Scrisoare de la Cristian Sima

Nu mă pot defini nici „om de onoare” și cu atât mai puțin onorabil. Avionul care traversează Atlanticul îmi creează o ciudată senzație de pace și liniște, toată lumea a adormit brusc  lăsându-mă parcă să-mi hotărăsc singur sfârșitul. Decizia finală e luată. Aș vrea să fiu un războinic Ronin, dar nu sunt. Sunt singur și am nevoie de timp mai mult decât am nevoie să trăiesc. Am fost mereu în criză de timp, acum mai mult ca niciodată. Mă obsedează o frază a lui Tudor Chirilă de acum câțiva ani: ”Nu murim când vrem noi”, dar oare putem muri cum vrem noi?Aș avea nevoie de cel puțin două luni pentru a așterne pe hârtie tot ceea ce am trăit, nu numai în ultimele patru luni, ci mai ales în ultimii 51 de ani. Când va izbucni scandalul, toți mă vor acuza că am fugit cu zeci de milioane de dolari în cine știe ce insulă din Pacific. Am 2.500 de franci, trei cărți de credit care sunt blocate din lipsă de fonduri și un cont în bursă la GS de 10.000 de euro cu care trebuie să câștig ca să reușesc să supraviețuiesc două luni pentru a scrie. Moral sunt responsabil în totalitate de pierderile clienților, deși au semnat că își asumă  riscul, dar oare moral sunt responsabil și de câștigurile de până acum?Am fost mereu un luptător și cred și acum că lucrurile s-ar fi putut salva, dar mi-era imposibil să-mi continui ipocrizia pentru a satisface o lăcomie generală a clienților, lăcomie pe care am exploatat-o la maxim în demersul meu de a le câștiga încrederea și respectul. ”Ipocrizia e omagiul pe care viciul îl aduce virtuții” – Francois de la Rochefoucauld”.

Am nevoie să-mi spun adevărul, să-l urlu, indiferent de ce se va întâmpla după aceea. Înainte însă este impetuos necesar să-mi recunosc greșelile. Voi plăti pentru ele cu demnitate. Soarta mi-a dat enorm până acuma și e normal să mi se ceară dublu, totdeauna plătești cu dobândă mare.

Am avut doi ani de grație divină, aș putea spune. Tot ce am încercat în 2007 și 2008 mi-a ieșit perfect. La sfârșitul lui 2006 am crezut că sistemul financiar global se va prăbuși cu o viteză amețitoare. Am acționat în consecință. Am suferit până la 1 noiembrie 2007, zi în care bursele americane au început să cadă ireversibil. În 2007 eram membru în CA al BVB și mă luptam cu toată lumea pentru a introduce vânzările short și futures-ul pe indice, trebuia creată urgent posibilitatea pentru investitori de a se proteja împotriva unui crah. Nu am reușit. Am demisionat și mi-am vândut acțiunile lui Morgan Stanley pentru 10 mil. ron. La sfârșitul aceluiași an am fost contactat de Marian Dinu (fost președinte CRA sif4, fost presedinte Alpha Bank securities, fost atașat de atașat la ambasada României de la Moscova în vremea puterii populare și un „om de onoare”) și de Alexandru Elian (fost președinte Delta Valori Mobiliare și el un „om de onoare”, dar din partea lui Meyer Lansky). Cei doi voiau să scape de Stere Farmache și Dan Paul de la BVB și aveau nevoie de mine ca să reușim un putch pentru a schimba conducerea și a face din BVB o bursă europeană. Am convocat AGA pentru revocarea CA, am strâns voturile necesare (pentru a avea voturile lui Daniel Țepeș a trebuit să-i cumpăr la preț maxim 10% din acțiunile de la Sibex și așa am devenit acționar la Sibiu) și… în momentul votului Dinu și cu Elian au votat contra mea, deși ei au fost primii inițiatori și ei pregătiseră și documentele pentru AGA. Trădare, trădare… dar să știm și noi. Din acel moment am început să mint sau, dacă vreți, să coafez realitatea. E doar o precizare temporală, nu o scuză. Tot în 2007, 2008 am ieșit și din investițiile imobiliare atât cât am reușit să vând, oricum cea mai mare parte. În toate afacerile în care am intrat am atras prieteni și cunoscuți. Aveam nevoie să fac oamenii să câștige pentru a fi adulat după aceea. Evident, tot ce s-a vândut din imobiliare în profit a fost partea clienților (doar spusesem la tv că trebuie vândut tot), ce a rămas a fost partea mea și o am și în ziua de azi. Mulți din cei ce reclamă pierderile de azi au câștigat mult mai mult atunci, dar au uitat. Un client care câștigă nu spune nici măcar nevestei, cel care pierde te spurcă în piața publică. Pentru a putea exploata lăcomia ai nevoie de un raport cu banii de totală indiferență. Nu am cumpărat niciodată o mașină mai scumpă de 30k euro, locuiam până în decembrie într-un apartament comunist de pe Dorobanți și de atunci într-un alt simplu apartament de 2 camere. (apropos… mult vehiculata casă în Elveția e cu chirie). Sunt și astăzi convins că singura avere pe care o poți lua cu tine oriunde e capul și experiența. Dacă voi mai fi liber peste două luni, sper să dovedesc din plin ce am afirmat mai sus.

Ieșit puternic ciufulit din luptele de culise de la BVB și ajuns fără voia mea acționar semnificativ la Sibiu, mi-a încolțit ideea de a realiza ceea ce nu am reușit la București…. o bursă europeană. Îmi plac luminile rampei și cred că, și acum, ca și atunci, la începutul aventurii, nu am înțeles până unde pot să vorbesc. Dar orice Ronin are dreptul la un ultim strigăt, eu de ce nu aș avea? Pentru a înțelege tot ce s-a întâmplat din 2008 și până azi e nevoie să vă descriu personajele pe îndelete și evenimentele cu lux de amănunte, atât cât îmi va permite timpul. Timpul pe care tot aceste personaje mi-l vor acorda. Dacă acest serial se va întrerupe înainte de termen, vă rog să nu cumva să speculați pe seama vreunui nume pomenit aici. Orice potrivire de nume și fapte e total întâmplătoare… Nu vreau să credeți că mă justific pentru pierderile din bursă aruncând noroi în jur.Vreau doar să povestesc cum am ajuns aici (de ce am ajuns aici va fi un subiect de analiză în viitor) și, mai ales, cum voiam să ies. Pentru a calma un pic lucrurile vreau să vă spun că WBS holding nu a avut niciodată mai mult de 60 de clienți, toți au acceptat riscul, mulți au retras deja o mare parte din capital și alții au retras chiar mai mult decât au depus.

Toată vina pentru situația în care s-a ajuns îmi aparține. Eu mi-am asumat toate riscurile, eu am luat toate deciziile, niciun angajat nu e răspunzător pentru nimic. Nimeni nu e vinovat în afară de mine, nici CNVM-ul, nici clasa politică ,nici ”oamenii de onoare”, nici onorabilii clienți. Am nevoie să spun însă tot adevărul pentru că sistemul financiar politic de la noi și nu numai să fie înțeles. Nu am niciun ban ascuns, dar evident am o responsabilitate morală pe care mi-o asum în totalitate… și undeva, într-un colț ascuns, mai cred încă că toată lumea își va recupera capitalul… fără așteptatul profit.”