Există tot mai multe voci care susțin că noul Coronavirus este un produs de laborator, probabil o armă biologică. Astfel că, una din preocupările zilei este de a găsi un vinovat pentru pandemie.
Statele Unite vor să dea vina pe China
Întâlnirea fizică a liderilor G7 a fost programată să se desfășoare la Pittsburgh, dar a fost anulată din cauza pandemiei. În urma teleconferinței de patru ore cu liderii din Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia și Marea Britanie, secretarul de stat american, Mike Pompeo, a spus presei că toată lumea vede identic lucrurile. S-a dovedit, însă, că nu este deloc așa!
Liderii G7 s-au împotrivit insistențelor americane de a redenumi Covid-19 ca „virusul Wuhan” și a învinovăți China pentru o „campanie de dezinformare”. Conferința grupului a rămas fără o declarație comună.
Liderii țărilor din G7 au insistat asupra termenului mai diplomatic „Covid-19” adoptat de Organizația Mondială a Sănătății.
Proiectul declarației comune, propusă de SUA, învinuia, de asemenea, China, Rusia și Iranul pentru „propagarea deliberată a unor narațiuni false” despre coronavirus.
Franța a sugerat organizației să discute despre virus în timpul întâlnirii, însă Mike Pompeo a refuzat. În cadrul discuțiilori, miniștrii G7 au discutat dacă China a folosit o „campanie de dezinformare intenționată” pentru a-și oculta rolul în agravarea pandemiei. Pompeo a afirmat în repetate rânduri că China a ascuns dovezi despre virus, fără să specifice ce fel de informații au fost ascunse.
Pompeo a declarat, însă, că Partidul Comunist din China reprezintă o amenințare substanțială pentru sănătatea americanilor și a modului lor de viață.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Chinez de Externe, Geng Shuang, a oferit un răspuns la declarațiile secretarului de stat al SUA, Mike Pompeo.
„Acest politician american continuă să sfideze consensul global, stigmatizează China și îi discredită răspunsul la epidemie. Intenția sinistră din spatele încercării sale este de a devia atenția acasă și de a schimba vina către inocenți. După cum a subliniat China în mod repetat, urmărirea originii virusului este o problemă complicată, în care ar trebui să ne bazăm pe opiniile profesionale ale comunității științifice. Organizația Mondială a Sănătății și comunitatea internațională se opun în mod explicit la conectarea virusului cu anumite țări sau regiuni sau stigmatizării și chiar au felicitat răspunsul Chinei”.
O încercare prealabilă în Brazilia
Un scenariu similar s-a petrecut recent având în prim plan Brazilia. Fiul președintelui brazilian, Eduardo Bolsonaro, a acuzat China pe 16 martie, că ar fi de vină pentru răspândirea Covid-19 și că ar ascunde informații privind virusul.

Demersul lui Eduardo Bolsonaro, un extrem de apropiat politician de Washington, a apărut după ce un document publicat în jurnalul Biorxiv.org a prezentat descoperiri care indicau faptul că virusul părea a fi creat cu „proteine structurale cheie” ale HIV. Lucrarea, intitulată „Asemănarea neobișnuită a inserțiilor unice în proteina spike nCoV 2019 cu HIV-1 gp120 și Gag”, susține că ingineria coronavirusului cu astfel de secvențe de gene este „puțin probabil să fie naturală”, oferind un sprijin științific puternic pentru teoria potrivit căreia coronavirusul este de fapt o armă biologică scăpată de sub control.
În prealabil, în februarie 2020, oameni de știință indieni afirmaseră același lucru, întărind opiniile similare venite din Taiwan și Japonia, care vorbeau însă despre un virus american. La fel, fostul președinte iranian Mahmoud Ahmadinejad a afirmat că „este clar că virusul a fost produs în laborator, manufacturat de cei care dețin facilitățile pentru arme biologice în contul marilor puteri”. De altfel, Ahmadinejad a sesizat și Națiunile Unite în privința posibilității ca noul Covid-19 să fie o armă biologică utilizată împotriva Iranului.
Pentagonul deține în jur de 400 de laboratoare militare împrăștiate pe tot globul despre a căror activitate nu există date. Ca să-l parafrazăm pe Pompeo, laboratoare care „ascund datele”.
