Actual

Demisie la vârful STS. Iohannis a reacționat imediat

Directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale, Ionel-Sorinel Vasilca, şi-a dat demisia din funcţie. El a menţionat, într-un comunicat de presă, că a făcut-o pentru a nu afecta prestigiul instituţiei.

„Fac precizarea că demisia nu a fost depusă ca urmare a existenţei unei sincope, inadvertenţe sau ca urmare a celei mai mici umbre de vinovăţie în exercitarea funcţiei de preluare şi localizare a apelurilor de urgenţă 112 de către STS, a neglijenţei mele în serviciu, a tratării superficiale sau a neasumării responsabilităţilor care privesc datoria mea şi a tuturor angajaţilor de a garanta funcţionarea continuă a serviciilor speciale, de cooperare şi a celor pe linia 112” , a transmisIonel-Sorinel Vasilca. 

Președintele României, Klaus Iohannis, a primit demisia din funcția de director al STS a domnului Ionel-Sorinel Vasilca, anunță Administrația Prezidențială.

În cadrul ședinței Consiliul Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc marți, 30 iulie, Președintele Klaus Iohannis va informa membrii Consiliului pentru a lua act de această demisie.

Generalul – locotenent Ionel Vasilca a fost numit șef al STS în august 2017, de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Ionel Vasilca (53 de ani) este un militar de carieră originar din Săvinești (Neamț). El a absolvit cursurile liceului militar, apoi ale Academiei Tehnice Militare – Facultatea de Electronica si Informatica, promoția 1990, și a lucrat în STS de la absolvire. Din 2005, el a fost adjunct tehnic al fostului director al STS, Marcel Opriș.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top