Cine îl urmează pe Voicu?

Era nevoie de 69 de voturi în Senat pentru a permite unui judecător să ia o decizie cu privire la cercetarea în stare de arest a lui Cătălin Voicu. 70 de senatori au încuviinţat cererea DNA, ceea ce demonstrează că discursul televizat al senatorului a înmuiat mulţi dintre colegii din Parlament ai fostului viitor ministru de Interne.

Patetic, lipsit de argumente şi de gramatică,  Cătălin Voicu s-a prezentat în faţa Comisiei juridice a Senatului în ultimele sale ore de cetăţean sănătos pentru a-i convinge pe membrii acesteia să nu trimită solicitarea procurorilor în plen.

 

Ţeava Pandorei

Dosarul este unul politic, stenogramele nu le recunosc pentru că eu nu vorbesc engleză, iar sistemul penitenciar decimează fiinţa umană. Aşa s-ar putea traduce pe scurt prestaţia lui Voicu, preluată de televiziunile de ştiri în direct. Ceva, ceva totuşi le-a spus acesta colegilor, dacă şi după ce toată presa a „decimat" stenogramele lăudăroşeniilor lui Voicu, aceştia au găsit argumente intime să voteze împotriva solicitării procurorilor. „Mă supun deciziei. Cu certitudinea şi convingerea în suflet că odată deschisă cutia Pandorei, vor urma şi mulţi alţii după mine, care acum stau foarte confortabil şi au impresia că sunt de neatins", a comentat senatorul pe hol, înconjurat de microfoane şi camere de luat vederi.

„Simt că ăsta este debutul. Că se deschide ţeava", a întărit, la insistenţele reporterilor, să explice cele spuse. Câteva ore mai târziu sistemul sanitar românesc, la fel de „decimat" ca şi cel penitenciar, a avut un client în plus: Cătălin Voicu a ajuns noapxea la spital cu tensiunea mărită. Inima pusă la încercare a senatorului s-a îngreunat o dată în plus pe trepxele Senatului, a doua zi, când Voicu a încercat să se prezinte în faţa colegilor, să le vorbească „pe limba lor", să le explice că el nu se teme, dar nici nu înţelege de ce nu vrea DNA să-l ancheteze în libertate. Nu a mai ajuns la şedinţa Senatului.

Şi, o clipă, am răsuflat cu toţii uşuraţi. După ce l-am „ascultat" cu toţii pe senator plănuind în subsolul restaurantului Select controlul absolut al judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, votul din Senat devenise ultima speranţă a tuturor celorlalţi. Toţi ceilalţi care nici nu aveau numărul lui „Cătă" Voicu în agendă, nici nu ştiau unde este restaurantul Select.

 

SPP un fel de peşte

Ne-am alintat 20 de ani comparându-ne ceata de mafioţi separată de gloată de escortele SPP şi ale SRI cu eroi caricaturali ai lui Caragiale. Ion Luca Caragiale. Adevărul este mult mai sumbru, însă. Caraghioşi precum Pristanda şi Conu Leonida, politicienii români au trecut de mult gardul. Pentru că nu au doar colecţia de defecte a eroilor amuzanţi ai lui nenea Iancu, dar ei şi-au inventat deja legitimaţiile de jmecheri-şefi peste parcarea cu şmecheri.

Ei nu au doar bani, ci vor să controleze tot. Inclusiv Legea. Mai ales, Legea. Procurorii şi judecătorii sunt doar nişte jalnice păpuşi mecanice, care fie trebuie să le îngroape lor orice hârtie nedemnă de statutul lor de cei mai şmecheri din oraş, fie trebuie să le asigure o sursă de venit de pe urma fraierilor care vor şi ei o oră cu doamna legată la ochi care împarte Justiţia, Drepxatea şi Adevărul. Trei curve obosite, adormite pe bancheta din spate a maşinilor cu numere speciale care se plimbă între televiziuni şi cârciumile unde un meniu face cât un salariu mediu pe economie.

Caragiale a fost trimis in istoria literaturii. Nouă ne-au rămas câteva scheciuri, nevinovate în comparaţie cu „decupăturile" DNA din „Dialogurile politice" ale găştii ăsteia lângă care descoperim că ne creştem copiii.

 

Stenograme marca Senator

După actul frust al ridicării din stradă a lui Voicu, am traversat cu toţii al doilea capitol al unei piese de teatru care seamănă tot mai mult cu un război. „Surse judiciare" au aranjat publicarea „Dialogurilor politice" Voicu-Mazăre, Alexandru Mazăre, ca să le fie ruşine la şmecheri să se opună arestării „eroului" neconsolat din actul I. Neconsolat, vorba vine, că au sărit repede Marian Vanghelie şi Viorel Hrebenciuc să-l consoleze. Ieşirea stenogramelor în presă a fost mişcarea calculată a unor procurori care trebuiau să se asigure că actorii nu vor rămâne pe scenă să repete aceleaşi replici golite de sens. În fiecare zi înainte de votul senatorilor, ziariştii au avut încă un motiv de dezbătut vitejiile lui Sancho Panza, senator de Ferentari. Mizeria nu mai putea fi ascunsă şi uninominalii „coledzi" ai lui Cătălin Voicu au fost obligaţi să facă ce trebuia. O mişcare de şah. Pentru că rolul procurorilor, fie şi dacă se vor mulţumi să-l înghesuie în dubă doar pe Voicu, este acela de a face faţă în primul rând tocmai sistemului putred pe care senatorul îl descrie în „lăudăroşenia" sa. Nici responsabilul cu problemele în Justiţie care se pretindea Voicu nu putea sta departe. El le-a susurat colegilor o ameninţare: se deschide o cutie a Pandorei.

