Fiu de taran, Dipse are obsesia universului natural in cadrul caruia i s-au stratificat primele impresii. Pictura lui traduce in elemente plastice tiparele afective ale acestor impresii. Conservarea elementelor folclorice provine in egala masura din stilistica folclorica propriu-zisa si din sentimentul mitologic al acesteia, desi este exprimat de predilectie in termenii stilistici ai viziunii narative. Dictionarul artistilor romani contemporani – Editura Meridiane, Bucuresti, 1976. Constantin Dipse a absolvit in 1945 Institutul de Arte Frumoase „Nicolae Grigorescu” din Bucuresti, clasa profesorului Camil Ressu. Lucreaza indeosebi pictura de sevalet, dar a realizat si cateva compozitii in fresca si mozaic.
Fiu de taran, Dipse are obsesia universului natural in cadrul caruia i s-au stratificat primele impresii. Pictura lui traduce in elemente plastice tiparele afective ale acestor impresii. Conservarea elementelor folclorice provine in egala masura din stilistica folclorica propriu-zisa si din sentimentul mitologic al acesteia, desi este exprimat de predilectie in termenii stilistici ai viziunii narative.
——
Constantin Dipse a absolvit in 1945 Institutul de Arte Frumoase „Nicolae Grigorescu” din Bucuresti, clasa profesorului Camil Ressu. Lucreaza indeosebi pictura de sevalet, dar a realizat si cateva compozitii in fresca si mozaic. Motivele si elementele cromatice evoca spatiul maramuresean. In peisagistica si in compozitiile cu flori, este vorba de modalitati de acreditare a principiilor vitale, de o filosofie a confundarii cu natura. Se creeaza astfel, in arta sa, o atmosfera, densa de prezentele lumii, ce valorifica constantele sufletesti ale satului, si in care se face simtita, de asemenea, participarea artistului. Existenta motivului, placerea dezvoltarii unui subiect este sustinuta, cu rol egal in elaborarea imaginii, de o partitura cromatica trecuta prin filtrele sensibilitatii si experientei sale culturale. Tonurile vii, degajate de orice impuritate, functioneaza ca tonuri lumina, imbogatindu-se unul pe altul in momentul recepxarii, sporind farmecul unui buchet de flori, al unui peisaj, lucrul cel mai important fiind, de fiecare data, asigurarea perspectivei afective.
Daca la alti pictori floarea este fie un component peisagistic, fie un element adiacent, fie (tratata mai mult sau mai putin expresionist) exponent al fortei vitale iscodite adesea in adancurile anatomice ale fiintei vegetale, fie motiv coloristic esentializat pana la abstract, la Dipse floarea – ramanand pe deplin reala, naturala, autentica, in intreaga ei infatisare – devine efigie centrala, laolalta semnificant si semnificat.
Nu poate fi desigur trecuta cu vederea ambianta folclorica, chiar una cu adresa precisa: nordul transilvan, Maramuresul – dar e vorba doar de o «punere in scena».
Nu numai prin stilizare (uneori estompata, alteori esentiala), ci mai ales prin mesaj, Dipse depaseste categoric ilustrativul – patrunzand in arhetipal si ritualizandu-l.
