Oil Terminal, o nouă privatizare forţată?

Una dintre companiile cu capital majoritar de stat considerată de interes naţional are serioase probleme financiare şi este frământată de lupte interne fără precedent. Războiul se duce, în prezent, între directorul Oil Terminal, Silviu Wagner, şi o parte dintre organizaţiile sindicale care apără interesele a peste 40% dintre angajaţi. 

Problemele au ieşit însă la iveală la sfârşitul anului trecut, când societatea a raportat rezultate financiare în scădere, iar Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a amendat-o cu 900.000 lei pentru o fraudă cu motorină. Întregul scandal a culminat cu anunţul făcut de directorul Wagner, la sfârşitul lunii februarie, potrivit căruia, pentru a salva compania de la faliment, toţi angajaţii trebuie să intre în şomaj tehnic pentru 30 de zile. Toate aceste lucruri, la care se adaugă datoriile imense acumulate la furnizori şi mai multe contracte păguboase semnate în ultimii ani au alimentat ipoteza potrivit căreia, prin toate aceste lovituri, se pregăteşte privatizarea forţată a companiei.

Distribuitorul de produse petroliere Oil Terminal, care este deţinută în proporţie de 59,62% de Ministerul Economiei, a raportat, pentru 2009, un profit net de 785.000 lei (circa 185.000 euro), cu 29% mai mic decât cel obţinut în 2008, în condiţiile în care afacerile sale s-au redus cu 5,27%. Şi cum o veste proastă nu vine niciodată singură, rezultatele financiare slabe ale companiei au fost dublate de o sancţiune, reprezentând 0.82% din cifra de afaceri a societăţii pentru 2009, dată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală care a descoperit că cei care au condus Oil Terminal au permis eliberarea a 680 de tone de motorină din depozitele proprii, care aparţineau societăţii Byotech Prod General SRL, fără ca firma privată să facă dovada, aşa cum cere legea, că a plătit accizele aferente combustibilului. În acest caz, fosta conducere a companiei naţionale, în frunte cu Vasile Miu, este anchetată penal de către Inspectoratul General al Poliţiei Române. Mai mult decât atât, inspectorii Gărzii Financiare Constanţa verifică lipsa unor stocuri de combustibil în valoare de aproape 1.200.000 lei, lipsa de inventar fiind pusă tot în sarcina fostului director al companiei.

Şomajul tehnic, contestat de sindicalişti

Acest episod nu este însă decât începutul unui lung şir de scandaluri, care au izbucnit odată cu anunţul făcut de directorul general al Oil Terminal, Silviu Wagner, care a decis ca toţi cei 1.274 de lucrători să intre în şomaj tehnic, câte 30 de zile calendaristice, cu plata a 75% din salariu, măsura intrând în vigoare la 1 martie. Directorul a confirmat astfel informaţiile care se vehiculau pe surse, încă de la începutul anului, potrivit cărora compania de stat are serioase probleme financiare, riscând chiar falimentul. Wagner a mai spus că organigrama companiei a fost restructurată prin desfiinţarea mai multor posturi de conducere în vederea realizării unor economii la fondul de salariu. Deşi printre cei care au intrat deja în şomaj tehnic se numără însuşi directorul Wagner, peste 600 de angajaţi ai companiei nu sunt de acord cu această măsură împotriva căreia au protestat spontan. Sindicaliştii cataloghează decizia conducerii de a trimite angajaţii în şomaj tehnic drepx management defectuos şi au organizat o şedinţă a consiliului sindicatelor la care a participat Achile Duţu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie. Cu această ocazie, protestatarii au solicitat, în scris, directorului Wagner, organizarea, în regim de urgenţă, a unei şedinţe cu toţi angajaţii în care să prezinte situaţia economică reală a companiei dar şi toate contractele încheiate de Oil Terminal cu firme private în ultimii ani.

Wagner somat să dea cărţile pe faţă

Surse din interiorul societăţii susţin că mai mulţi lideri de sindicat (în companie activează 14 organizaţii sindicale – n.r.) deţin informaţii sigure potrivit cărora, atât Silviu Wagner cât şi predecesorul său, Vasile Miu, ar fi încheiat o serie de contracte păguboase care au adus compania pe pierderi şi că şomajul tehnic ar fi o încercare disperată de redresare financiară. Se pare că prin intermediul acestor contracte s-ar fi închiriat utilaje la suprapreţ cu scopul servirii clientelei politice. Un astfel de exemplu este contractul încheiat cu firma constănţeană Socum Trans SRL, administrată de Mihail Adrian Bădiu, care a încasat, în ultimii ani, aproape 20.000.000 lei de la Oil Terminal cu titlul de chirie pentru câteva utilaje, multe dintre ele nefiind niciodată folosite de angajaţii companiei.  O altă firmă abonată la bugetul Oil Terminal este JT Oil SRL, deţinută de fostul director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa, Jean Paul Tucan, care încasa 48.000 lei pe lună pentru închirierea a trei autocare. Aceste două contracte dar şi multe altele au fost reziliate în regim de urgenţă, începând cu 1 martie 2010, de către directorul Wagner, care s-a simţit strâns cu uşa de sindicalişti.