Ştiţi vreun parlamentar care nu a promis vreo rezolvare? Nu a luat bani fără factură de la vreun sponsor electoral? Nu are vreo firmă prin ogradă pitită pe numele vreunor veri? Ştiţi vreunul care mâine nu ar putea face obiectul unei cercetări penale? Nu pe ăştia îi punea în gardă Cătălin Voicu îmbrobodit de emoţie după tirada din Comisia Juridică… Colegii lui de dosar ar trebui să transpire la fel de mult. La capacitatea lor de a se implica şi a căuta o rezolvare făcea apel Voicu.

Şi nu vom face nici o joacă de cuvinte. Cei vizaţi sunt Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc şi Dan Ioan Popescu. Sunt cele trei nume de politicieni pe care Voicu le-a rostit prima oară când a devenit subiect de transmisie în direct: după ce a fost „ridicat ca un bandit din stradă". Cu ei i-au interzis procurorii să ia legătura. Cele trei nume sunt deja parte a dosarului. Interdicţiile de genul acesta se pot institui doar pentru persoane care au o calitate în dosar.

 

Pe toţi i-am intercepxat

Potrivit documentelor care au fost făcute publice tocmai datorită plimbării actelor de urmărire penale prin Senat, intercepxarea lui Voicu a început încă din iunie 2009. Şi surprizele care pot apărea sunt multe. „Guralivul" Voicu era convins că chiar dacă ar fi ascultat, nimeni nu va folosi acele înregistrări împotriva lui. Să i-o spună asta acum însă Margaretei Costea, soacra preşedintelui de-o noapxe, Mircea Geoană. Discuţia din 29 noiembrie dintre cei doi este pe masa de lucru a procurorilor. Foarte probabil, vom afla în curând şi ce au discutat cei doi în apropierea echipamentelor speciale de intercepxare.

Dar „afacerile" de partid pe seama Justiţiei au fost bine evidenţiate de Voicu însuşi: „Băga-mi-aş p… în Geoană şi cu toţi americanii lui, care ni i-a adus la Curtea Supremă, că mulţi au dosare. Şi cu toate golăncile, cu şeful organizaţiei PSD de la Dolj. Schutza aia cu serele, cu tot… Păi, şefa doamna Cristea de la Dâmboviţa, la fel. Şi nu-ţi mai dau nume. Că nu-i frumos. Mulţi, dom”ne! I-am rezolvat pe toţi, dom‘ne, că unde n-a fost loc de rezolvat, am dat suspendare, n-a plecat la puşcărie…" Ioana Cristea, vicepreşedinte al organizaţiei de femei a PSD, a obţinut 35 de amânări ale cazului său în care este acuzată de fraudarea unor fonduri destinate copiilor care trăiesc în sărăcie. Dosarul Mariei (Lili) Schutz, privind un prejudiciu de 5 milioane de euro, o ţine tot în amânări de vrei doi ani de zile… Există riscul să aflăm şi de ce. Iar lista rămâne deschisă.

 

„Arestul din Capitală, de la minus 2, ăla care e pe tubulatură – Evul Mediu. Uşi negre de fier, zăbrele şi lacăte, nu au aerisire, ţigani, bandiţi, te f… ăia în c…, te omoară. Iar noapxea, din furculiţa care o au, o ia şi o ascute şi-o bagă în gât. Pe arest preventiv sunt tot felul de borfaşi, tot felul de bandiţi. Ce să împaci, bă. Dacă are… au un contract cu moartea"

aşa descria Cătălin Voicu arestul Poliţiei Capitalei lui Marius Locic, într-o convorbire telefonică intercepxată de DNA.

0 răspunsuri la Cine îl urmează pe Voicu?

  1. mda
    ce este ciudat ca nu se gasesc si pdlisti din sleahata asta
    ce este si mai ciudat este lipsa informatiilor despre alte gasti asta era in amurg
    iar frumusetea e ca unele gasti se dezvolta chiar acum cu o forta mai mare ca aceasta

  2. CINE AR TREBUI SA URMEZE LUI VOICU?/ VA SPUN ;BASESCU SI GUVERNUL IN FRUNTE CU BOC ,UDREA , VIDEANU ,BERCEANU,

  3. ASA CUNM SPUNEAM IN NOIEMBRIE 2009, The next IS :Iliescu ,Vanghelie ,si Geoana …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

*