Și rușii au făcut declarații similare, de departe cea mai șocantă fiind aceea că arma biologică este îndreptată împotriva inamicilor SUA, pe listă figurând și Italia, care în 2019 a aderat la proiectul de infrastructură chinezesc al Noului Drum al Mătăsii! Ceea ce, contravenea politicilor economice ale UE și a celor americane, deopotrivă. La vremea respectivă, în martie 2019, Mike Pompeo s-a arătat „întristat” de decizia Italiei.

Mai mult, directorul adjunct al Departamentului de Informații al Ministerului Afacerilor Externe din China, Zhao Lijian, a acuzat direct Armata SUA că ar fi în spatele răspândirii Coronavirusului prin aducerea virusului la Wuhan de către soldații americani, participanți la Military World Games.
Dar Zhao Lijian relua informații provenind din Canada, anume de pe publicația Global Research. Această publicație susține că ar fi existat o cooperare între americani, britanici, francezi și canadieni, iar virusul ar fi scăpat din laboratorul canadian.
Imediat, secretarul de stat american Mike Pompeo a început să utilizeze public sintagma „Virusul Wuhan” și a început demersuri pentru a plasa în responsabilitatea răspândirii virusului Covid-19 în sarcina Chinei.

„În această dimineață, într-o convorbire telefonică cu președintele Chinei, Xi Jinping, ne-am reafirmat legăturile de prietenie, schimbând informații și acțiuni cu privire la covid-19 și ne-am angajat să extindem legăturile noastre comerciale” – a scris pe contul său de Twitter, la 24 martie, președintele brazilian Jair M. Bolsonaro, ca răspuns la reacția usturătoare a Chinei la adresa declarațiilor făcute în prealabil de Eduardo Bolsonaro. Chinezii le-au amintit brazilienilor că sunt principalul lor partener comercial.
Date, fapte, „conspirații”
În 2014, scrie revista Nature, în orașul Wuhan din China s-a terminat construcția unui prim laborator de nivel BSL-4 (laborator de bio-securitate de cel mai înalt nivel, autorizat să manipuleze viruși letali), care a costat nu mai puțin de 44 de milioane de dolari și care a fost realizat cu colaborare cu Franța. Cercetătorii chinezi s-au pregătit în laboratorul de nivelul BSL-4 din Lyon.
La construirea laboratorului au participat și oameni de știință de la Galveston National Laboratory al Universității din Texas. Cercetările sunt finanțate de National Institute of Allergy and Infectious Diseases, Departamentul de Apărare al Statelor Unite, de Centrele americane pentru controlul și prevenirea bolilor, dar și de industria biofarmaceutică.
În 2015, Institutul Pirbright a cerut brevetul unui coronavirus atenuat, care poate fi utilizat pentru producerea unui vaccin. Brevetul a fost eliberat in 17 decembrie 2019. Pirbright este un institut controlat de guvernul britanic, iar printre principalii finanțatori privați se află Fundația Bill & Melinda Gates.
În 14 iulie 2019, canalul de televiziune CBC din Canada a publicat știrea conform căreia Dr. Xianggou Qiu, soțul acesteia, Keding Cheng și un număr neprecizat de alți cercetători, au fost escortați afară din Canadian National Microbiology Laboratory din Winnipeg, tot un laborator de nivelul BSL-4, fiind apoi expulzați și din Canada, fapt care a generat proteste în China.
Dr. Xianggou Qiu a făcut cel puțin 5 călătorii în perioada 2017 – 2018, în laboratorul de biosiguranță de nivel 4 din Wuhan, după cum relatează CBW Magazine (Journal on Chemical and Biological Weapons) în 2019, în articolul „Programul de război biologic al Chinei și cazul curios al Dr. Xiangguo Qiu”.
În octombrie 2019, la Wuhan, are loc un exercițiu militar – Military World Games – pentru a simula o amenințare cu coronavirus, la care participă 300 de militari americani, precum și alți militari din 140 de țări.
Concomitent, are loc la New York “Event 201 Pandemic Exercise”, al John Hopkins Center for Health Security în colaborare cu World Economic Forum și Fundația Bill & Melinda Gates unde s-a simulat o pandemie de coronavirus răspândită în toată lumea, ce durează 18 luni și ucide 65 de milioane de oameni, adică până când 80-90% din populația globală a fost expusă și și-a constituit imunitatea. Sau până la apariția vaccinului salvator. Virusul a fost botezat CAPS – adică Coronavirus Associated Pulmonary Syndrome.
