Partidul care îşi face sieşi Opoziţie: PSD

Timp de 26 de ani, social-democrații români au avut un partid „pentru liniștea noastră”, un partid capabil să ofere o guvernare mai riguroasă și o opoziție mai constructivă decât adversarii săi de pe scena politică românească. De un an de zile, lucrurile s-au schimbat.

Citiţi şi: Mitingul PSD împotriva abuzurilor din Justiţie

Un guvern, două guverne, trei guverne

Datorită coerenței, echilibrului și previzibilității sale și pe fondul eșecului opoziției de a se construi într-o alternativă viabilă și coerentă, PSD a fost și a rămas cel mai puternic partid din România, câștigând cu un scor foarte bun ultimele alegeri parlamentare.

Însă anul 2017 a oferit nenumărate surprize și premiere. Partidul care a câștigat alegerile cu un scor ce îi oferea confort parlamentar, aliat cu un partid loial, suficient de mic pentru a nu ridica pretenții prea mari și suficient de mare pentru a oferi guvernării stabilitatea necesară, ajunge în situația de a fi contestat de manifestații uriașe de stradă, la nici o lună de zile de la instalarea guvernului său.

La cinci luni după venirea la guvernare, asistăm la o succesiune de premiere în politica românească: PSD solicită demisia propriului său premier. Acesta refuză să își dea demisia, se baricadează în Palatul Victoria și este nevoie de o moțiune de cenzură, ca partidul să preia din nou controlul asupra Executivului.

După alte câteva luni, PSD va solicita demisia și celui de-al doilea premier, „scăpat de sub control”, acesta, mai docil, retrăgându-se fără a mai prelungi inutil criza guvernamentală. Al treilea premier, prima femeie prim-ministru din istoria României, doamna Viorica Dăncilă, o persoană modestă și aparent mai docilă față de disciplina de partid, pare însă că nu se simte deloc bine în fruntea guvernului. De aici și speculațiile ivite imediat după investirea Guvernului Dăncilă că nici acesta nu va supraviețui politic prea mult. Însă toate aceste guvernări șchiopătânde au condus decent România, au aplicat programul de guvernare și, în ciuda imaginii publice dramatice, nu au fost cele mai nefericite soluții pentru executivul românesc.

Premierul Viorica Dăncilă pare că nu se simte deloc bine în fruntea Guvernului

Un partid cu trei „partide”

Nici în interiorul partidului, lucrurile nu sunt calme. Făcând dintr-un congres extraordinar al PSD o demonstrație de forță, cu gesturi greu justificabile altfel decât ca aroganțe (de la atitudinea față de adversarii săi din partid până la transformarea iubitei sale în surpriza mediatică a congresului), Liviu Dragnea a reușit să își reafirme poziția de putere, dar nu și să își atragă adeziunea sinceră a partidului.

Cel puțin trei tabere par să se contureze în interiorul PSD. Una este, desigur, cea a lui Dragnea și a oamenilor săi. Este o tabără „teleormăneană”, nu atât la propriu (deși sunt mulți teleormăneni în aparatul guvernamental), cât mai ales la figurat. Inteligența nativă și rustică a lui Dragnea se așează într-un contrast de „poiana lui Iocan” cu simplitatea intelectuală și verbală a doamnei Dăncilă, arătând, de fapt, foarte bine care sunt raporturile de putere.

A doua tabără este cea a vechilor pesediști, a burgheziei partidului, moștenitoare a epocii Năstase și care se lovește de două tipuri de nemulțumire internă: pe de o parte PSD ajunge să fie „prea de la țară” (ca să cităm o reclamă), prea controlat de o inteligență instinctivă și nu de calcule politice și doctrinare serioase, pe de altă parte se simt tot mai mult izolați într-un partid unde par să domine două virtuți de descendență medievală: fie ai resurse materiale și electorale și ești „baron”, fie ești pur și simplu loial „baronilor”.

Citiţi şi: Impresii de după miting

A treia tabără este una a liderilor care capătă contur, putere, vizibilitate și, inevitabil, ajung să îl provoace pe Liviu Dragnea pentru controlul PSD. Figura cea mai puternică a acestei tabere este primarul Bucureștiului, doamna Firea, personaj puternic, eficient, popular, un adevărat prezidențiabil și o figură conturată nu doar în PSD, ci și în clasa politică românească, aflată în mare criză de lideri.

Într-o formă sau alta, aceste grupări vor ajunge să se confrunte. Acest lucru se va întâmpla fie în eventualitatea unei condamnări a lui Liviu Dragnea, fie în eventualitatea unui scor prost la alegerile europarlamentare, primul test electoral al partidului. Dar acum să ne aruncăm privirea spre ceea ce se întâmplă în afara PSD, dar în imediata sa apropiere.

De la „interesul național” la „Pro România”

Lucru care se întâmplă foarte rar cu partidele ce sunt la putere, PSD a trecut și printr-o sciziune. Victor Ponta a încercat să atragă în partidul său, Pro România, mai mulți pesediști nemulțumiți de felul în care Liviu Dragnea înțelege să guverneze partidul.

