Papa Ioan Paul al II-lea a semnat o scrisoare de demisie care urma sa devină valabilă în caz de imposibilitate majoră de exercitare a funcţiei de papă, a declarat săptămâna aceasta postulatorul cauzei de beatificare a predecesorului papă, Benedict al XVI-lea, Monsenior Slawomir Oder. Această scrisoare inedită este publicată în cartea „De ce este sfânt adevăratul Ioan Paul al II-lea", avându-i ca autori pe prelatul polonez şi pe jurnalistul Saverio Gaeta şi a fost prezentată în timpul unei conferinţe de presă susţinută în ajunul apariţiei cărţii în librăriile din Italia. Povestea se bazează pe cele 114 mărturii culese în timpul procesului de beatificare al papei. Scrisoarea a fost redactată în italiană şi este datată 15 noiembrie 1989. În scrisoare, fostul papă declară că renunţă la prerogativele funcţiei sale „în caz de boală incurabilă, de lungă durată, care mă împiedică să-mi exercit suficient de bine funcţiile de ministru apostolic sau în cazul unui alt impediment grav şi prelungit". Această scrisoare a fost lăsată unui grup de cardinali care nu au făcut niciodată uz de ea în timpul lungii maladii a Papei Ioan Paul al II-lea.
Din aceeasi categorie
-
Cele mai citite
- Dinner in mijlocul oceanului
- Paradisul poarta un nume: Maldive
- Am venit ca sa plec...
- Sunset in Oceanul Indian
- Au elitele suflet?
- La doi pasi
- Ganduri bune de pe partia de schi de la Ischgl
- Raed Arafat: „Mi s-a spus de multe ori «a venit şi arabul ăsta să ne învețe medicină»”
- Romanul intre resemnare si revolta
- Boc: Arafat revine la Sănătate, după o discuţie cu Băsescu şi cu mine
- Iubim cu inima?
Video
+ vezi mai multe