un-deceniu-de-la-aderarea-romaniei-la-uniunea-europeana-a1220
Actual

60 de ani de UE. Câte viteze și câte cercuri concentrice are Uniunea Europeană?

Privire calmă și detașată

De multe ori ne facem că nu vedem realități care ne dor sau pentru care nu suntem pregătiți. Deși le ignorăm, acele stări își continuă existența independent de voința sau de dorința noastră și produc efecte, unele mari și importante, asupra lumii noastre. Recunoașterea realităților este semn de sănătate, numai înțelegând ce (ți) se întâmplă poți să iei deciziile corecte. Negarea realității ne transformă în inadaptați și inadecvați.

Tocmai de aceea este bine să privim calm și detașat realitățile politice, pentru a le înțelege în profunzimea lor și pentru a putea să ne proiectăm viitorul într-un mod cât mai apropiat de așteptările noastre. În acest sens, vom încerca să vedem de ce Uniunea Europeană are mai multe viteze deja, de fapt, așa a fost „proiectată”: să funcționeze cu mai multe viteze; stilul frust și lipsit de nuanțe al lui Jean Claude Juncker a fost total nepotrivit în a exprima dorința instituționalizării unei realități existente, dar, dincolo de stil și de nuanțe, mesajul lui Juncker se referă la un fenomen real. Momentul și concluzia mesajului său au fost nepotrivite. Fondul acestui mesaj este o diagnoză corectă, dar deja știută.

Dimensiunea politică a Uniunii Europene

Din punct de vedere politic, Uniunea Europeană este un amestec eterogen de trei grupe de state: original, a fost un club al statelor occidentale (împănat cu excentrica Grecie), UE- 12, care cuprindea primele 12 state, cu un grad mare de omogenitate politică. Lângă acest club, s-a mai adus încă unul în 1995, clubul statelor „neutre” (Suedia, Finlanda și Austria) și gradul de omogenitate s-a redus considerabil. A apărut, între 2004 și 2013, un al treilea club, al țărilor estice, printre care s-a strecurat și micuța Maltă.

Omogenitatea politică a Uniunii este mică, iar coeziunea va fi greu de atins, chiar pe marile dosare. Pentru a încerca să „testăm” coeziunea celor 27 de state (după previzibila plecare a Marii Britanii), ar trebui să deslușim atitudinea statelor în raport cu marile dosare de politică externă ale lumii:

  • atitudinea față de Statele Unite, principalul aliat, oscilează de la pro-americanismul entuziast al esticelor Polonia și România la răceala Franței și ruptura a fost vizibilă atunci când s-a pus problema tratatului transatlantic de investiții și comerț (TTIP) și când statele membre nu au fost capabile să găsească resurse interne de coeziune pentru a accepta principiile tratatului propus;
  • atitudinea față de Federația Rusă, principala amenințare, oscilează între abordările catastrofice ale unora (Polonia, de exemplu) și încercările de apropiere ale altora (Ungaria, de exemplu);
  • atitudinea față de Africa de Nord (dosarul mediteranean) oscilează între îngrijorare maximă (Italia) și indiferență (statele estice);
  • atitudinea față de Orientul Mijlociu oscilează de la ciudățenii precum recunoașterea unui stat așa-zis palestinian în anumite parlamente până la o apropiere consistentă și profundă față de Israel a unor state (în acest grup onorant fiind și România).

O etapă importantă în căutarea consensualității a fost consumată de curând când 27 de state au ales ca președinte al Uniunii un polonez, împotriva dorinței ferm exprimate a Poloniei, al șaselea cel mai mare stat, totuși.

Ar fi interesant de privit în oglindă consonanța profundă dintre miezul franco-german (atins prin declarația Lamy-Verheugen din 2003) și răceala de dimensiune istorică dintre Ungaria și România. Dacă Franța și Germania plănuiesc să aibă ambasade comune și să împartă același loc în Consiliul de Securitate, România și Ungaria nu au mai avut discuții la nivel de șef de stat sau de guvern din 2010!

STEPHFf-china-ue_0

Două state cvasi-falimentare

Nicăieri nu este mai vizibilă Uniunea Europeană cu mai multe viteze decât pe tărâm economic.

