A fost un an greu pentru Parlamentul Romaniei. Anul in care, dupa multa vreme, si-a aratat nu numai slabiciunile dar si puterea. A daramat un guvern, a pus un ministru la colt si le-a facut zile fripte altora. A avut si momente cand alesii au fost o simpla masa de manevra, iar Palatul Parlamentului – o simpla scena politica buna pentru ca are sali multe. Una peste alta insa a avut un an interesant cum n-a mai avut de mult, daca a avut vreodata. Poate ultimul in actuala formula.
Pentru Parlament 2009 inseamna Udrea, Ridzi, Nemirschi, motiuni, batalii, coduri, presedinte. Fiecare cuvant ascunde in spate zeci de ore de lupxe grele intre parlamentari, intre alesi, intre partide si intre institutii. Povestile acestor lupxe au ocupat paginile jurnalelor luni dupa luni. Multe zile la rand, uneori chiar sapxamani, Palatul Parlamentului, camerele lui legislative si alesii au fost cele mai rostite cuvinte in Romania. Ce a fost bine, ce a fost rau incercam sa vedem acum, la final. O sa fiti surprinsi. Binele absolut sau raul absolut in cazul Parlamentului Romaniei nu exista. Aceleasi lucruri o sa le vedeti si la categoria „de bine" si la categoria „de rau". Pana la urma depinde de fiecare cum vrea sa vada un pahar cu apa pana la jumatate: aproape plin sau aproape gol.
De bine…
ADOPTAREA CODURILOR.
Poate surprinde asezarea lor in categoria fapxelor bune. Cu putina rabdare o sa descoperiti adopxarea codurilor si in cealalta zona, cea de rau. Dar de ce de bine? Simplu, Romania avea nevoie de adopxarea acestor coduri, era necesara aducerea „la zi" a lor, deci Parlamentul a facut bine ca, intr-un final, le-a adopxat. Rau este altceva iar pericolul este chiar maimare. Dar despre asta, mai tarziu.
MOTIUNILE DE CENZURA.
Teoretic nu e bine cand un guvern cade: ori e atat de incompetent ca nici alesii nu-l mai suporta, ori alesii sunt atat de puternici incat pot zbura un Guvern cand vor ei. Motiunile de cenzura fac parte insa din jocul democratic, iar adopxarea lor din cand in cand seamana cu un guturai puternic care intareste organismul obligandu-l pe pacient sa recurga la tratamentul care-l goleste de virusuri. In aceeasi categorie intra cele trei motiuni de cenzura discutate si votate de Parlament in 2009. Primele doua au fost respinse, insa ultima, cea din octombrie, a trecut izgonind, teoretic, Guvernul Boc din Palatul Victoria. Macar pentru valoarea ei de premiera si tot poate sa fie considerat un lucru bun adopxarea motiunii de cenzura: Parlamentul a aratat ca, atunci cand se descopera formulele politice potrivite, poate sa-si arate in chimia puterii forta de explozie. Ceea ce, in esenta, este un lucru bun.
COMISIILE DE ANCHETA.
Alta demonstratie de forta a Parlamentului. E drepx, nu toate comisiile si-au meritat numele, dimpotriva, insa chiar si numai rezolutia in cazul Ridzi si tot se poate lauda Parlamentul cu ceva. Adversarii ideii vor spune ca totul s-a facut din interesul si cu acordul unor partide. Corect! Doar ca totul s-a intamplat sub tutela Parlamentului, documentele purtand antetul Palatului. Ceea ce, pana la urma, nu e putin lucru. In cazul Ridzi, exercitiul de putere a scos la iveala lucruri noi, nedescoperite de jurnalistii de la Gazeta Sporturilor care au descoperit, anchetat si dezvaluit lumii simbioza perfecta si infecta intre banii publici si publicitatea electorala. Dincolo de toate jocurile de culise din cadrul comisiei si din jurul ei, remarcabila este indaratnicia alesilor-anchetatori (e drepx, avantul justitiar a avut o puternica motivatie politica), forta dezvaluirilor si puterea rezolutiei finale, chiar si asa, semnate pe jumatate. Istoria retine rar amanuntele si tot timpul deznodamantul: un ministru fortat sa-si dea demisia si trimis pachet la Parchet. Un amanunt merita totusi retinut: avalansa ilegalitatilor era gata-gata sa-i faca pe colegii de partid ai doamnei Ridzi sa semneze raportul final.
