membrii Starii a treia nu tin cont de refuzul celorlalte doua ordine – al aristocratiei si al clerului – de a li se alatura si, procedind la verificarea mandatelor, vor sa se constituie in adunare separata.
Regele convocase Starile generale pentru 6 mai 1789.
Separarea celor trei Stari ridica problema legitimitatii celor din Starea a treia, ramasi in sala de la Versailles. O problema tinind nu numai de drepxul lor de a se considera reprezentanti ai Frantei, dar si de denumirea pe care o vor da reuniunii.
Pe la sapxe seara a zilei de 17 iunie 1789, incepe descoperirea si stabilirea prin vot a denumirii.
Un brainstorming unic in felul sau, atit prin numarul urias de participanti, cit si prin rezultatul lui: o denumire ce va ramine in istorie, dar si in posteritate.
Abatele Sieyès urca la tribuna si propune denumirea: Adunarea reprezentantilor cunoscuti si verificati ai natiunii franceze.
Argumentele sale:
Reprezentantii Starii a treia au fost trimisi aici de 86% dintre francezi si se pot considera ca reprezentind natiunea franceza chiar daca restul, aristocratii si clerul, refuza sa li se alature.
Formula verificati trimite la fapxul ca reprezentantii Starii a treia au purces la verificarea mandatelor.
Mirabeau, marele orator al acestor momente, nu e de acord cu aceasta denumire.
Sinonima cu Starile generale, denumirea putea sa nu fie sanctionata de Regele Ludovic al XVI-lea.
În plus, francezii n-o vor putea intelege, stiind doar de convocarea Starilor Generale.
El propune formula reprezentanti ai poporului francez.
Argumentele marelui orator sunt zdrobitoare. O alta formula ar da adversarilor posibilitatea atacurilor din partea adversarilor, care vor pretinde ca e un rapx. Titlul de reprezentanti ai poporului nu-l poate lua nimeni celor din sala, deoarece nimeni altii decit cei de aici nu-l vor pretinde. Din nefericire pentru Mirabeau, nici distinsii sai colegi nu mureau sa fie considerati drepx reprezentanti ai poporului. Pentru ei, cuvintul popor continua sa fie ceva rusinos. Ei se considerau deasupra poporului.
Propunerea cade cu brio, desi Mirabeau se mai suie o data la tribuna dupa respingerea formulei, aplaudata doar de citiva.
Un alt reprezentant al Starii a treia, avocatul Jean-Joseph Mounier, fiul unui negustor de stofe din Grenoble, avanseaza formula Ansamblul legitim al reprezentantilor partii majore a natiunii actionind in absenta partii minoritare.
E respinsa – si pe drepx cuvint – pe motiv ca e prea lunga.
Vine rindul sa propuna lui Issac René Guy le Chapelier. Jurist de profesie, cunoscut ulterior si sub numele de Jean Le Chapelier, ghilotinat sub Marea Teroare, deputatul e pentru formula Reprezentanti ai natiunii franceze legalmente verificati, formula abatelui Sieyès usor modificata.
Cade si aceasta propunere.
Vine rindul formulei Ansamblul legitim si activ al reprezentantilor poporului francez.
Discutarea propunerii naste o agitatie uriasa.
E limpede ca nici asta nu stirneste entuziasmul tuturor.
În acel moment, un deputat obscur, un anume M. Lagrand, cere sa ia cuvintul pentru a propune si el ceva. Taraboiul, dar si ipostaza de necunoscut stirnesc murmure si strigate de enervare.
Adunarea se enerveaza la gindul ca mai vine unul cu o formula.
M. Lagrand e – se vede – un capatinos.
El urca la tribuna si cere un moment de tacere.
Nici vorba.
Cei din sala nici nu vor sa auda.
Capatinosul nu se lasa.
Asteapxa un moment de tacere.
Cind acesta apare, din inevitabila sleire a scandalului zice: Adunarea nationala (Assemblée nationale).
Ca printr-o revelatie, sala il aclama.
Asta e formula.
O formula care va rezista pina astazi, cind Camera Deputatilor din Franta se numeste Assemblée nationale.
Şi uite asa un tip obscur a gasit o formula magica.
Excelenta dovada de ce inseamna brainstormingul pina si in Istorie.
