Profesor: În urmă cu 5 ani l-am votat!

Singura idee din discursul președintelui Iohannis e aceea că trebuie sa învingem PSD.

E singura, atât de clară și de simplă. Mereu citită de pe foaie. Cel mai trist e că e singura idee din 5 ani de putere, convertită în miezul întregii campanii și în lozinca unui discurs redactat.

Aș fi vrut să văd un președinte în exercițiu vorbind liber și carismatic la final de mandat. Speram ca acolo unde carisma nu e nativă, habitusul, obișnuința, practica repetată, protocolul să își spună cuvântul.

Tot așa cum aș fi vrut ca mecanica actorului politic, trădând păpușari și sforari de dincolo de luminile albastre și de pupitrele galbene, să nu fie atât de vizibilă și de rigidă. O propoziție-ridicat privirea din foi-gesticulat cu mâna dreaptă-zâmbet larg-întors privirea în foi. O succesiune reluată dumnezeiește. Cu cea mai mare obediență, fără abatere.

M-am uitat toată seara la el ca Rareș Bogdan. Înghețată și alienată. Măcar când știi că turul 2 e al tău, când e o chestiune de timp aceea de a fi reconfirmat ca președinte, să încerci un exercițiu de libertate. Acela al propriei vorbiri. Am văzut multă fixitate.  A privirilor. A gesturilor. A zâmbetelor. Și mult fixism. În bună măsură, al ideilor.

Fixitate și fixism, o relație care nu avea ce să caute când, de facto, ești în plină sărbătoare și țara asta e a ta.

Pentru 40% procente de credință în România normală, România merită 40 de cuvinte spuse liber până la alegerile urmatoare. Câte 8 cuvinte pe an, până la final de mandat.

În urmă cu cinci ani, l-am votat. A fost logica răului cel mai mic. Adevărul e,  acum, după 5 ani, s-a dovedit a fi complet neinvaziv. Chiar și în raport cu discursul său.

PS. Numai eu am văzut că în loc de (celebra) batistă,  Rareș Bogdan avea o foaie⁉