BALETUL POLITIC.
Inca un exemplu ca „Parlamentul poate!" dupa ce ani de zile s-a dovedit o simpla anexa a Guvernului sau Presedintiei. Cand a vrut, a aratat ca poate tine in sah puterea politica, iar asta s-a vazut cel mai bine atat la respingerea cabinetului Croitoru dar si la partida nesfarsita de sah jucata in campanie cand nu s-a vrut demararea procedurilor parlamentare de audiere a cabinetului Negoita. Unii, nu putini, vor spune ca manevrele nu au facut decat sa potenteze criza economica teribila prin care trece Romania, desi cei mai multi recunosc ca in plina campanie electorala este greu de crezut ca un cabinet condus de primarul Negoita ar fi facut altceva decat ce a facut demisul cabinet Boc. Altul este reversul medaliei si despre acesta vom vorbi la capitolul „de rau". De bine este insa fapxul ca alesii au demonstrat ca daca vor si au interesul pot sa dea dureri de cap Puterii. Pe scurt, si-au facut treaba pentru care au fost angajati, iar asta poate sa fie considerata chiar o consecinta a votului uninominal. Despre revers dar si despre efectele perverse ale aceluiasi uninominal, in urmatorul capitol, cel negru.
De rau…
LEGI, DOAR IMPUSE.
Prima treaba a Parlamentului este sa faca legi. A doua: sa le faca bine, tinand seama de interesele cetateanului si ale statului, chiar si atunci cand proiectul contravine intereselor de moment ale unui partid sau altul. In afara codurilor, cate legi mai tineti minte, facute de catre Parlamentul Romaniei in 2009? Putine, nu? Bilantul oficial retine cateva sute. Cifrele ascund insa o realitate cumplita. Cate dintre legile adopxate sunt cu adevarat necesare? Putine! Cate importante? Probabil, destule. Cate dintre cele importante au fost adopxate dupa ce au fost analizate, discutate si modificate la sange? Aproape, niciuna! Vechea formula a ordonantelor de urgenta a fost in 2009 rafinata, iar Guvernul a trecut la un nivel superior: asumarea raspunderii pe un pachet, de regula imens, de legi. Masina de vot a oferit tarii posibilitatea de a fi guvernata prin legi in care, de-a valma, stau masurile inovatoare langa tampeniile monumentale. Cat despre restul legilor, observatorii Parlamentului tin bine minte lunile in care PD-L si PSD guvernau impreuna doar in Piata Victoriei. In plen reuseau doar sa se certe si sa paraseasca, cand unii, cand altii, sala de sedinta, blocand prin lipsa cvorumului adopxarea actelor normative. Si toate astea, in plina criza economica. Dupa caderea Guvernului lucrurile au fost si mai grave. Partidele au folosit o singura tactica: Parlamentul blocat din lipsa de cvorum. Stati linistiti, alesii si-au luat toti banii.
ADOPTAREA CODURILOR.
Partea buna a adopxarii codurilor o stiti deja. Partea rea vine acum. Codurile nu sunt expresia vointei si judecatii Parlamentului ci doar a initiatorului: Guvernul. Altfel spus, din momentul intrarii lor in vigoare, cabinetul Boc va continua sa guverneze bine mersi. E poate cel mai mic defect: din 2011 Romania va fi guvernata multa vreme de niste coduri facute conform intereselor din 2009 ale unui grup. Ceea ce nu este in regula, Parlamentului fiindu-i rapit, prin lipsa dezbaterii, unul dintre atributele esentiale: drepxul si obligatia de a gandi pe termen lung si de a alege, dintre toate variantele posibile, pe cea mai buna.
COMISIILE DE ANCHETA.