În centrul economiei Uniunii este plasat un grup relativ omogen, puternic și cu un grad mare de convergență internă: zona Euro. Aceasta este compusă din 19 state care au un grad ridicat de integrare, având o monedă comună. În afara acestei uniuni monetare se află doar Danemarca (singura care și-a asumat public dorința de a se situa în afara zonei euro), Suedia și un grup de state estice (Polonia, România, Bulgaria, Ungaria, Cehia și Croația). Din cei 450 milioane de cetățeni UE (fără Marea Britanie), 340 trăiesc în zona Euro; 14.000 miliarde dolari este PIB-ul agregat al acestei zone (în metodologie PPP), adică 11% din PIB-ul global, făcând din zona Euro a treia putere economică a lumii (după China și SUA).

Clubul zonei Euro este o piață omogenă pentru că are atribuțiile unei piețe total integrate: aceeași monedă, aceeași rată a dobânzii de referință, aceeași rată a inflației, aceeași politică fiscală. În interiorul clubului sunt și mari discrepanțe de dezvoltare și o rată mare de dispersie a unor indicatori importanți (de exemplu, raportul dintre datoria publică și PIB nominal ar trebui să fie sub 60%, dar diferă de la rapoarte de peste 100% – Grecia, Cipru, Italia, Portugalia la rapoarte de 10 -20% în cazul Estoniei și Luxemburgului). Cu toate acestea, zona Euro a reușit să supraviețuiască unei crize majore – incapacitatea de plată tehnică simultană a două state membre, Grecia și Cipru.

Integrarea economică a piețelor non-Euro în zona Euro este un proces cu termene incerte, amânarea sine-die a acestora fiind asumată politic de un sfert din Uniunea Europeană. Piața monetară comună rămâne deci un vis prea îndepărtat.

Airbus şi „societatea europeană”

Existența unor proiecte comune este, din nou, vizibilă mai mult în zona Euro și, cu predilecție, între statele fondatoare ale Uniunii. Exemplul tipic de proiect comun reușit este crearea unei firme comune mari, care să poată fi un exemplu de succes și acesta este concernul Airbus (care integrează și fosta companie EADS), concern înregistrat formal ca „societate europeană”, deci nu este incorporată în vreun stat membru, ci în Uniunea Europeană. Puternic simbolism!

Airbus este un grup format prin fuziunea a trei mari companii din trei state membre, Aérospatiale-Matra din Franța, DaimlerChrysler Aerospace AG (DASA) din Germania și Construcciones Aeronáuticas SA (CASA) din Spania. Pentru a accentua simbolismul acestei construcții comune, Airbus are sediul la Leiden, în Olanda și, deși aproape două treimi din acțiunile acestui colos sunt tranzacționate la bursă, statele german și francez dețin câte 11%, iar statul spaniol deține 4,5% din acțiuni. Airbus este astăzi un colos cu o cifră de afaceri de aproape 75 miliarde de dolari, având 135000 angajați și active de peste 125 miliarde dolari. Airbus este al doilea cel mai mare producător de avioane din lume, deținând și recordul celui mare avion de pasageri din lume (A380); Airbus deține o divizie de elicoptere, Airbus Helicopters, care este cel mai mare vânzător de elicoptere la nivel global.

Un alt exemplu de proiect integrat european a fost grupul siderurgic Arcelor, proiectat a fi holdingul de oțel al Uniunii Europene și format inițial din companiile Usinor Sacilor (Franța), Arbed (Luxemburg) și Acelaria (Spania); holdingul a fuzionat apoi cu grupul declarat britanic Mittal, devenind astăzi Arcelor Mittal, cel mai mare producător de oțel la nivel global.

Statele membre ale zonei Euro au dezvoltat mai multe proiecte comune de infrastructură de transport care au legat și mai tare piața comună: exemplele cele mai semnificative sunt tunelurile feroviare și rutiere care străpung barierele naturale ale Alpilor sau Pirineilor.

Nord vs. Sud

La capitolul economie, Uniunea Europeană are și cele mai mari discrepanțe, amenințări și insuccese.

În interiorul Uniunii, diferențele de performanță economică sunt mari: dacă Luxemburg are un PIB/capita (măsurat în prețuri comparate PPP) de 264% față de media UE, Irlanda de 177%, Germania de 124%, zona Euro (ca ansamblu) de 107%, Bulgaria are un PIB/capita de doar 47% din media UE, România de doar 57%, Croația de doar 58% iar Grecia de 68% din media UE.