Datorii de zeci de milioane de lei la furnizori

Deşi conducerea societăţii a făcut tot posibilul pentru a ţine problemele financiare cât mai departe de urechile mai marilor din Ministerul Economiei, în cele din urmă situaţia financiară precară nu a mai putut fi ţinută la secret. Aşa se face că, în februarie, mai marii ministerului au dispus trimiterea mai multor inspectori guvernamentali la Constanţa pentru ca să verifice compania. Aceştia au remis deja un raport în care este scris, negru pe alb, că directorul general şi-a depăşit atribuţiile şi a dat dovadă de incompetenţă în gestionarea tranzacţiilor ilegale făcute de firma Byotech Prod General SRL. În aceste condiţii, în Raportul de Control al Ministerului Economiei este propusă revocarea mai multor persoane din conducerea companiei, măsura urmând să fie pusă în practică în săpxămânile ce urmează, Controlul de la Bucureşti a dublat auditul intern comandat de Silviu Wagner, întrucât oficialii guvernamentali au aflat că soţia directorului general, Ionuţa Wagner, ocupă o poziţie strategică în cadrul Departamentului de Audit Intern, lucru care reprezintă un conflict de interese. Tot pe surse am aflat că Oil Terminal se poate trezi, în orice moment, cu sechestru pe bunuri sau cu o acţiune prin care se solicită intrarea în insolvenţă din cauza datoriilor acumulate la furnizori, care însumează peste 20 de milioane de lei. De cealaltă parte conducerea Oil Terminal dă asigurări că balanţa este echilibrată întrucât compania de stat constănţeană are de încasat, în acest an, 33.080.000 de euro de la partenerii săi de afaceri, pe baza celor 18 contracte aflate în derulare. Directorul companiei a anunţat că Oil Terminal a încheiat, în vremuri de criză, două contracte extrem de bănoase cu Vector Energy AG Elveţia, pentru import ţiţei, în valoare de 3 milioane euro şi cu Glencore UK Ltd, pentru import motorină, în valoare de 1,5 milioane euro. Aceste două contracte se adaugă celor 16 aflate deja în derulare.

Oil Terminal vrea să se împrumute cu 2,5 milioane euro

Cu toate acestea, Wagner, care este din ce în ce mai greu de găsit pentru un punct de vedere oficial, a făcut şi o radiografie a situaţiei economice a companiei ajungând la o concluzie îngrijorătoare: „Dacă nu luăm măsuri urgente, intrăm în faliment". Potrivit datelor oficiale, dacă în semestrul doi din 2008, producţia medie lunară, în terminal, era de 945.000 tone, în prezent, aceasta a scăzut la 400.000 tone. Fapxul că situaţia financiară a companiei nu este tocmai roz este confirmat, încă o dată, şi de intenţia operatorului portuar Oil Terminal de a împrumuta 2,5 milioane euro şi de a deschide o linie de credit de trei milioane lei, pentru o perioadă de un an. Împrumutul de 2,5 milioane euro este necesar pentru construirea unui rezervor de depozitare cu capacitatea de 10.000 mc şi a unei legături între două rampe din port şi se încadrează în plafonul de investiţii de trei milioane euro pe care şi l-a propus compania în acest an. Oil Terminal are şapxe dane operative şi trei depozite pentru ţiţei, benzină, motorină, păcură, produse chimice şi petrochimice şi uleiuri. Oil Terminal SA Constanţa este unul dintre cele mai mari terminale din sud-estul Europei specializate în vehicularea ţiţeiului, produselor petroliere şi petrochimice lichide şi a altor produse şi materii prime în vederea import/exportului şi tranzitului. Lungimea totală a conductelor terminalului marin este de 50 km, iar capacitatea maximă de vehiculare a ţiţeiului este de 24 milioane tone/an. Oil Terminal are, de asemenea, şapxe dane operative şi trei depozite pentru ţiţei, benzină, motorină, păcură, produse chimice şi petrochimice şi uleiuri. Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Economiei, care deţine 59,6222% din acţiuni, în timp ce Fondul Proprietatea are o participaţie de 10%, iar alţi acţionari au 30,3778%.