Pe 17 noiembrie 2019 apare primul caz de infecție cu coronavirus la Wuhan. Li Wenliang, medicul chinez de 34 de ani, care a fost primul care a alarmat autoritățile, a fost arestat sub acuzația difuzării de știri false. A decedat la scurt timp după eliberare, iar cauza oficială a decesului a fost infectarea cu coronavirus.
Francis Boyle, profesor de drept la Universitatea din Illinois și creatorul Biological Weapons Act (lege împotriva bioterorismului), a declarat că coronavirisul a fost creat în laborator. Înregistrarea postată online a fost îndepărtată deoarece ar viola orientările comunității YouTube (https://www.youtube.com/watch?v=TsyujjitOFM).
Cine câștigă din această afacere?
În primul rând, a câștigat China. Acțiunile companiilor chinezești s-au prăbușit odată cu aflarea faptului că nu există nici măcar măști de protecție în țară. Zvonul privind blocarea frontierelor a fost momentul în care acțiunile scăzuseră deja cu 44%, iar toți „șmecherii” de pe burse vindeau acțiunile chinezești ca să nu rămână în pierdere.

Xi Jinping a așteptat o săptămână întreagă ca să prindă momentul și, când acțiunile europenilor și americanilor au ajuns la cea mai joasă cotație, le-a cumpărat în totalitate, câștigând 2.000 de miliarde de dolari și devenind proprietari asupra companiilor construite de europeni și de americani și, de care, depind și europenii și americanii. Cum ar veni, a naționalizat cca. 30% din acțiunile companiilor occidentale.
În ianuarie 2020, după explozia epidemiei în China, acțiunile deținute de Bill & Melinda Gates și alte multinaționale din domeniul cercetării pentru realizarea unui vaccin pentru infecția cu coronavirus ating cote foarte bune pe bursă! Vir Biotechnologies din San Francisco are o creștere de 97% (cca. 3 miliarde de dolari), Inovio crește cu 61%, Moderna cu 16%, Novavax cu 113%.
În februarie 2020, potrivit Forbes, Moderna, firma finanțată de fundația Bill & Melinda Gates, a anunțat că au deja vaccinul, specificând că este pregătit să fie testat pe oameni.
Gates Foundation prin CEPI (Coaliția pentru Epidemie, Pregătire, Inovații) finanțează dezvoltarea unei noi metode radicale de vaccinare, cunoscută sub numele de mesagerARN sau ARNm.
Încercarea americană de a prelua CureVac (propunere făcută de Donald Trump), o companie cu sediul la Tübingen, pentru a asigura vaccinul exclusiv pentru Statele Unite, a generat chiar o dispută cu Berlinul. CureVac este o altă companie biotech care lucrează cu tehnologie ARNm pentru a dezvolta un vaccin pentru COVID-19. Din 2015 CureVac a primit bani de la Fundația Gates pentru a dezvolta propria tehnologie ARNm. În ianuarie, CEPI susținut de Gates a acordat mai mult de 8 milioane de dolari pentru a dezvolta un vaccin mARN pentru noul coronavirus.
Tot Gates co-finanțează compania de biotehnologie Moderna Inc. pentru a dezvolta un vaccin împotriva coronavirusului Wuhan, numit acum SARS-CoV-2. Celălalt partener al lui Moderna este Institutul Național al Alergiilor și Bolilor Infecțioase din SUA (NIAID), o parte a Institutelor Naționale de Sănătate (NIH). Șeful NIAID este Dr. Anthony Fauci, persoana din centrul răspunsului de urgență împotriva virusului Administrației Trump.
Dar bătălia pentru vaccin nu a ocolit nici Europa. Didier Raoult, cel mai titrat microbiolog francez de la Institut hospitalo-universitaire Méditerranée Infection din Marseille, descoperă că noul Coronavirus este vulnerabil în fața medicamentelor utilizate pentru combaterea malariei. Așa se ajunge la chloroquină, un medicament ieftin, 10 pastile având prețul de 1 euro.

Presa franceză îl acuză pe profesorul Raoult că răspândește știri false, iar medicamentul este trecut pe lista celor periculoase, în ianuarie. Ceea ce nu a scăzut interesul celor vizați pentru a obține medicamentul, care între timp s-a epuizat din depozite.
