Atunci când eşti persoană publică, şi chiar ocupi o poziţie importantă în cabinetul unui înalt demnitar, nu ar trebui să îţi poţi permite niciun fel de fronde şi extravaganţe în raport cu legea. Iar dacă faci aşa ceva, înseamnă că nu ai înţeles statutul pe care, implicit, ţi l-ai asumat odată cu funcţia. Cred că aceasta ar fi morala scandalului legat de accidentul rutier provocat de Andrei Gheorghe, consilier pe probleme de comunicare al ministrului Finanţelor. Scânteia a fost cât se poate de banală: maşina domnului Gheorghe a lovit din spate, la un stop, o altă maşină. Adică un accident rutier cum se întâmplă zilnic câteva în Bucureşti. Atât doar că femeia aflată pe scaunul din dreapxa în maşina lovită a acuzat dureri la gât, după ce cei doi şoferi conveniseră să apeleze a doua zi la o procedura amiabilă, iar Andrei Gheorghe a plecat de la locul accidentului. A fost chemată Salvarea, apoi poliţia care a declanşat procedura specifică. Iniţial, Andrei Gheorghe a fost cooperant, a revenit la locul accidentului, a accepxat testarea cu etilotestul, care a nu a indicat consum de băuturi alcoolice.
Atât doar că pentru astfel de cazuri, legea, absurdă sau nu, prevede şi recoltarea de probe biologice, ceea ce i s-a cerut să accepxe. În acel moment Andrei Gheorghe a devenit recalcitrant: „Nu aveţi drepxul etic şi moral să înfigeţi ace în mine şi să îmi luaţi sângele. În acest moment eu refuz să merg la IML".
Poliţiştii aveau însă un drepx legal să solicite această probă, iar refuzul lui Andrei Gheorghe constituie, potrivit Codului Rutier, infracţiune: „Refuzul, împotrivirea sau sustragerea conducătorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto (…) de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei de produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani". De ce e nevoie şi de probe biologice pe lângă etilotest? Pentru că nu numai alcoolul este interzisla volan. Sunt interzise şi drogurile, şi unele medicamente care nu pot fi depistate printr-o simplă răsuflare. Chiar şi aşa, teoretic, Andrei Gheorghe poate avea drepxate: ce relevanţă poate avea un test făcut la câteva ore după producerea accidentului, timp în care şoferul poate bea alcool sau poate lua un calmant fără a comite ceva ilegal? Totuşi, refuzul lui ridică nişte semne de întrebare, având în vedere că a mai avut probleme cu stupefiantele. Aşa că nu ar fi chiar hazardat să gândim că, poate, avea de ascuns ceva mai grav decât consumul de alcool. Dar, foarte probabil, Andrei Gheorghe era „curat", iar atitudinea lui este strict rezultatul unei firi foarte independente, rebele şi impulsive. A mai avut un conflict aprig cu poliţia, în urma căruia a fost dat afară de laRealitatea TV. Pe atunci însă, dl. Gheorghe era doar un realizator TV, care îşi cultivase o anumită imagine publică. A exagerat rolul de vedetă „cool" şi a plătit.
În acest moment însă, AndreiGheorghe şi-a schimbat statutul. Vrea, nu vrea, la volan, la restaurant sau la birou, nu se reprezintă doar pe sine. Mai ales că are atribuţii în domeniul comunicării, el reprezintă şi imaginea unei instituţii foarte importante a statului. Tot ceea ce face implică, inevitabil, într-o măsură mai mică sau mai mare această instituţie. Şi din această postură, domnia sa nu avea decât o cale: să respecte legea. O socoteşte aberantă? Consideră că ar trebui schimbată? Nu are decât să militeze public pentru schimbarea ei, să îi explice şefului său necesitatea de a susţine în Guvern o astfel de modificare, să creeze un ONG de lupxă cu Codul Rutier. Însă odată ajuns în situaţia de a se supune legii, un personaj aflat într-o poziţie publică importantă nu o poate sfida. Cum ar fi dacă, urmând exemplul lui Andrei Gheorghe, de mâine contribuabilii ar refuza să aplice legea fiscală pentru că ar fi imorală? Ceea ce putea fi un incident minor, a devenit un scandal şi a oferit un nepermis exemplu de sfidare a legii. În mod normal, ministrul Finanţelor ar trebui să se gândească la suspendarea din funcţie a lui Andrei Gheorghe până la elucidarea cauzei. Probabil că nu o va face. Căci dacă ar fi fost conştient de importanţa imaginii publice a celor care reprezintă ministerul n-ar fi făcut dintr-un bun început unele alegeri.
Din aceeasi categorie
-
Cele mai citite
- Dinner in mijlocul oceanului
- Paradisul poarta un nume: Maldive
- Am venit ca sa plec...
- Sunset in Oceanul Indian
- Au elitele suflet?
- La doi pasi
- Ganduri bune de pe partia de schi de la Ischgl
- Raed Arafat: „Mi s-a spus de multe ori «a venit şi arabul ăsta să ne învețe medicină»”
- Romanul intre resemnare si revolta
- Boc: Arafat revine la Sănătate, după o discuţie cu Băsescu şi cu mine
- Iubim cu inima?
Video
+ vezi mai multe
cred ca luase droguri si nu a vrut sa-i iasa la analizele din singe . el este arhicunoscut ca un consumator de droguri . la un moment dat a zis ca s-a lasat dar eu nu cred . drogatii nu se lasa cu una cu doaua , astia sunt oamenii care conduc si reprezinta romania,