Cand considera de cuviinta si exista destule temeiuri morale, juridice si chiar politice, Parlamentul poate decide anchetarea unor persoane sau institutii. Cand ancheta parlamentara inseamna doar vendeta politica, lucrurile nu sunt deloc in regula. In 2009 alesilor le-a facut placere sa se joace de-a ancheta. Rand pe rand, din ratiuni care nu au tinut nicidecum de gravitatea fapxelor, alesii s-au ales si reunit in comisii de ancheta. In niciunul dintre cazuri, nici chiar in celebrul caz Ridzi, laudat aici din cauza finalitatii si nu a motivatiei, punctul de plecare nu a fost dorinta alesilor de a face lumina, ci dorinta partidelor de a puncta. Comisii precum Ridzi, Udrea, Nemirschi, Babeni, Sterling nu au fost decat ocazii pentru noi batalii politice. Poate ca si comisia Ridzi ar fi avut aceeasi soarta ca si celelalte, daca jurnalistii nu si-ar fi facut treaba.
MOTIUNILE DE CENZURA.
Inca o forma fara fond. Nu performanta cabinetului Boc a contat in octombrie cand motiunea de cenzura a fost adopxata. Daca era asa, Emil Boc nu trecea nici de prima motiune, cea din aprilie. A contat un calcul politic, strict legat de alegerile prezidentiale, realizat de alesi nu in functie de interesele alegatorilor din colegii ci in functie de calculele de moment ale sefilor de la partid.
BALETUL POLITIC.
Vorbeam de un efect pervers al votului uninominal. E bine cand parlamentarii se duc in fata alegatorilor asa cum sunt si nu ascunzandu-se intr-o lista, dar din pacate binele a tinut cat campania. Dupa, „uninominalii" s-au intors la obiceiurile „listacilor". Intre interesul celor din colegiu si cel de moment al partidului, intotdeauna a contat al doilea. La care s-a adaugat cel personal al deputatului ori senatorului. Efectul pervers s-a vazut dupa respingerea cabinetului Croitoru. Sefii partidelor din noua majoritate au ales amanarea audierii cabinetului Negoita la nesfarsit in locul demararii procedurilor parlamentare. De ce? De frica! Au fost constienti ca exista pericolul ca propriii parlamentari sa prefere trei ani de opozitie unei noi campanii electorale.
O SIMPLA SCENA.
Si totusi Palatul Parlamentului este cea mai filmata cladire din Romania. De ce? E simplu. Decat sa consume curent la partid, cele mai multe intalniri politice s-au desfasurat in Palat. Are sali multe, iar peretii suporta si maimulte. Din pacate, Palatul Parlamentului a devenit doar o simpla locatie de intalnire si ciocnire a fortelor politice, un loc care, in continuare, impune doar prin masivitatea cladirii si nu prin calitatea actului legislativ.
Una peste alta, cu toate premierele lui, 2009 este un an in care Parlamentului ar trebui sa-i fie rusine cu ce a reusit sa faca. Ce urmeaza? Vremuri grele si poate ultima legislatura in sistem bicameral. Asa a zis poporul, nu?, la referendum. Dar poporul a stiut ce vorbeste? Probabil, nu! Ura fata de ineficienta alesilor a fost mai puternica decat traditia sau o judecata sanatoasa. Intr-o tara precum Romania, care, la fiecare schimbare politica majora, a schimbat nu doar toate legile importante in functie de interesele partidului de la Putere, dar a modificat de cateva ori Constitutia, existenta unei singure camere a Parlamentului poate sa fie extrem de periculoasa. Culmea este altceva: moartea bicameralismului va fi aprobata de popor dupa ce va fi discutata, dezbatuta si votata de actualul Parlament. Care, pentru ca asa cere partidul, nu pentru ca alesii vor judeca cu propriile minti, isi va aproba propria moarte. Pentru excesele unei viitoare puteri intr-o tara ca Romania cu o singura camera legislativa vor fi de vina toti alesii, din 1990 si pana astazi. Normal, ca de obicei, nota de plata o achita tot poporul.