În martie, Agnes Buzyn a demisionat din fruntea Ministerului Sănătății pentru a candida pentru Primăria Parisului. Ulterior se află că stocul de clorochină de la Farmacia Centrală a Franței a dispărut cu totul. Acum, medicamentul se eliberează doar celor în stare gravă, potrivit indicațiilor celor din consiliul prezidențial. S-a aflat între timp că Sanofi Pasteur ar pregăti un vaccin. Desigur, acesta ar urma să aibă un preț mai ridicat decât tabletele care se puteau achiziționa până acum și va fi disponibil pentru 300.000 de persoane. Așadar, Bill Gates are concurenți pe piață!
Cine este Bill Gates, cel care vrea să salveze planeta?
George Friedman relata în cadrul unei prelegeri „Brain Bar” despre iminentul război mondial al secolului XXI, că „scule” precum iPhone-ul, cu aplicațiile sale existente, nu sunt decât aplicații militare depășite ce ajutau armata și spionajul american pe vremea Războiului Rece.
Vorbim despre geolocație – GPS, cameră și mijloace de stocare a imaginilor digitale, utilizate de sateliții americani, internet – produs inițial de Defense Advanced Research Project Agency, celularul dezvoltat în 1985 de Armată și care deservea comunicațiile militare.
Practic, nimic din ce există în buzunarul fiecăruia – în telefonul smart – nu a fost conceput în alt scop decât pentru război. Așa încât, spune Friedman, Steve Jobs nu a inventat nimic. A luat de-a gata invențiile Armatei și singurul lucru pe care „l-a inventat” a fost marketingul necesar pentru a plasa dispozitivele pe piață și la îndemâna populației.
Nici Bill Gates nu a inventat nimic. MS DOS a fost o aplicație militară, mai exact a aviației, iar Zuckerberg a „inventat” și mai puțin! Dar, Jobs, Gates, Zuckerberg au vândut povești și fantasme, iar generațiile de azi le-au ciugulit din palmă, spune Friedman.

Deci, Gates s-a îmbogățit cu un soft al aviației militare, vânzând licențe pentru un sistem de operare și un editor de text, adică Windows și Office. În principal.
Când Armata „scurge” astfel de tehnologii cuiva, e lesne să ne imaginăm că acel cineva nu este tocmai un civil oarecare, ci rămâne cu lesa de gât pentru tot restul vieții, fie aceasta și o viață de milionar.
Ca atare, nu e deloc surprinzător să-l regăsim pe Bill Gates având pulsiuni stranii de a salva planeta și omenirea. L-a rugat cineva să ne salveze? Desigur, nu. L-a rugat cineva să salveze planeta? Evident că nu are cum s-o facă.
Și totuși, Gates și soția au această preocupare constantă. Unde putea să apară Gates dacă nu la TED? Și despre ce să își dorească el să discute dacă nu despre salvarea planetei? Și care credeți că este acea salvare? Ei bine, reducerea la zero a nivelului de bioxid de de carbon.
Probabil că Gates nu a absolvit școala elementară, cum probabil că nu au absolvit-o nici cei care îi urmăreau cu gura căscată expunerea. Dar, aici, pe planeta noastră, bioxidul de carbon are cel puțin o utilitate majoră: hrănește plantele. Adică, cu zero bioxid de carbon, vom avea zero plante pe Pământ. Și, dincolo de hrana care ne va lipsi, legume, fructe, carne – căci și vitele mănâncă tot plante, nu vom avea nici aer respirabil, deoarece plantele care utilizează bioxidul de carbon, au prostul obicei să producă oxigen. Dar „inventatorul” Microsoftului se pare că încă nu a aflat asta. Bun, ar zice unii, ar fi vorba despre „surplusul” de bioxid de carbon. Numai că plantele de pe Pământ duc lipsă de bioxid de carbon la ora actuală.
Aveți aici înregistrarea:
Dar, dincolo de minunata expunere despre bioxidul de carbon, Gates mai spune un lucru: „Dacă facem o treabă foarte bună cu vaccinurile, în serviciile de sănătate, în servicii de reproducere, am putea scădea populația cu, poate, cu 10 sau 15 la sută”.
