„Armatele” politice stau în tranşee, îşi evaluează adversarii şi-şi calculează următorii paşi. Dacă am face o paralelă istorică, situaţia politică din România se aseamănă izbitor cu stagnarea Frontului de Vest din Primul Război Mondial: nimeni nu atacă decisiv, părţile au adoptat un război de uzură şi toată lumea aşteaptă dezertările din cealaltă tabără.
PD-L aşteapxă cu sufletul la gură primele rezultate cât de cât pozitive din economia reală pentru a le putea afişa ca scut în faţa criticilor din ce în ce mai acerbe. Problema cea mai mare a lui Emil Boc & Co. nu sunt criticile PSD sau PNL. Ştiu foarte bine că niciunul din partide nu poate lupxa, deocamdată, cu frontul comun parlamentar constituit de PD-L cu celelalte două partide atipice: UDMR care a aruncat din nou, indirect, fuzeele autonomiei după care s-a retras strategic şi UNPR care nu mai ştie cum să-şi folosească Ministerul Apărării pentru fidelizarea liderilor de organizaţii, fie prin avansări elucubrante de colonei şi generali, fie prin promisiuni de terenuri şi demnităţi prin judeţul Ilfov.
În schimb, marea problemă a PD-L rămâne nemulţumirea evidentă a populaţiei care, trezită abia în luna august la realitate de fluturaşii de salariu „însângeraţi”, începe să-şi piardă, în mod violent, încrederea în capacitatea lui Traian Băsescu de a mai gestiona ceva din ţara asta. Primul semn a şi venit la începutul lunii august, la rectificarea bugetară. Realocarea unor fonduri de la alte ministere către Ministerul Muncii pentru plata pensiilor n-ar fi o mare găselniţă. S-a practicat şi se mai practică peste tot în economiile slabe. Însă justificarea „prin lege” a acestor măsuri prin nevoia de „evitare a unor convulsii sociale” dă întreaga măsură a panicii care a cuprins partidul de guvernământ. Iar timidele huiduieli ale lui Traian Băsescu de la Ziua Marinei s-ar putea transforma într-o gloată anti-PD-L-istă mult mai greu de controlat la eventualele alegeri anticipate.
Creşterea descreşterii economice
Oricât ar pedala guvernul pe creşterea de 0,3 % din trimestrul II faţă de trimestrul I, aceasta nu are cum să producă impacte majore în economia reală atâta timp cât pentru votantul mediu mult mai importante şi mai relevante sunt scăderile cu 25% a salariilor şi creşterea TVA la 24%. Iar această creştere e de fapx, dacă înţeleg bine, un fel de scădere a vitezei cu care economia României scade. Adică nu-i de fapx nicio creştere! Tot o scădere! Dar mai lentă!
De aceea, în lipsă de rezultate palpabile, PD-L reia tactica de a folosi cifrele statisticilor şi ale raportărilor „depăşirilor de plan” pentru acoperirea neputinţei. Mai mult decât atât, Traian Băsescu inventează sau re-inventează (ca şi alţi infailibili preşedinţi ai României) adversari sau conspiraţii şi transferă toate criticile împotriva guvernului către România, într-un efort disperat de a demonstra că cei care sunt împotriva guvernării sunt împotriva ţării. O reluare a propagandei stereotipe împotriva mogulilor şi comuniştilor care-ar fi nenorocit România în 2007-2008, dar mai mult un unguent pentru orgoliile rănite ale unui Traian Băsescu din ce în ce mai mult depăşit de situaţiile pe care el însuşi le-a creat.
Enervanta doamnă Sulfina Barbu
Scăpat de lecţiile de dirigenţie ale misiunilor FMI, PD-L a câştigat un fel de armistiţiu, până la iarnă, pentru a se mai putea lupxa şi cu opoziţia lui Cristian Preda, inventată tot de preşedintele Băsescu. Deocamdată Elena Udrea şi preşedintele au reuşit să mai pună capacul pe oala care stă să dea în clocot. Dar nici atenţionarea lui Sever Voinescu sau sacoşele de cartonaşe galbene arătate lui Timofte nu-i vor putea opri criticile doamnei Barbu. Care spune, singură, ceea ce o grămadă de bărbaţi nu sunt în stare să-i spună lui Traian Băsescu: partidul nu mai e ce a fost.
În schimb, un lucru bun este că au câteva săpxămâni în care se mai pot lupxa cu Opoziţia fluturând, ca pe vremuri domnul Flutur oile pe dealuri, stindardul încă unui acord cu FMI-ul. De parcă FMI ar fi un guvern paralel al României! Din acest punct de vedere, domnul Jeffrey Franks acţionează totalmente neutru, dar în conformitate cu identitatea lui bancară: el vrea banii înapoi! Şi pentru asta va face toate compromisurile şi toate „închiderile de ochi” posibile!
