Tribunalul Bucureşti a decis anularea mărcii „Mobexpres", deţinută de un comerciant de mobilier din Suceava. Instanţa a interzis firmei să folosească această denumire în spaţiul public, în urma unei acţiuni a Mobexpert Holding, care a acuzat aspectul similarităţii celor două denumiri şi al logo-urilor afişate.
Decizia magistraţilor poate fi însă contestată cu apel. Potrivit site-ului OSIM, marca „Mobexpres" a fost acordată firmei cu acelaşi nume în noiembrie 2007. Pe de altă parte, Mobexpert Holding deţine marca „Mobexpert" încă din mai 2006.