Motto: „Cum sunt ce-am fost voi fi ce sunt" (Nichifor Crainic)
Este posibil ca notele anterior publicate sub titlul „Ura pur si simplu" sa fi deschis o veritabila cutie a Pandorei, tot astfel putand fi vorba numai de coincidenta sesizarii multiple a aceleiasi realitati.
Intr-un interesant articol publicat in „Cotidianul" de joi 19.11.2009 – „Descoperirea urii" – Adrian-Paul Iliescu nu considera ca ura din politica poate fi o noutate din moment ce Henry Adams considera ca politica este organizarea sistematica a urii.
Trecand peste tonul inutil didacticist fata de continutul demn de luat in seama, va rog sa-mi dati voie ca, in pofida autoritatii de necontestat a citatului, sa cred – sau macar sa sper – ca lucrurile nu stau astfel.
De fapx, interesul articolului parvine din analiza a ceea ce autorul denumeste si exemplifica a fi „ura legitima", ura celor nedrepxatiti fata de cei care ii nedrepxatesc si ii umilesc. Desi ipoteza m-a preocupat imi permit sa nu cred in ea.
Ura nu poate fi niciodata legitima pentru ca exclude rationalul care legitimeaza insasi existenta noastra. Revolta insa poate fi legitima si aceasta legitimare si-o gaseste in rationalitate, in luciditatea care discerne motivatia dar – mai important – indica o modalitate de actiune si o perspectiva. Ura este totdeauna distructiva, nimicitoare, revolta este – tocmai prin rationalitatea ei – constructiva.
Raman la ideea ca ura in politica este calea spre totalitarism si revolta ce i se opune – fara indoiala legitima – este expresia democratiei.
Nu pot uri totalitarismul pur si simplu pentru ca as deveni asemeni celor care il practica – irational, frustrat de propriile mele incapacitati, distructiv – dar pot si trebuie sa ma revolt impotriva lui. Intre cele doua tururi de scrutin pentru alegerile presedintiale un nou val de ura s-a revarsat asupra Parlamentului prilejuit si de o pretinsa victorie la referendumul privind decimarea institutiei parlamentare.
Spun fara rezerve ca este o pretinsa victorie caci analizand structura mediului votantilor vom constata ca majoritatea coplesitoare a celor care se pretinde ca doresc un parlament unicameral provin din mediul rural, mediu mai mult decat onorabil, dar, in acelasi timp, cel mai putin informat cu privire la adevaratele valente ale problemei puse in discutie. Oameni de adevarata stiinta dezbat problema bicameralismului de peste un secol, au fost scrise tomuri cu argumentari superbe si pro si contra, iar acum se pretinde ca problema este transata de votantii cei mai neinformati. Derizoriul in care sunt aruncate disputele stiintifice este demn de perioada incipienta a dictaturii proletariatului. Iar acest derizoriu a fost coplesitor, in capcana sa intrand si politicieni consacrati care, denuntand fariseismul unui referendum folosit ca simpla smecherie electorala, cedeaza populismului ieftin si isi exprima votul.
Mai mult ca oricand ura neputintei apare in perioada dintre cele doua tururi de scrutin. Mai mult ca oricand cei care refuza inregimentarea partizana devin dusmanii, nu ai celor pe care nu ii voteaza, ci chiar ai „poporului". Am mai auzit fraza aceasta cand se condamnau la ani grei de canal sau temnita cei considerati „dusmanii poporului".
Parca Pastorel Teodoreanu se intreba: „la ce s-o fi repetand istoria daca aceasta nu serveste la nimic?"
Impotriva urii organizate, impotriva unei adevarate masinarii a urii, nu se poate opune decat revolta. Acea revolta care – lucid – constientizeaza pericolul si tot lucid se uneste ca sa-l inlature. Urii nu i se poate opune tot ura caci somnul ratiunii a nascut intotdeauna monstri.
Desigur ca si revolta, in afara numitorului comun care ii confera legitimitate, are cauze diferite, modalitati de exprimare diferite si finalitati diferite.
O uneste numai rationalitatea de a se impotrivi raului.
In valtoarea multicolora si multisonora a campaniei electorale in desfasurare toate aceste discutii par lipsite de orice sens. Cine are interesul sa distinga daca isi uraste adversarul sau daca isi exprima revolta? Inlaturarea adversarului ramane un scop in sine pentru care ratiunea sau pornirea instinctuala nu prezinta importanta.
Si totusi… Si totusi, daca dorim sa traim in normalitate,distinctia trebuie facuta. Momentul votului din al doilea tur de scrutin este momentul distinctiei.