Mișcarea lui Ponta nu are însă scopul ruperii propriu-zise a PSD. Victor Ponta este conștient că nu poate să convingă nici activul de partid, nici pe votanții constanți ai PSD să îl urmeze într-o aventură politică, chiar dacă aceștia sunt mai mult sau mai puțin nemulțumiți de felul în care Liviu Dragnea conduce partidul.

Victor Ponta încearcă să slăbească forţa PSD şi să reînvie UNPR

Victor Ponta, prin mișcările sale din ultima vreme, a reușit să se îngroape politic, dezamăgindu-și foștii alegători și fiind incapabil și să își asume un rol serios de lider în opoziție. Un infantilism greu de explicat în cazul unui om ce a fost, totuși, timp de peste trei ani, prim-ministru al României (și un prim-ministru bun) îl face pe Victor Ponta să devină un adversar ușor de neutralizat nu doar pentru PSD, ci și pentru colegii săi din opoziție, fie ei din PNL sau din USR.

Mișcarea Pro România este mai degrabă un alt UNPR: o încercare de a slăbi forța parlamentară a PSD până la (ideal pentru Ponta) modificarea structurii politice a Parlamentului României. Abia atunci, Ponta ar putea juca un rol important în viața politică românească, negociindu-și susținerea pentru un alt premier, fie el de la PSD, de la PNL sau tehnocrat.

În paralel cu sciziunea forțată de Ponta, încearcă să renască și UNPR-ul, cu aceleași structuri, cu aceiași generali în frunte. O renaștere a UNPR va afecta (probabil nu foarte mult) tot PSD-ul, dat fiind faptul că acesta a preluat atât primăriile, cât și electoratul captiv (atât cât era acesta) al UNPR-ului.

Toate aceste probleme interne și marginale au loc, în mod straniu, pe fondul unei paralizii a opoziției tradiționale la PSD, opoziție incapabilă să iasă  dintr-un blocaj de viziune și o pană de energie politică ce îi ține ţintuiţi încă din iarna anului trecut. Opoziția trece printr-o criză de lideri mai gravă decât PSD-ul și acest lucru face ca să nu avem, de fapt, o confruntare reală între putere și opoziție.

De altfel, aproape și toate sondajele de opinie ne arată că România electorală este străbătută de o falie: un electorat majoritar, care va vota cu PSD și ALDE sau nu va vota deloc, și un electorat minoritar care va vota cu PNL și USR sau nu va vota deloc. Practic, nici PSD nu se poate întări electoral prin atragerea electoratului „de dreapta” (conceptele de dreapta și de stânga fiind oricum inadecvate pentru realitatea politică românească), nici PNL sau USR nu pot convinge electoratul „de stânga” (al PSD și ALDE) să treacă de partea lor.

Liviu Dragnea în luptă cu „gogoașa”

Stenograme „scăpate” spre presă dintr-o ședință a grupului PSD din Camera Deputaților ne arată un Liviu Dragnea hotărât să lupte până la capăt cu „statul paralel” și cu „gogoașa sa urâtă”. Nu știm în ce măsură aceste stenograme ne spun ceea ce crede Liviu Dragnea sau ceea ce își doresc strategii PSD să credem.

Pe de o parte, toți am putut remarca faptul că PSD și ALDE (acesta din urmă cu un mesaj politic mai clar și mai ferm decât PSD-ul) nu au cedat presiunilor externe și interne de a nu se atinge de structurile mafiote ce preluaseră controlul asupra unor instituții sau structuri de putere ale statului. În ultimul an și jumătate, încet, dar sigur, am asistat la apariția unor dezvăluiri (de la stenograme la protocoale secrete) și la forțarea unor schimbări ce au dus la ridicarea presiunii impuse de ceea ce numim ”statul paralel” asupra justiției și politicului.

La mitingul organizat de PSD împotriva abuzurilor din Justitie au participat peste 150.000 de membri şi participanţi

Solidarizarea Laurei Codruța Kövesi cu procurori ale căror abuzuri deveniseră deja informație publică, precum și solidarizarea oarbă în fața evidențelor, atât a președintelui, a procurorului general, cât și a opoziției cu șefa DNA, departe de a salva situația, au devenit argumente în plus în favoarea evidenței „statului paralel”.

Desigur, Liviu Dragnea, ca „titular” de dosare, este direct interesat în această bătălie politică. Este conștient că nu doar supraviețuirea sa politică, ci și libertatea sa depind de finalul acestei lupte în care a angajat PSD-ul. Apoi, Dragnea trebuie să justifice și situația internă destul de complicată din PSD. De aceea, mesajul trebuie să fie că acei care pleacă sunt oameni care au decis să colaboreze cu „statul paralel”, nu sunt doar nemulțumiți de teleormanizarea PSD-ului.

Scriam acum un an și jumătate că singurul dușman în PSD al lui Liviu Dragnea este, de fapt, Liviu Dragnea. Acum, când „statul paralel” se clatină sub loviturile dezvăluirilor publice, când opoziția este paralizată de propria sa incompetență, crizele din PSD confirmă, cred, același diagnostic: Liviu Dragnea este propriul său dușman. Așa cum PSD are un adversar serios doar în PSD.

Citiţi şi: Cartea Anului 2018