MIRCEA COŞEA: Trei crai de la Răsărit

Economia românească stă cu faţa spre Occident. Mai mult de trei sferturi din exporturile şi importurile noastre sunt orientate spre Occident, iar după aderarea la Uniunea Europeană am considerat că este normal să ne consolidăm această orientare. De la Occident avem Loganul şi Dusterul, avem aproape cinci mii de mici firme italieneşti care s-au delocalizat pe lângă Timişoara şi produc în lohn, avem sare , bulion, muştar ,iaurt, biscuiţi, mazăre şi fasole congelată şi multe alte lucruri pe care noi , prinşi în iureşul tranziţiei ori am uitat, ori nu mai vrem să le mai producem. Este bine, este rău? Greu de răspuns. 

Este bine pentru că am căpătat de la Occident locuri de muncă şi produse de supermarket, pentru că suntem membri ai uneia dintre cele mai puternice pieţe economice şi monetare ale lumii, pentru că putem beneficia de avantajele liberei circulaţii a persoanelor. Este rău pentru că suntem victimele unei concurenţe căreia, neputându-i face faţă,  a diminuat dramatic potenţialul de producţie al firmelor naţionale şi ne-a transformat în supuşi consumatori ai producţiei occidentale. Dar iată că nici Occidentul nu mai este ceea ce a fost. Criza internaţională a devoalat nu numai slăbiciunile sistemului monetar european şi a arătat cu degetul verigile lui slabe dar a şi redus substanţial şi apetitul investiţional prin diminuarea sau chiar dispariţia unor surse de finanţare.

Marile proiecte paneuropene au fost amânate sau chiar sistate, delocalizările sunt blocate de protestele muncitorilor locali, sistemul bancar are dificultăţi şi carenţe de credibilitate iar puterea concurenţională a Occidentului european slăbeşte nu numai în comparaţie cu cea a zonei nord-americane ci şi în comparaţie cu cea a Asiei de Sud-Est.   În aceste condiţii, se pare că este aproape imposibil să sperăm atragerea de investiţii occidentale pentru proiectele pe care le avem în vedere nu numai în infrastructura rutieră dar şi în aprovizionarea şi producerea de energie, în dezvoltarea agriculturii , în programe de amenajare hidrografică sau de consolidare a fondului locativ. Fără începerea unor astfel de investiţii – cu o  largă extensie pe orizontala economiei – cu greu ne putem imagina cum vom reuşi să ieşim din recesiune. Poate că ar trebui să privim lumea înconjurătoare nu numai într-o singură direcţie şi să vedem că şi Estul este interesant, că deşi suntem membră a comunităţii europene nu este interzis să acordăm o atenţie tot atât de mare şi extracomunitarilor.

De altfel, nu am face nimic altceva decât să învăţăm o strategie a dezvoltării de la polonezi, unguri, cehi , slovaci şi bulgari care nu au încetat niciodată după 1990 să-şi menţină şi să-şi dezvolte relaţiile cu Rusia, China, Turcia şi chiar cu Taiwanul. Nu ar fi rău să urmăm şi exemplul Greciei care, ca o măsură anticriză, a încheiat 34 de acorduri cu firme din China pentru investiţii în infrastructura rutieră şi portuară. Nu sunt adepxul unor credite dar susţin necesitatea încurajării atragerii de investiţii pe mari proiecte a capitalului din China, Rusia şi Turcia. Aceşti  crai de la Răsărit ai investiţiilor sunt mari deţinători de capital şi au interesul investirii în zona UE. Rusia are interese în energetică, construcţii de maşini şi metalurgie. Turcia este interesată în proiecte de infrastructură, turism şi imobiliar. China poate fi un partener interesat într-o multitudine de proiecte, având în vedere potenţialul pe care îl are. Nu văd nici un impediment politic pentru atragerea capitalului din aceste ţări.  Dacă alţii încă văd astfel de impedimente înseamnă că au urgent nevoie de o updatare care să-i aducă în secolul XXI.