Facebook și restul platformelor cenzurează constant referirile la aceste afirmații ale lui Gates. Cică, nu s-ar referi la reducerea populației și depopularea planetei, astea fiind teorii ale conspirației. Mai contează că Bill Gates ne arată și formula lui pentru reducerea bioxidului de carbon?
CO2 = P(eople) x S(ervies pe person) x E(nergy per service) x C(O2 per unity energy).
Iar CO2 trebuie să fie egal cu zero. Din câtă matematică știm, pentru asta, careva factor al înmulțirii ar trebui să fie zero. Fie oamenii, fie bioxidul de carbon. Ceva mai tâmpit greu s-ar putea postula! În primul rând, dacă s-ar pune problema reducerii numărului de oameni prin intermediul vaccinurilor, poate că populația ar trebui să aibă un cuvânt de spus, să accepte sau nu, iar întreaga operațiune ar trebui să cadă în sarcină publică și nu în cea a unui psihopat.
Deci, cum poți reduce populația prin intermediul vaccinurilor? Omorând oameni – în primul rând. Apoi, prin reducerea fertilității sau prin sterilizare – ca să nu se mai poată reproduce sau, în fine, prin provocarea de avorturi. Sigur, ar mai fi pandemiile care ar putea ucide milioane de oameni fără ca cineva să observe, de vină fiind virusul ucigaș, nu-i așa? O pandemie ar putea „mătura” o nimica toată de 10 sau 15 procente din populație.
Cei vizați, dincolo de „balastul” de vârstnici pentru care marea finanță nu mai vrea să plătească pensii din sistemele la care indivizii au cotizat întreaga lor viață activă, ar fi proștii și cei care nu sunt tare încrezători în propriul sistem imunitar, drept pentru care acceptă să fie vaccinați anual. Pentru polio, pojar, gripă, antitetanic, consumatorii compulsivi de medicamente pe care canalele TV nu prididesc să le prezinte.
Jonathan Van-Tam, director medical adjunct pentru Anglia, spre exemplu, declara în privința Covid-19 pentru Daily Mail: “Nu vreau să detaliez grupele de risc dar spunem că populația căreia i se oferă vaccinare antigripală, alta decât copiii, intră în categoria de risc, sunt oameni pentru care sfatul nostru ferm e să respecte distanțarea socială”. De altfel, există și un studiu militar american care concluzionează că vaccinarea antigripală sporește riscul contractării altor virusuri (între care Covid 19). În lumea specialiștilor, acest lucru se cunoaște. În țările în care asistența medicală nu înseamnă doar bani.
Dar, în timp ce acuzele de știri false și conspiraționiste tindeau să nege evidențele, tot mai multe cazuri cu victime ale vaccinurilor marca Gates își făceau apariția în lume. Cam o jumătate de milion de fete din Kenya au rămas sterile după vaccinurile minune și „serviciile de reproducere” miraculoase oferite de Bill și Melinda. S-a utilizat vaccinul antitetanic pentru asta.
În Africa de vest, dar și în America latină, virusul Zika a generat epidemia de Ebola, împreună cu Monsanto și organismele modificate genetic pe care le utilizează. Gates, întâmplător, avea acțiuni Monsanto în valoare de câteva zeci de milioane de dolari.
În India, fundația Gates a lăsat în urmă morți și mutilați pe viață, în urma programelor de imunizare care vizau 27 de milioane de nou-născuți anual, motiv pentru care fundației Gates i s-a interzis definitiv orice activitate în India. Gates a utilizat vaccinuri împotriva pojarului și poliomelitei, dar s-a aflat că încuraja întocmirea de liste cu cei demni să trăiască și restul, care „nu aduc beneficii societății”.
Pe Facebook și Instagram, dar nu e diferit nici pe Twitter, informațiile despre vaccinuri și Bill Gates au devenit „periculoase” și sunt eliminate. Mai ales una din declarațiile făcute de Bill Gates privind vaccinul împotriva Covid-19, în care spunea că ar trebui să existe un control al celor vaccinați, o „semnătură digitală” pe care aceștia trebuie să o poarte. Altfel spus, putea fi vorba despre un microcip subcutanat.
După cum informează NBC News, zeci de teorii au circulat despre Gates și Big Pharma. Iar senzația e că suntem abia la început…

















































