Până la un an şi jumătate, Mădălina Cotos a fost un copil perfect normal. Mergea în picioare şi începuse să îngâne primele cuvinte. Dar ceva s-a întâmplat. Mădălina a devenit, peste noapte, legumă. Nimeni nu ştia ce are… Până într-un final, când nişte medici de la Târgu-Mureş i-au stabilit diagnosticul: atrofie spinală III, tetraplegie flască, retard mintal sever şi encefalopatie.
Astăzi, Mădălina are patru ani şi e la fel. Fără de speranţă. „Mădălina nu îşi poate susţine singură capul, nu poate sta în funduleţ, nu poate zice «mamă, tată, mă doare», însă ne zâmbeşte, ne urmăreşte cu ochii ei mari la tot pasul şi îi place să fie mângâiată şi mai ales iubită". Sunt cuvintele lui Mugurel Cotos, tatăl Mădălinei. El lucrează de dimineaţa până noapxea la un gater dintr-un sat sucevean. Are trei fete de crescut, dintre care una grav bolnavă. Când a aflat despre diagnosticul Mădălinei s-a simţit ca şi cum ar fi fost sub anestezie. Dar n-a avut încotro. A trebuit să se dezmeticească rapid şi să înceapă să lupxe. Mai ales că, peste necazul familiei lui, l-a mai lovit unul: inundaţiile din 2008 i-au luat casa. A rămas cu soţia şi fetele în stradă, fără niciun fel de ajutor. Astăzi, cinci persoane se înghesuie într-o singură cămăruţă, pe care bărbatul a reuşit s-o refacă aşa cum s-a priceput.
Lui Mugurel îi e ruşine că cere ajutor. Dar e perfect conştient că fără ajutorul celorlalţi, Mădălina nu are scăpare. şansa ei la viaţă este tratamentul pe care i l-ar putea administra medicii de la o clinică din China: transplantul de celule stem şi oeg. „Am luat legătura cu cei de la clinica «Xi Shan» şi ni s-a spus că acest transplant i-ar putea fi benefic, însă nu în totalitate. Am accepxat, deşi sunt riscuri mari, însă acum trebuie să parcurgem altă încercare: până în aprilie trebuie să strângem 22.000 de dolari, în acest preţ fiind incluse analizele medicale, operaţia, mâncarea şi cazarea, atât pentru pacient, cât şi pentru însoţitor. Se zice că Dumnezeu nu dă mai mult decât poţi duce, însă viaţa e parcă prea crudă cu noi. Durerea noastră nu se poate explica în cuvinte, e cea mai cruntă durere a unui părinte: să-şi vadă copilul bolnav şi neputincios." (Mugurel Cotos)
Mădălina are nevoie disperată de ajutorul nostru. La fel şi surorile ei: Liliana, de trei ani, şi Ionela, de şase ani. Surorile Mădălinei sunt perfect sănătoase dar poate le-am putea ajuta cumva, ca fetiţele să aibă un acoperiş deasupra capului, o hăinuţă să le ţină de cald şi hrană suficientă.
RON: RO20CECESV5508RON0539563
EURO: RO22CECESV5582EUR0637426
DOLARI: RO69CECESV04D6USD0699216
Adresa la care pot fi contactaţi:
Cotos Mugurel Vasile
Strada Trandafirilor, nr. 243
Comuna Brodina, judeţul Suceava
Numere de contact: 0754 89 24 92-Cotos Mugurel
0742 92 78 96-Cotos Olga