Actorul austriac Christoph Waltz a declarat că s-a temut pentru viaţa sa la Festivalul de Film de la Cannes, vineri, când un bărbat a tras două focuri de armă în aer, incidentul producându-se în timp ce Waltz împreună cu actorul francez Daniel Auteuil acordau un interviu live.

Life

Christoph Waltz, după incidentul de la Cannes: M-am temut pentru viaţa mea

Christoph Waltz a declarat, pentru Daily Mail, că “pentru câteva momente disperate” s-a temut pentru viaţa sa.

“Participam la un panel în studioul Canal+, aflat pe plajă, când a apărut un bărbat cu o armă. Cred că era un pistol şi el a tras cu acesta, dar spre norocul meu erau gloanţe oarbe”, a spus Christoph Waltz.

“Apoi el a strigat că are o grenadă, dar din nou spre norocul meu nu era vorba despre nicio grenadă”, a spus Waltz, precizând că bărbatul a fost arestat. “Nu ştiu cine a fost acest bărbat, nici de unde a venit şi nici care era problema lui”, a mai spus actorul austriac.

Un bărbat a fost arestat, vineri, la Festivalul de Film de la Cannes, după ce a tras două focuri de armă în aer, incidentul producându-se chiar în timp ce actorii Christoph Waltz şi Daniel Auteuil acordau un interviu live televiziunii franceze Canal+, informează Reuters. După ce au auzit împuşcăturile, cei doi actori şi persoanele care asistau la emisiunea în direct a Canal+ au început să fugă pentru a se pune la adăpost.

Agenţii de pază şi protecţie au intervenit rapid şi l-au pus la pământ pe acest bărbat. Poliţia sosită la faţa locului le-a spus tuturor oamenilor prezenţi în acel loc să fugă, întrucât bărbatul ţinea în mână o grenadă.

Poliţia l-a arestat pe acest bărbat şi a descoperit că purta asupra sa un cuţit şi o grenadă, care nu era însă una reală.

“Pare a fi un tip nebun”, a declarat o sursă din poliţie pentru Reuters.

După ce bărbatul a fost dus la poliţie, producătorii show-ului de la Canal+ au spus că programul va continua: “The show must go on” (Show-ul trebuie să continue, n.r.).

Actorul austriac Christoph Waltz şi actorul şi regizorul francez Daniel Auteuil fac parte din juriul competiţiei oficiale a ediţiei din acest an a Festivalului de Film de la Cannes. Cea de-a 66-a ediţie a început pe 15 mai şi se va încheia pe 26 mai.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top