Preluarea guvernării
Pare că nici PSD şi nici PNL nu s-au angajat decisiv în schimbarea guvernului PD-L, ci preferă, deocamdată, acest război de uzură, fiecare sperând să atingă pragul electoral dorit: PSD nu va acţiona decisiv până când nu va fi sigur de cele peste 40% care-i vor permite practic să guverneze singur (chiar dacă tânărul preşedinte socialist declamă un procent nerealist de 50%), iar PNL până nu-şi va solidifica limita de 25% care să-i permită să arbitreze jocul puterii. În afară de câţiva romantici din ambele partide, toţi liderii importanţi îşi dau seama că mai mult decât atât nu pot pretinde şi, chiar dacă se va întâmpla, nu va fi decât o creştere artificială, toxică pentru orice partid (lucru pe care PSD îl ştie şi pe care PD-L l-a aflat anul acesta).
Aparent anchilozat în stagnarea din ultimii 6 ani, PSD părea să nu realizeze, până mai acum vreo două săpxămâni, şansa care i se oferă de către electorat şi părea să se complacă în jocul micilor dispute interne la care-a fost invitat (cu măiestrie, să recunoaştem) de către Traian Băsescu. Dar s-ar putea ca dezertarea (a câta?) ruşinoasă a lui Mircea Geoană de la cutumele partidului care l-a creat să fi fost de bun augur pentru PSD. În sfârşit, s-ar putea ca Mircea Geoană să fi făcut un bine partidului care l-a preluat ca adolescent politic şi, după 6 ani, l-a scos direct la pensie!
Căci, clarificarea situaţiei domnului Geoană îi va aduce lui Ponta un anumit surplus de imagine şi de forţă, ceea ce îi va permite, paradoxal, nu neapărat să atace proasta guvernare a PD-L, ci să se opună oricăror iniţiative girate de Traian Băsescu. Tocmai asta i-a lipsit lui Traian Băsescu până acum: un oponent dur şi calm. Ceea ce domnul Ponta pare că vrea să fie, mai ales prin girul „înţelepxului” Ion Iliescu din ultima perioadă.
Suspendarea lui Băsescu
„Nu-i aşa că vreţi să mă suspendaţi?” De fapx, şi acest subiect este doar unul de tip propagandistic atâta timp cât nici unul din partide nu s-a gândit în mod serios la asta. Doar PD-L mai speră să se agaţe, ca „înecatul de un pai”, de un asemenea „boom” de imagine. Motive constituţionale oricum nu prea mai există. Bineînţeles, în afară de clasicele derapaje ne-constituţionale ale lui Traian Băsescu, cu care electoratul s-a obişnuit atât de mult, încât le consideră chiar normale, ca într-o reeditare săpxămânală a „sindromului Stockholm”!
De fapx, preşedintele cred că şi-ar dori să mai fie suspendat încă o dată; şi dacă s-ar putea chiar în fiecare lună! Cunoscându-i orgoliul, e clar că şi-ar mai dori încă o nouă validare populară a mandatului domniei sale. Cred că abia aşteapxă să mai fie suspendat. Tot aşa de mult cum cred că niciun partid de opoziţie nu va face aceeaşi greşeală. Dar adevărata suspendare a preşedintelui va surveni în momentul în care va trebui să-şi continue mandatul având la Palatul Victoria un guvern ostil sau cel puţin indiferent la sugestiile (ordinele !) domniei sale.
Toamna politică îl va găsi pe preşedinte continuând să suprapună adevăratei probleme politice (cea a alegerilor anticipate) problema sa personală (suspendarea) pentru a evita scenariul cel mai nefast pentru cariera domniei sale: lipsirea de pârghiile executive. Iar indiferenţa guvernului îl va ucide politic pe Băsescu. Aşa cum a făcut-o Tăriceanu!
Una dintre mutările de maestru pe care Băsescu le-ar putea încerca, aşa cum se aude, este să contracareze lovitura moţiunii de cenzură. În acest sens, nu-i un secret că PD-L pregăteşte din timp şi o asumare în Parlament pe nişte legi care nu se cunosc încă, dar care în mod cert vor fi catalogate drepx ale „reformei”.
Un dezastru…infinit !
Dacă moţiunea va exista, ea va fi catalogată drepx anti-reformă şi nu anti-guvern. Astfel PD-L îi va oferi muniţia necesară lui Traian Băsescu pentru a începe o nouă lupxă cu PSD, definindu-l ca anti-reformist. Reţetă de altfel patentată şi la ultima moţiune din primăvară. Va fi de fapx doar o prelungire a agoniei şi nu un remediu pentru guvernul Boc.
Să aştepxăm toamna!