Dintre primele 10 regiuni europene ca nivel de performanță GDP/capita în prețuri comparabile, doar două (Praga și Bratislava) sunt în afara spațiului vestic original al Uniunii. Dintre cele 42 de regiuni care depășesc pragul de supra-performanță (125% din media UE), 14 sunt germane, câte cinci olandeze și austriece, patru în Belgia, trei în Italia, două în Finlanda și câte una în Cehia, Danemarca, Irlanda, Franța, Luxemburg, România, Slovacia, Spania și Suedia.

De altfel, unul dintre marile eșecuri ale Uniunii Europene este legat de încercarea de echilibrare a nivelurilor de dezvoltare din interiorul Uniunii.


Trei țări merită menționate pentru evoluțiile sinuoase pe calea dezvoltării după aderarea la UE: Grecia și Cipru, care se află într-o cădere majoră și pe termen lung, și România.


Încă de la incipienta Comunitate a Oțelului și Cărbunelui, discrepanța dintre nordul super-industrializat și bogat al Italiei și sudul sub-dezvoltat al aceleiași Italii a reprezentat o provocare majoră. Ei bine, această discrepanță nu numai că nu a dispărut până astăzi, dar ea chiar a crescut. Din păcate, eșecul misiunii FEDER (Fondul European de Dezvoltare Regională) se observă în creșterea diferențelor de performanță și de bogăție între centrul Europei și extremitățile sudice, estice și chiar vestice (Portugalia). Trei țări merită menționate pentru evoluțiile sinuoase pe calea dezvoltării după aderarea la UE: Grecia și Cipru, care se află într-o cădere majoră și pe termen lung, și România, care pare a deveni surpriza plăcută cu o desprindere clară de odinioară colega de sărăcie Bulgaria și o depășire previzibilă a Croației chiar anul acesta. Să nu uităm totuși faptul că media românească este obținută din ponderarea supraperformanței din București-Ilfov și Transilvania-Banat cu subperformanța din Oltenia și Moldova.

Ca o emblemă a neputinței de a induce dezvoltare în zonele mai puțin bogate stă faptul că, după zece ani de fonduri alocate „coeziunii” și „dezvoltării regionale”, Bucureștiul și Clujul devin din ce în ce mai bogate, iar Vasluiul și Teleormanul se afundă în sărăcie. Ca simbol al ineficienței programului de convergență economică, unul dintre orașele mari ale României, Constanța, nu are astăzi nici măcar o clădire de birouri modernă, de clasă A!

Neomogenitatea dorită a UE

Al doilea mare eșec economic al Uniunii Europene este întreținerea unei paradigme imobile a dezvoltării agricole: de mulți ani, aproape jumătate din bugetul Uniunii se cheltuie pe subvențiile agricole (politica de subvenție unică la hectar), iar tot de foarte mulţi ani, jumătate din această jumătate se „duce” în Franța, făcând din această țară „fabrica de mâncare a Europei” și distrugând industria agricolă din multe alte țări.

Așadar, dacă vorbim de piața cu adevărat unică și integrată, Uniunea chiar are mai multe viteze.

Ca o concluzie, de etapă deocamdată, ar trebui să reținem neomogenitatea încă semnificativă a Uniunii Europene, atât din punct de vedere politic cât și economic; această neomogenitate a fost implicit asumată de toate statele membre atunci când s-au semnat tratatele fondatoare și toate tratatele subsecvente. Uniunea Europeană nici măcar nu a fost „proiectată” să arate altfel decât este acum.

Propunerea necarismaticului Juncker vine într-un moment nepotrivit (înaintea alegerilor din Franța și Germania), nu are consistență și realism, încalcă regulile prezumate și unanim acceptate și trebuie respinsă ca fiind anti-europeană. Când vrei să instituționalizezi decalajele și discrepanțele din Uniunea Europeană, abia atunci vrei să le adâncești, să alimentezi frustrări istorice și să întorci un proces care părea ireversibil.


PIB-ul zonei Euro este de 14.000 miliarde dolari, adică 11% din PIB-ul global.


Cele mai sărace 10 regiuni din Uniunea Europeană

Untitled-1

Cinci sunt bulgărești, trei sunt românești, două maghiare și insula Mayotte. Dintre cele 76 de regiuni aflate sub pragul de sub-performanță (75% din media UE), 14 sunt poloneze, 11 în Grecia, șapte în România, câte șase în Ungaria și Italia, câte cinci în Bulgaria, Portugalia și Spania, câte patru în Cehia și Franța, trei în Slovacia, două în Croația și câte una în Slovenia și Letonia.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top